ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față:

Prin Sentința penală

nr. 108 din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr.

859/57/2012 a fost condamnat inculpatul Ș.A.V.L., studii superioare, căsătorit,

fără antecedente penale, la:

- 1 (un) an și 4

(patru) luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 6 din Legea

nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C.

proc. pen.;

- 1 (un) an

închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 147 din Legea nr. 85/2006

cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 81, 82

C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen.

A fost privat

inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. în condițiile prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părții

civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București -

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara suma de 11.129 RON

reprezentând daune materiale și dobânda legală calculată la data plății

efective pentru această sumă, și au fost respinse în rest pretențiile civile.

În baza art. 2, art.

4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr.

146/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței, o copie a

acesteia să fie comunicată Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului

Hunedoara pentru înscrierea în cazierul fiscal.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței,

o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea cuvenitelor

mențiuni.

S-a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut că inculpatul Ș.A.V.L. a fost ultimul

administrator al SC D.C. SRL Deva, societate în insolvență și al cărei

administrator judiciar a fost Cabinetul Individual de Insolvență P.G. SRL.

Procedura generală de insolvență a fost deschisă prin Sentința nr. 447/F/2010 a

Tribunalului Hunedoara.

Administratorul

judiciar a solicitat inculpatului, în două rânduri, predarea actelor contabile

ale societății, ultima notificare fiind primită de inculpat la 25 mai 2010.

Inculpatul nu a dat curs solicitării și nu a predat actele contabile.

Abia în cursul

cercetărilor, la 23 septembrie 2011, a predat administratorului judiciar o

parte din actele contabile, majoritatea documentelor nemaifiind predate

ulterior.

Pe de altă parte, la

societatea administrată de inculpat a fost efectuată inspecția fiscală,

finalizată prin raportul din 24 martie 2009, în urma inspecției stabilindu-se

că inculpatul a reținut și nu a virat la bugetul de stat sumele de 4.692 RON

impozit pe salariu - la care s-a calculat 2.610 RON dobândă; 4.079 RON CAS

asigurați - la care s-a calculat 2.208 RON dobândă; 146 RON contribuție la

fondul de șomaj - la care s-a calculat 72 RON dobândă; 2.212 RON contribuții la

fondul de sănătate - la care s-a calculat 1.233 RON dobândă, adică 11.129 RON

și dobânzi calculate la această sumă - prejudiciu pe care inculpatul îl

recunoaște și a cărui achitare și-a asumat-o.

S-a reținut și

împrejurarea că inculpatul ar fi încasat dividende pentru care nu ar fi achitat

impozit în sumă de 75.423 RON, însă această sumă nu a fost imputată

inculpatului, întrucât prin rechizitoriu s-a arătat că suma indicată cu titlu

de dividende în actele contabile ale societății, nu a fost realizată efectiv,

banii nu au existat în contabilitatea societății, făcându-se numai o evidență

scriptică a dividendelor, fără ca acestea să fi fost încasate.

În drept, s-a reținut

că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 și prev. de art. 6 din Legea nr.

241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza dispozițiilor

legale și, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, care a solicitat

judecarea conform procedurii simplificate prev de art. 320

1

C. proc.

pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța a

dispus condamnarea inculpatului Ș.A.V.L. la pedeapsa închisorii, dispunând

suspendarea condiționată a executării acestei pedepse.

La individualizarea

pedepselor aplicate și la suspendarea condiționată a executării pedepsei,

instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, prezentarea inculpatului

în fața autorităților, atitudinea sinceră și cooperantă și criteriile de

individualizare prev. de art. 72 C. pen.

La aplicarea și

individualizarea pedepsei accesorii, s-a avut în vedere împrejurarea că, odată

condamnat pentru săvârșirea faptelor ce au făcut obiectul dosarului, inculpatul

este nedemn de a exercita funcții ce implică exercițiul autorității de stat și

de a fi ales în funcții publice.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, soluția nu a fost motivată.

Împotriva sentinței

Tribunalului Hunedoara au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Hunedoara și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.

Prin Decizia penală

nr. 117/A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă Statul

Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală  a

Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 108 din data de 9

mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 859/97/2012.

A desființat sentința

penală atacată sub aspectul omisiunii aplicării față de inculpatul Ș.A.V.L. a

pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

și sub aspectul laturii civile, integral, și rejudecând în aceste limite:

A interzis

inculpatului Ș.A.V.L., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.,

alături de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv

dreptul de a ocupa funcția de administrator la societăți comerciale.

A menținut

dispozițiile privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata

termenului de încercare de 3 ani și 4 luni.

În baza art. 14, art.

