ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6627/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6627/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 911

din 1 iulie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 208

alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de un an, 11

luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunțată de

Judecătoria sector 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta

cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 221 alin. (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de un an, 11

luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 1781 din 24 iulie 2002, pronunțată de Judecătoria

sector 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând

ca inculpatul să execute 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

În baza art. 65 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a),

art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea

mai grea, de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a

fost dedusă din pedeapsa aplicată prevenția la zi, iar în baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că părțile

vătămate M.C.G. și V.V. nu s-au constituit părți civile, prejudiciul fiind

acoperit prin restituire.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea cuțitului tip briceag, aparținând inculpatului,

iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200.000

lei.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara

zilei de 25 noiembrie 2003, în jurul orelor 19,00, inculpatul i-a cerut părții

vătămate V.V. telefonul mobil marca Nokia 5210, pentru a efectua o convorbire,

iar după ce a primit telefonul de la partea vătămată, a schimbat cartela și a

fugit cu telefonul, fără a fi prins de partea vătămată care a fugit după el. În

aceeași seară inculpatul a vândut telefonul unor traficanți de droguri,

obținând în schimb droguri în valoare de 1.000.000 lei și suma de 600.000 lei

(inculpatul fiind consumator de heroină de 9 ani). Inculpatul a recunoscut

comiterea faptei, prejudiciul fiind acoperit prin restituire, astfel că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă.

La data de 16 decembrie

2003, în jurul orelor 22,30, inculpatul a acostat pe partea vătămată M.C.G.,

căreia i-a solicitat bani, iar la refuzul acesteia a scos un briceag pe care

l-a pus la gâtul părții vătămate, situație în care, de frică partea vătămată,

i-a dat inculpatului portmoneul în care se afla suma de 200.000 lei, după care

a fugit.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul M.M., nemotivat în scris, arătând oral că pedeapsa de

9 ani închisoare este prea aspră în raport de fapta săvârșită. Solicită

achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie și redozarea pedepsei pentru fapta de

furt.

Prin decizia nr. 668 din 13

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru

infracțiunea de tâlhărie pe care nu a comis-o, a greșitei încadrări juridice ca

furt calificat a faptei pe care o consideră a fi un abuz de încredere, precum

și față de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului,

inculpatul a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, neaflându-se

la locul faptei, solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen. A mai susținut că, în ceea ce privește deposedarea părții vătămate

V.V. de telefonul mobil, aceasta i-a dat de bunăvoie telefonul mobil pentru a-l

folosi, după care a fugit cu acesta, situație în care încadrarea juridică

corectă este aceea de abuz de încredere. Totodată, în raport de modul de

săvârșire a faptei și de circumstanțele sale personale, solicită reducerea

pedepsei pe care o consideră foarte aspră.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17

și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

primul motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese

că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie la care parte vătămată a fost

M.C.G., susținerile în sensul că nu s-a aflat la locul faptei fiind infirmate

de restul materialului probator administrat în cauză. În acest sens sunt

relevante declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile

martorului ocular I.M., fiind imposibil ca aceștia să se înșele cu privire la

identitatea agresorului, deoarece îl cunoșteau anterior pe inculpat, locuind în

același cartier. Mai mult, la percheziția efectuată ulterior asupra

inculpatului, a fost găsit briceagul descris de partea vătămată și care a fost

recunoscut apoi de aceasta, cu ocazia prezentării într-un grup de obiecte.

Față de aceste considerente,

Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei,

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei.

juridică a faptei constând în deposedarea părții vătămate V.V. de telefonul

mobil pe care l-a dat inculpatului pentru a efectua o convorbire, moment în

care acesta din urmă a fugit, neputând fi prins de către partea vătămată care

l-a urmărit, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă,

neputându-se aprecia că ne aflăm în situația unui abuz de încredere. Aceasta,

întrucât lipsește un element esențial al acestei infracțiuni, respectiv,

situația premisă, constând în deținerea bunului cu un titlu legitim, ceea ce nu

este cazul în speță, partea vătămată neintenționând să transfere, în sens

juridic, detenția telefonului, ci doar l-a împrumutat inculpatului pentru un

timp scurt, necesar efectuării unei convorbiri. Că aceasta a fost intenția

reală a părții vătămate, reiese din aceea că a urmărit inculpatul imediat ce

acesta a fugit cu telefonul, în loc să i-l restituie.

la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de

fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul

stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în

vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O

reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptelor săvârșite

de inculpat, de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia și de starea de

recidivă postcondamnatorie în care se afla la data săvârșirii faptelor.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.

668 din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 16 ianuarie 2004 la 9 decembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2004.