ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6497/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6497/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 582

din 16 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art.

174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P.

la o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova și a fost contopit

restul de 1092 zile, rămas neexecutat, cu pedeapsa de 18 ani închisoare,

dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, cu

aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 24 august 1998 la

zi.

În baza art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o

pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani, 9 luni și 11 zile

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331 din 10 martie 1995 a

Judecătoriei sector 1 București, din care s-a constatat că a rămas un rest

neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 18 ani

închisoare, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 18 ani

închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au

fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost menținută starea de

arest a inculpatei și s-a dedus prevenția acesteia de la 24 august 1998 la zi.

A fost confiscată bara de

fier folosită la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că partea

vătămată B.C. nu a solicitat despăgubiri în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și cei doi inculpați.

Prin decizia penală nr. 154 din 30 martie 2000, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a respins ca nefondate apelurile declarate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și cei doi

inculpați.

Prin decizia penală nr. 225

din 19 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție au fost admise recursurile

declarate, au fost casate ambele hotărâri și, în baza art. 333 C. proc. pen., a

fost restituit dosarul la Parchet, pentru completarea urmăririi penale.

Totodată a fost menținută starea de arest a inculpaților.

În rejudecarea cauzei, după

casare și restituirea la Parchet prin sentința penală nr. 771 din 8 iunie 2004

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 174 C.

pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P. la o pedeapsă de 20 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 61 alin. (2) C.

pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 9 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 3695/1997 a Judecătoriei Craiova din care s-a

constatat că a rămas neexecutat un rest de 1092 zile, rest ce a fost contopit

cu pedeapsa de 20 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 174 C. pen.,

raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., a fost condamnată inculpata F.V. la o pedeapsă de 20 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 61 alin. (2) C.

pen., a fost revocată liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani și 9 luni și

11 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 331 din 10 martie 1995 a

Judecătoriei sectorului 1 București, din care s-a constatat că a rămas un rest

neexecutat de 699 zile, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 20 ani

închisoare dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 20

ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a aplicat ambilor

inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71

C. pen.

A fost menținută starea de

arest a inculpaților și s-a dedus durata arestării preventive a acestora de la

24 august 1998 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a fost confiscată bara de fier folosită la săvârșirea infracțiunii.

S-a luat act că partea

vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost obligați inculpații

la câte 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, la data de 23 august 1998, la locuința

inculpaților, care erau concubini, a venit partea vătămată D.M. Pe fondul

consumului de alcool, între victimă și inculpați au intervenit discuții

contradictorii, ce au degenerat, în final, într-o altercație fizică între

inculpată și victimă, aceștia lovindu-se reciproc.

În ajutorul inculpatei a

sărit inculpatul S.P., care a doborât la pământ victima, lovind-o cu picioarele

și apoi, în mod repetat, cu o rangă în zona hemitoracelui stâng, după care

victima a fost lovită cu aceeași bară din fier și de inculpată.

După aproximativ două ore,

timp în care cei doi concubini au consumat băuturi alcoolice, inculpata a

plecat din locuință cu intenția de a mai cumpăra băutură. Știind că victima a

decedat, inculpata s-a deplasat la rudele acesteia, respectiv la domiciliul

martorilor V.E. și M.M., spunându-le că D.M. a fost omorât de S.P.

Rudele victimei s-au

deplasat la apartamentul inculpaților, unde au constatat decesul acesteia.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel cei doi inculpați.

Inculpata F.V. a susținut că

nu se face vinovată de comiterea faptei, solicitând, în principal, achitarea sa

și, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Inculpatul S.P. a invocat

faptul că este nevinovat, solicitând achitarea sa și, în subsidiar, reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 639

din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 2337/2004 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de

inculpații S.P. și F.V.

A fost dedusă arestarea

preventivă a ambilor inculpați de la 23 august 1998 la zi și a fost menținută

starea de arest a acestora.

A fost obligat apelantul

inculpat S.P. la plata sumei de 950.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

A fost obligată apelanta,

inculpată F.V. la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Împotriva deciziei penale nr.

639 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

au declarat recurs, în termen legal, ambii inculpați, care au invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct.

14 C. proc. pen.

Inculpații au solicitat, în

principal achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., ca urmare a lipsei probelor de incriminare,

fiecare susținând că celălalt se face vinovat de comiterea faptei.

În subsidiar, ambii

inculpați au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în raport de

împrejurările concrete ale comiterii faptei și de datele care caracterizează

persoana lor.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptelor comise de către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de

fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât

sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de

executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că invocarea

nevinovăției de către ambii inculpați contrazice nesusținut probatoriile

administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei

stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi

acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați,

respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe

probe irefutabile.

Astfel, din ansamblul

probator administrat, după restituirea cauzei la Parchet pentru completarea

urmăririi penale, respectiv din procesul verbal de cercetare la fața locului și

planșa fotografică, rapoartele de expertiză medico – legală serologică,

raportul de constatare tehnico – științifică, depozițiile martorilor N.D., V.E.,

M.M., coroborate cu declarațiile inculpaților și procesele verbale de

confruntare, rezultă că, la data de 23 august 1998, cei doi inculpați au

exercitat acte de violență asupra victimei D.M., soldate cu multiple leziuni

grave ce au condus la decesul acesteia.

În cursul cercetărilor

inculpata F.V. a prezentat mai multe variante ale comiterii faptei.

