ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 884/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 884/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3553/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, s-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și inculpatul T.D.V. împotriva Deciziei penale nr. 29/ A

din 3 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Examinând actele și lucrările dosarului, s-au

constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 305 din 3 octombrie

2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea

juridică a faptei inculpatei A.L.S., fiica naturală a I., din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C.

pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata la 4 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a), teza II, b) și

c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu

de pedeapsă complementară.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 31 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit.

a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat inculpata la 5 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. a

condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c), art. 76 C. pen. a condamnat pe

aceeași inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit

pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art.

71, art. 64 lit. a) teza II, b) și c) C. pen. în regim de detenție și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza II, b) și c)

C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de

pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa

de mai sus, reținerea din data de 5 februarie 2005 precum și arestul preventiv

de la 6 februarie 2005 la 25 iulie 2005.

A menținut măsura obligării de a nu părăsi

localitatea dispusă față de inculpată prin Decizia penală nr. 460/R/2005 a Curții

de Apel Oradea.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică a faptei inculpatului T.D.V., fiul lui P. și E., din

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26

raportat la art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la 3 ani

închisoare.

În baza art. 81 C. pen. cu art. 71 alin. (5) C.

pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei de mai sus, precum și a

pedepsei accesorii prevăzută de art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe

durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 246 C. proc. pen. a obligat în

solidar inculpații să plătească în favoarea părții civile M.F.P. – Trezoreria

Oradea suma de 238.557,52 RON despăgubiri civile, din care 201.200 RON valoarea

nominală a certificatelor despăgubite și 37.357,52 RON dobânda la zi plătită

despăgubiților, reprezentând paguba creată de inculpați prin faptele comise, cu

majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui titular de

certificat până la data plății efective pentru suma despăgubită.

A dispus anularea precum și confiscarea

specială a Certificatelor de Trezorerie și a Notelor de Fundamentare Internă

falsificate de inculpată și folosite de aceasta în vederea răscumpărării în

fals a certificatelor, înscrisuri atașate la dosarul cauzei.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat

inculpații la câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

A dispus virarea din fondurile M.J. în contul

Baroului Bihor a sumei de 40 RON, onorariul apărător oficiu B.R.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima a

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În vederea atragerii de fonduri de la

populație, necesare dezvoltării și modernizării unor activități deosebit de

importante pentru buna funcționare a statului, M.F.P. a emis în repetate rânduri

certificate de trezorerie în baza cărora, persoane interesate aveau o

alternativă de a-și investi economiile în afara depozitelor bancare,

certificate ce beneficiau de o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci și

în plus, sumele de bani investite erau garantate de stat.

Pentru ca cetățenii să poată accesa aceste

certificate de trezorerie s-a dispus distribuirea lor prin administrațiile

finanțelor publice din teritoriu, sens în care și A.F.P. din Oradea a fost

însărcinată să efectueze operațiuni de emitere a certificatelor de trezorerie

către populație și de răscumpărare a acestora la scadență, moment în care,

titularilor urmau să le fie remise sumele investite și dobânzile aferente.

Față de credibilitatea deosebită de care s-au

bucurat emisiunile de certificate de trezorerie ale M.F.P., foarte mulți

cetățeni au ales această formă de investire a economiilor, astfel încât

activitatea inculpatei și a învinuiților a fost de natură să inducă opiniei

publice un sentiment de încredere în instituțiile descentralizate ale

autorităților publice, împrejurare ce mărește gradul de pericol social al

faptelor acestora.

La data de 4 februarie 2005, urmare a unei

plângeri depusă la organele de cercetare penală ale poliției judiciare din

cadrul I.P.J. Bihor, de către A.F.P. Oradea, s-a sesizat activitatea

infracțională a inculpatei A.L.S., desfășurată de aceasta în intervalul 11

iulie 2002 – 3 noiembrie 2004, urmare căreia inculpata a creat un prejudiciu

total de 6.593.111.125 lei reparat parțial, părțile vătămate s-au constituit

părți civile cu suma de 2.149.111.126 lei.

