ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4702/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4702/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 109 din 26

ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 5219/2002:

În baza art. 174 în referire la art.

176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., a

fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 20 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 211 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul I.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 C. pen., raportat la

art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedeapsa de 20 ani

închisoare și pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicate prin prezenta sentință, cu

pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20

martie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, dispunându-se ca

inculpatul să execute 20 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani

închisoare, în total 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen.,

raportat la art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă, perioada executată de

inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000 la 26 ianuarie 2004 și s-a menținut starea

de arest a acestuia, conform art. 350 C. proc. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat

inculpatului I.G. pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 26, raportat la art.

174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a)

C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.M. la o

pedeapsă de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) C.

pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la

pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b)

C. pen., s-a dispus ca inculpata F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 12

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei F.M. și s-a dedus arestarea

preventivă a acesteia conform art. 88 C. pen., de la 16 aprilie 2002 la 26

ianuarie 2004.

S-a dispus restituirea bijuteriilor

depuse de organele de poliție la B.N.R., enumerate în inventarul de la dosar

urmărire penală, către partea civilă D.R.C.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-au confiscat de la inculpați în folosul statului câte 100 dolari S.U.A.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la câte 6.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, onorariu avocat oficiu au fost

avansate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 16 aprilie 1992,

cunoscând faptul că R.L., deține în locuință bunuri de valoare și posibil sume

de bani, inculpații I.G. și F.M. s-au prezentat la locuința acesteia, unde au

fost primiți în interior (sistemele de asigurare de la ușa locuinței

neprezentând urme vizibile de forțare sau efracție).

Pretextul folosit de cei doi

inculpați pentru a pătrunde în locuință a fost, se pare, dorința victimei de a

efectua o călătorie peste hotare, unde aveau reședința niște rude mai

îndepărtate.

Inculpații s-au prezentat ca oameni

de afaceri, care puteau înlesni obținerea actelor și vizelor necesare unei

călătorii peste hotare, în contextul anului 1992.

Cei doi inculpați i-au solicitat

gazdei să facă o cafea și apoi, inculpatul I.G. a lovit victima cu pumnii și

picioarele, pentru ca în final să-i provoace moartea prin asfixie.

Inculpații au sustras apoi din

locuința victimei mai multe bunuri (radiocasetofon, sume de bani, bijuterii și

alte bunuri care nu au mai putut fi stabilite cu exactitate) pe care le-au

împachetat.

După uciderea victimei, au pătruns

în locuință și făptuitorii I.N. și D.I. (față de care s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale, astfel că s-a dispus scoaterea acestora de

sub urmărire penală), care au ajutat la transportul bunurilor sustrase.

Cele patru persoane s-au deplasat cu

un taxi la locuința pe care o închiriase anterior inculpatul I.G.

Bunurile sustrase au fost

valorificate de cei doi inculpați și de ceilalți doi făptuitori, toți patru

părăsind apoi România.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au declarat apel ambii inculpați.

Inculpatul I.G. a solicitat în

principal achitarea sa, apreciind că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa, iar în subsidiar o reducere a pedepselor

aplicate.

Inculpata F.M. a criticat hotărârea

sub aspectul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea de omor deosebit de

grav la care nu a participat, iar în subsidiar a solicitat o redozare a

pedepselor aplicate, față de atitudinea sa sinceră și de faptul că are în

întreținere doi copii minori.

Prin decizia penală nr. 289/ A din 16

aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 849/2004, a fost admis apelul declarat de inculpata F.M. împotriva

sentinței penale nr. 109 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5219/2002.

A fost desființată, în parte,

sentința penală mai sus menționată și în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatei F.M. și au fost repuse în individualitatea lor

pedepsele componente.

În baza art. 26, raportat la art.

211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76

lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata la un an și 6 luni închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost înlăturată aplicarea

dispozițiilor art. 65 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., de pe lângă această

pedeapsă.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 65 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., (pedeapsa

complementară).

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

S-a dedus prevenția inculpatei de la

16 aprilie 2002 la zi și a fost menținută starea de arest a acesteia.

