ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1010/2006

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.M.G.

împotriva deciziei penale nr. 307/ Ap pronunțate de Curtea de Apel Brașov,

secția penală, la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 898/P/AP/2005, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 353/ S, pronunțată la 1 iulie

2005, în dosarul nr. 2930/2004, Tribunalul Brașov, secția penală, l-a condamnat

pe inculpatul A.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav

în forma prevăzută de art. 176 lit. d), raportat la art. 174 și art. 175 lit. h)

și i) C. pen., la o pedeapsă de 23 se ani de închisoare, precum și la pedeapsa

complimentară a interzicerii, de pe o durată de 5 ani, a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, inculpatul a fost condamnat, la 8 ani de

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

lit. b) și c) C. pen.

Totodată, prin sentință s-a făcut aplicarea

dispozițiilor:

- art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.,

în sensul contopirii pedepselor, inculpatul urmând să execute 23 de ani de

închisoare și 5 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.;

- art. 357 C. proc. pen., în conformitate cu care i-au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., în perioada prevăzută de art. 71 C. pen.;

- art. 88 C. pen., în baza cărora s-a dedus din

pedeapsa rezultantă perioada cuprinsă între 12 octombrie 2004 și 1 iulie 2005,

în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și apoi de arestare

preventivă și

- art. 350 C. proc. pen., în conformitate cu care a

fost menținută starea de arest.

Prin hotărârea amintită au mai fost soluționate,

conform art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. proc. civ., chestiunile

privind latura civilă a cauzei în sensul obligării inculpatului la plata: unor

daune morale în valoare de 350.000.000 lei (vechi) către partea civilă M.A. și

a unor despăgubiri civile materiale în cuantum de 11.000.000 lei către partea

civilă SC L. SRL ZĂRNEȘTI.

De asemenea, s-a dispus:

- restituirea către proprietarii lor, conform art. 357

alin. (2) lit. e) C. pen., a unor bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a

Tribunalului Brașov;

- plătirea din fondul Ministerul Justiției a sumei de

400 000 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu

pentru asistarea inculpatului și

- obligarea inculpatului la plata către stat a unor cheltuieli

judiciare în valoare de 12 200 000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut,

în esență că, în noaptea de 11 octombrie 2004, în jurul orelor 4.00, inculpatul

A.M.G., aflat în restaurantul-cramă aparținând părții civile SC L. SRL

ZĂRNEȘTI, situat în zona H.C. Zărnești, a omorât-o pe victima M.A., care era

barman, lovind-o mai întâi cu o sticlă în cap, iar apoi strangulând-o cu mâinile

și cu un cablu.

S-a mai reținut că omorul a fost comis în scopul sustragerii

banilor rezultați din încasările restaurantului și că inculpatul și-a însușit

15.000.000 lei vechi, un cartuș de țigări și o cutie de bere.

În ceea ce privește modul de soluționare a laturii

civile s-a avut în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile legale ale

răspunderii civile delictuale și că inculpatul și-a exprimat necondiționat

acordul de a plăti daunele morale cerute de M.A., tatăl victimei și respectiv

de SC L. SRL ZĂRNEȘTI.

Apelurile declarate ulterior împotriva acestei

sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de inculpatul A.M.G. a fost

admise prin decizia penală nr. 307/ Ap pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția penală, la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 898/AP/2005.

Ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost desființată

numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de omor și

individualizarea pedepsei principale, sens în care s-a procedat mai întâi conform

art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice, a infracțiunii de

omor deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. d), raportată la art. 174 și art.

175 lit. I) C. pen., reținându-se că în cauză sunt aplicabile numai

dispozițiile art. 176 lit. d), raportată la art. 174 și art. 175 lit. h) și I) C.

pen.

Această măsură a fost motivată relevându-se că ipoteza

enunțată de art. 176 lit. d) C. pen., aceea a omorului comis „pentru a săvârși

sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii”, constituie o variantă

determinată a situației generice prevăzute de art. 175 lit. h) C. pen., care

încriminează omorul comis „pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei

infracțiuni”.

Tot prin decizia menționată s-a procedat la:

- repunerea în individualitatea lor a pedepselor

stabilite prin sentință;

- majorarea de la 23 de ani de închisoare la 25 de ani

de închisoare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de omor deosebit de grav;

- majorarea de la 8 ani la 10 ani a pedepsei aplicate

pentru infracțiunea de tâlhărie și la

- aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 de ani sporită cu 5

ani, în total 30 de ani de închisoare.

Reconsiderarea acestor împrejurări a fost argumentată evidențiindu-se

în principal că pedepsele stabilite inițial nu corespundeau pe deplin unora

dintre criteriile de legale de individualizare, ca de exemplu acelea privind persoana

inculpatului și periculozitatea concretă a faptelor comise de el.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute de

către instanța de apel care a făcut de asemenea aplicarea prevederilor:

- art. 350 C. proc. pen., conform cărora a fost

menținută starea de arest a inculpatului;

- art. 381 C. proc. pen., în baza cărora s-a dedus din

pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, calculate până la

data pronunțării deciziei și a

- art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul cărora

s-a stabilit că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare, urmând ca onorariul

cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru a-l asista pe inculpat în apel să

fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen

legal inculpatul A.M.G., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, inițial cu numărul (vechi) de

dosar 6008/2005, iar apoi cu numărul de dosar 20773/1/2005.