Din cercetările efectuate s-a constatat că

inculpata, în perioada indicată mai sus, a fost angajată în funcția de

inspector asistent cu atribuții de casieră în cadrul Serviciului Casierie

Tezaur Vânzare și Gestiune Titluri de Stat din A.F.P. Oradea și la inițiativa

inculpatului T.V.D., cu care până în momentul arestării sale a avut o relație

intimă de lungă durată, în care inculpata s-a implicat emoțional, aceasta a

observat că poate să-și însușească sume mari de bani, pe care cei doi să-i

folosească în interes propriu, cu risc minim ca activitatea lor infracțională

să fie descoperită, cu atât mai mult cu cât, inculpata se bucura de încredere

din partea colegilor de serviciu.

În realizarea acestei rezoluții infracționale,

inculpata, profitând de faptul că o parte din cetățenii care înțelegeau să-și

investească economiile prin cumpărarea unor certificate de trezorerie o

cunoșteau, precum și de împrejurarea că de multe ori, cetățenii doritori de a

face astfel de investiții erau în număr mare la sediul A.F.P. Oradea, îi

inducea pe aceștia în eroare pentru a-i fi remise sumele de bani ce urmau să

fie investite, promițându-le că atunci când va fi mai liberă, va efectua

operațiunile de cumpărare a certificatelor de trezorerie, iar în ziua următoare

le va remite înscrisul doveditor al investiției. Apoi, inculpata emitea

certificatele de trezorerie și încasa sumele de bani aferente, însă înainte de

predarea înscrisurilor către titulari, profitând de încrederea pe care colegele

o aveau în inculpată, le-a rugat pe învinuitele B.L., P.R.G., M.A., B.M., B.V. –

inspectori de specialitate – în cadrul aceluiași serviciu să întocmească notele

de fundamentare internă pentru răscumpărarea unor certificate pe care ea le

prezenta acestora gata semnate la rubrica „titular”. Aceste semnături la

rubrica „titular” de pe certificatele de trezorerie erau executate în fals, în

locul titularilor, de către inculpata A.L.S., înainte de a le prezenta

referentelor.

Pentru a le întări convingerea colegelor sale,

inculpata A.L.S. le comunica faptul că titularii certificatelor pe care ea le

prezenta ar fi în incinta trezoreriei și că ar dori să-i servească cu

întâietate întrucât îi sunt cunoștințe. Referentele nu mai verificau dacă

respectivele persoane se aflau sau nu în incinta trezoreriei, chiar dacă,

potrivit Normelor Metodologice emise de M.F.P., erau obligate să se convingă de

faptul că titularii certificatelor sunt cei care le prezintă spre răscumpărare,

cu atât mai mult cu cât aceste certificate erau răscumpărate în aceeași zi sau

cel mult a doua zi de la emitere și neglijându-și atribuțiile de serviciu,

întocmeau direct notele de fundamentare internă în fals, prin care certificau

faptul că titularul certificatului și-a arătat în mod expres dorința de a

răscumpăra certificatele, pentru certificatele de trezorerie pe care le

prezenta inculpata A.L.S. și operau în calculator respectivele răscumpărări.

În continuare, inculpata își însușea sumele de

bani reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie, în măsura

în care, titularii acestora nu aveau niciun moment intenția de a le răscumpăra,

iar titularilor le preda certificatul de trezorerie pe care nu îl introducea în

dosarul de răscumpărare al zilei respective, menținându-i pe titulari în

eroare, prin încredințarea acestora că li s-a remis un titlu de valoare

valabil, care la scadență le va permite restituirea investiției și a dobânzii

aferente, cu toate că în momentul predării certificatelor, ele figurau în

evidența administrației financiare ca fiind răscumpărate.

La sfârșitul programului, cu ocazia

întâlnirilor intime dintre inculpata A.L.S. și inculpatul T.V.D., aceasta îi

preda inculpatului sumele de bani însușite, după o înțelegere prealabilă,

respectiv în locurile în care se consuma relația dintre ei ori în autoturismul

inculpatului, în așa fel încât, la această operațiune să nu existe martori și

date privind sentimentele pe care inculpata le nutrea față de inculpat, nu s-a pus

niciodată probleme întocmirii unor documente justificative în acest sens.