Astfel, în declarațiile date

la 16 martie 2001 inculpata a revenit asupra declarațiilor inițiale, (în care a

recunoscut că împreună cu inculpatul S.P. a lovit-o pe victima D.M.), precizând

că incidentul s-a declanșat urmare faptului că victima ar fi agresat-o,

propunându-i să întrețină relații sexuale și că, în acest context, inculpatul S.P.

a lovit-o pe victimă, cu pumnii și picioarele și apoi cu o bară metalică,

revoltat de atitudinea acesteia. În consecință, inculpata F.V. nu a mai

recunoscut comiterea faptei, susținând că nu a avut nici o participație la

săvârșirea acesteia, fapta aparținând în exclusivitate inculpatului S.P.

La rândul său, inculpatul S.P.

a negat comiterea faptei, relatând în declarațiile luate imediat după incident

că, în jurul orelor 20,00, ar fi fost trezit de un scandal ce avea loc între

concubina sa și victimă; a constatat că victima era căzută la pământ, fiind

lovită cu o bară metalică, astfel că nu a avut nici o contribuție la comiterea faptei.

Depozițiile inculpatului S.P.

sunt contrazise de relatările martorei V.E. care, deplasându-se la adresa unde

a avut loc incidentul, l-a observat pe D.M. întins pe pardoseală, în jurul

cadavrului nefiind sânge, capul și hainele victimei fiind ude, de unde a tras

concluzia că acestea fuseseră spălate recent. La rândul său, martorul N.D.,

care a însoțit-o pe martora V.E., a relatat instanței că l-a văzut pe

inculpatul S.P. având în mână o rangă metalică și, în discuțiile purtate

inițial, acesta a negat că victima s-ar afla în locuință. Același martor a

relatat că a văzut hainele inculpatului S.P., care erau ude, de unde a tras

concluzia că inculpatul a procedat la spălarea victimei și a locului

incidentului, pentru a nu lăsa urme.

Contradicțiile din declarațiile

inculpaților sunt revelatoare pentru derularea evenimentelor, în sensul că

faptele ambilor inculpați au concurat la uciderea victimei.

Astfel, inculpatul S.P. nu

numai că nu dormea la momentul sosirii rudelor victimei, așa cum a declarat, ci

îi aștepta pe aceștia cu o rangă în mână, încercând să nu permită nimănui

pătrunderea în apartament.

În acest context, este greu

de presupus că inculpatul S.P. nu avea cunoștință că victima D.M. a decedat în

locuința sa și că el nu a avut nici o participare la comiterea faptei.

Mai mult decât atât, în

contextul recunoașterii inițiale a faptei de către inculpata F.V., este greu de

admis că doar aceasta ar fi putut produce victimei leziuni de gravitatea celor

consemnate în raportul de necropsie, respectiv politraumatism cu fractură de

proces alveolar mandibular, cu avulsii dentare, fracturi costale cu hemopneumotorax,

ruptură de splină și rinichi stâng cu hemoperitoneu.

În lipsa unor martori

oculari prezenți la incident, numai din analizarea caracteristicilor leziunilor

prezentate de victimă se poate concluziona că faptele ambilor inculpați au

concurat la decesul acesteia.

Multiplele leziuni existente

pe corpul victimei demonstrează faptul că este imposibil ca acestea să se fi

produs într-un interval relativ scurt de timp, de către un singur autor, fără a

beneficia de ajutorul celuilalt. Nu trebuie neglijat faptul că victima avea o

constituție fizică superioară inculpatei F.V., alcoolemia nefiind atât de mare

încât să-i anihileze capacitatea de apărare.

Apărarea inculpatei în

sensul că ar fi fost lovită de inculpatul S.P. și obligată să lovească victima

cu ranga, nu este susținută de nici o probă, inculpata neprezentând vreo

excoriație sau echimoză, care ar fi fost de neevitat în cazul în care ar fi

fost agresată.

În aceste condiții, cererea

ambilor inculpați de achitare este vădit nefundamentată și nu se sprijină pe

argumente de natură a zdruncina încrederea instanței supreme în temeinicia

probatoriilor administrate.

Din chiar atitudinea

oscilantă exprimată de inculpați prin cererea subsidiară de reindividualizare a

pedepsei, se poate desluși clar intenția acestora de a prelungi atitudinea

nesinceră adoptată în raport cu faptele deduse judecății, aspect ce dovedește o

dată în plus că aceștia nu au conștientizat gravitatea faptei comise și nu

încearcă nici un regret pentru consecințele acesteia.

Astfel, inculpații au probat

indubitabil că prezintă un pericol real pentru societate și că sancțiunea ce

le-a fost aplicată corespunde întru totul acestei stări de pericol.

Reținându-se și starea de

recidivă postcondamnatorie în care se aflau ambii inculpați la data săvârșirii

faptelor, Înalta Curte apreciază că nu sunt motive de reformare a hotărârilor

atacate, în sensul criticilor formulate de recurenți.

Curtea constată că pedepsele

aplicate inculpaților au fost just individualizate, fiind avute în vedere

elementele de fapt și de atitudine manifestate de aceștia, precum și

împrejurările că inculpații au comis o faptă reprobabilă de o gravitate

deosebită, sancționată în toate timpurile și tipurile de societate sub forma

paricidului.

Pe de altă parte, asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional, ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii

și ar determina un sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare

a justiției.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații F.V. și S.P., împotriva deciziei penale nr. 639 din 6

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen.,

va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de

la 24 august 1998 la 6 decembrie 2004.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga pe recurenții inculpați să plătească sumele de câte

1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații F.V. și S.P. împotriva deciziei penale nr. 639

din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 24 august 1998 la 6

decembrie 2004.

Obligă pe recurenții inculpați

să plătească sumele de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, pentru fiecare,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 decembrie 2004.