A fost respins ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul I.G., împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a dedus prevenția inculpatului de

la 9 iulie 2000 la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia.

A fost obligat inculpatul I.G. la

900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei

onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul de avocat oficiu, în sumă

de 400.000 lei, pentru inculpata F.M. s-a dispus a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 289/ A

din 16 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpați.

Inculpatul I.G. a invocat cazurile

de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., solicitând, în principal, achitarea sa ca urmare a lipsei probelor de

incriminare, iar în subsidiar reducerea sancțiunilor aplicate.

Inculpata F.M. a invocat cazurile de

casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice date faptelor, în

infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni, tăinuirea sau favorizarea

infractorului, iar în subsidiar reducerea sancțiunilor aplicate de instanțele

anterioare.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de apel a

efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din materialul probator administrat

în cauză rezultă, fără putință de tăgadă că, în ziua de 16 aprilie 1992,

inculpatul I.G. împreună cu inculpata F.M., concubina lui la acea dată, au

hotărât să meargă împreună acasă la victima R.L., în zona străzii Nițu Vasile

și să o deposedeze de bunuri, prin administrarea de somnifere în cafea, plan la

care au renunțat ulterior.

Inculpatul I.G. știa că victima

dorește să călătorească în străinătate la niște rude și, prezentându-se drept

om de afaceri, care are relații, s-a oferit să o ajute în sensul demersurilor

legate de pașaport și obținerea vizelor.

În locuința victimei, după ce

aceasta i-a servit cu cafea și s-a deplasat în dormitor, a fost urmată la scurt

timp numai de inculpatul I.G., care prin violențe i-a suprimat viața, respectiv

prin sufocare, lovire cu sau și de corpuri dure, ori prin comprimarea capului

de plan dur.

Imediat după comiterea faptei,

inculpatul a procedat la strângerea și împachetarea unor bunuri din casă,

trimițând-o pe coinculpata F.M. să îi aducă pe numiții D.I. și I.N. de la un

bar din apropiere, unde se înțeleseseră cu toții să stea în așteptare.

Ulterior, fiecare cu câte un bagaj în mână a părăsit locuința victimei.

Cei doi inculpați au plecat din țară

la scurt timp și au locuit în Germania, Franța și Spania.

În faza cercetării judecătorești,

inculpatul I.G. nu a recunoscut faptele, arătând că cel care le-a comis este

numitul D.I., în timp ce inculpata F.M. a descris în amănunt planul pus la cale

în vederea deposedării victimei, întâlnirea ei cu coinculpatul I.G. la Piața

Romană și cu cei doi făptuitori mai sus menționați, deplasarea tuturor cu

taxiul în zona Berceni, împrejurarea că cei din urmă au rămas într-un bar din

apropiere, conform înțelegerii anterioare, până când au fost anunțați de ea să

vină să încarce mai multe bagaje, ulterior, la circa o lună, părăsirea țării de

către toți și împrejurarea că în toate statele prin care au călătorit

(Germania, Franța, Spania) inculpatul I.G. a urmărit-o, amenințat-o și lovit-o,

în mai multe rânduri, pentru a nu divulga nimic din ceea ce comiseseră

împreună.

Pentru o elucidare completă a

cauzei, instanța de fond a audiat martorii propuși de inculpați, respectiv D.I.

care a descris pe larg și în concordanță cu inculpata F.M. faptele, astfel cum

s-au petrecut, de asemeni pe martora O.M.D. (vecină cu victima), ca și pe

martorul U.D. (factorul poștal care aducea lunar pensia), acesta din urmă

arătând că, sesizând mirosul greu ce emana din locuința victimei, a anunțat

vecinii și poliția.

Instanța a audiat-o și pe fosta

soție a inculpatului I.G., respectiv P.G., ca și pe martorul N.M., însă din

depozițiile lor nu a putut fi reținută apărarea inculpatului în sensul că la

data de 16 aprilie 1992 și-ar fi serbat ziua de naștere la domiciliul soției,

întrucât cei doi erau despărțiți în fapt din luna februarie 1992, iar ulterior

aceasta a fost internată la Spitalul nr. 9 pentru o boală psihică pe perioade

mari de timp.

