ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2566/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2566/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 46 din 20

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, au fost respinse

- ca nefondate - cererile de schimbare de încadrare juridică formulate de

apărătorul ales al inculpatului.

A fost respinsă, ca

nefondată, cererea apărătorului ales al inculpatului în sensul reținerii

circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat

inculpatul R.V.M., arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 25

U.P. din 7 august 2012 al Tribunalului Ilfov, secția penală, la pedeapsa de 7

ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat inculpatului R.V.M. pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C.

pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada

executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice

sau în funcții elective publice; respectiv dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului R.V.M., iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 6 august 2012 la zi.

În temeiul art. 7

alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.V.M.

a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 1349 din

noul C. civ. și art. 1357 din noul C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea

civilă exercitată de partea civilă I.A. și a fost obligat inculpatul R.V.M. la

plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse

celelalte pretenții civile solicitate.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 din noul C.

civ. și art. 1357 din noul C. civ., art. 313 din Legea 95/2006, a fost admisă

acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență E.

și a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata către partea civilă a sumei de

2.130,54 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea

vătămată I.A.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul R.V.M. la plata sumei de 1.000 RON,

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În fapt, la data de 5

august 2012, în jurul orelor 22:00 - 23:00, inculpatul și partea vătămată,

precum și martorii S.L.N., I.C., G.V., se deplasau împreună din direcția

Siliștea Snagovului spre localitatea Izvorani, județul Ilfov, cu autoutilitara

marca "D." cu număr de înmatriculare B-XX-XXX condusă de către partea

civilă, toți fiind sub influența băuturilor.

La un moment dat,

inculpatul R.V.M. a făcut comentarii cu privire la modul în care I.A. conducea

autoturismul, cei doi adresându-și injurii și chiar inculpatul i-a aplicat lui

I.A. o palmă peste cap, în timp ce acesta din urmă conducea autoutilitara.

În acest context,

I.A. a oprit autoturismul la intersecția drumului Isărescu cu Șoseaua Pădurea

Snagov, solicitându-i inculpatului să coboare, fapt care l-a determinat pe

R.V.M. să afirme că nici el nu rămâne acolo și nici ei nu vor pleca de acolo.

După ce a coborât din

autoutilitară, inculpatul a înțepat cauciucurile de pe partea dreaptă față -

spate de la autoutilitara cu număr de înmatriculare B-XX-XXX, folosind un

briceag, după care inculpatul R.V.M. s-a îndreptat către I.A., care se afla în

continuare la volanul autoutilitarei și l-a lovit cu pumnii în zona feței.

După ce I.A. a

coborât din autoturism, cei doi s-au agresat fizic, însă într-un timp foarte

scurt a intervenit martorul S.L.N. să-i despartă, I.A. fiind deja lovit cu

briceagul de către inculpat în zona toracală stângă, fapt care l-a determinat

pe I.A. să-i spună martorului S.L.N. "m-a tăiat".

În timp ce martorul

S.L.N. se afla în spatele inculpatului, i-a înfipt acestuia o mână în cămașă,

iar cu cealaltă mână l-a imobilizat pe inculpat pentru a-i lua briceagul.

În aceste condiții

și-a făcut apariția și martorul G.V., care a intervenit între martorul S.L.N.

și inculpatul R.V.M., împingându-i, și astfel, inculpatul a fugit în pădure,

având briceagul asupra sa, pe care l-a aruncat la scurt timp în lacul Snagov,

apoi inculpatul s-a îndreptat către DN1 de unde s-a deplasat cu un autoturism

de ocazie la București.

Întrucât I.A. sângera

în zona toracală stângă, martorul S.L.N. a condus autoutilitara până la un

motel, după care I.A. a fost preluat de către o ambulanță și transportat la

Spitalul de Urgență E.

La stabilirea

situației de fapt, instanța a avut în vedere principiul liberei aprecieri a

probelor, prevăzut în art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care lasă instanței

libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza

procesuală în care au fost administrate, și principiul aflării adevărului,

consacrat în art. 3 din același cod, care impune instanței să dea valoare

acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă

adevărul.

Situația de fapt,

astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de

probă administrate în ambele faze ale procesului penal: declarațiile parțiale

ale părții civile I.A.; declarațiile parțiale ale martorilor G.V., S.L.N.,

I.C.; Certificatul medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcția de Sănătate

Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină

Legală (unde s-a arătat în esență că din epicriza consemnată în biletul de

externare rezultă "pacient în vârstă de 36 ani, se internează de urgență

pentru plagă produsă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng, în

regiunea precordială (afirmativ agresiune) cu lungimea de circa 4 cm în

suprafață". Prin certificatul medico-legal s-a concluzionat că numitul

I.A. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp

tăietor-înțepător, leziunile traumatice pot data din 5 august 2012 și necesită 12

- 14 zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie

viața); Procesul-verbal din data de 6 august 2012 cu ocazia deplasării de către

procuror și lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - SIC, la Spitalul

Universitar de Urgență E. (de unde rezultă că diagnosticul de internare al lui

I.A. este "plagă înjunghiată hemitorace stâng", diagnostic care se

menține și la admisia în Terapie intensivă și "pleurezie minimă

stângă"); Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 5 august 2012 întocmit

de lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov, Poliția Siliștea Snagovului;

Procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 6 august 2012 (de unde

rezultă locul unde a avut loc agresiunea asupra victimei - la intersecția

drumului Isărescu cu Șoseaua Pădurea Snagov, iar numitul G.V. a indicat

direcția de unde veneau, și anume sat Siliștea-Snagovului, locul unde partea

vătămată a oprit auto pentru a-l determina pe inculpat să coboare, locul unde

s-a petrecut agresiunea și direcția în care agresorul a fugit după comiterea

infracțiunii), planșa fotografică cu urmele papilare ridicate cu ocazia

cercetării la fața locului efectuată la data de 6 august 2012, planșa

fotografică cuprinzând aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării

la fața locului efectuată la data de 6 august 2012, declarațiile parțiale ale

inculpatului.

