ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 852 din 17 septembrie 2002, Tribunalul București a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul V.P. S-a constatat că faptele săvârșite în perioada 7 octombrie 1998 – 10 decembrie 1998 pentru care V.P.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 531 din 29 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2338 din 25 mai 2000, a Curții Supreme de Justiție, sunt concurente cu cele comise de către același inculpat în perioada mai 1994 – februarie 1995 și pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 665 din 1 iunie 1999 a Judecătoriei Sector 4, București, definitivă prin neapelare la 5 august 1999. În baza art. 36 alin. (2) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel aplicate, respectiv 10 ani închisoare, în baza art. 208 și art. 209 lit. g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 208 și art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 13 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata executată de la 10 decembrie 1998 la zi. Au fost menținute măsurile de siguranță dispuse prin cele două sentințe penale. Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă în urma contopirii. Împotriva acestei hotărâri condamnatul V.P. a declarat apel, solicitând să se dispună contopirea tuturor pedepselor ce i-au fost aplicate. Prin decizia penală nr. 737 din 12 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat, constatând că instanța de fond a efectuat operațiunile legale de contopire a pedepselor aplicate succesiv condamnatului, funcție de concursurile succesive și de contopirile ce au mai fost efectuate.

Decizia penală, sus-arătată a fost atacată cu recurs de către condamnat, reiterând motivul din apel și concretizându-l în sensul de a se constata că și infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 415/1996 a Judecătoriei Sectorului 4 București sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 665/1999 și nr. 531/1999. De urmare, după contopirea pedepselor, a solicitat să se scadă, conform art. 36 alin. (2) C. pen., durata de 3 ani și 8 luni, din pedeapsa rezultantă, executată pentru pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 415/1996. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În adevăr, recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 415 din 9 mai 1996, a Judecătoriei Sectorului 4, București, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 1054 din 8 noiembrie 1996 a Tribunalului București, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 208 și art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., faptele fiind comise în perioada 22 mai 1994 – 26 ianuarie 1995. În executarea acestei pedepse s-a dedus detenția de la 11 februarie 1995, fiind liberat condiționat în septembrie 1998 cu un rest de executat de 862 zile. Infracțiunile pentru care a fost astfel condamnat recurentul sunt concurente cu cele săvârșite în perioada mai 1994 – februarie 1995, tot de furt, pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 665 din 1 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 4, București, definitivă prin neapelare, la 5 ani și 6 luni închisoare.

La rândul lor, infracțiunile care fac obiectul acestei din urmă hotărâri sunt concurente cu cele, tot de furt, săvârșite în perioada octombrie 1998 – decembrie 1998 și pentru care recurentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 531 din 29 octombrie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2338 din 25 mai 2000, a Curții Supreme de Justiție. Din cele de mai sus rezultă că infracțiunile pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 531 din 29 octombrie 1999, a Tribunalului București au fost săvârșite în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. și al cărei prim termen îl constituie pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 415 din 9 mai 1996 a Judecătoriei Sectorului 4, București, din a cărei executare condamnatul a fost liberat condiționat în luna septembrie 1998, cu un rest de pedeapsă de 862 zile.

Este și temeiul pentru care, prin sentința penală nr. 531 din 29 octombrie 1999, a Tribunalului București, în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 862 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 415/1996, a Judecătoriei Sectorului 4, București, rest contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, în final inculpatul V.P. urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare. Așa fiind, cererea condamnatului de a aplica dispozițiile art. 36 C. pen., referitoare la pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni pentru contopirea și a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 415/1996 cu cele aplicate prin sentințele penale nr. 665/1999, a Judecătoriei Sectorului 4, București și nr. 531/1999, a Tribunalului București, este nefondată.

Pluralitatea sub forma concursului de infracțiuni implică săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Cum recurentul a săvârșit infracțiunile din perioada octombrie – decembrie 1998 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 531 din 29 octombrie 1999 a Tribunalului București, după ce a fost condamnat definitiv și în intervalul de timp al liberării condiționate din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 415/1996, a Judecătoriei Sectorului 4, București, rezultă că infracțiunile care fac obiectul celor două hotărâri penale nu se află în concurs, ci în forma pluralității de infracțiuni a recidivei, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., caz în care nu sunt aplicabile prevederile art. 36 C. pen., referitoare la contopirea pedepselor.

Faptul că infracțiunile pentru care recurentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 665/1999, a Judecătoriei Sectorului 4, București sunt concurente și cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 415/1996 a Judecătoriei Sectorului 4, București și cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 531/1999, a Tribunalului București, nu înlătură caracterizarea pluralității de infracțiuni în formele arătate anterior. Întrucât nici din examinarea din oficiu a hotărârilor pronunțate în cauză, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența vreunui caz de casare, recursul condamnatului V.P. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.P. împotriva deciziei penale nr. 737/A din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2003.