ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 406 din 21 aprilie 2003, dosar nr. 2172/2002 al Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și cu referire la art. 13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare. A revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești. În baza art. 61 C. pen., a contopit restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul având de executat în final 6 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare. A revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 32 din 28 februarie 2000 a Judecătoriei Dragomirești. În baza art. 61 C. pen., a contopit restul de pedeapsă rămas de executat cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare. În baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza capitalei pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei privative. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 19 ianuarie 2002, la zi. S-a luat act că partea vătămată T.G. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la 22 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.T. și la 50 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.A.

A mai fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reține faptul că, în noaptea de 18 ianuarie 2002 inculpatul M.I., însoțit de alți coinculpați rămași neidentificați, au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate P.A. și în sediul firmei SC A.T. SRL București, de unde au sustras bunuri în valoare de 54 milioane lei. În aceeași noapte, prin folosirea violenței inculpatul a deposedat pe partea vătămată T.G., vânzător la unitatea SC A.T. SRL de mai multe bunuri.

Împotriva sentinței a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru nelegalitate și netemeinicie privind greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de inculpat asupra părții vătămate T.G., greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.; omisiunea indicării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară; omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi pe lângă pedeapsa principală și greșita individualizare a pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 430 din 30 iulie 2003, a desființat în parte sentința penală pronunțată de prima instanță și pe fond; În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen.

și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu art. 37 lit. a) și b) C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul M.I. la 8 ani închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată și a contopit restul de pedeapsă neexecutat de un an, 10 luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 32/2000 a Judecătoriei Dragomirești. În baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu art. 37 lit. a) și b) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la două pedepse de câte 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată și a contopit cu fiecare din cele două pedepse, restul neexecutat de un an, 10 luni și 26 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 32/2000. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 8 ani închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A menținut starea de arest a inculpatului. A reținut instanța de apel că încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie este greșită, întrucât inculpatul a săvârșit fapta împotriva părții vătămate T.G., noaptea și într-un loc public.

Încadrarea juridică ce trebuie reținută este art. 211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. Pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen., trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală și nu la pedeapsa rezultantă, cum greșit a reținut instanța. În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., aceste dispoziții au fost aplicate greșit, fiind reținute în cadrul încadrărilor juridice, urmând ca aplicarea acestora să se facă conform dispozițiilor legale. Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 61 C. pen., față de condamnarea anterioară de 2 ani și 6 luni închisoare dar, a omis să indice cuantumul restului de pedeapsă rămas neexecutat, care urmează să fie contopit cu pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune reținută.

Cu privire la individualizarea pedepselor, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de perseverența infracțională pe care a manifestat-o inculpatul, ceea ce presupune că pedepsele anterioare executate nu și-au atins scopul preventiv și sancționator, se justifică aplicarea unor pedepse mai severe. Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs inculpatul M.I., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu a comis faptele ce s-au reținut în sarcina sa și a solicitat achitarea. Examinând recursul declarat de condamnat se constată că nu este fondat. Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele arătate în art. 362 nu au folosit calea apelului, dacă legea prevede această cale de atac.

Împotriva deciziilor pronunțate în apel, persoanele prevăzute în art. 362, chiar dacă nu au folosit apelul, pot declara recurs. În cauză, inculpatul M.I. nu a declarat apel. Din actele dosarului rezultă că acesta a luat cunoștință de dispozitivul sentinței penale nr. 406 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, la data de 7 mai 2003, semnând de primire și printr-un memoriu adresat instanței de fond a menționat că nu declară recurs, împotriva sentinței menționate, prin care a fost condamnat la 6 ani închisoare. În raport de dispoziția legală la care s-a făcut referire, instanța de recurs nu poate examina motivul de recurs invocat de inculpat, prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât nu a exercitat calea de atac a apelului, împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond.

Nu se poate trece peste un grad de jurisdicție, pentru a se ataca direct cu recurs sentința penală. Neatacarea cu apel are semnificația achiesării inculpatului la hotărârea pronunțată de prima instanță. Recursul declarat de inculpat urmează a fi examinat, din oficiu, numai în limita modificărilor aduse sentinței penale, prin hotărârea instanței de apel, în soluționarea apelului declarat de parchet. Sub acest aspect, urmează a examina recursul inculpatului numai pentru cazul de recurs, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepselor. Majorarea pedepselor de către instanța de apel, de la 6 ani la 8 ani, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

și de la 5 ani la 6 ani închisoare, pentru infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., este justificată. Pericolul social al faptelor comise de inculpat, precum și datele care caracterizează persoana sa, recidivist cu o poziție procesuală nesinceră, manifestată pe tot parcursul procesului penal, justifică tratamentul sancționator aplicat de instanța de apel. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 19 ianuarie 2002, la zi. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 403 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 19 ianuarie 2002, până la 13 ianuarie 2004. Obligă inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.