Potrivit art. 75 C.

proc. pen., declarațiile părții vătămate, ale părții civile făcute în cursul

procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente

în cauză.

Atât în faza de

urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, partea civilă I.A.

a declarat, în esență, că inculpatul R.V.M. era nemulțumit de modul în care

aceasta conducea autoturismul, că i-a solicitat inculpatului să coboare din

autoturism, după care inculpatul a înțepat cu un cuțit roțile de pe partea

dreaptă a autoturismului și ulterior, inculpatul i-a aplicat lovituri cu pumnii

în zona feței. Totodată, I.A. a mai susținut că, după ce a coborât din

autoturism, la scurt timp, inculpatul l-a lovit cu cuțitul în zona toracală

stângă, S.L.N. a încercat să-i ia inculpatului cuțitul, însă G.V. a intervenit

între S.L.N. și R.V.M., ultimul reușind să fugă în pădure având asupra sa

cuțitul.

Împrejurarea că

inculpatul l-a lovit cu palma peste cap pe I.A., în timp ce acesta conducea

autoutilitara este confirmată de declarația martorului S.L.N. din faza de

cercetare judecătorească care se coroborează cu declarația părții civile din

faza de urmărire penală.

Referitor la

susținerile părții civile I.A., în faza cercetării judecătorești, de unde

rezultă, în esență, că, după ce a coborât din autoturism nu i-a aplicat

lovituri inculpatului cu pumnii și picioarele, instanța de fond a apreciat că

sunt infirmate de declarațiile martorului G.V. de la urmărirea penală și faza

de cercetare judecătorească, de declarația martorului S.L.N. din faza de

urmărire penală, astfel că aceste afirmații se vor înlătura întrucât nu se

coroborează cu mijloacele de probă enunțate anterior.

În privința

susținerii părții civile din faza de urmărire penală, că nu l-ar fi insultat pe

inculpat, instanța de fond a apreciat că nu se coroborează cu declarația

martorului G.V. din faza de urmărire penală din care rezultă că ambele părți

s-au înjurat reciproc, aspect susținut și de martorul S.L.N. în faza de

urmărire penală și prin urmare, a fost înlăturată afirmația părții civile din

faza de urmărire penală enunțată anterior.

Din declarațiile părții

civile I.A., ale inculpatului și ale martorilor S.L.N., I.C., G.V., rezultă că

la momentul incidentului, toți cinci se aflau sub influența consumului de

băuturi alcoolice.

Din declarațiile

martorilor G.V., S.L.N., I.C. și ale părții civile se confirmă faptul că după

ce inculpatul a coborât din autoutilitară, a înțepat cauciucurile de pe partea

dreaptă față-spate de la autoutilitară, folosind un briceag.

Din declarațiile

părții civile I.A. și ale martorului S.L.N. date pe parcursul procesului penal,

dar și din declarația martorului G. din faza cercetării judecătorești reiese

faptul că, după ce a înțepat cauciucurile de pe partea dreaptă a

autoturismului, inculpatul R.V.M. s-a îndreptat către I.A., care se afla în

continuare la volan și inculpatul l-a lovit pe I.A. cu pumnul în zona feței.

Susținerile părții

civile I.A. de unde se desprinde că după ce a coborât din autoutilitară nu l-a

agresat fizic pe inculpat sunt contrazise de declarațiile martorului G.V. date

în procesul penal din care rezultă că la momentul la care I.A. a coborât din

autoturism, acesta și inculpatul s-au lovit reciproc.

În același sens, este

și declarația martorului S.L.N., văr cu inculpatul, care a relatat la urmărirea

penală că I.A. l-a lovit cu pumnii în zona feței pe I.A., care imediat a

coborât din mașină, bătaia a continuat și jos cei doi lovindu-se reciproc cu

pumnii și picioarele.

Pe cale de

consecință, instanța a înlăturat ca nesincere susținerile părții civile I.A. în

sensul că după ce a coborât din autoturism nu l-a agresat fizic pe inculpat.

Totodată, instanța a

apreciat că este nesinceră și afirmația martorului S.L.N. din faza cercetării

judecătorești, când a susținut că nu i-a văzut pe cei doi să se fi lovit

reciproc pentru că incidentul a fost foarte scurt. Astfel, instanța a înlăturat

această susținere, apreciind că martorul nu a justificat motivul pentru care a

revenit cu privire la acest aspect și această revenire nu corespunde

adevărului.

În plus, instanța de

fond a apreciat ca fiind relevante și mențiunile din Procesul-verbal de

cercetare la fața locului din data de 6 august 2012 și planșa fotografică

cuprinzând aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața

locului efectuată la data de 6 august 2012, unde sunt prezentate tricoul părții

civile și cămașa inculpatului.

