ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 594/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1187 din 24 septembrie 2004, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul N.M.: - în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (pct. 1 rechizitoriu) la 4 ani închisoare; - în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (pct. 2 rechizitoriu) la 2 ani și 6 luni închisoare; - în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 3 rechizitoriu) la 2 ani închisoare; - în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

(pct. 4 rechizitoriu) la 9 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a inculpatului din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 118/7 februarie 2000 a Judecătoriei sector 3 București și a contopit restul de 542 zile rămas neexecutat cu pedepsele de 2 ani și, respectiv, 9 ani închisoare din prezenta cauză. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.400.000 lei către partea civilă SC A.Ț.A.

SA și s-a constatat că unele părți vătămate nu s-au constituit părți civile iar prejudiciul cauzat părții vătămate SC I.I.E. SRL este acoperit prin plată. Au fost confiscate de la inculpat corpurile delicte și acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul N.M. a săvârșit mai multe infracțiuni contra patrimoniului, după cum urmează: 1. La data de 23 august 1999, a pătruns prin efracție în autoturismul părții vătămate U.D., sustrăgând un radiocasetofon auto. 2. La data de 5 septembrie 1999, același inculpat a încercat să pătrundă prin efracție în apartamentul părții vătămate C.S. din București cu intenția de a sustrage bunuri însă și-a întrerupt activitatea infracțională atunci când a auzit vocile și pașii unor persoane în zonă, părăsind locul faptei.

3. La data de 26 noiembrie 2002, sus-numitul inculpat a încercat să pătrundă prin efracție în autoturismul aparținând părții vătămate SC I.E.I. SRL, parcat pe o stradă în București, nereușind să sustragă bunuri. Întrucât inculpatul a spart geamul de la portiera autoturismului, prejudiciul în sumă de 3.400.000 lei a fost achitat de SC A.Ț.A. SA, care s-a constituit parte civilă în cauză. 4. La data de 6 ianuarie 2003, în timp ce se afla în București pe Aleea Trestiana, sector 4, inculpatul N.M. a deposedat-o pe partea vătămată M.M. de o geantă care conținea mai multe bunuri, amenințând-o cu un cuțit și folosind apoi violența. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, așa cum au fost reținute.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul N.M. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei și deducerea duratei arestului preventiv. Prin decizia penală nr. 861 din 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând, pe de o parte, că pedeapsa rezultantă a fost corect individualizată iar, pe de altă parte, că în cauză nu există perioadă de arestare preventivă ce s-ar impune a fi dedusă, instanța de fond contopind legal restul neexecutat de 542 zile cu pedeapsa din prezenta cauză.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o pentru greșita reținere a stării de recidivă întrucât primul termen al acesteia l-ar constituit o pedeapsă aplicată pentru o infracțiune săvârșită în timp ce era minor și pentru severitatea pedepsei de executat, solicitând reducerea acesteia, iar, în scris, pentru nevalorificarea felului recidivei, art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile căreia a comis faptele din lunile august – septembrie 1999 în raport cu condamnarea de 4 ani ce i-a fost aplicată și din executarea căreia s-ar fi eliberat condiționat la 10 august 1999. Verificând hotărârea criticată în baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, inculpatul N.M. a suferit numeroase condamnări, toate pentru infracțiuni de furt și tâlhărie săvârșite după împlinirea vârstei de 18 ani. Recidiva prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., a fost reținută la infracțiunile săvârșite în lunile august și septembrie 1999 (pct. 1 și 2 rechizitoriu și expunere prin considerentele hotărârii instanței de fond) în raport cu condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 452 din 15 aprilie 1994 a Judecătoriei sector 3 București, din executarea căreia a fost eliberat condiționat la 18 septembrie 1996, cu un rest neexecutat de 761 zile.

O altă condamnare până în luna august 1999 nu apare înscrisă în cazierul judiciar (deși există în acesta o mențiune privind o liberare a inculpatului la 10 august 1999 cu un rest de 479 zile), astfel încât corect s-a reținut de către instanța de fond recidiva prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., la infracțiunile de sub pct. 1 și 2 din rechizitoriu. Cât privește critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei, aplicată de inculpat ca excesivă, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.

În raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., între care sunt și cele referitoare la limitele speciale ale pedepsei și persoana inculpatului, se constată că au fost stabilite pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută pentru fiecare infracțiune, deși inculpatul a săvârșit o pluralitate de infracțiuni, fiecare cu un ridicat grad de pericol social, după ce a executat alte pedepse, aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen. Reducerea pedepsei, așa cum solicită inculpatul, nu se justifică, sancțiunea, astfel cum a fost aplicată fiind necesară realizării funcțiilor sale de constrângere și reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Cum nici din examinarea hotărârii, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului N.M. urmează să fie respins ca nefondat. Inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 861 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.