ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din 18

martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012 a fost

condamnat inculpatul N.D., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată

P.G. Sprl Deva) și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată C.I.I.,

V.A.M.).

În baza art.

33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și

s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.

S-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a

și lit. b), c) C. pen. pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 7

alin. (1) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea dispozitivului sentinței

la rămânerea definitivă a acesteia O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara,

pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 191

C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 629/P/2011

emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de refuz al

administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în

condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile

prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ, fapte prev. de art.

147 din Legea nr. 85/2006, reținându-se și incidența disp. art. 33 lit. a) C.

pen.

Prin

rechizitoriu s-a reținut că inculpatul N.D., în calitate de administrator al SC

B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, după declanșarea procedurii insolvenței cu

privire la ambele societăți și numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să

predea lichidatorilor judiciari evidențele contabile ale celor două societăți,

deși avea obligația legală de a preda respectivele documente iar acestea i-au

fost solicitate în mod repetat de către lichidatori.

Examinând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul N.D. a fost

ultimul administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva (fila 33 și urm.,

43 și urm. dosar u.p.- extrase din O.R.C.).

Prin

sentința nr. 500/S din 31 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura

insolvenței față de SC B. SRL Simeria și a fost numit administrator judiciar

P.G. Sprl Deva.

Prin sentința nr.

1307/S din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă

contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura insolvenței față

de SC D. SRL Deva și a fost numit administrator judiciar C.I.I., V.A.

Instanța a

constatat că după deschiderea procedurii insolvenței față de cele două

societăți comerciale, ambii lichidatori judiciari au solicitat inculpatului N.D.

predarea evidențelor contabile ale societăților respective, în vederea

continuării procedurii falimentului. La dosarul de urmărire penală se află

copiile documentelor care atestă expedierea cererilor prin poștă (filele 13,

16, 21, 24 dosar u.p.).

Inculpatul N.D.

nu s-a conformat obligației de a preda documentele contabile, în acest mod

blocând continuarea procedurii în vederea recuperării creanțelor de către

creditorii celor două societăți comerciale, cu rea - credință.

Nici în cursul

urmăririi penale, inculpatul nu s-a conformat obligației de a preda documentele

contabile.

În cursul

judecății, deși instanța a acordat mai multe termene de judecată și a pus în

vedere apărătorului ales al inculpatului posibilitatea predării documentelor și

în această fază (întrucât inculpatul nu a fost prezent niciodată in fața

instanței), inculpatul nu a predat niciun document contabil către lichidatorii

judiciari, deși prin apărătorul ales și-a exprimat intenția de a se conforma

obligației de predare a actelor.

Instanța

a apreciat ca fiind probat mai presus de orice îndoială rezonabilă că

inculpatul N.D. a săvârșit infracțiunea de refuz al administratorului de a pune

la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prev. de art. 35 din Legea

nr. 85/2006, documentele și informațiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f)

din același act normativ, faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006,

constând în aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat

de instanță la deschiderea procedurii insolvenței față de SC B. SRL Simeria, a

refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.

De asemenea,

s-a reținut că Inculpatul a săvârșit o a doua infracțiune de refuz al

administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în

condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile

prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act

normativ,

faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând in aceea că, la

cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanță la

deschiderea procedurii insolvenței față de SC D. SRL Deva, a refuzat predarea

documentelor contabile către lichidator.

Pentru cele

două fapte reținute mai sus, instanța a dispus condamnarea inculpatului la câte

1 (un) an închisoare cu executare în detenție.

La

individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de

individualizare prev. de art. 72 C. pen., împrejurarea că inculpatul a săvârșit

faptele deduse judecății după ce, anterior, a fost sancționat administrativ cu

amendă pentru fapte săvârșite tot in calitate de administrator al unor

societăți comerciale, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată,

evaziune fiscală și infracțiuni la Legea cecului.

