ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2014

Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012 a fost condamnat inculpatul N.D., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată P.G. Sprl Deva) și la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 (parte vătămată C.I.I., V.A.M.). În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b), c) C. pen.

pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea dispozitivului sentinței la rămânerea definitivă a acesteia O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 629/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de refuz al administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ, fapte prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, reținându-se și incidența disp.

art. 33 lit. a) C. pen. Prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul N.D., în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, după declanșarea procedurii insolvenței cu privire la ambele societăți și numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidențele contabile ale celor două societăți, deși avea obligația legală de a preda respectivele documente iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către lichidatori. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpatul N.D. a fost ultimul administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva (fila 33 și urm., 43 și urm. dosar u.p.- extrase din O.R.C.). Prin sentința nr. 500/S din 31 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura insolvenței față de SC B. SRL Simeria și a fost numit administrator judiciar P.G.

Sprl Deva. Prin sentința nr. 1307/S din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a fost deschisă procedura insolvenței față de SC D. SRL Deva și a fost numit administrator judiciar C.I.I., V.A. Instanța a constatat că după deschiderea procedurii insolvenței față de cele două societăți comerciale, ambii lichidatori judiciari au solicitat inculpatului N.D. predarea evidențelor contabile ale societăților respective, în vederea continuării procedurii falimentului. La dosarul de urmărire penală se află copiile documentelor care atestă expedierea cererilor prin poștă (filele 13, 16, 21, 24 dosar u.p.). Inculpatul N.D. nu s-a conformat obligației de a preda documentele contabile, în acest mod blocând continuarea procedurii în vederea recuperării creanțelor de către creditorii celor două societăți comerciale, cu rea - credință.

Nici în cursul urmăririi penale, inculpatul nu s-a conformat obligației de a preda documentele contabile. În cursul judecății, deși instanța a acordat mai multe termene de judecată și a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului posibilitatea predării documentelor și în această fază (întrucât inculpatul nu a fost prezent niciodată in fața instanței), inculpatul nu a predat niciun document contabil către lichidatorii judiciari, deși prin apărătorul ales și-a exprimat intenția de a se conforma obligației de predare a actelor. Instanța a apreciat ca fiind probat mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul N.D.

a săvârșit infracțiunea de refuz al administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ, faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanță la deschiderea procedurii insolvenței față de SC B. SRL Simeria, a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator.

De asemenea, s-a reținut că Inculpatul a săvârșit o a doua infracțiune de refuz al administratorului de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prev. de art. 35 din Legea nr. 85/2006, documentele și informațiile prev. la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ, faptă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând in aceea că, la cererile repetate ale lichidatorului judiciar desemnat de instanță la deschiderea procedurii insolvenței față de SC D. SRL Deva, a refuzat predarea documentelor contabile către lichidator. Pentru cele două fapte reținute mai sus, instanța a dispus condamnarea inculpatului la câte 1 (un) an închisoare cu executare în detenție.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., împrejurarea că inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății după ce, anterior, a fost sancționat administrativ cu amendă pentru fapte săvârșite tot in calitate de administrator al unor societăți comerciale, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și infracțiuni la Legea cecului. S-a avut în vedere și faptul că inculpatul nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de judecată, a încercat să tergiverseze judecarea cauzei prin cereri succesive de amânare, mai mult, a formulat apărări mincinoase, care au condus de asemenea la amânarea cauzei.

Mai exact, inculpatul a invocat împrejurarea că documentele contabile ce fac obiectul dosarului ar fi fost ridicate de organele de urmărire penală și s-ar fi aflat atașate la Dosarul de urmărire penală nr. 997/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, însă procedând la analizarea lui, s-a constatat că nu conține niciun document contabil în original, toate documentele fiind ridicate în copie xerox. Mai mult, niciunul din documente nu se referă în vreun fel la SC B. SRL Simeria. Instanța a reținut că, din moment ce documentele au fost ridicate de la inculpat, acesta cunoștea cu certitudine că în respectivul dosar de urmărire penală nu au fost ridicate documente contabile în original, ci numai copii, nerelevante juridic, însă a solicitat totuși atașarea dosarului pentru a tergiversa soluționarea cauzei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatului fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare. Apreciind că inculpatul este nedemn de a fi ales în funcții publice și de a exercita funcții ce implică exercițiul autorității de stat, instanța i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. De asemenea, constatând că inculpatul a folosit calitatea de administrator al celor două societăți comerciale pentru a săvârși infracțiunile pentru care va fi condamnat, instanța a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Prin Decizia penală nr. 135/VA din 09 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7687/97/2012, a desființat sentința penală numai sub aspectul omisiunii primei instanțe de a dispune comunicarea hotărârii de condamnare a inculpatului N.D., A.J.F.P. Hunedoara în vederea înscrierii acesteia în cazierul fiscal și rejudecând, în baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit a din O.G.

