ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3854/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 433 din 22 martie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații:

- D.N.

la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 1 septembrie 2004, la zi.

- S.N. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie.

S-a constatat că faptele deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 206 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă la 2 septembrie 2004 prin nerecurarea deciziei penale nr. 895 din 20 august 2004 a Tribunalului București, secția I penală.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin această sentință penală a fost descompusă în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen.;

- un an și 6 luni închisoare ca urmare a anulării suspendării condiționate a executării pedepsei, aplicate prin sentința penală nr. 1441 din 29 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani închisoare și un an și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 3 luni, în final 3 ani și 9 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 36 alin. (3) și art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2003 la 11 iulie 2003 și prevenția în prezenta cauză de la 1 septembrie 2004, la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii anterior și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile I.M. și I.E., inculpații D.N. și S.N. fiind obligați în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 15.000.000 lei către I.M., iar inculpatul S.N. și N.F.G. (acesta din urmă și el condamnat prin aceeași hotărâre judecătorească, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie), în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 20.000.000 lei către I.E.

În baza art. 191 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpații, fiecare în solidar și cu părțile responsabile civilmente, au fost obligați la câte 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 4 august 2004, în jurul orei 23,00, inculpații D.N. și S.N., împreună cu I.R.C., au deposedat-o prin violență pe partea vătămată I.M. de un lanț de aur și de geantă.

La data de 24 august 2004, în jurul orei 22,50, la propunerea inculpatului S.N. care a asigurat paza, N.F.G. a smuls de la gâtul părții vătămate I.E. trei lanțuri de aur.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, procese-verbale de recunoaștere din grup și după planșe fotografice, proces-verbal de conducere în teren, declarațiile martorilor, proces-verbal de confruntare, declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților D.N. și S.N., menținând starea de arest a acestora și deducând prevenția la zi.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei, onorariile apărătorilor din oficiu de câte 400.000 lei fiind avansate din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar a considerat critica formulată de inculpați cu privire la modul de individualizare a pedepselor ca fiind neîntemeiată, întrucât stabilirea acestora s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații D.N. și S.N., reiterând motivele invocate și care se întemeiază pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile declarate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au judecat cauza în ședință nepublică.

Or, potrivit dispozițiilor legale în materia publicității ședinței de judecată, cauza trebuia judecată în ședință publică.

Astfel, potrivit dispozițiilor din titlul IV al Codului penal, capitolul II privind procedura în cauzele cu infractori minori, inculpatul care a săvârșit infracțiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii obișnuite, dacă la data sesizării instanței împlinise vârsta de 18 ani [(art. 483 alin. (3) C. proc. pen.)].

Or, la data de 27 octombrie 2004, data sesizării instanței de fond, inculpatul S.N.  împlinise vârsta de 18 ani.

În această situație, instanța de fond a fost sesizată cu o cauză în care un inculpat, D.N., era minor și nu împlinise încă vârsta de 18 ani, fiindu-i aplicabile prevederile art. 485 C. proc. pen., care stabilesc că în această situație ședința de judecată nu este publică, iar cel de-al doilea inculpat, S.N., minor la data săvârșirii faptei, împlinise vârsta de 18 ani la data sesizării instanței, fiindu-i aplicabilă procedura obișnuită, adică aceea a publicității ședinței de judecată.

Rezolvarea procedurală a acestei situații este dată de art. 486 C. proc. pen., care o prevede în mod special.

Potrivit textului de lege invocat, când în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați, dintre care unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, instanța judecă în compunerea prevăzută în art. 483 și după procedura obișnuită, aplicând însă cu privire la inculpații minori dispozițiile cuprinse în acest capitol.

Aceasta înseamnă că în cazul dat, ședința de judecată este publică, potrivit procedurii obișnuite, inculpatului minor fiindu-i aplicabile dispozițiile referitoare la obligativitatea anchetei sociale, compunerea instanței, persoanele chemate la judecarea minorilor, desfășurarea judecății, executarea măsurilor dispuse față de minori.

În mod evident, atât din succesiunea textelor în cuprinsul capitolului dedicat procedurii în cauzele cu infractori minori, cât și din denumirea marginală a textului și conținutul acestuia, art. 486 C. proc. pen., soluționează această situație într-o manieră specială, derogatorie de la nepublicitatea ședinței de judecată în cauzele cu inculpați minori, stabilind excepția judecării publice a inculpaților minori cu majori.

Așa fiind, Curtea constată că în cauză au fost încălcate dispozițiile legale sus-arătate, precum și dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care stabilesc, sub sancțiunea nulității absolute nerespectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată.

În consecință, Curtea constată existența motivului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen. și urmează să admită recursul inculpaților D.N. și S.N.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea, casând hotărârile judecătorești pronunțate, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul București.

Măsura arestării preventive a inculpaților D.N. și S.N. va fi menținută.

Onorariul apărătorului din oficiu se plătește din fondul Ministerului Justiției, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații D.N. și S.N. împotriva deciziei penale nr. 332 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 433 din 22 martie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.

Menține starea de arest a inculpaților D.N. și S.N.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2005.