Momentul înjunghierii

părții civile I.A. de către inculpat nu a fost văzut de martori, însă din

coroborarea mijloacele de probă reiese că I.A. era deja lovit cu briceagul de

către R.V.M., în momentul în care a intervenit S.L.N. să-i ia cuțitul

inculpatului.

Instanța de fond a

apreciat că edificatoare, sub acest aspect, sunt declarațiile părții civile,

dar și declarațiile martorului S.L.N.

Astfel, la urmărirea

penală, martorul S.L.N. a declarat că nu a văzut când inculpatul l-a lovit pe

I.A. cu briceagul, dar când a mers să-i despartă, acesta era tăiat în zona

toracală stângă, a reușit să-l prindă de mână pe inculpat, moment în care i-a

văzut briceagul, lama având aproximativ 7 - 8 cm.

Ulterior, în faza

cercetării judecătorești, martorul S.L.N. a declarat că, după ce a ieșit din

autoturism, trecând prin fața mașinii, farurile fiind aprinse, când a ajuns

lângă inculpat, în spatele lui, i-a înfipt mâna stângă în cămașă și cu mâna

dreaptă l-a imobilizat ca să-i ia cuțitul din mână, iar în timpul cât i-a sucit

mâna, a coborât din autoturism G.V., care s-a băgat între el și inculpat și i-a

împins, atunci i-a alunecat mâna și inculpatul a fugit în pădure. Același

martor a mai învederat că în momentul când el a ajuns lângă inculpat, acesta

din urmă aproape că era deasupra părții vătămate și inculpatul aplica lovituri

părții vătămate cu mâna stângă și genunchiul stâng, partea vătămată era în

poziție semișezută.

În privința

declarației martorului G.V. din faza de urmărire penală, instanța de fond a

reținut doar susținerea acestuia că S.L.N. a intervenit să-i despartă pe I.A.

și R.V.M., însă celelalte afirmații potrivit cărora martorul G.V. a coborât

împreună cu I.C. și l-a văzut jos, căzut, pe I.A., instanța de fond a apreciat

că sunt nesincere și le-a înlăturat, întrucât nu se coroborează cu celelalte

mijloace de probă menționate anterior.

Totodată, instanța

fondului a înlăturat susținerile martorului G.V. din faza de cercetare

judecătorească (în sensul că S.L.N. a coborât din autoturism și i-a dat inculpatului

un pumn în față, după care a coborât și partea vătămată, precum și celelalte

afirmații privind momentul în care a intervenit să-l imobilizeze pe S.L.N. și

în ce context a fugit inculpatul), întrucât sunt infirmate de declarațiile

părții civile date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească și

declarația martorului S.L.N. din faza de cercetare judecătorească.

În schimb, instanța

de fond a apreciat ca fiind reale afirmațiile martorului G.V. din faza de

cercetare judecătorească, conform cărora a coborât singur din autoturism,

martorul I.C. a rămas în mașină pentru că era beat.

Faptul că martorul

I.C. nu a coborât din autoutilitară pe timpul desfășurării agresiunii este

confirmată chiar de depoziția acestuia, martor din faza de cercetare judecătorească,

precum și de declarațiile părții civile și martorilor G.V. și S.L.N. din faza

de cercetare judecătorească.

Față de exigențelor

art. 69 C. proc. pen., instanța fondului a reținut ca parțial sincere

declarațiile inculpatului R.V.M. date pe parcursul procesului penal și a

înlăturat susținerile inculpatului care sunt infirmate de celelalte mijloace de

probă.

Instanța de fond a

reținut că, în declarațiile date pe parcursul procesului penal, inculpatul

R.V.M. a confirmat - în esență - faptul că se afla sub influența alcoolului, că

a folosit un briceag cu care a tăiat două cauciucuri de la mașină, că l-a lovit

pe I.A. o singură dată cu cuțitul în zona toracală stângă, că a fugit în pădure

după comiterea faptei și apoi a aruncat cuțitul în lacul Snagov.

De asemenea, din

coroborarea declarațiilor inculpatului, ale părții civile și ale martorilor

G.V. și S.L.N. rezultă că R.V.M. a susținut că dacă rămâne el acolo, nici ei nu

vor mai pleca.

În schimb, instanța

de fond a apreciat că susținerile inculpatului R.V.M., privind momentul

premergător incidentului, că toți discutau cu privire la modul în care conduce

mașina I.A. sunt infirmate de declarațiile părții civile I.A. și declarațiile

martorilor G.V., S.L.N., I.C. și prin urmare au fost înlăturate aceste afirmații

ale inculpatului.

De asemenea, instanța

de fond a înlăturat și afirmația inculpatului că nu s-ar fi înjurat cu partea

civilă, întrucât nu se coroborează cu declarația martorului G.V. din faza de

urmărire penală din care rezultă că ambele părți s-au înjurat reciproc, aspect

susținut și de martorul S.L.N. în faza de urmărire penală.

În declarațiile date,

inculpatul a arătat că la momentul în care i s-a solicitat să coboare din

autoturism, I.A. i s-a adresat cu apelativul "țigane", această

susținere a inculpatului fiind confirmată doar de martorul G.V., cu ocazia

audierii în faza de cercetare judecătorească.

Însă, prima instanță

a apreciat că susținerea martorului G.V. din faza de cercetare judecătorească a

fost făcută pro causa, în condițiile în care acest martor nu a relevat acest

aspect în faza de urmărire penală, când a fost audiat într-un moment apropiat

de comiterea faptei de către inculpat.