La scadența certificatelor deja răscumpărate

în fals de către inculpată, aceasta răscumpăra în fals alte certificate de

trezorerie prin aceeași modalitate, emise pentru alți titulari și din valoarea

acestora oferea titularilor primelor certificate, care se prezentau la ghișeu,

valoarea nominală și dobânda certificatelor pe care le răscumpărase în fals.

Pentru a nu-i fi stopată activitatea

infracțională, inculpata A.L.S. nu lipsea niciodată de la serviciu, nici măcar

în concediu de odihnă sau de boală, pentru a nu risca, la data răscumpărării,

să se prezinte un titular al certificatelor de trezorerie și în măsura în care

inculpata lipsea, să se constate că în evidențele administrației financiare,

certificatul figura deja răscumpărat.

Activitatea infracțională a inculpatei A.L.S. a

început la 11 iulie 2002 și s-a desfășurat până la începutul lunii februarie

2005, atunci când a lipsit de la serviciu întrucât inculpatul T.D.V. i-a aplicat

mai multe lovituri cu pumnul în față și astfel nu s-a putut prezenta la

serviciu. În acea dată, unul din titularii ai căror certificate fusese deja

răscumpărate de către inculpată, partea vătămată C.N., s-a prezentat la A.F. și

i s-a comunicat că în evidențele acestei instituții figurează că și-a

răscumpărat înainte de scadență certificatul.

Potrivit probelor administrate în cauză,

inculpatul T.D.V. a investit o parte din banii primiți de la inculpata A.L.S. în

produse petroliere pentru stația P. proprietatea SC D. SRL Oradea, la care

inculpatul este administrator și de pe urma vânzării mărfii a achiziționat apartamentele

situate în Oradea.

La cumpărarea apartamentului, cei doi

inculpați au fost împreună, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat

între inculpata A.L.S. și vânzătorii imobilului C.D.D. și C.A.

Inculpatul T.D.V. nu a recunoscut comiterea

faptei, declarând că a achiziționat cele două apartamente cu bani primiți de la

părinții săi și de la un văr, dar a recunoscut că în apartament se află mai

multe obiecte de mobilier aparținând inculpatei A.L.S., ceea ce dovedește că

cele două apartamente au fost achiziționate de cei doi împreună, din sumele de

bani provenite din comiterea infracțiunilor.

Probele administrate în cauză, atât în faza de

urmărire penală cât și faza de judecată dovedesc că cei doi inculpați se fac

vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Din probele administrate în cauză, inclusiv

din declarațiile inculpatei A.L., rezultă că părțile s-au cunoscut în cursul

anului 2003, iar din rechizitoriul întocmit în cauză rezultă că inculpata și-a

început activitatea infracțională în cursul anului 2002, luna iulie, deci

înainte de a-l cunoaște pe inculpatul T.D., astfel că nu poate susține că

inculpatul a fost cel care a determinat-o să comită faptele.

În ce-l privește pe inculpatul T.D.V., deși

din probele dosarului rezultă că inculpata A.L. și-a început activitatea

infracțională înainte de a-l cunoaște pe inculpat, după ce s-au cunoscut a

ajutat-o pe inculpată, prin acte de complicitate, însușindu-și la rândul său

anumite sume de bani, iar în perioada cât s-au aflat în relații de prietenie a

achiziționat apartamentele.

Împotriva hotărârii instanței de fond au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații A.L.S. și T.D.V.

Prin Decizia penală nr. 29/ A din 3 martie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 305/P din 19

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul

că a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța din 10 februarie 2005

în ce privește imobilul aparținând inculpatei A.L. și sechestrul asigurător

dispus prin ordonanța din 28 aprilie 2005 în ce privește imobilele proprietatea

inculpatului T.D.V., ambele ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bihor.

S-a dispus anularea și confiscarea certificatelor

de trezorerie de la filele 126-135; 191 vol. I dosar urmărire penală și f. 133

vol. II dosar urmărire penală.

S-au respins apelurile declarate de inculpații

A.L.S. și T.D.V., s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și au

fost obligați apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a reținut că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a materialului

probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de aceștia încadrarea

juridică corespunzătoare.

S-a reținut că instanța de fond a făcut o

justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, atât sub aspectul

naturii și al cuantumului acestora cât și cu privire la modalitatea de

executare, având în vedere un vast material probator din care rezultă fără

dubiu că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor.

Împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul T.D.V.

În final s-a admis recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 29/ A

din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe inculpatul T.D.V. s-a casat decizia atacată și

sentința penală nr. 305 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Bihor numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului T.D.V. și

rejudecând a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în baza art. 26

raportat la art. 215

1

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. într-un loc de detenție, conform art. 57 C. pen.

S-a respins ca nefondat recursul declarat de

inculpatul T.D.V. împotriva aceleiași decizii.

Astfel, din probele administrate în cauză

rezultă cu prisosință vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la infracțiunea de delapidare, săvârșită de inculpata A.L.S.,

situația de fapt fiind corect stabilită.

Deși din probele dosarului rezultă că

inculpata A.L. și-a început activitatea infracțională înainte de a-l cunoaște

pe inculpat, din aceleași probe rezultă că el a ajutat-o prin acte de

complicitate, însușindu-și la rândul său anumite sume de bani. Din declarațiile

date în cauză, deși a avut o atitudine oscilantă, încercând să inducă în eroare

instanța, rezultă că în perioada în care a avut relații intime cu inculpata A.L.,

inculpatul T. a achiziționat apartamentele și a profitat de pe urma faptelor

inculpatei, ca dovadă fiind și faptul că în aceeași perioadă, cei doi au

achiziționat la multe apartamente și s-au prezentat împreună la vizionarea

acestora.

Nu este de neglijat nici faptul că, fiind

testat cu aparatul poligraf, s-a evidențiat nesinceritatea lui la întrebarea

dacă a primit bani din răscumpărarea certificatelor de trezorerie și a indicat

locul unde inculpata A.L. ascunsese certificatele, de unde concluzia că era în

cunoștință de cauză în legătură cu activitatea infracțională a acesteia.

Apărările inculpatului T.D.V. cu privire la

achiziționarea celor două apartamente menționate mai sus, nu pot fi primite,

din declarațiile date pe parcursul procesului penal, atât de el cât și de

rudele lui, rezultând totala nesinceritate, încercarea de a induce în eroare

instanța și de a scăpa de răspundere.

Astfel, din cercetările efectuate în cauză s-a

stabilit că părinții inculpatului nu au deținut niciodată suma de 550.000.000

lei, necesară pentru achiziționarea apartamentului din Oradea, singurele lor

venituri fiind pensia și comercializarea produselor agricole provenite din

gospodărie, iar din declarațiile date de numitul T.A. rezultă intenția acestuia

de a-și ajuta verișorul, respectiv pe inculpatul T.D.V. Declarațiile date sunt

tendențioase și pline de neconcordanțe și nu a putut oferi o explicație a

motivului pentru care până în luna decembrie 2004 nu a făcut niciun demers

pentru a trece apartamentul pe numele său.

Având în vedere cele menționate, Înalta Curte

a constatat că probele administrate în cauză au fost corect apreciate, în

raport de care au fost reținute fapte și împrejurări conforme cu realitatea, ce

au condus la stabilirea fără dubiu a vinovăției inculpatului T.D.V.

În ce privește recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acesta este fondat și a fost admis în

modalitatea menționată.

T.D.V. a înțeles a continua circuitul

procesual prin promovarea unei contestații în anulare în cauză prin care a

invocat cazul prev. de art. 386 lit. e) C. proc. pen., respectiv nu a fost

audiat în fața instanței de apel.

Este de reținut că disp. art. 386 lit. e) C. proc.

pen. trebuie aplicate în litera lor, nu se referă decât strict la judecarea

recursului, unde nu ar fi fost ascultat contestatorul, iar ascultarea sa ar fi

fost obligatorie.

Ori invocarea textului nu poate viza judecarea

cauzei în apel, iar pe de altă parte, în funcție de textele procesual penale

incidente, nici ascultarea sa nu ar fi fost obligatorie, a fost audiat la

nivelul instanței de fond iar instanțele au pronunțat împotriva sa hotărâri de

condamnare.

Așa fiind, contestația în anulare, pe

procedura admisibilității, este de respins întrucât nu se constată întrunirea

cazului invocat în susținerea acesteia.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.D.V. împotriva Deciziei penale

nr. 3553 din 2 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

martie 2010.