S-a avut în

vedere și faptul că inculpatul nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de

judecată, a încercat să tergiverseze judecarea cauzei prin cereri succesive de

amânare, mai mult, a formulat apărări mincinoase, care au condus de asemenea la

amânarea cauzei. Mai exact, inculpatul a invocat împrejurarea că documentele

contabile ce fac obiectul dosarului ar fi fost ridicate de organele de urmărire

penală și s-ar fi aflat atașate la Dosarul de urmărire penală nr. 997/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, însă procedând la analizarea lui, s-a

constatat că nu conține niciun document contabil în original, toate documentele

fiind ridicate în copie xerox. Mai mult, niciunul din documente nu se referă în

vreun fel la SC B. SRL Simeria.

Instanța a

reținut că, din moment ce documentele au fost ridicate de la inculpat, acesta

cunoștea cu certitudine că în respectivul dosar de urmărire penală nu au fost

ridicate documente contabile în original, ci numai copii, nerelevante juridic,

însă a solicitat totuși atașarea dosarului pentru a tergiversa soluționarea

cauzei.

În baza art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor,

inculpatului fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.

Apreciind

că inculpatul este nedemn de a fi ales în funcții publice și de a exercita

funcții ce implică exercițiul autorității de stat, instanța i-a aplicat

pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.

pen.

De asemenea,

constatând că inculpatul a folosit calitatea de administrator al celor două

societăți comerciale pentru a săvârși infracțiunile pentru care va fi

condamnat, instanța a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii

dreptului de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale

prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.

pen.

În baza art.

191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare

către stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare din cursul urmăririi

penale.

Prin Decizia penală

nr. 135/VA din 09 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara

împotriva sentinței penale nr. 61 din 18

martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012, a

desființat sentința penală numai sub aspectul omisiunii primei instanțe de a

dispune comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului N.D., A.J.F.P.

Hunedoara în vederea înscrierii acesteia în cazierul fiscal și rejudecând, în

baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit a din O.G. nr. 75/2001 modificată

prin Legea nr. 146/2005 a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii penale de

condamnare a inculpatului N.D., la rămânerea ei definitivă, A.J.F.P. a

județului Hunedoara pentru înscrierea ei cazierul fiscal.

A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleiași

sentințe penale, iar inculpatul obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a avut în vedere că instanța de fond a reținut

în mod corect starea de fapt, bazată pe mijloacele de probă administrate în

ambele faze procesuale, rezultând că inculpatul, în calitate de administrator

al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, a refuzat să pună la dispoziția

lichidatorilor judiciari documentele societății, deși a fost notificat în acest

sens în datele de 19 aprilie 2011 și 30 noiembrie 2011, săvârșind în acest mod

două infracțiuni, fiecare prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Inculpatul, încă din faza de urmărire penală, a recunoscut că nu și-a

îndeplinit obligația de a comunica documentele societăților celor doi

lichidatori. Audiat de către instanța de apel, inculpatul a recunoscut că a

fost notificat de cei doi lichidatori în vederea predării documentelor,

justificând neîndeplinirea obligației în privința SC B. SRL prin faptul că nu a

desfășurat nicio activitate comercială, iar, în privința SC D. SRL prin faptul

că aștepta finalizarea procedurii de executare silită declanșată asupra

bunurilor societății, în vederea obținerii sumelor de bani pentru a-și achita

datoriile și a continua activitatea firmei.

În acord

cu instanța de fond, Curtea a apreciat că vinovăția inculpatului în săvârșirea

celor două infracțiuni prevăzute fiecare de art. 147 din Legea nr. 85/2006,

rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Reținând

existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului N.D. în comiterea acestora,

instanța de fond a dispus în mod legal și temeinic condamnarea acestuia,

stabilind pentru fiecare infracțiune pedeapsa de 1 an închisoare.