Mai mult decât atât,

instanța de fond a avut în vedere că martorul G.V. este vărul inculpatului,

acest martor fiind mai apropiat de inculpat, în condițiile în care din

declarația inculpatului rezultă că după incident l-a contactat telefonic pe

G.V. și aflând despre fapta comisă s-a prezentat a doua zi la Parchetul

Tribunalului Ilfov.

Pe cale de

consecință, instanța a înlăturat, ca nesinceră, susținerea martorului G.V. din

faza de cercetare judecătorească, precum și susținerea inculpatului pe

parcursul procesului penal, în sensul că I.A. i s-a adresat cu apelativul

"țigane".

Totodată, cu privire

la momentul derulării incidentului, al persoanelor care au participat și că ar

fi lovit la nimereală cu briceagul, instanța fondului a apreciat că

declarațiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă ce

au fost analizate și chiar inculpatul, în faza de cercetare judecătorească, a

avut o depoziție oarecum diferită față de cea de la urmărirea penală.

Pe cale de

consecință, instanța de fond a apreciat că nu exprimă adevărul și le-a

înlăturat, cu excepția susținerii inculpatului de la urmărirea penală că înainte

de a-l lovi cu cuțitul, el și I.A. (zis S.) s-au lovit reciproc cu pumnii și

picioarele.

De asemenea, instanța

de fond a mai reținut ca fiind sinceră și afirmația inculpatului din faza de

urmărire penală, că a aruncat cuțitul în lacul Snagov, întrucât nu voia să fie

găsit asupra sa și a înlăturat, ca nesinceră, susținerea sa cu privire la acest

aspect din faza de cercetare judecătorească, în sensul că a aruncat cuțitul în

lacul Snagov de frică să nu se întoarcă ceilalți și să-l bată mai rău.

Judecătorul fondului

a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.V.M. - care la data de 5

august 2012, în jurul orei 23:00, la intersecția drumului Isărescu cu șos.

Pădurea Snagov, pe fondul unui conflict spontan, determinat de consumul de

băuturi alcoolice, l-a înjunghiat cu un briceag pe I.A. într-o zonă vitală,

respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea precordială - întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârșită în

public, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau

destinația lui, este totdeauna accesibil publicului. Prin urmare, textul

menționat are în vedere, pe de o parte, caracterul specific, însușirea

caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte, menirea locului,

aceea de a fi accesibil publicului.

Or, față de

mijloacele de probă administrate, de unde rezultă locul desfășurării

incidentului, la intersecția drumului Isărescu cu Șoseaua Pădurea Snagov,

instanța de fond a apreciat că fapta s-a desfășurat în public, fiind întrunite

criteriile prevăzute de art. 152 lit. a) C. pen.

Referitor la cererile

de schimbare de încadrare juridică formulate de apărătorul ales al

inculpatului, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. sau în infracțiunea de vătămare

corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., instanța le-a apreciat ca

nefondate.

În acest sens, s-a

apreciat că inculpatul R.V.M. a realizat pe deplin conținutul și consecințele

faptei sale, acționând cu intenția de a ucide, prevăzând rezultatul faptei sale

și acceptând posibilitatea producerii lui, aceasta fiind redată atât de natura

obiectului folosit în agresiune - un instrument tăietor-înțepător, și anume

briceagul, cât și de zona corporală vizată - zonă vitală, respectiv la nivelul

hemitoracelui stâng, în regiunea precordială.

S-a arătat că, sub

aceste aspecte, relevante sunt declarațiile părții civile I.A., declarațiile

martorilor G.V., S.L.N., Procesul-verbal din data de 6 august 2012 cu ocazia

deplasării de către procuror și lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov -

SIC la Spitalul Universitar de Urgență E., mențiunile din Certificatul

medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcția de Sănătate Publică Ilfov,

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală,

Procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 6 august 2012, planșa

fotografică cuprinzând aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării

la fața locului efectuată la data de 6 august 2012.

Chiar dacă inculpatul

R.V.M. a recunoscut faptul că l-a agresat pe I.A. cu un briceag, totuși

inculpatul a arătat în esență în faza de urmărire penală că a dat cu briceagul

unde a apucat pentru a scăpa de loviturile aplicate de cei trei martori și de

victimă sau că a dat la nimereală pentru a scăpa de loviturile aplicate de

S.L.N., I.A. și fratele acestuia din urmă, această apărare fiind infirmată de

mijloacele de probă analizate mai sus.

S-a mai arătat că,

sub aspectul dinamicii incidentului, prezintă relevanță și împrejurarea că,

deși inculpatul l-a înjunghiat doar o singură dată cu briceagul pe I.A., totuși

acțiunea sa a fost oprită prin prezența martorului S.L.N., care a intervenit în

vederea imobilizării inculpatului, pentru a-i lua cuțitul, victima I.A. fiind deja

înjunghiată în zona toracală stângă, inculpatul reușind să fugă având cuțitul

asupra sa, de îndată ce martorul G.V. s-a interpus între inculpat și martorul

G.V.

Conduita ulterioară a

inculpatului R.V.M. care a fugit de la locul faptei și a aruncat briceagul în

lacul Snagov denotă că acesta a conștientizat consecințele faptei sale.

