ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4702/2004

Asupra recursurilor penale de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5219/2002: În baza art. 174 în referire la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 20 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 C. pen., raportat la art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedeapsa de 20 ani închisoare și pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicate prin prezenta sentință, cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, dispunându-se ca inculpatul să execute 20 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în total 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă, perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000 la 26 ianuarie 2004 și s-a menținut starea de arest a acestuia, conform art. 350 C. proc. pen. În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului I.G. pedeapsa complementară a degradării militare. În baza art. 26, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.M. la o pedeapsă de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata F.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 35 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatei F.M. și s-a dedus arestarea preventivă a acesteia conform art. 88 C. pen., de la 16 aprilie 2002 la 26 ianuarie 2004. S-a dispus restituirea bijuteriilor depuse de organele de poliție la B.N.R., enumerate în inventarul de la dosar urmărire penală, către partea civilă D.R.C. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-au confiscat de la inculpați în folosul statului câte 100 dolari S.U.A. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, onorariu avocat oficiu au fost avansate din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 16 aprilie 1992, cunoscând faptul că R.L., deține în locuință bunuri de valoare și posibil sume de bani, inculpații I.G.

și F.M. s-au prezentat la locuința acesteia, unde au fost primiți în interior (sistemele de asigurare de la ușa locuinței neprezentând urme vizibile de forțare sau efracție). Pretextul folosit de cei doi inculpați pentru a pătrunde în locuință a fost, se pare, dorința victimei de a efectua o călătorie peste hotare, unde aveau reședința niște rude mai îndepărtate. Inculpații s-au prezentat ca oameni de afaceri, care puteau înlesni obținerea actelor și vizelor necesare unei călătorii peste hotare, în contextul anului 1992. Cei doi inculpați i-au solicitat gazdei să facă o cafea și apoi, inculpatul I.G. a lovit victima cu pumnii și picioarele, pentru ca în final să-i provoace moartea prin asfixie.

Inculpații au sustras apoi din locuința victimei mai multe bunuri (radiocasetofon, sume de bani, bijuterii și alte bunuri care nu au mai putut fi stabilite cu exactitate) pe care le-au împachetat. După uciderea victimei, au pătruns în locuință și făptuitorii I.N. și D.I. (față de care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel că s-a dispus scoaterea acestora de sub urmărire penală), care au ajutat la transportul bunurilor sustrase. Cele patru persoane s-au deplasat cu un taxi la locuința pe care o închiriase anterior inculpatul I.G. Bunurile sustrase au fost valorificate de cei doi inculpați și de ceilalți doi făptuitori, toți patru părăsind apoi România. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel ambii inculpați.

Inculpatul I.G. a solicitat în principal achitarea sa, apreciind că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, iar în subsidiar o reducere a pedepselor aplicate. Inculpata F.M. a criticat hotărârea sub aspectul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea de omor deosebit de grav la care nu a participat, iar în subsidiar a solicitat o redozare a pedepselor aplicate, față de atitudinea sa sinceră și de faptul că are în întreținere doi copii minori. Prin decizia penală nr. 289/ A din 16 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 849/2004, a fost admis apelul declarat de inculpata F.M. împotriva sentinței penale nr. 109 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5219/2002.

A fost desființată, în parte, sentința penală mai sus menționată și în rejudecare: A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei F.M. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente. În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată inculpata la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 65 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., de pe lângă această pedeapsă. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., (pedeapsa complementară). Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a dedus prevenția inculpatei de la 16 aprilie 2002 la zi și a fost menținută starea de arest a acesteia. A fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.G., împotriva aceleiași sentințe penale. S-a dedus prevenția inculpatului de la 9 iulie 2000 la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia. A fost obligat inculpatul I.G. la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat oficiu, în sumă de 400.000 lei, pentru inculpata F.M.

s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpați. Inculpatul I.G. a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa ca urmare a lipsei probelor de incriminare, iar în subsidiar reducerea sancțiunilor aplicate. Inculpata F.M. a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice date faptelor, în infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni, tăinuirea sau favorizarea infractorului, iar în subsidiar reducerea sancțiunilor aplicate de instanțele anterioare.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă, fără putință de tăgadă că, în ziua de 16 aprilie 1992, inculpatul I.G. împreună cu inculpata F.M., concubina lui la acea dată, au hotărât să meargă împreună acasă la victima R.L., în zona străzii Nițu Vasile și să o deposedeze de bunuri, prin administrarea de somnifere în cafea, plan la care au renunțat ulterior. Inculpatul I.G. știa că victima dorește să călătorească în străinătate la niște rude și, prezentându-se drept om de afaceri, care are relații, s-a oferit să o ajute în sensul demersurilor legate de pașaport și obținerea vizelor. În locuința victimei, după ce aceasta i-a servit cu cafea și s-a deplasat în dormitor, a fost urmată la scurt timp numai de inculpatul I.G., care prin violențe i-a suprimat viața, respectiv prin sufocare, lovire cu sau și de corpuri dure, ori prin comprimarea capului de plan dur.