Înalta Curte constată că din toate

probele administrate rezultă că inculpatul I.G. a comis faptele de omor

deosebit de grav și tâlhărie, pentru care s-a dispus condamnarea sa, iar

apărările făcute în sensul vinovăției numitului D.I. nu au fost probate în nici

un fel.

Inculpatul a avut la îndemână un

timp îndelungat până a fost descoperit, pentru a putea denunța aceste fapte,

însă el nu a făcut-o, cum de altfel nici concubina lui, inculpata F.M. nu a

prezentat o astfel de situație, chiar în conjunctura în care și ea a fost

condamnată.

Nici unul și nici celălalt nu aveau

de ce să-l ascundă și să-l menajeze pe numitul D.I. dacă faptele ar fi fost

săvârșite de acesta, iar atitudinea de recunoaștere parțială a inculpatei F.M.

atestă că faptele au fost comise în condițiile date, chiar dacă ea se consideră

nevinovată în ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav asupra

victimei R.L., recunoscând participarea ei la fapta de tâlhărie.

Cererea inculpatului I.G. de

achitare pentru aceste fapte este vădit nefundamentată și nu se sprijină pe

argumente de natură a zdruncina încrederea instanței supreme în temeinicia

probatoriilor administrate.

Din chiar atitudinea oscilantă

exprimată de inculpat prin cererea subsidiară de reindividualizare a pedepsei,

se poate desluși clar intenția acestuia de a prelungi atitudinea sa nesinceră,

în raport cu faptele deduse judecății, aspect ce dovedește o dată în plus că

acesta nu a conștientizat gravitatea actelor comise și nu încearcă nici un

regret pentru consecințele acestora.

Prin modul în care s-a comportat în

câmpul infracțional și prin modul în care a acționat în vederea sustragerii de

la răspunderea penală, inculpatul a probat indubitabil că prezintă un pericol

real pentru societate și că sancțiunea ce s-a aplicat corespunde întru totul

acestei stări de pericol indusă mediului în care trăia.

În consecință, ambele solicitări

adresate instanței pe calea recursului, urmează a fi respinse ca nefondate.

Cu privire la motivele de recurs ale

coinculpatei F.M., Înalta Curte constată că acestea au ca suport o greșită

apreciere dată faptelor, pentru care a fost dedusă judecății.

Este adevărat că starea de

complicitate conține unele elemente comune cu infracțiunile de nedenunțarea

unor infracțiuni, favorizarea infractorului sau tăinuire, însă acestea nu

conduc la similitudine și nici nu dau posibilitatea aleatorului în

individualizarea modulului infracțional, în care se încadrează faptele

autorului.

Complicitatea presupune înțelegerea

prealabilă ori simultană cu acceptarea tacită sau expresă a faptelor autorului,

lucru perfect realizat în activitatea infracțională desfășurată de recurentă și

recunoscut de aceasta în declarațiile date pe parcursul procesului penal.

Individualizarea pedepsei de către

instanțele anterioare a respectat întru totul atât criteriile, prevăzute de

art. 72 C. pen., cât și elementele de fapt și de atitudine manifestate de

inculpată, astfel că în lipsa unor alte elemente, neinvocate și probate de

aceasta, nu se poate lua în discuție reindividualizarea pedepsei în sensul

reducerii acesteia.

Din oficiu însă, Înalta Curte,

constată că recursurile declarate de inculpați urmează a fi admise pentru alte considerente

decât cele invocate de aceștia, și anume pentru intervenția prescripției

răspunderii penale, în raport cu infracțiunea de tâlhărie, respectiv

complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

La data săvârșirii faptei (16

aprilie 1992), sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie era

cuprinsă între 2 ani și 7 ani închisoare, iar potrivit art. 13 C. pen., în

raport de aceste prevederi se judecă la momentul recursului faptele celor doi

inculpați.

