ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6497/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 582 din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 18 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova și a fost contopit restul de 1092 zile, rămas neexecutat, cu pedeapsa de 18 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 24 august 1998 la zi. În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o pedeapsă de 18 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani, 9 luni și 11 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331 din 10 martie 1995 a Judecătoriei sector 1 București, din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 18 ani închisoare, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale. A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus prevenția acesteia de la 24 august 1998 la zi. A fost confiscată bara de fier folosită la săvârșirea infracțiunii. S-a luat act că partea vătămată B.C. nu a solicitat despăgubiri în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cei doi inculpați. Prin decizia penală nr. 154 din 30 martie 2000, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondate apelurile declarate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cei doi inculpați.

Prin decizia penală nr. 225 din 19 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție au fost admise recursurile declarate, au fost casate ambele hotărâri și, în baza art. 333 C. proc. pen., a fost restituit dosarul la Parchet, pentru completarea urmăririi penale. Totodată a fost menținută starea de arest a inculpaților. În rejudecarea cauzei, după casare și restituirea la Parchet prin sentința penală nr. 771 din 8 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova din care s-a constatat că a rămas neexecutat un rest de 1092 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 20 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o pedeapsă de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani și 9 luni și 11 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331 din 10 martie 1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, din care s-a constatat că a rămas un rest neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 20 ani închisoare dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a aplicat ambilor inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus durata arestării preventive a acestora de la 24 august 1998 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscată bara de fier folosită la săvârșirea infracțiunii. S-a luat act că partea vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Au fost obligați inculpații la câte 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 23 august 1998, la locuința inculpaților, care erau concubini, a venit partea vătămată D.M. Pe fondul consumului de alcool, între victimă și inculpați au intervenit discuții contradictorii, ce au degenerat, în final, într-o altercație fizică între inculpată și victimă, aceștia lovindu-se reciproc.

În ajutorul inculpatei a sărit inculpatul S.P., care a doborât la pământ victima, lovind-o cu picioarele și apoi, în mod repetat, cu o rangă în zona hemitoracelui stâng, după care victima a fost lovită cu aceeași bară din fier și de inculpată. După aproximativ două ore, timp în care cei doi concubini au consumat băuturi alcoolice, inculpata a plecat din locuință cu intenția de a mai cumpăra băutură. Știind că victima a decedat, inculpata s-a deplasat la rudele acesteia, respectiv la domiciliul martorilor V.E. și M.M., spunându-le că D.M. a fost omorât de S.P. Rudele victimei s-au deplasat la apartamentul inculpaților, unde au constatat decesul acesteia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi inculpați.

Inculpata F.V. a susținut că nu se face vinovată de comiterea faptei, solicitând, în principal, achitarea sa și, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Inculpatul S.P. a invocat faptul că este nevinovat, solicitând achitarea sa și, în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 639 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2337/2004 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.P. și F.V. A fost dedusă arestarea preventivă a ambilor inculpați de la 23 august 1998 la zi și a fost menținută starea de arest a acestora. A fost obligat apelantul inculpat S.P. la plata sumei de 950.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligată apelanta, inculpată F.V. la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpați, care au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen. Inculpații au solicitat, în principal achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., ca urmare a lipsei probelor de incriminare, fiecare susținând că celălalt se face vinovat de comiterea faptei. În subsidiar, ambii inculpați au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei și de datele care caracterizează persoana lor.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că invocarea nevinovăției de către ambii inculpați contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Astfel, din ansamblul probator administrat, după restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmăririi penale, respectiv din procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, rapoartele de expertiză medico – legală serologică, raportul de constatare tehnico – științifică, depozițiile martorilor N.D., V.E., M.M., coroborate cu declarațiile inculpaților și procesele verbale de confruntare, rezultă că, la data de 23 august 1998, cei doi inculpați au exercitat acte de violență asupra victimei D.M., soldate cu multiple leziuni grave ce au condus la decesul acesteia. În cursul cercetărilor inculpata F.V. a prezentat mai multe variante ale comiterii faptei. Astfel, în declarațiile date la 16 martie 2001 inculpata a revenit asupra declarațiilor inițiale, (în care a recunoscut că împreună cu inculpatul S.P.

a lovit-o pe victima D.M.), precizând că incidentul s-a declanșat urmare faptului că victima ar fi agresat-o, propunându-i să întrețină relații sexuale și că, în acest context, inculpatul S.P. a lovit-o pe victimă, cu pumnii și picioarele și apoi cu o bară metalică, revoltat de atitudinea acesteia. În consecință, inculpata F.V. nu a mai recunoscut comiterea faptei, susținând că nu a avut nici o participație la săvârșirea acesteia, fapta aparținând în exclusivitate inculpatului S.P. La rândul său, inculpatul S.P. a negat comiterea faptei, relatând în declarațiile luate imediat după incident că, în jurul orelor 20,00, ar fi fost trezit de un scandal ce avea loc între concubina sa și victimă; a constatat că victima era căzută la pământ, fiind lovită cu o bară metalică, astfel că nu a avut nici o contribuție la comiterea faptei.

