ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6627/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 911 din 1 iulie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de un an, 11 luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunțată de Judecătoria sector 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 221 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de un an, 11 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunțată de Judecătoria sector 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată prevenția la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a luat act că părțile vătămate M.C.G.

și V.V. nu s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului tip briceag, aparținând inculpatului, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200.000 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În seara zilei de 25 noiembrie 2003, în jurul orelor 19,00, inculpatul i-a cerut părții vătămate V.V. telefonul mobil marca Nokia 5210, pentru a efectua o convorbire, iar după ce a primit telefonul de la partea vătămată, a schimbat cartela și a fugit cu telefonul, fără a fi prins de partea vătămată care a fugit după el.

În aceeași seară inculpatul a vândut telefonul unor traficanți de droguri, obținând în schimb droguri în valoare de 1.000.000 lei și suma de 600.000 lei (inculpatul fiind consumator de heroină de 9 ani). Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, prejudiciul fiind acoperit prin restituire, astfel că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. La data de 16 decembrie 2003, în jurul orelor 22,30, inculpatul a acostat pe partea vătămată M.C.G., căreia i-a solicitat bani, iar la refuzul acesteia a scos un briceag pe care l-a pus la gâtul părții vătămate, situație în care, de frică partea vătămată, i-a dat inculpatului portmoneul în care se afla suma de 200.000 lei, după care a fugit. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.M., nemotivat în scris, arătând oral că pedeapsa de 9 ani închisoare este prea aspră în raport de fapta săvârșită.

Solicită achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie și redozarea pedepsei pentru fapta de furt. Prin decizia nr. 668 din 13 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tâlhărie pe care nu a comis-o, a greșitei încadrări juridice ca furt calificat a faptei pe care o consideră a fi un abuz de încredere, precum și față de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate. În motivarea recursului, inculpatul a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, neaflându-se la locul faptei, solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. A mai susținut că, în ceea ce privește deposedarea părții vătămate V.V. de telefonul mobil, aceasta i-a dat de bunăvoie telefonul mobil pentru a-l folosi, după care a fugit cu acesta, situație în care încadrarea juridică corectă este aceea de abuz de încredere. Totodată, în raport de modul de săvârșire a faptei și de circumstanțele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie la care parte vătămată a fost M.C.G., susținerile în sensul că nu s-a aflat la locul faptei fiind infirmate de restul materialului probator administrat în cauză.

În acest sens sunt relevante declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorului ocular I.M., fiind imposibil ca aceștia să se înșele cu privire la identitatea agresorului, deoarece îl cunoșteau anterior pe inculpat, locuind în același cartier. Mai mult, la percheziția efectuată ulterior asupra inculpatului, a fost găsit briceagul descris de partea vătămată și care a fost recunoscut apoi de aceasta, cu ocazia prezentării într-un grup de obiecte. Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei.

2. Referitor la încadrarea juridică a faptei constând în deposedarea părții vătămate V.V. de telefonul mobil pe care l-a dat inculpatului pentru a efectua o convorbire, moment în care acesta din urmă a fugit, neputând fi prins de către partea vătămată care l-a urmărit, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă, neputându-se aprecia că ne aflăm în situația unui abuz de încredere. Aceasta, întrucât lipsește un element esențial al acestei infracțiuni, respectiv, situația premisă, constând în deținerea bunului cu un titlu legitim, ceea ce nu este cazul în speță, partea vătămată neintenționând să transfere, în sens juridic, detenția telefonului, ci doar l-a împrumutat inculpatului pentru un timp scurt, necesar efectuării unei convorbiri.

Că aceasta a fost intenția reală a părții vătămate, reiese din aceea că a urmărit inculpatul imediat ce acesta a fugit cu telefonul, în loc să i-l restituie. 3. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla la data săvârșirii faptelor.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 668 din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 16 ianuarie 2004 la 9 decembrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2004.