nr. 75/2001 modificată prin Legea nr. 146/2005 a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii penale de condamnare a inculpatului N.D., la rămânerea ei definitivă, A.J.F.P. a județului Hunedoara pentru înscrierea ei cazierul fiscal. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleiași sentințe penale, iar inculpatul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, bazată pe mijloacele de probă administrate în ambele faze procesuale, rezultând că inculpatul, în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, a refuzat să pună la dispoziția lichidatorilor judiciari documentele societății, deși a fost notificat în acest sens în datele de 19 aprilie 2011 și 30 noiembrie 2011, săvârșind în acest mod două infracțiuni, fiecare prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006. Inculpatul, încă din faza de urmărire penală, a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligația de a comunica documentele societăților celor doi lichidatori.

Audiat de către instanța de apel, inculpatul a recunoscut că a fost notificat de cei doi lichidatori în vederea predării documentelor, justificând neîndeplinirea obligației în privința SC B. SRL prin faptul că nu a desfășurat nicio activitate comercială, iar, în privința SC D. SRL prin faptul că aștepta finalizarea procedurii de executare silită declanșată asupra bunurilor societății, în vederea obținerii sumelor de bani pentru a-și achita datoriile și a continua activitatea firmei. În acord cu instanța de fond, Curtea a apreciat că vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni prevăzute fiecare de art. 147 din Legea nr. 85/2006, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă. Reținând existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului N.D.

în comiterea acestora, instanța de fond a dispus în mod legal și temeinic condamnarea acestuia, stabilind pentru fiecare infracțiune pedeapsa de 1 an închisoare. Curtea a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen., pentru a se putea dispune achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, astfel cum a solicitat apărătorul acestuia în susținerea apelului. Inculpatul a ignorat în mod repetat dispozițiile legale care prevăd obligația de a preda lichidatorilor judiciari documentele societăților față de care s-a deschis procedura de insolvență și nu a înțeles să se conformeze nici după momentul audierii de către organele de urmărire penală, deși și-a luat angajamentul în acest sens.

De asemenea este relevant faptul că inculpatului i-au mai fost aplicate sancțiuni administrative pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (fila 27 dup), aspect care nu l-a determinat să adopte o conduită conformă normelor sociale, reiterând comportamentul infracțional prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză. Or, în aceste condiții, coroborat cu atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului, este cert că nu se poate aprecia că faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ ar fi suficientă pentru sancționarea și reeducarea acestuia.

În privința apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Curtea a constatat că acesta este întemeiat doar în privința omisiunii instanței de fond de a dispune comunicarea dispozitivului hotărârii în momentul rămânerii definitive organului fiscal în vederea înscrierii în cazierul fiscal. Din coroborarea dispozițiilor art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a din O.G. nr. 75/2001, modificată prin Legea nr. 146/2005, rezultă obligația comunicării către organul fiscal a dispozitivului hotărârii în cazul condamnării pentru infracțiuni care privesc disciplina financiară pentru înscrierea în cazierul fiscal, motiv pentru care apelul formulat va fi admis, hotărârea instanței de fond urmând a fi reformată sub acest aspect.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor (motiv de apel care s-a impus a fi analizat chiar dacă nu a fost susținut de procurorul de ședință), Curtea a apreciat că raportat la împrejurările în care au fost săvârșite infracțiunile, la aspectele care caracterizează persoana inculpatului care a fost sancționat administrativ anterior pentru comiterea altor infracțiuni, precum și la conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului, stabilirea pedepsei de 1 an închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 săvârșite de inculpatul N.D., cu dispunerea executării în regim de detenție a pedepsei rezultante, este suficientă pentru atingerea scopului sancționator și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

împrejurarea că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 51 din 08 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosar nr. 111/97/2012, nu a putut fi avută în vedere de instanța de fond la individualizarea judiciară a pedepselor, având în vedere că această hotărâre a fost pronunțată în data de 08 martie 2013, nefiind definitivă nici în prezent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.D., în principal invocând, în principal, împrejurarea că faptele reținute în sarcina sa au fost dezincriminate, prin dispozițiile art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012, noul C. pen. sancționând în art. 271 alin. (2) numai fapta administratorului de a nu preda judecătorului sindic, nu și lichidatorului judiciar, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute și care i-au fost solicitate.

