ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 406 din 21

aprilie 2003, dosar nr. 2172/2002 al Tribunalului București, secția I penală,

în baza art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen., art. 33 lit. a) C. pen. și cu referire la art. 13 C. pen., l-a condamnat

pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

A revocat liberarea condiționată

privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești.

În baza art. 61 C. pen., a contopit

restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta

sentință, inculpatul având de executat în final 6 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa

de 5 ani închisoare.

A revocat liberarea condiționată

privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești.

În baza art. 61 C. pen., a contopit

restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta

sentință, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa

de 5 ani închisoare.

Inculpatul va executa pedeapsa cea

mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 116 C. pen., a interzis

inculpatului de a se afla pe raza capitalei pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei privative.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția de la 19 ianuarie 2002, la zi.

S-a luat act că partea vătămată T.G.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la 22

milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.T. și la 50

milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.A.

A mai fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond reține faptul că, în noaptea de 18 ianuarie 2002 inculpatul M.I.,

însoțit de alți coinculpați rămași neidentificați, au pătruns prin efracție în

locuința părții vătămate P.A. și în sediul firmei SC A.T. SRL București, de

unde au sustras bunuri în valoare de 54 milioane lei.

În aceeași noapte, prin folosirea violenței

inculpatul a deposedat pe partea vătămată T.G., vânzător la unitatea SC A.T.

SRL de mai multe bunuri.

Împotriva sentinței a formulat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru nelegalitate și netemeinicie

privind greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de inculpat asupra

părții vătămate T.G., greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.;

omisiunea indicării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară;

omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi pe

lângă pedeapsa principală și greșita individualizare a pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 430 din 30 iulie 2003, a desființat în parte

sentința penală pronunțată de prima instanță și pe fond;

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. d) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu art. 37 lit.

a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat

pe inculpatul M.I. la 8 ani închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art.

65 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de un an, 10

luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.

32/2000 a Judecătoriei Dragomirești.

În baza art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a

condamnat pe același inculpat la două pedepse de câte 6 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată și a contopit cu fiecare din cele două pedepse, restul

neexecutat de un an, 10 luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni,

aplicată prin sentința penală nr. 32/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 8 ani

închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

A menținut starea de arest a

inculpatului.

A reținut instanța de apel că

încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie este greșită, întrucât inculpatul a

săvârșit fapta împotriva părții vătămate T.G., noaptea și într-un loc public.

Încadrarea juridică ce trebuie reținută este art. 211 alin. (2) lit. d) și e),

cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Pedeapsa complementară prevăzută de art.

65 C. pen., trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală și nu la

pedeapsa rezultantă, cum greșit a reținut instanța.

În legătură cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., aceste dispoziții au fost aplicate

greșit, fiind reținute în cadrul încadrărilor juridice, urmând ca aplicarea

acestora să se facă conform dispozițiilor legale.

Instanța de fond a aplicat corect

dispozițiile art. 61 C. pen., față de condamnarea anterioară de 2 ani și 6 luni

închisoare dar, a omis să indice cuantumul restului de pedeapsă rămas

neexecutat, care urmează să fie contopit cu pedeapsa aplicată pentru fiecare

infracțiune reținută.

Cu privire la individualizarea

pedepselor, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise,

de perseverența infracțională pe care a manifestat-o inculpatul, ceea ce

presupune că pedepsele anterioare executate nu și-au atins scopul preventiv și

sancționator, se justifică aplicarea unor pedepse mai severe.

Împotriva hotărârilor pronunțate a

declarat recurs inculpatul M.I., criticându-le pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât nu a comis faptele ce s-au reținut în sarcina sa și a

solicitat achitarea.

Examinând recursul declarat de

condamnat se constată că nu este fondat.

Potrivit art. 385

1

alin.

(4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele arătate în art. 362 nu au folosit calea apelului, dacă legea prevede

această cale de atac. Împotriva deciziilor pronunțate în apel, persoanele

prevăzute în art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul, pot declara recurs.

În cauză, inculpatul M.I. nu a

declarat apel. Din actele dosarului rezultă că acesta a luat cunoștință de

dispozitivul sentinței penale nr. 406 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală, la data de 7 mai 2003, semnând de primire și

printr-un memoriu adresat instanței de fond a menționat că nu declară recurs,

împotriva sentinței menționate, prin care a fost condamnat la 6 ani închisoare.

În raport de dispoziția legală la

care s-a făcut referire, instanța de recurs nu poate examina motivul de recurs

invocat de inculpat, prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile

reținute în sarcina sa, întrucât nu a exercitat calea de atac a apelului,

împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond.

Nu se poate trece peste un grad de

jurisdicție, pentru a se ataca direct cu recurs sentința penală. Neatacarea cu

apel are semnificația achiesării inculpatului la hotărârea pronunțată de prima

instanță.

Recursul declarat de inculpat

urmează a fi examinat, din oficiu, numai în limita modificărilor aduse

sentinței penale, prin hotărârea instanței de apel, în soluționarea apelului

declarat de parchet.

Sub acest aspect, urmează a examina

recursul inculpatului numai pentru cazul de recurs, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepselor.

Majorarea pedepselor de către instanța

de apel, de la 6 ani la 8 ani, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și de

la 5 ani la 6 ani închisoare, pentru infracțiunile de furt calificat, prevăzute

de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen., este justificată.

Pericolul social al faptelor comise

de inculpat, precum și datele care caracterizează persoana sa, recidivist cu o

poziție procesuală nesinceră, manifestată pe tot parcursul procesului penal,

justifică tratamentul sancționator aplicat de instanța de apel.

În conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpat.

Se va deduce din pedeapsă reținerea

și arestarea preventivă de la 19 ianuarie 2002, la zi.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 403 din 30 iulie 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 19 ianuarie 2002, până la 13 ianuarie 2004.

Obligă inculpatul la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 ianuarie 2004.