15 C. proc. pen., coroborate cu art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală  a Finanțelor Publice Hunedoara și, în

consecință, l-a obligat pe inculpatul Ș.A.V.L. să plătească părții civile

următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale:

- suma de 4692 RON

reprezentând impozit pe venituri din salarii și suma de 2610 RON reprezentând

majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 4079 RON reprezentând

CAS asigurați și suma de 2208 RON reprezentând majorări de întârziere calculate

până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 146 RON

reprezentând șomaj asigurați și suma de 72 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până a data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 2212 RON

reprezentând sănătate asigurați și suma de 1233 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 75423 RON

reprezentând impozit pe dividende și suma de 31982 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv.

A obligat pe

inculpatul Ș.A.V.L. să plătească părții civile dobânzi și penalități de

întârziere aferente sumelor stabilite prin prezenta decizie cu titlu de impozit

pe venituri din salarii, CAS asigurați, șomaj asigurați, sănătate asigurați și

impozit pe dividende, dobânzi și penalități de întârziere ce s-au calculat

începând cu 1 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și s-au plătit

până la data achitării efective a debitului.

A respins cererea

formulată de partea civilă cu privire la luarea măsurilor asigurătorii asupra

bunurilor inculpatului.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei

decizii.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au

rămas în sarcina statului.

S-a reținut că în

perioada 1 ianuarie 2007 - 28 februarie 2009 (și nu în perioada 2005 - 2009,

cum s-a reținut în rechizitoriu și în sentința pronunțată) inculpatul Ș.A.V.L.,

în calitatea sa de administrator și asociat unic al SC D.C. SRL Deva, a reținut

dar nu a virat la bugetul de stat, în cel mult 30 de zile de la scadență,

impozitele pe salarii, și contribuțiile de la asigurați, precum și impozitul pe

dividende, datorate cu titlu de reținere la sursă, respectiv: suma de 5138 RON

reprezentând impozit pe venituri din salarii, suma de 5216 RON reprezentând CAS

asigurați, suma de 272 RON reprezentând șomaj asigurați, suma de 3435 RON

reprezentând sănătate asigurați, suma de 75428 RON reprezentând impozit pe

dividende.

În ceea ce privește

cuantumul acestor sume, s-a precizat că, au fost calculate prin raportul de

inspecție fiscală generală încheiat la 24 martie 2009, însă ulterior, prin

Adresele nr. 17172 din 24 iunie 2010 și nr. 42927 din 18 august 2010 Direcția

Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și, respectiv, Administrația Finanțelor

Publice Deva au comunicat și au solicitat cu titlu de despăgubiri sume în

cuantum mai mic, respectiv: suma de 4692 RON reprezentând impozit pe venituri

din salarii, suma de 4079 RON reprezentând CAS asigurați, suma de 146 RON

reprezentând șomaj asigurați, suma de 2212 RON reprezentând sănătate asigurați

și suma de 75423 RON reprezentând impozit pe dividende.

În aplicarea

principiului disponibilității, care guvernează raporturile civile, instanța de

apel a avut în vedere aceste din urmă sume la stabilirea prejudiciului.

Referitor la

înlăturarea de către prima instanță din latura obiectivă a infracțiunii de

stopaj la sursă și, implicit, din cuantumul prejudiciului, a neachitării de

către inculpat a impozitului pe dividende, Curtea a constatat că este eronată,

având în vedere următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

"dividendul reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o

persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a

deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând

următoarele: o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu

modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui

participant la persoana juridică; o distribuire în bani sau în natură,

efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana

juridică, alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de

răscumpărare, ce nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare

al niciunui participant la persoana juridică; o distribuire în bani sau în

natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice; o

distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului

social constituit efectiv de către participanți."

Totodată, art. 67

alin. (1) din C. fisc. prevede că "veniturile sub formă de dividende,

inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la

fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.

Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de

dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către

acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de

25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul

dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau

asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare

anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a

anului respectiv".

Inculpatul Ș.A.V.L. a

arătat, în nota explicativă dată organelor de inspecție fiscală, că suma de

396000 RON a fost ridicată ca și dividende pe anul 2007.

Curtea a mai

constatat că, deși prima instanță a reținut că din declarația martorei S.R. și

din recunoașterea inculpatului la data controlului rezultă că suma indicată cu

titlu de dividende a existat doar scriptic, în realitate, martora S.R. a

declarat că registrul de casă era condus manual de soția inculpatului și că, în

calitate de contabil, a constatat că soldul de casă era în permanentă creștere,

prin ridicări în numerar din bancă pentru care nu apăreau plăți, acumulându-se

un total de 3 - 4 miliarde Rol.

Martora a precizat că

această sumă a existat în realitate în casă, banii fiind ridicați din bancă,

din moment ce nu a mai existat și nici nu a fost justificată suma cu acte,

motiv pentru care a concluzionat că această sumă a reprezentat dividende

ridicate de administrator.