Chiar în declarațiile

sale de la urmărirea penală, inculpatul a confirmat faptul că a aruncat cuțitul

în lacul Snagov pentru a nu fi găsit asupra sa, iar revenirea sa ulterioară

asupra declarațiilor, cu ocazia cercetării judecătorești, cu privire la

motivația sa, că a aruncat cuțitul de frică să nu se întoarcă ceilalți și să-l

bată mai rău, apare ca nejustificată și nu exprimă adevărul.

Față de susținerile

apărătorului ales al inculpatului, privind certificatul medico-legal și că

părții vătămate nu i-a fost pusă viața în pericol, fiind necesare 12 - 14 zile

de îngrijiri medicale, plaga fiind de cca. 3 cm, fără interceptări de vase

importante și fără a-i pune în primejdie viața, instanța de fond a apreciat că

aceste elemente nu sunt de natură să infirme trăsăturile ce caracterizează

fapta de tentativă de omor calificat.

Într-adevăr, prin

Certificatul medico-legal din 14 august 2012 emis de Direcția de Sănătate

Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină

Legală, s-a concluzionat că numitul I.A. prezintă leziuni traumatice care au

putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, leziunile traumatice

putând data din 5 august 2012 și necesită 12 - 14 zile de îngrijire medicală,

iar leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie viața.

Totodată, în

cuprinsul aceluiași act medical se menționează că din epicriza consemnată în

biletul de externare rezultă că numitul I.A. a fost internat de urgență pentru

plagă produsă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea

precordială (afirmativ agresiune) cu lungimea de circa 4 cm în suprafață, iar

la explorarea chirurgicală a plăgii sub anestezie locală, s-a constatat un

traiect subtegumentar de circa 3 cm, sub baza marelui pectoral (fără

interceptări de vase importante, nepenetrant, al nivelul arcurilor laterale C

V-C VII stângi).

În acest context,

instanța de fond a apreciat că deși actul medical opinează că leziunile nu au

pus în primejdie viața victimei, totuși fapta inculpatului R.V.M. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat,

întrucât cele două noțiuni de "punere în primejdie a vieții" și de

"tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele

medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul

tentativei.

Or, la data de 5

august 2012, inculpatul R.V.M. l-a lovit cu un briceag pe I.A., cauzându-i o

plagă într-o zonă vitală, respectiv la nivelul hemitoracelui stâng, în regiunea

precordială și nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea

producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat, și care

a fost evitat numai datorită întâmplării.

Prin urmare, nu se

poate considera că modalitatea de a acționa a inculpatului reprezintă violență

ce a cauzat victimei vătămările prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (chiar

dacă prin Certificatul medico-legal din 14 august 2012 s-a concluzionat că

leziunile traumatice necesitau 12 - 14 zile de îngrijire medicală) și nici

vătămări prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen. (neexistând sub acest aspect

vreun înscris medical care să ateste că leziunile traumatice ar fi depășit 20

zile și ar fi necesitat cel mult 60 zile de îngrijiri medicale), deoarece

inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.

Față de aceste

considerente, instanța de fond a respins, ca nefondate, cererile de schimbare

de încadrare juridică formulate de apărătorul ales al inculpatului.

În raport de

dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că

fapta există, constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat, a fost

săvârșită de către inculpatul R.V.M. și a dispus condamnarea acestuia.

Înainte de a proceda

la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a examinat

solicitarea apărătorului ales al inculpatului privind reținerea circumstanței

atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit.

b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracțiunea a fost săvârșită

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pe cale de

consecință, rezultă că pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite

mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o

provocare din partea părții vătămate. De asemenea, este necesar ca provocarea

să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta

infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva

acesteia, iar nu împotriva altei persoane.

Față de împrejurările

de fapt și mijloacele de probă administrate și analizate anterior, instanța de

fond a apreciat că nu se poate reține circumstanța atenuantă a provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât pentru incidența acesteia este

necesar ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să

fie considerată gravă, de natură să cauzeze inculpatului o puternică stare de

tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă

prin săvârșirea de infracțiuni.

Prima instanță a avut

în vedere faptul că însuși inculpatul R.V.M. a fost cel care a declanșat și

întreținut conflictul, întrucât inițial inculpatul a făcut comentarii cu

privire la modul în care I.A. conducea autoutilitara, i-a aplicat acestuia o

palmă peste cap, cei doi înjurându-se reciproc, iar la solicitarea victimei ca

inculpatul să coboare din autoturism, inculpatul a procedat la înțeparea

roților de pe partea dreaptă, după care în continuare, inculpatul s-a îndreptat

către I.A., care se afla la volanul autoutilitarei și l-a lovit cu pumnii în

zona feței, apoi a coborât și victima din autoturism, cei doi agresându-se

reciproc, inculpatul lovindu-l cu cuțitul în zona toracală stângă pe I.A., iar la

momentul intervenției martorului S.L.N., pentru a-i lua cuțitul inculpatului,

victima fiind deja înjunghiată.

Instanța a mai

reținut că un anumit act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă

nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracțiunii,

însă când acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, inculpatul nu

poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării pentru că provocatorul

propriu-zis este el însuși.

Față de cele ce

preced, instanța a respins - ca nefondată - cererea apărătorului ales al

inculpatului, în sensul reținerii circumstanței atenuante legale prev. de art.

73 lit. b) C. pen.