Depozițiile inculpatului S.P. sunt contrazise de relatările martorei V.E. care, deplasându-se la adresa unde a avut loc incidentul, l-a observat pe D.M. întins pe pardoseală, în jurul cadavrului nefiind sânge, capul și hainele victimei fiind ude, de unde a tras concluzia că acestea fuseseră spălate recent. La rândul său, martorul N.D., care a însoțit-o pe martora V.E., a relatat instanței că l-a văzut pe inculpatul S.P. având în mână o rangă metalică și, în discuțiile purtate inițial, acesta a negat că victima s-ar afla în locuință. Același martor a relatat că a văzut hainele inculpatului S.P., care erau ude, de unde a tras concluzia că inculpatul a procedat la spălarea victimei și a locului incidentului, pentru a nu lăsa urme.

Contradicțiile din declarațiile inculpaților sunt revelatoare pentru derularea evenimentelor, în sensul că faptele ambilor inculpați au concurat la uciderea victimei. Astfel, inculpatul S.P. nu numai că nu dormea la momentul sosirii rudelor victimei, așa cum a declarat, ci îi aștepta pe aceștia cu o rangă în mână, încercând să nu permită nimănui pătrunderea în apartament. În acest context, este greu de presupus că inculpatul S.P. nu avea cunoștință că victima D.M. a decedat în locuința sa și că el nu a avut nici o participare la comiterea faptei. Mai mult decât atât, în contextul recunoașterii inițiale a faptei de către inculpata F.V., este greu de admis că doar aceasta ar fi putut produce victimei leziuni de gravitatea celor consemnate în raportul de necropsie, respectiv politraumatism cu fractură de proces alveolar mandibular, cu avulsii dentare, fracturi costale cu hemopneumotorax, ruptură de splină și rinichi stâng cu hemoperitoneu.

În lipsa unor martori oculari prezenți la incident, numai din analizarea caracteristicilor leziunilor prezentate de victimă se poate concluziona că faptele ambilor inculpați au concurat la decesul acesteia. Multiplele leziuni existente pe corpul victimei demonstrează faptul că este imposibil ca acestea să se fi produs într-un interval relativ scurt de timp, de către un singur autor, fără a beneficia de ajutorul celuilalt. Nu trebuie neglijat faptul că victima avea o constituție fizică superioară inculpatei F.V., alcoolemia nefiind atât de mare încât să-i anihileze capacitatea de apărare. Apărarea inculpatei în sensul că ar fi fost lovită de inculpatul S.P. și obligată să lovească victima cu ranga, nu este susținută de nici o probă, inculpata neprezentând vreo excoriație sau echimoză, care ar fi fost de neevitat în cazul în care ar fi fost agresată.

În aceste condiții, cererea ambilor inculpați de achitare este vădit nefundamentată și nu se sprijină pe argumente de natură a zdruncina încrederea instanței supreme în temeinicia probatoriilor administrate. Din chiar atitudinea oscilantă exprimată de inculpați prin cererea subsidiară de reindividualizare a pedepsei, se poate desluși clar intenția acestora de a prelungi atitudinea nesinceră adoptată în raport cu faptele deduse judecății, aspect ce dovedește o dată în plus că aceștia nu au conștientizat gravitatea faptei comise și nu încearcă nici un regret pentru consecințele acesteia. Astfel, inculpații au probat indubitabil că prezintă un pericol real pentru societate și că sancțiunea ce le-a fost aplicată corespunde întru totul acestei stări de pericol.

Reținându-se și starea de recidivă postcondamnatorie în care se aflau ambii inculpați la data săvârșirii faptelor, Înalta Curte apreciază că nu sunt motive de reformare a hotărârilor atacate, în sensul criticilor formulate de recurenți. Curtea constată că pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate, fiind avute în vedere elementele de fapt și de atitudine manifestate de aceștia, precum și împrejurările că inculpații au comis o faptă reprobabilă de o gravitate deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional, ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii și ar determina un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și S.P., împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 24 august 1998 la 6 decembrie 2004. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenții inculpați să plătească sumele de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V. și S.P. împotriva deciziei penale nr. 639 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 24 august 1998 la 6 decembrie 2004. Obligă pe recurenții inculpați să plătească sumele de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2004.