Imediat după comiterea faptei, inculpatul a procedat la strângerea și împachetarea unor bunuri din casă, trimițând-o pe coinculpata F.M. să îi aducă pe numiții D.I. și I.N. de la un bar din apropiere, unde se înțeleseseră cu toții să stea în așteptare. Ulterior, fiecare cu câte un bagaj în mână a părăsit locuința victimei. Cei doi inculpați au plecat din țară la scurt timp și au locuit în Germania, Franța și Spania. În faza cercetării judecătorești, inculpatul I.G. nu a recunoscut faptele, arătând că cel care le-a comis este numitul D.I., în timp ce inculpata F.M. a descris în amănunt planul pus la cale în vederea deposedării victimei, întâlnirea ei cu coinculpatul I.G.

la Piața Romană și cu cei doi făptuitori mai sus menționați, deplasarea tuturor cu taxiul în zona Berceni, împrejurarea că cei din urmă au rămas într-un bar din apropiere, conform înțelegerii anterioare, până când au fost anunțați de ea să vină să încarce mai multe bagaje, ulterior, la circa o lună, părăsirea țării de către toți și împrejurarea că în toate statele prin care au călătorit (Germania, Franța, Spania) inculpatul I.G. a urmărit-o, amenințat-o și lovit-o, în mai multe rânduri, pentru a nu divulga nimic din ceea ce comiseseră împreună. Pentru o elucidare completă a cauzei, instanța de fond a audiat martorii propuși de inculpați, respectiv D.I. care a descris pe larg și în concordanță cu inculpata F.M.

faptele, astfel cum s-au petrecut, de asemeni pe martora O.M.D. (vecină cu victima), ca și pe martorul U.D. (factorul poștal care aducea lunar pensia), acesta din urmă arătând că, sesizând mirosul greu ce emana din locuința victimei, a anunțat vecinii și poliția. Instanța a audiat-o și pe fosta soție a inculpatului I.G., respectiv P.G., ca și pe martorul N.M., însă din depozițiile lor nu a putut fi reținută apărarea inculpatului în sensul că la data de 16 aprilie 1992 și-ar fi serbat ziua de naștere la domiciliul soției, întrucât cei doi erau despărțiți în fapt din luna februarie 1992, iar ulterior aceasta a fost internată la Spitalul nr. 9 pentru o boală psihică pe perioade mari de timp. Înalta Curte constată că din toate probele administrate rezultă că inculpatul I.G.

a comis faptele de omor deosebit de grav și tâlhărie, pentru care s-a dispus condamnarea sa, iar apărările făcute în sensul vinovăției numitului D.I. nu au fost probate în nici un fel. Inculpatul a avut la îndemână un timp îndelungat până a fost descoperit, pentru a putea denunța aceste fapte, însă el nu a făcut-o, cum de altfel nici concubina lui, inculpata F.M. nu a prezentat o astfel de situație, chiar în conjunctura în care și ea a fost condamnată. Nici unul și nici celălalt nu aveau de ce să-l ascundă și să-l menajeze pe numitul D.I. dacă faptele ar fi fost săvârșite de acesta, iar atitudinea de recunoaștere parțială a inculpatei F.M. atestă că faptele au fost comise în condițiile date, chiar dacă ea se consideră nevinovată în ceea ce privește infracțiunea de omor deosebit de grav asupra victimei R.L., recunoscând participarea ei la fapta de tâlhărie.

Cererea inculpatului I.G. de achitare pentru aceste fapte este vădit nefundamentată și nu se sprijină pe argumente de natură a zdruncina încrederea instanței supreme în temeinicia probatoriilor administrate. Din chiar atitudinea oscilantă exprimată de inculpat prin cererea subsidiară de reindividualizare a pedepsei, se poate desluși clar intenția acestuia de a prelungi atitudinea sa nesinceră, în raport cu faptele deduse judecății, aspect ce dovedește o dată în plus că acesta nu a conștientizat gravitatea actelor comise și nu încearcă nici un regret pentru consecințele acestora. Prin modul în care s-a comportat în câmpul infracțional și prin modul în care a acționat în vederea sustragerii de la răspunderea penală, inculpatul a probat indubitabil că prezintă un pericol real pentru societate și că sancțiunea ce s-a aplicat corespunde întru totul acestei stări de pericol indusă mediului în care trăia.