La individualizarea

pedepsei, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen.,

privind criteriile generale de individualizare, respectiv natura și limitele de

pedeapsă stabilite pentru infracțiunea comisă de inculpat, de gradul de pericol

social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, urmarea

produsă, circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, prima

instanță a reținut că inculpatul R.V.M. a comis o infracțiune contra vieții

persoanei; gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârșite relevat

de modalitatea concretă de comitere a faptei - violența actului comis - prin

aplicarea unei lovituri cu un briceag într-o zonă vitală, respectiv la nivelul

hemitoracelui stâng, în zona precordială, fapta fiind săvârșită în public, pe

fondul unui conflict spontan, inculpatul aflându-se sub influența consumului de

alcool; modalitatea în care a acționat inculpatul denotă îndrăzneală

infracțională și ușurință în adoptarea unei rezoluții infracționale; urmarea

produsă (mențiunile din Certificatul medico-legal din 14 august 2012 întocmit

de Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, Serviciul de Medicină Legală);

conduita manifestată de inculpat ulterior comiterii faptei, care a fugit de la

locul faptei și a aruncat briceagul în lacul Snagov; poziția procesuală parțial

sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.

În privința

circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța de fond a avut în vedere

că este tânăr (în vârstă de 22 ani), nu are antecedente penale, are un grad de

instrucție mediu, are un copil minor, a avut un comportament civilizat anterior

comiterii faptei potrivit înscrisurilor în circumstanțiere.

În raport de

circumstanțele reale de săvârșire a faptei și atitudinea procesuală a

inculpatului, instanța de fond a apreciat că nu se justifică a se reține

circumstanțe atenuante judiciare, însă vizavi de elementele circumstanțiale

favorabile, privind persoana inculpatului, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă

spre minimul prevăzut de lege.

Referitor la

modalitatea de executare a pedepsei, judecătorul fondului a apreciat că se

impune ca inculpatul să execute pedeapsa cu închisoarea, stabilită mai sus, în

regim de detenție, funcțiile pedepsei preventiv-educative, dar și coercitive

prevăzute de art. 52 C. pen., putând fi atinse numai prin privarea de libertate

a inculpatului.

Având în vedere

modalitatea de executare a pedepsei, executarea pedepsei aplicate în regim de

detenție, circumstanțele reale și conduita manifestată de inculpat ulterior

comiterii faptei, care a fugit de la locul faptei și a aruncat briceagul în

lacul Snagov, inculpatul prezentând în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică, existând un sentiment de insecuritate în rândul comunității

locale, iar temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ce a

stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul R.V.M., nu

s-a modificat și nu a încetat, astfel că, în temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R.V.M.

Prin Ordonanța de

reținere din data de 6 august 2012 întocmită de către procurorul din cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. 1818/P/2012, s-a dispus reținerea

inculpatului R.V.M. pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 6 august

2012 ora 16:00 și până la data de 7 august 2012 ora 16:00.

Față de inculpatul

R.V.M., prin Încheierea nr. 89 din 7 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov,

secția penală, în Dosarul nr. 1780/93/2012 al Tribunalului Ilfov, definitivă

prin Încheierea nr. 294/R din 14 august 2012 dată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Ilfov și în temeiul art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art 149

1

C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.V.M., pe o

durată de 29 de zile, cu începere de la 7 august 2012 și până la data de 4

septembrie 2012, inclusiv.

Măsura a fost pusă în

executare, pe numele inculpatului R.V.M. fiind emis Mandatul de arestare

preventivă nr. 25/U.P. din 7 august 2012 eliberat de Tribunalul Ilfov, secția

penală, în Dosarul nr. 1780/93/2012.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost prelungită, față de inculpat, pe o durată de 30 de

zile, de la data de 5 septembrie 2012 și până la data de 4 octombrie 2012,

inclusiv, prin Încheierea nr. 99 din 31 august 2012 dată de Tribunalul Ilfov,

secția penală, în Dosarul nr. 1947/93/2012, definitivă prin Încheierea nr. 317

din 4 septembrie 2012 dată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Prin Încheierea din

data de 2 octombrie 2012 a Tribunalului Ilfov, secția penală, dată în Dosarul

nr. 2253/93/2012, în temeiul art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de

inculpatul R.V.M. și în temeiul art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen.

raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul R.V.M., până la

următoarea verificare a stării de arest preventiv, iar la termenul de judecată

din data de 23 noiembrie 2012, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen.

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, dispusă împotriva

inculpatului, și în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. în

referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului R.V.M., până la următoarea verificare a stării de arest preventiv.

În contextul celor

prezentate, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 88 C. pen. și

a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la

6 august 2012 la zi.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, Sistemul

Național de Date Genetice Judiciare conține profile genetice, date cu caracter

personal și date despre caz, corespunzătoare următoarelor categorii: a)

suspecți - persoanele despre care există date și informații că ar putea fi

autori, instigatori sau complici ai infracțiunilor cuprinse în anexă; b)

persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea

infracțiunilor cuprinse în anexă; c) urme biologice prelevate cu ocazia

efectuării cercetării la fața locului; d) cadavre cu identitate necunoscută,

persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a

accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism.

În ceea ce privește

prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa

închisorii, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 prevede în mod expres că

prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa

închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă (printre care se

află și infracțiunea de omor calificat) este dispusă de instanța de judecată,

prin hotărârea de condamnare.