În subsidiar, a fost susținut cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., cu motivarea că, în mod greșit instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., fapta inculpatului, prin conținutul ei concret, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni. Deși la data judecării cauzei este în vigoare noul C. proc. pen. iar recursul nu mai este o cale ordinară de atac, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, reținându-se în sarcina acestuia că, în calitate de administrator al SC B. SRL Simeria și SC D. SRL Deva, după declanșarea procedurii insolvenței cu privire la ambele societăți și numirea lichidatorilor judiciari, a refuzat să predea lichidatorilor judiciari evidențele contabile ale celor două societăți, deși avea obligația legală de a preda respectivele documente iar acestea i-au fost solicitate în mod repetat de către lichidatori. În cauză, de la data pronunțării deciziei din apel, 9 septembrie 2013 și până la data soluționării recursului, a intrat în vigoare noul C. pen.

dar și Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care în art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 prevede în mod expres că articolele 143 - 148 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se abrogă. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să analizeze influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar în examinarea acestui criteriu, se va verifica dacă fapta, astfel cum a fost reținută, mai este incriminată de legea nouă.

Conform art. 147 din Legea nr. 85/2006, constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoarea de la un an la 3 ani sau cu amendă refuzul debitorului persoana fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziție judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35 (în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)), documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) sau împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă.

Textul a fost preluat de art. 271 din noul C. pen., potrivit căruia, constituie infracțiunea de obstrucționarea justiției, fapta persoanei care, fiind atenționată asupra consecințelor faptei sale: a) Împiedică, fără drept organul de urmărire penală sau instanța de judecată să efectueze, în condițiile legii, un act procedural; b) Refuză să pună la dispoziția organului de urmărire penală, instanței de judecată sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informațiile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze. Infracțiunea face parte din Titlul IV al C. pen., Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, având ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției.

Astfel cum se observă, spre deosebire de reglementarea din Legea nr. 85/2006, dispozițiile C. pen. vizează exclusiv situația în care refuzul de a pune Ia dispoziție documentația este urmarea unei cereri din partea judecătorului sindic, nu și a administratorului judiciar sau lichidatorului. Pentru a verifica dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare, urmează a se analiza dacă fapta inculpatului se poate circumscrie unei alte incriminări, respectiv infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen., așa cum s-a susținut de către Ministerul Public. Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.

constituie abuz în serviciu fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, textul aplicându-se, potrivit art. 308 alin. (1) C.pen și faptelor săvârșite de către sau î legătură cu persoanelor care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice. Înalta Curte constată că refuzul de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului documentele legale solicitate prevăzută în Legea nr. 85/2006 avea ca obiect juridic special relațiile sociale privind normala desfășurare a procedurii insolvenței, în mod adiacent ocrotind interesele creditorilor.

Ca atare, infracțiunea era tot o infracțiune contra înfăptuirii justiție în procedura insolvenței, și nu o infracțiune de serviciu. Incriminarea viza, ca de altfel și cea din art. 271 C. pen., strict comportamentul debitorului persoana fizică, al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului în cadrul unei proceduri judiciare, și nu în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Ca atare, prin faptă nu se aducea atingere și relațiilor sociale de serviciu ce impun ca orice funcționar să-și îndeplinească atribuțiile conform statului și normelor legale ce-i reglementează activitatea.

Așadar, infracțiunea de abuz în serviciu nu avea caracter subsidiar în raport cu cea din art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în prezent, faptele rămase în afara dispozițiilor art. 271 C:pen., respectiv refuzul debitorului de a pune la dispoziție administratorului judiciar sau lichidatorului actele solicitate, nu se pot circumscrie Infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) rap. la art. 308 C. pen. Totodată, se constată că textul abrogat expres prin Legea nr. 187/2012 nu poate fi acoperit, pentru celelelate variante ale sale nepreluate de infracțiunea de obstrucționare a justiției, de o altă incriminare, în afara celei analizate anterior. Ca atare, instanța de recurs reține incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

conform cu care „dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii". Față de cele anterior menționate, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în totalitate decizia și sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoare și, în rejudecare, conform art. 396 alin. (5) C. proc.

pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, va achita inculpatul N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 09 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în totalitate decizia și sentința penală nr. 61 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoare și rejudecând: Conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen., în aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012, achită inculpatul N.D. pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se plătește, din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședința publică, 01 aprilie 2014.