Curtea a

apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen., pentru a se putea

dispune achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ, astfel cum a solicitat apărătorul acestuia în susținerea

apelului. Inculpatul a ignorat în mod repetat dispozițiile legale care prevăd

obligația de a preda lichidatorilor judiciari documentele societăților față de

care s-a deschis procedura de insolvență și nu a înțeles să se conformeze nici

după momentul audierii de către organele de urmărire penală, deși și-a luat

angajamentul în acest sens. De asemenea este relevant faptul că inculpatului

i-au mai fost aplicate sancțiuni administrative pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 84

1

pct. 3 din Legea nr. 59/1934

(fila 27 dup), aspect care nu l-a determinat să adopte o conduită conformă

normelor sociale, reiterând comportamentul infracțional prin săvârșirea

infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză. Or, în aceste condiții,

coroborat cu atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului, este cert

că nu se poate aprecia că faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de

pericol social al unor infracțiuni și că aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ ar fi suficientă pentru sancționarea și reeducarea acestuia.

În privința

apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Curtea a

constatat că acesta este întemeiat doar în privința omisiunii instanței de fond

de a dispune comunicarea dispozitivului hotărârii în momentul rămânerii

definitive organului fiscal în vederea înscrierii în cazierul fiscal. Din

coroborarea dispozițiilor art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a din O.G. nr.

75/2001, modificată prin Legea nr. 146/2005, rezultă obligația comunicării

către organul fiscal a dispozitivului hotărârii în cazul condamnării pentru

infracțiuni care privesc disciplina financiară pentru înscrierea în cazierul

fiscal, motiv pentru care apelul formulat va fi admis, hotărârea instanței de

fond urmând a fi reformată sub acest aspect.

Referitor

la individualizarea judiciară a pedepselor (motiv de apel care s-a impus a fi

analizat chiar dacă nu a fost susținut de procurorul de ședință), Curtea a

apreciat că raportat la împrejurările în care au fost săvârșite infracțiunile,

la aspectele care caracterizează persoana inculpatului care a fost sancționat

administrativ anterior pentru comiterea altor infracțiuni, precum și la conduita

procesuală necorespunzătoare a inculpatului, stabilirea pedepsei de 1 an

închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 147 din Legea nr.

85/2006 săvârșite de inculpatul N.D., cu dispunerea executării în regim de

detenție a pedepsei rezultante, este suficientă pentru atingerea scopului

sancționator și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen. împrejurarea că

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni închisoare

prin sentința penală nr. 51 din 08 martie 2013 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, în Dosar nr. 111/97/2012, nu a putut fi avută în vedere de instanța

de fond la individualizarea judiciară a pedepselor, având în vedere că această

hotărâre a fost pronunțată în data de 08 martie 2013, nefiind definitivă nici

în prezent.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul N.D., în principal invocând, în principal,

împrejurarea că faptele reținute în sarcina sa au fost dezincriminate, prin

dispozițiile art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012, noul C. pen. sancționând

în art. 271 alin. (2) numai fapta administratorului de a nu preda judecătorului

sindic, nu și lichidatorului judiciar, datele, informațiile, înscrisurile sau

bunurile deținute și care i-au fost solicitate.

În subsidiar,

a fost susținut cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu motivarea că, în mod greșit instanța nu a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. pen., fapta inculpatului, prin conținutul

ei concret, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Deși la data

judecării cauzei este în vigoare noul C. proc. pen. iar recursul nu mai este o

cale ordinară de atac, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la

intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost

supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe

și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Înalta Curte

constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii

prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, reținându-se în sarcina acestuia că,

în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, după

declanșarea procedurii insolvenței cu privire la ambele societăți și numirea

lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidențele

contabile ale celor două societăți, deși avea obligația legală de a preda

respectivele documente iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către

lichidatori.

În cauză,

de la data pronunțării deciziei din apel, 9 septembrie 2013 și până la data

soluționării recursului, a intrat în vigoare noul C. pen. dar și Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care în art. 175

pct. 5 din Legea nr. 187/2012 prevede în mod expres că articolele 143 - 148 din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se abrogă.

În aceste

condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să analizeze influența

modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar în

examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta, astfel cum a fost

reținută, mai este incriminată de legea nouă.