Având în vedere că

instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la

omor calificat, s-a dispus, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008,

prelevarea de la inculpatul R.V.M. a probelor biologice în vederea introducerii

profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În soluționarea

laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată I.A. s-a

constituit parte civilă în cauză înainte de citirea actului de sesizare, cu

suma de 300.000.000 ROL, din care daune morale în sumă de 200.000.000 RON ROL

și daune materiale în sumă de 100.000.000 ROL.

Cu ocazia audierii

părții civile I.A., aceasta a arătat, în esență, că suma de 200.000.000 ROL o

are în vedere pentru suferința cauzată și pentru a-și repara dantura, iar

daunele materiale în sumă de 100.000.000 ROL vizează pe lângă reparația mașinii

și cheltuielile efectuate la spital.

Fiind audiat

inculpatul R.V.M. a declarat că nu dorește să despăgubească partea civilă I.A.

cu suma cu care s-a constituit parte civilă, pentru că este o sumă foarte mare

pentru ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit art. 1349

alin. (1) din noul C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile

de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă

atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor

legitime ale altor persoane, iar potrivit alin. (2) din același articol, cel

care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Totodată, potrivit

art. 1357 alin. (1) din noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu

printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Instanța de fond a

apreciat că din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea

răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții:

existența unei fapte ilicite; a prejudiciului; a raportului de cauzalitate și a

vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

De asemenea, s-a

reținut că sarcina probei în dovedirea prejudiciului invocat prin acțiunea

civilă exercitată în cadrul procesului penal aparține părții civile conform

art. 14 C. proc. pen. și art. 1169 C. civ.

Sub aspectul daunelor

materiale, instanța de fond a reținut că partea civilă I.A. nu a făcut dovada

acestora. Mai mult, în privința pretențiilor materiale referitoare la reparația

mașinii nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile

delictuale.

În schimb, în cazul

daunelor morale este unanim admis că acestea nu trebuie dovedite, însă trebuie

să fie întrunite condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale,

respectiv vinovăția inculpatului, existența faptei ilicite și a raportului de

cauzalitate stabilit între acestea.

Instanța de fond a

apreciat că, fără îndoială, prin acțiunea violentă a inculpatului și urmarea

produsă (mențiunile Certificatului medico-legal din 14 august 2012 emis de

Direcția de Sănătate Publică Ilfov, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov,

Serviciul de Medicină Legală), s-a cauzat un prejudiciu moral părții civile

I.A., ca urmare a suferințelor, a schimbărilor survenite în condițiile de

existență pentru o perioadă de timp pentru partea civilă și sunt îndeplinite

condițiile privind răspunderea civilă delictuală.

La stabilirea

daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere ca acestea să aibă efecte

compensatorii și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză.

Pe cale de

consecință, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen.,

cu referire la art. 1349 din noul C. civ. și art. 1357 din noul C. civ.,

instanța de fond a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă

I.A. și a obligat pe inculpatul R.V.M. la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de

daune morale, fiind respinse celelalte pretenții civile solicitate.

Instanța de fond a

mai reținut că, prin Adresa nr. 11069 din 10 octombrie 2012, Spitalul

Universitar de Urgență E. a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu

suma de 2.130,54 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru cheltuieli de

spitalizare ocazionate de îngrijirea părții vătămate I.A. Totodată, la adresa

menționată s-a anexat situația de plată.

În ceea ce privește

cuantumul prejudiciului, instanța a apreciat că acesta este dovedit prin actul

depus la dosar de Spitalul Universitar de Urgență E.

Aplicând aceste

dispoziții legale din noul C. civ. la situația de fapt reținută în cauză cu

privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat, îngrijirile medicale

acordate părții vătămate de Spitalul Universitar de Urgență E. producându-i

acestei unități sanitare un prejudiciu material reprezentat de contravaloarea

cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate I.A., instanța a

apreciat ca fiind îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii

civile delictuale, privind pe inculpatul R.V.M.

De asemenea, potrivit

art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen., în cazul recunoașterii

pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii.

Cu ocazia audierii

sale, inculpatul R.V.M. a declarat că este de acord să despăgubească Spitalul

E., după ce va fi eliberat.

Având în vedere

vinovăția dovedită a inculpatului, existența faptei ilicite și a raportului de

cauzalitate stabilit între acestea, precum și principiul disponibilității care

guvernează latura civilă a cauzei, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la

art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 din noul C. civ. și art. 1357 din

noul C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată

de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență E. și a fost obligat

inculpatul R.V.M. la plata către partea civilă a sumei de 2.130,54 RON

reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată I.A.

II. Împotriva acestei

sentințe a formulat apel inculpatul R.V.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezbaterile orale,

apărătorul ales al inculpatului a criticat hotărârea instanței de fond, arătând

că se impunea schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de

omor, în infracțiunea de vătămare corporală, întrucât inculpatul cu briceagul

pe care-l avea a rănit partea vătămată, superficial, rana nefiind de natură a-i

pune în pericol viața, iar inculpatul nu a avut niciodată intenția de a suprima

viața părții vătămate și a precizat că inculpatul a fost sincer, însă nu a

beneficiat de art. 320

1

C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 53 din 7 martie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul

R.V.M. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 20 decembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 2253/93/2012, a desființat, în

parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond, în temeiul art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.V.M. la pedeapsa de

3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei principale, a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art.

