ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1303/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 213 din 30

aprilie 2002, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpații:

- V.Z. la 25 de ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174,

art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., și la 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2) lit. a), d) și f) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare.

- K.A. la 15 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor deosebit de grav prevăzută de

art. 26 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1)

lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174, art. 175

alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., și la 8 ani închisoare

pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat

la art. 11 alin. (1) și (2) lit. a), d) și f) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit.

b) a contopit pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea

de 15 ani închisoare.

S-a dispus, pentru fiecare inculpat,

interzicerea pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dedus din pedepse durata arestului preventiv cu începere de

la 3 iulie 2000 la zi.

Instanța a reținut că inculpații au

trăit în concubinaj până în seara zilei de 3 iulie 2000, dată la care, pe

fondul unor conflicte mai vechi, inculpatul V.Z. cu complicitatea concubinei

sale a suprimat viața mamei sale și apoi au deposedat-o de cerceii de aur pe

care-i purta în urechi.

Prin decizia penală nr. 274 din 10 octombrie 2002,

Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.

Curtea de apel a considerat că

încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpați este corectă, iar

pedepsele aplicate au fost bine individualizate în raport cu gravitatea

faptelor săvârșite.

Împotriva acestei decizii, ambii

inculpați au declarat recurs.

Inculpatul V.Z. a criticat decizia

și sentința, considerând că pedeapsa de 25 ani închisoare nu a fost corect

individualizată, solicitând reducerea ei. A invocat sinceritatea manifestată în

cursul procesului, regretul săvârșirii faptelor și vârsta sa (24 de ani).

Inculpata K.A. a solicitat, în

principal, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la omor

calificat deosebit de grav, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen., întrucât numai sub aspect moral a fost o

complicitate. Cu privire la complicitate, la infracțiunea de tâlhărie a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire.

În subsidiar, recurenta a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei de complicitate la omor calificat

deosebit de grav, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. c) C.

pen., întrucât victima nu era ruda sa apropiată, ci mama inculpatului V.Z., și,

în consecință, a cerut reducerea pedepsei.

Examinând ambele recursuri, curtea

constată următoarele:

Referitor la recursul declarat de

inculpatul V.Z., curtea reține netemeinicia acestuia, pedeapsa aplicată

recurentului fiind corespunzătoare gravității infracțiunilor săvârșite (omor

calificat deosebit de grav și tâlhărie calificată) și pericolului pe care îl

prezintă infractorul.

Vârsta inculpatului, sinceritatea și

regretul manifestat după săvârșirea faptelor nu sunt de natură a determina

reducerea pedepsei rezultante aplicate, care reprezintă maximul special al

infracțiunii de omor deosebit de grav. Astfel, potrivit art. 34 lit. b) C.

pen., în caz de concurs de infracțiuni (existent în cauză), se poate adăuga un

spor de până la 5 ani când maximul special nu este îndestulător. Or, în speță,

instanțele au considerat îndestulător maximul special aplicat inculpatului,

pedeapsă care corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

În consecință, va fi respins ca

nefondat recursul declarat de acest inculpat.

Curtea constată că recursul declarat

de inculpata K.A. este fondat doar cu privire la greșita încadrare juridică a

faptei de complicitate la omor, care urmează a fi schimbată prin înlăturarea

art. 175 lit. c) C. pen., menținându-se încadrarea prevăzută de art. 26

raportat la art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., deoarece victima

N.M. nu-i era rudă apropiată, fiind mama inculpatului V.Z.

Această schimbare de încadrare nu

poate determina reducerea pedepsei aplicate recurentei, deoarece aceeași

pedeapsă este prevăzută și de art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., text raportat

la care se menține încadrarea juridică a complicității sale.

Curtea constată că instanțele au

încadrat corect fapta inculpatei în complicitate la infracțiunea de tâlhărie,

iar nu în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., deoarece

inculpata a luat de la concubinul său cerceii victimei, după ce autorul

faptelor de omor și tâlhărie a ucis-o cu lovituri de cuțit. Fiind participantă

la săvârșirea faptelor, în calitate de complice, inculpata nu poate invoca

prevederile art. 221 C. pen., ca fiind incidente în cauză, întrucât tăinuirea

este o activitate ulterioară săvârșirii unei infracțiuni având ca scop

valorificarea bunurilor provenite din săvârșirea unor infracțiuni.

Nefondată este și susținerea recurentei

privind lipsa de participare a sa la omor, deoarece victima a fost imobilizată

(ținută de mâini) de inculpată și apoi ucisă de inculpatul V.Z. Acest aspect a

fost recunoscut în parte și de inculpată, care însă a justificat gestul prin

constatarea că victima nu mai are puls. Declarațiile inculpatului V.Z. în care

a relatat participarea concubinei sale la omor sunt corespunzătoare adevărului,

ele coroborându-se și cu recunoașterile parțiale ale inculpatei, precum și cu

toate probele cauzei. De asemenea, este incontestabilă complicitatea morală a

acestei inculpate la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., pot

servi la aflarea adevărului declarațiile învinuitului sau ale inculpatului

numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză. Or, susținerea inculpatei nu se poate

corobora cu nici o altă probă din dosar și, prin urmare, în mod corect nu a

fost avută în vedere de instanțe.

Recursul inculpatei va fi admis doar

cu privire la aspectul subsidiar menționat mai sus.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive de la 3 iulie 2000 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat V.Z. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de inculpata K.A. împotriva deciziei penale nr. 274 din 10

octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 213

din 30 aprilie 2002 a Tribunalului Cluj, secția penală, numai cu privire la

încadrarea juridică a faptei de complicitate la infracțiunea de omor calificat

deosebit de grav.

Înlătură aplicarea

prevederilor art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa

rezultantă de 15 ani închisoare aplicată inculpatei, în pedepsele componente

de:

-15 ani închisoare aplicată pentru

săvârșirea complicității la infracțiunea de omor calificat deosebit de grav,

prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) și art.

176 alin. (1) lit. d) C. pen. și

-8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea

complicității la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. a,) d) și f) C. pen.

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din complicitate la infracțiunea de omor

calificat deosebit de grav, prevăzut de art. 26 raportat la art. 174, art. 175

alin. (1) lit. c) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în complicitate la

infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 raportat la art. 174

și 176 alin. (1) lit. d) C. pen. și menține pedeapsa de 15 ani închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

aplicată inculpatei.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpata K.A. să execute

pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată timpul

arestării preventive de la 3 iulie 2000 la 14 martie 2003.

Onorariul de avocat, în sumă de 300.000

lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.Z. împotriva deciziei sus-menționate.

Deduce din pedeapsa aplicată timpul

arestării preventive de la 3 iulie 2000 la 14 martie 2003.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 martie 2003.