În consecință, ambele solicitări adresate instanței pe calea recursului, urmează a fi respinse ca nefondate. Cu privire la motivele de recurs ale coinculpatei F.M., Înalta Curte constată că acestea au ca suport o greșită apreciere dată faptelor, pentru care a fost dedusă judecății. Este adevărat că starea de complicitate conține unele elemente comune cu infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni, favorizarea infractorului sau tăinuire, însă acestea nu conduc la similitudine și nici nu dau posibilitatea aleatorului în individualizarea modulului infracțional, în care se încadrează faptele autorului. Complicitatea presupune înțelegerea prealabilă ori simultană cu acceptarea tacită sau expresă a faptelor autorului, lucru perfect realizat în activitatea infracțională desfășurată de recurentă și recunoscut de aceasta în declarațiile date pe parcursul procesului penal.

Individualizarea pedepsei de către instanțele anterioare a respectat întru totul atât criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., cât și elementele de fapt și de atitudine manifestate de inculpată, astfel că în lipsa unor alte elemente, neinvocate și probate de aceasta, nu se poate lua în discuție reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia. Din oficiu însă, Înalta Curte, constată că recursurile declarate de inculpați urmează a fi admise pentru alte considerente decât cele invocate de aceștia, și anume pentru intervenția prescripției răspunderii penale, în raport cu infracțiunea de tâlhărie, respectiv complicitate la infracțiunea de tâlhărie. La data săvârșirii faptei (16 aprilie 1992), sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie era cuprinsă între 2 ani și 7 ani închisoare, iar potrivit art. 13 C. pen., în raport de aceste prevederi se judecă la momentul recursului faptele celor doi inculpați.

Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., pentru infracțiunile sancționate de lege cu o pedeapsă de până la 10 ani închisoare, răspunderea penală se prescrie după trecerea unui interval de 8 ani sau dacă au intervenit acte procesuale ce întrerup cursul prescripției, termenul se majorează cu încă jumătate din termenul general. Cum faptele de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie au fost comise de inculpați la data de 16 aprilie 1992, termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 12 ani s-a împlinit la data de 16 aprilie 2004, astfel că se impune încetarea procesului penal față de ambii inculpați. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza II și lit. d) C. proc.

pen., va admite recursurile declarate de inculpații I.G. și F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la: - greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., în ce privește pe inculpata F.M., precum și la dispoziția de condamnare a acesteia pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen.; - greșita condamnare a inculpatului I.G. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen.

Va descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare pentru inculpatul I.G. și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: Pentru inculpatul I.G. - 20 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod; - 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod.

- pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Pentru inculpata F.M. - 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod; - un an și 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și art. 13 din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., va înceta procesul penal față de inculpații: - I.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992); - F.M., pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992), în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii penale pentru aceste fapte, cu privire la ambii inculpați. Inculpata F.M.

va executa pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod. Conform art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, va contopi pedeapsa de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate inculpatului I.G.

prin sentința recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie 2002, la 22 septembrie 2004 și perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000, la 22 septembrie 2004. Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații I.G. și F.M., împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 109 din 26 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la: - greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., în ce privește pe inculpata F.M., precum și la dispoziția de condamnare a acesteia pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 74, art. 76 și art. 13 C. pen.; - greșita condamnare a inculpatului I.G. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen.

Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților, cu înlăturarea sporului de 3 ani închisoare, pentru inculpatul I.G. și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: Pentru inculpatul I.G. - 20 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod; - 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod.

- pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Pentru inculpata F.M. - 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod; - un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) și art. 13 din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., încetează procesul penal față de inculpați: - I.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992); - F.M., pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (faptă comisă la 16 aprilie 1992), în cauză intervenind prescripția specială a răspunderii penale pentru aceste fapte, cu privire la ambii inculpați. Inculpata F.M.

va executa pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 13 din același cod. Conform art. 36 alin. (2) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, contopește pedeapsa de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate inculpatului I.G.

prin sentința recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 din același cod, cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul I.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în total, 22 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive a inculpatei F.M. de la 16 aprilie 2002, la 22 septembrie 2004 și perioada executată de inculpatul I.G. de la 9 iulie 2000, la 22 septembrie 2004. Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2004.