Conform art. 147

din Legea nr. 85/2006, constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoarea de

la un an la 3 ani sau cu amendă refuzul debitorului persoana fizică sau al

administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului

legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție

judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau

lichidatorului,

în condițiile prevăzute

la art. 35 (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit

prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat să depună la

dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)),

documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) sau

împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

Textul a fost

preluat de art. 271 din noul C. pen., potrivit căruia, constituie infracțiunea

de obstrucționarea justiției, fapta persoanei care, fiind atenționată asupra

consecințelor faptei sale:

a)

Împiedică, fără drept organul de

urmărire penală sau instanța de judecată să efectueze, în condițiile legii, un

act procedural;

b)

Refuză să pună la dispoziția

organului de urmărire penală,

instanței de judecată sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele,

informațiile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit,

în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze.

Infracțiunea

face parte din Titlul IV al C. pen., Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, având

ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

Astfel cum se

observă, spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 85/2006, dispozițiile C.

pen. vizează exclusiv situația în care refuzul de a pune Ia dispoziție

documentația este urmarea unei cereri din partea judecătorului sindic, nu și a

administratorului judiciar sau lichidatorului.

Pentru a

verifica dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea

penală de dezincriminare, urmează a se analiza dacă fapta inculpatului se poate

circumscrie unei alte incriminări, respectiv infracțiunii de abuz în serviciu

prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen., așa cum s-a susținut de

către Ministerul Public.

Potrivit

art. 297 alin. (1) C. pen. constituie abuz în serviciu fapta funcționarului

public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act

sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o

vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau

ale unei persoane juridice, textul aplicându-se, potrivit art. 308 alin. (1)

C.pen și faptelor săvârșite de către sau î legătură cu persoanelor care

exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de

orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175

alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.

Înalta Curte

constată că refuzul de a pune la dispoziția judecătorului sindic,

administratorului judiciar sau lichidatorului documentele legale solicitate

prevăzută în Legea nr. 85/2006 avea ca obiect juridic special relațiile sociale

privind normala desfășurare a procedurii insolvenței, în mod adiacent ocrotind

interesele creditorilor.

Ca

atare, infracțiunea era tot o infracțiune contra înfăptuirii justiție în

procedura insolvenței, și nu o infracțiune de serviciu.

Incriminarea

viza, ca de altfel și cea din art. 271 C. pen., strict comportamentul

debitorului persoana fizică, al administratorului, directorului, directorului

executiv sau al reprezentantului legal al debitorului în cadrul unei proceduri

judiciare, și nu în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Ca atare, prin

faptă nu se aducea atingere și relațiilor sociale de serviciu ce impun ca orice

funcționar să-și îndeplinească atribuțiile conform statului și normelor legale

ce-i reglementează activitatea.

Așadar,

infracțiunea de abuz în serviciu nu avea caracter subsidiar în raport cu cea

din art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în prezent, faptele rămase în afara

dispozițiilor art. 271 C:pen., respectiv refuzul debitorului de a pune la

dispoziție administratorului judiciar sau lichidatorului actele solicitate, nu

se pot circumscrie Infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C.

pen.

Totodată,

se constată că textul abrogat expres prin Legea nr. 187/2012 nu poate fi

acoperit, pentru celelelate variante ale sale nepreluate de infracțiunea de

obstrucționare a justiției, de o altă incriminare, în afara celei analizate

anterior.

Ca

atare, instanța de recurs reține incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C.

pen. conform cu care „dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de

dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată,

comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii

noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a

formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii".

Față de cele

anterior menționate, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul N.D.

împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba

lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în totalitate decizia

și sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoare

și, în rejudecare, conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit.

b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, va achita

inculpatul N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 147 din

Legea nr. 85/2006.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu

desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09

septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în

totalitate decizia și sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de

Tribunalul Hunedoare și rejudecând:

Conform art. 396

alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art.

3 din Legea nr. 187/2012, achită inculpatul N.D. pentru săvârșirea a două

infracțiuni prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu

desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se plătește, din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședința publică, 01 aprilie 2014.