În motivarea recursului inculpatul a criticat

hotărârea atacată exclusiv în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate

pentru infracțiunilor concurente și a celei rezultante.

În acest sens a afirmat că respectivele sancțiuni sunt

excesiv de aspre deoarece nu iau în considerare:

- sinceritatea, regretul și compasiunea față de

familia victimei, manifestate de inculpat pe întreg parcursul procesului, aspecte

care ar fi justificat acordarea de circumstanțe atenuante;

- faptul că nu este recidivist și, în general, nu are

antecedente penale;

- faptul că a acționat violent datorită unor afecțiuni

neuropsihice preexistente, potențate de consumul de băuturi alcoolice și

- împrejurarea că, prin durata ei, pedeapsa de 30 de

ani închisoare este de natură a-I afecta profund negativ pe soția și cei doi

copii ai săi.

Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat Curtea

reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia corespund,

sub aspect strict formal, prevederilor art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen., întrucât în discuție este adus modul de aplicare de către

instanța de apel a prevederilor legale care reglementează individualizarea

pedepselor.

Prin urmare aceste texte de lege pot fi avute în

vedere în analizarea recursului, deși nu a fost invocate în mod expres de către

recurentul A.M.G.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin

procedural, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

Este de observat în acest sens că, potrivit art. 74 C.

pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru

instanțele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare

a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de

individualizare prevăzute de art. 52 și respectiv art. 72 C. pen.

Nu poate fi considerată deci o încălcare a textelor de

lege citate simpla împrejurare că instanța de apel nu a dat relevanța juridică

dorită de inculpat atitudinii sincere manifestate de acesta pe parcursul

procesului.

Este de observat de altfel că în plan probatoriu

relevanța sincerității inculpatului este cu totul nesemnificativă dat fiind că

în cauză au fost administrate numeroase alte dovezi care atestau indubitabil

vinovăția sa, permițând procurorului și apoi instanțelor de judecată să

clarifice pe deplin toate aspecte de fapt ale activității infracționale.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere că nici

sinceritatea inculpatului nici regretul și compasiunea față de familia

victimei, exprimate formal de acesta pe parcursul procesului, nu erau de natură

a diminua periculozitatea socială extremă a faptelor comise.

În același timp probele administrate în cauză au

atestat că afecțiunile neuro-psihice de care inculpatul suferea nu au fost de

natură a-I altera discernământul.

Faptul că, dincolo de lipsa sa de antecedente penale,

inculpatul însuși nu a ținut seama de starea de labilitate pe care i-o induceau

acele afecțiuni ori de câte ori consuma băuturi alcoolice, nu poate fi reținut

ca un element care să justifice diminuarea pedepselor.

De asemenea, nu pot fi primite argumentele

recurentului referitoare implicațiile negative pe care condamnarea sa le-ar avea

asupra soției și celor doi copii ai săi.

În acest sens, așa cum corect s-a subliniat și în considerentele

deciziei recurate, Curtea are în vedere că la data comiterii faptelor penale

inculpatul nu realiza venituri din muncă, cele două infracțiuni fiind săvârșite

în scopul obținerii de bani pentru băuturi alcoolice, după ce A.M.G. cheltuise

în același scop peste 6 milioane de lei reprezentând toate rezervele bănești

ale familiei sale, obținute exclusiv din munca soției lui.

Severitatea pedepsei principale rezultante aplicate

inculpatului apare ca justificată și în raport cu modul concret în care acesta

a acționat, fără să fi avut vreun conflict prealabil cu victima și profitând de

superioritatea forței sale fizice

Nu în ultimul rând este de observat că mobilul, oricum

nelegitim, al obținerii de bani pentru băuturi alcoolice, nu explică decât

parțial persistența infracțională a inculpatului care a continuat să exercite

violențe fizice chiar și după ce victima fusese deja adusă în situația de a nu-l

mai putea împiedica să își însușească bunurile pe care intenționa să le

sustragă.

Față de considerentele menționate, în cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen.

În același timp, Curtea constată că în speță nu își

găsesc incidența nici alte motive de recurs dintre acelea care, potrivit art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din

oficiu.

Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără

întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de

la 12 octombrie 2004 și până la judecarea recursului, perioada menționată va fi

dedusă din durata pedepsei conform art. 385

16

alin. (2) raportat la

art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul, pentru

apărătorul care, fiind desemnat din oficiu, a asigurat asistența juridică a

acestuia în recurs, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

A.M.G. împotriva deciziei penale nr. 307/ Ap din 28 septembrie 2005 a Curții de

Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

arestării preventive de la 12 octombrie 2004 la 16 februarie 2006.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 500

lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2006.