71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus

prevenția acestuia de la 6 august 2012 la zi, a înlăturat dispoziția privind

obligarea inculpatului la 15.000 RON cu titlu de daune morale și la 2.130,54

RON despăgubiri civile, ca urmare a achitării prejudiciilor cauzate părților

civile I.A. și Spitalul Universitar de Urgență E. și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

Pentru a dispune

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Prima instanța a

făcut o apreciere justă a întregului probatoriu administrat în cauză, stabilind

- în mod corect - situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea

juridică a faptei reținute în sarcina acestuia.

În stabilirea

situației de fapt, în mod corect s-a reținut că totul a pornit de la o simplă

altercație între inculpat și partea vătămată, împrejurare la care au luat parte

și martorii S.L.N., I.C., G.V.

Au fost audiați toți

cei implicați, atât la urmărirea penală, cât și în cadrul cercetării

judecătorești, iar judecătorul fondului - în mod legal și temeinic, pe baza și

a celorlalte probe administrate - a reținut mențiunile care se coroborau între

ele și a înlăturat, motivat, pe fiecare dintre cele apreciate ca nesincere.

Astfel, chiar dacă

probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, curtea de apel a arătat că

jurisprudența a statuat că, în practică, sunt avute în vedere cele care se

situează cel mai aproape de momentul comiterii faptei, împrejurare față de

care, în mod corect instanța de judecată a dat eficiență celor consemnate la

urmărirea penală, deoarece momentul în care consemnările, respectiv

declarațiile erau făcute, se poziționa mult mai aproape de momentul constatării

infracțiunii.

Cât privește cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de

omor, în infracțiunea de vătămare corporală, această susținere a fost invocată

și în fața instanței de fond, însă a fost corect respinsă, motivare pe care

curtea de apel și-a însușit-o pe deplin, având în vedere că obiectul vulnerant

folosit a fost un cuțit - apt de a produce decesul și faptul că a vizat zona

toracică stângă, astfel că ar fi putut suprima viața părții vătămate.

Împrejurarea că obiectul vulnerant nu a pătruns printre coaste, aparține

hazardului și nu are legătură cu încadrarea juridică.

Pe de altă parte,

dacă toate celelalte circumstanțe reale nu ar fi concurat la salvarea părții

vătămate I.A. (cu referire specială la profesionalismul cadrelor medicale),

viața acesteia ar fi putut să fie curmată.

Referitor la

susținerea că, deși inculpatul a fost sincer, instanța de fond nu a reținut

incidența prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., curtea de apel a

arătat că, pe lângă aspectele teoretice, din examinarea probelor dosarului

rezultă că, în Încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2012 se

menționează "Inculpatul R.V.M., având cuvântul, arată că a citit

rechizitoriul și nu recunoaște fapta așa cum este menționată în actul de

sesizare și nu dorește ca judecata să se desfășoare potrivit dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen.".

Drept urmare, deși

poate fi reținută o anumită atitudine procesuală, aceasta poate fi

caracterizată ca fiind una sinceră, în sensul de nuanțată, însă nu echivalează

cu o recunoaștere a faptelor, astfel cum a fost trimis în judecată, iar pe de

altă parte, se impunea ca inculpatul să solicite - în mod expres - ca judecarea

cauzei să se facă în procedura simplificată.

Însă, din examinarea

tuturor actelor și lucrărilor dosarului, curtea de apel a apreciat că se impune

admiterea apelului declarat de către inculpat, motivat de faptul că, în cauza

dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., având în

vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr (în vârstă

de 22 ani la data comiterii infracțiunii), are studii medii (13 clase și școala

profesională) și deși nu are ocupație sau un loc de muncă, acesta are o familie

organizată, în sensul că este căsătorit și are un copil minor.

În plus, în perioada

de la pronunțarea sentinței de condamnare și până la termenul de soluționare al

prezentei căi de atac, partea civilă I.A. a dat o declarație în fața instanței

de apel, prin care a arătat că a primit de la inculpat suma de 15.000 RON și că

nu mai are nicio pretenție de la inculpat; unitatea spitalicească a depus

chitanța din 6 martie 2013, prin care se dovedește că inculpatul a achitat suma

de 2.130,34 RON, reprezentând despăgubiri civile ocazionate de spitalizarea

părții vătămate, iar inculpatul a depus chitanța din 8 ianuarie 2013, prin care

face dovada că a început să achite din cheltuielile judiciare efectuate de

stat.

Astfel fiind, curtea

de apel a apreciat că se impune reținerea acestei situații, cu titlu de

împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante și, intervenind pe lângă

circumstanța atenuantă reținută, a procedat la coborârea pedepsei, potrivit

art. 76 lit. a) C. pen.

Procedând la

reindividualizarea judiciară a pedepsei, în apelul inculpatului, curtea de apel

a constatat că pedeapsa aplicată acestuia poate fi coborâtă sub nivelul

minimului special al pedepsei, fiind de natură a constitui un avertisment

adecvat pentru inculpat, precum și de a-l determina să adopte o conduită

conformă cu legile în vigoare, atâta vreme cât acesta a avut o conduită bună

anterior comiterii faptei deduse judecății.

Drept urmare,

dându-se efect dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen., curtea de apel a coborât

pedeapsa sub minimul special prevăzut în norma de incriminare, de la 7 ani și 6

luni la 3 ani și 6 luni închisoare, această pedeapsă fiind apreciată de curtea

de apel ca suficientă pentru realizarea scopului său legal, astfel cum este

definitiv în art. 52 C. pen.

III. Împotriva

acestei decizii a formulat recurs inculpatul R.V.M., invocând cazul de casare

prevăzut d