ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 406 din 21
aprilie 2003, dosar nr. 2172/2002 al Tribunalului București, secția I penală,
în baza art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.
pen., art. 33 lit. a) C. pen. și cu referire la art. 13 C. pen., l-a condamnat
pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
A revocat liberarea condiționată
privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești.
În baza art. 61 C. pen., a contopit
restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta
sentință, inculpatul având de executat în final 6 ani închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) și art.
209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.
pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa
de 5 ani închisoare.
A revocat liberarea condiționată
privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești.
În baza art. 61 C. pen., a contopit
restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta
sentință, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) și art.
209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.
pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa
de 5 ani închisoare.
Inculpatul va executa pedeapsa cea
mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis
inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o
durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 116 C. pen., a interzis
inculpatului de a se afla pe raza capitalei pe o durată de 2 ani după
executarea pedepsei privative.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului și s-a dedus prevenția de la 19 ianuarie 2002, la zi.
S-a luat act că partea vătămată T.G.
nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 22
milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.T. și la 50
milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.A.
A mai fost obligat la cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond reține faptul că, în noaptea de 18 ianuarie 2002 inculpatul M.I.,
însoțit de alți coinculpați rămași neidentificați, au pătruns prin efracție în
locuința părții vătămate P.A. și în sediul firmei SC A.T. SRL București, de
unde au sustras bunuri în valoare de 54 milioane lei.
În aceeași noapte, prin folosirea violenței
inculpatul a deposedat pe partea vătămată T.G., vânzător la unitatea SC A.T.
SRL de mai multe bunuri.
Împotriva sentinței a formulat apel
Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru nelegalitate și netemeinicie
privind greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de inculpat asupra
părții vătămate T.G., greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
omisiunea indicării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară;
omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi pe
lângă pedeapsa principală și greșita individualizare a pedepsei.
Curtea de Apel București, secția I
penală, prin decizia penală nr. 430 din 30 iulie 2003, a desființat în parte
sentința penală pronunțată de prima instanță și pe fond;
În baza art. 334 C. proc. pen., a
schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin.
(2) lit. d) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., în
infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu art. 37 lit.
a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat
pe inculpatul M.I. la 8 ani închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art.
65 C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat
liberarea condiționată și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de un an, 10
luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.
32/2000 a Judecătoriei Dragomirești.
În baza art. 208 alin. (1) și art.
209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a
condamnat pe același inculpat la două pedepse de câte 6 ani închisoare, cu
aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat
liberarea condiționată și a contopit cu fiecare din cele două pedepse, restul
neexecutat de un an, 10 luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni,
aplicată prin sentința penală nr. 32/2000.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.
b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 8 ani
închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței.
A menținut starea de arest a
inculpatului.
A reținut instanța de apel că
încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie este greșită, întrucât inculpatul a
săvârșit fapta împotriva părții vătămate T.G., noaptea și într-un loc public.
Încadrarea juridică ce trebuie reținută este art. 211 alin. (2) lit. d) și e),
cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Pedeapsa complementară prevăzută de art.
65 C. pen., trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală și nu la
pedeapsa rezultantă, cum greșit a reținut instanța.
În legătură cu aplicarea
dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., aceste dispoziții au fost aplicate
greșit, fiind reținute în cadrul încadrărilor juridice, urmând ca aplicarea
acestora să se facă conform dispozițiilor legale.
Instanța de fond a aplicat corect
dispozițiile art. 61 C. pen., față de condamnarea anterioară de 2 ani și 6 luni
închisoare dar, a omis să indice cuantumul restului de pedeapsă rămas
neexecutat, care urmează să fie contopit cu pedeapsa aplicată pentru fiecare
infracțiune reținută.
Cu privire la individualizarea
pedepselor, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise,
de perseverența infracțională pe care a manifestat-o inculpatul, ceea ce
presupune că pedepsele anterioare executate nu și-au atins scopul preventiv și
sancționator, se justifică aplicarea unor pedepse mai severe.
Împotriva hotărârilor pronunțate a
declarat recurs inculpatul M.I., criticându-le pentru nelegalitate și
netemeinicie, întrucât nu a comis faptele ce s-au reținut în sarcina sa și a
solicitat achitarea.
Examinând recursul declarat de
condamnat se constată că nu este fondat.
Potrivit art. 385
1
alin.
(4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora
persoanele arătate în art. 362 nu au folosit calea apelului, dacă legea prevede
această cale de atac. Împotriva deciziilor pronunțate în apel, persoanele
prevăzute în art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul, pot declara recurs.
În cauză, inculpatul M.I. nu a
declarat apel. Din actele dosarului rezultă că acesta a luat cunoștință de
dispozitivul sentinței penale nr. 406 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului
București, secția I penală, la data de 7 mai 2003, semnând de primire și
printr-un memoriu adresat instanței de fond a menționat că nu declară recurs,
împotriva sentinței menționate, prin care a fost condamnat la 6 ani închisoare.
În raport de dispoziția legală la
care s-a făcut referire, instanța de recurs nu poate examina motivul de recurs
invocat de inculpat, prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile
reținute în sarcina sa, întrucât nu a exercitat calea de atac a apelului,
împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond.
Nu se poate trece peste un grad de
jurisdicție, pentru a se ataca direct cu recurs sentința penală. Neatacarea cu
apel are semnificația achiesării inculpatului la hotărârea pronunțată de prima
instanță.
Recursul declarat de inculpat
urmează a fi examinat, din oficiu, numai în limita modificărilor aduse
sentinței penale, prin hotărârea instanței de apel, în soluționarea apelului
declarat de parchet.
Sub acest aspect, urmează a examina
recursul inculpatului numai pentru cazul de recurs, prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepselor.
Majorarea pedepselor de către instanța
de apel, de la 6 ani la 8 ani, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.
211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și de
la 5 ani la 6 ani închisoare, pentru infracțiunile de furt calificat, prevăzute
de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit.
a) și b) C. pen., este justificată.
Pericolul social al faptelor comise
de inculpat, precum și datele care caracterizează persoana sa, recidivist cu o
poziție procesuală nesinceră, manifestată pe tot parcursul procesului penal,
justifică tratamentul sancționator aplicat de instanța de apel.
În conformitate cu art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat
de inculpat.
Se va deduce din pedeapsă reținerea
și arestarea preventivă de la 19 ianuarie 2002, la zi.
Recurentul va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 403 din 30 iulie 2003 a Curții de
Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsă durata reținerii
și arestării preventive de la 19 ianuarie 2002, până la 13 ianuarie 2004.
Obligă inculpatul la 1.500.000 lei
cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
13 ianuarie 2004.