ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2334/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1031 din 29

octombrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea de

contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat M.B.

A descontopit pedeapsa de 3 ani și

10 luni închisoare aplicată petentului-condamnat prin sentința penală nr. 392 din

25 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin decizia

penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București în pedepsele de: 3

ani și 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1)

– art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

restul rămas neexecutat de 3 ani, 9 luni și 17 zile închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 387/1995 a Tribunalului București.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a

contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată petentului-condamnat

prin sentința penală nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3

București, definitivă prin decizia penală nr. 814 din 9 mai 2002 a Curții de

Apel București, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu

pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală

sus-menționată, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și

10 luni închisoare.

A menținut revocarea beneficiului

liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 3 ani, 9 luni și 17

zile închisoare, din pedeapsa de 8 ani, 7 luni și 2 zile închisoare aplicată

prin sentința penală sus-menționată pe care îl contopește cu pedeapsa

rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare, urmând ca în final petentul să

execute 3 ani și 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

A dedus perioada executată de la 6

aprilie 2000 la 7 aprilie 2000 și de la 2 septembrie 2002 la zi.

A anulat formele de executare emise

în baza sentinței penale nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei

sectorului 3 București și sentința penală nr. 392 din 25 aprilie 2002 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, și a dispus emiterea unui nou

mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

A respins, ca neîntemeiată, cererea

de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat.

A obligat petentul la 300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-a

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea cererii de contopire au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul

a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 3698 din 6 august 2003,

condamnatul M.B. a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii de 3

ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 392 din 25 aprilie

2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia

penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București, invocând motive

familiale.

Instanța de fond, față de

condamnările succesive, sentința penală nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a

Judecătoriei sector 3 București definitivă prin decizia penală nr. 814 din 9

mai 2002 a Curții de Apel București, 3 ani și 6 luni închisoare, pentru care

s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 4959 din 13 mai 2002 și sentința

penală nr. 392 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, definitivă prin decizia penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curții de

Apel București, 3 ani și 10 luni închisoare, pentru care s-a emis mandatul de

executare a pedepsei de Tribunalul București, secția a II-a penală, a făcut

contopirea acestor pedepse, infracțiunile fiind concurente.

Referitor la întreruperea executării

pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare rezultanta contopirii, instanța a

constatat că nu există împrejurări speciale, în sensul dispozițiilor art. 455,

raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., din a cărei cauză executarea

imediată a pedepsei să producă consecințe grave asupra condamnatului, motiv

pentru care a respins cererea.

Împotriva sentinței condamnatul a

declarat apel invocând temeinicia, în raport de starea familială.

Curtea de Apel București, secția I

penală, a respins, ca nefondat, apelul apreciind că motivele invocate de

apelant nu pot fi apreciate ca împrejurări speciale care ar avea consecințe

grave pentru condamnat sau familia sa.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând în esență motivele analizate cu ocazia judecării

apelului.

Recursul nu este întemeiat.

Examinând cauza în raport de

criticile invocate și de dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., potrivit

cărora „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor

împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave

pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care executarea poate fi amânată

cel mult 3 luni și numai o singură dată”, Curtea constată, că motivele invocate

de recurent nu constituie împrejurări speciale de natura celor avute în vedere

de legiuitor.

Din examinarea lucrărilor dosarului

și, în special din ancheta socială efectuată nu rezultă existența unor astfel

de împrejurări care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate

condamnatului, așa încât hotărârile pronunțate de instanțe sunt corecte.

Drept urmare, recursul declarat este

nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul M.B. împotriva deciziei penale nr. 751 din 12 decembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 aprilie 2004.