Potrivit dispozițiilor art. 122

alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., pentru infracțiunile sancționate de lege

cu o pedeapsă de până la 10 ani închisoare, răspunderea penală se prescrie după

trecerea unui interval de 8 ani sau dacă au intervenit acte procesuale ce

întrerup cursul prescripției, termenul se majorează cu încă jumătate din

termenul general.

Cum faptele de tâlhărie, respectiv

complicitate la tâlhărie au fost comise de inculpați la data de 16 aprilie 1992,

termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 12 ani s-a împlinit la

data de 16 aprilie 2004, astfel că se impune încetarea procesului penal față de

ambii inculpați.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit. b) teza II și lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile

declarate de inculpații I.G. și F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din

16 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, numai cu privire la:

- greșita aplicare a dispozițiilor

art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., în ce privește pe inculpata F.M.,

precum și la dispoziția de condamnare a acesteia pentru complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1),

cu aplicarea art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen.;

- greșita condamnare a inculpatului

I.G. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu

aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen.

Va descontopi pedepsele rezultante

aplicate inculpaților, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare pentru

inculpatul I.G. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după

cum urmează:

Pentru inculpatul I.G.

- 20 ani închisoare și 3 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod;

- 7 ani închisoare și 2 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din

același cod.

- pedeapsa de 11 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului

București, definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție.

Pentru inculpata F.M.

- 12 ani închisoare și 3 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod;

- un an și 6 luni închisoare,

pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit.

a), art. 76 lit. d) și art. 13 din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat

la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1)

lit. c) și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal față de inculpații:

- I.G., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 37

lit. b) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992);

- F.M., pentru complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1),

cu aplicarea art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992), în cauză

intervenind prescripția specială a răspunderii penale pentru aceste fapte, cu

privire la ambii inculpați.

Inculpata F.M. va executa pedeapsa

de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani,

după executarea pedepsei principale, pentru complicitate la infracțiunea de

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174, combinat cu

art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art.

13 din același cod.

Conform art. 36 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, va contopi pedeapsa

de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate inculpatului I.G. prin

sentința recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) și art. 13 din același cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, la care se va adăuga un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

Va menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor recurate.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C.

proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării

preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie 2002, la 22 septembrie 2004 și

perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000, la 22 septembrie

2004.

Onorariile în sumă de câte 400.000

lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații I.G. și F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, numai cu privire la:

- greșita aplicare a dispozițiilor

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., în ce privește pe inculpata F.M.,

precum și la dispoziția de condamnare a acesteia pentru complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1),

cu aplicarea art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen.;

- greșita condamnare a inculpatului

I.G. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu

aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen.

Descontopește pedepsele rezultante

aplicate inculpaților, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare, pentru

inculpatul I.G. și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după

cum urmează:

Pentru inculpatul I.G.

- 20 ani închisoare și 3 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) și art. 13 din același cod;

- 7 ani închisoare și 2 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod.

- pedeapsa de 11 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului

București, definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții

Supreme de Justiție.

Pentru inculpata F.M.

- 12 ani închisoare și 3 ani

interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., aplicată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod;

- un an și 6 luni închisoare,

aplicată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit. a), art.

76 lit. d) și art. 13 din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat

la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1)

lit. c) și art. 124 C. pen., încetează procesul penal față de inculpați:

- I.G., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 37

lit. b) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992);

- F.M., pentru complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1),

cu aplicarea art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992), în cauză

intervenind prescripția specială a răspunderii penale pentru aceste fapte, cu

privire la ambii inculpați.

Inculpata F.M. va executa pedeapsa

de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani,

după executarea pedepsei principale, pentru complicitate la infracțiunea de

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174, combinat cu

art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art.

13 din același cod.

Conform art. 36 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, contopește

pedeapsa de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate inculpatului

I.G. prin sentința recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai

grea, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor recurate.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie

2002, la 22 septembrie 2004 și perioada executată de inculpatul I.G. de la 9

iulie 2000, la 22 septembrie 2004.

Onorariile în sumă de câte 400.000

lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 septembrie 2004.