Prin urmare, având în

vedere prevederile Codului fiscal și în contextul în care inculpatul nu a

prezentat niciun document justificativ în temeiul căruia a ridicat, printr-o

singură operațiune bancară, suma de 396000 RON, iar acest sold s-a regăsit în

contul 117 la data de 31 decembrie 2007, apare ca justificată reținerea din

raportul de inspecție fiscală generală încheiat la 24 martie 2009 în sensul că,

în luna februarie 2009, societatea nu a procedat la calcularea și înregistrarea

în evidența contabilă a impozitului pe veniturile din dividende datorat

bugetului de stat.

Pentru aceste motive,

instanța de apel a constatat că reținerea și neachitarea de către inculpat a

impozitului pe dividende întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

stopaj la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, ca act material al

acestei infracțiuni, săvârșite în formă continuată, în condițiile art. 41 alin.

(2) C. pen.

Sub aspectul stării

de fapt, din actele dosarului a mai rezultat că prin Sentința nr. 447/F/2010

din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus deschiderea procedurii

generale de insolvență a SC D.C. SRL Deva, fiind numit administrator judiciar Cabinetul

Individual de Insolvență P.G. SPRL.

Cabinetul Individual

de Insolvență P.G. SPRL în calitate de administrator judiciar al SC D.C. SRL

Deva, a notificat în două rânduri pe inculpat, solicitând predarea documentelor

contabile, însă acesta a refuzat să dea curs solicitărilor, motivând cu

prilejul audierii la organele de poliție că nu a putut să facă acest lucru

întrucât nu a avut încheiate situațiile lunare de către contabilă.

Pentru considerentele

arătate, față de starea de fapt reținută și având în vedere recunoașterea

inculpatului în condițiile reglementate de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., Curtea a constatat că este dovedită vinovăția inculpatului

Ș.A.V.L., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de

art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și prev. de

art. 147 din Legea nr. 85/2006, săvârșite în concurs real și prin urmare,

Tribunalul, în mod corect a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii,

conform art. 345 C. proc. pen.

În ceea ce privește

apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a

constatat că este fondat, în parte, sub aspectul omisiunii aplicării față de

inculpatul Ș.A.V.L. a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de

art. 64 lit. c) C. pen. și sub aspectul laturii civile. În acest din urmă caz,

a fost fondat, în parte, și apelul părții civile.

Astfel, inculpatul a

fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru săvârșirea

infracțiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Potrivit Deciziei nr.

74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recurs în interesul legii, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la

pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se face automat, prin efectul

legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție

de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

În prezenta cauză,

instanța de apel a reținut că natura și gravitatea faptelor săvârșite de

inculpat (conturate și de numărul mare al actelor materiale comise, perioada de

timp a desfășurării activității infracționale și de cuantumul prejudiciului)

faptul că inculpatul folosindu-se de funcția exercitată, respectiv de

administrator al unei societăți comerciale, deși a reținut nu a achitat, cu

intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite

sau contribuții cu reținere la sursă, cauzând prin aceasta un prejudiciu

bugetului consolidat al statului, duc la concluzia existenței unei nedemnități

în exercitarea atât a drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat - activități ce presupun

responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității -

dar și a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a

ocupa o funcție sau de a exercita o profesie sau o activitate de natura celei

de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

S-a mai avut în

vedere că în art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a prevăzut că "nu pot fi fondatori,

administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale,

iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost

condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege".

Față de aceste

dispoziții și analizând circumstanțele concrete ale prezentei cauze, s-a

apreciat că se impunea și interzicerea dreptului prevăzut de dispozițiile art.

64 lit. c) C. pen., fiind justificată și proporțională cu scopul urmărit.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că nu se impune interzicerea și a dreptului de a mai fi asociat în

cadrul unei societăți comerciale, întrucât infracțiunile nu au fost săvârșite

în această calitate, ci în cea de administrator. De altfel, nici art. 12 din

Legea nr. 241/2005 nu se referă la calitatea de "asociat".

Motivul de apel

invocat de procuror privind individualizarea greșită a executării pedepsei s-a

apreciat nefondat.

Avertismentul dat

inculpatului prin condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea

condiționată este în măsură să determine o reflectare mai profundă a

inculpatului asupra faptei săvârșite și a urmărilor acesteia și schimbarea

atitudinii față de normele și valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe

viitor, acesta să nu mai comită infracțiuni.

Nici motivul de apel

privind a se dispune comunicarea dispozitivului hotărârii, la rămânerea

definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului, și în temeiul art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 241/2005, pe lângă cel prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

26/1990 nu este fondat.

Potrivit art. 7 din

Legea nr. 26/1990 :

"Instanțele

judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în

termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe

hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror

înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii.

În aceste încheieri

și hotărâri instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor

în registrul comerțului".

Pe de altă parte,

articolul invocat de procuror a prevăzut că, "la data rămânerii definitive

a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile

prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al

Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive".

Prin urmare, aceste

din urmă dispoziții legale nu prevăd obligativitatea instanței de a dispune,

prin hotărârea pronunțată, comunicarea dispozitivului acestuia [cum prevăd

dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990], acest aspect ținând de faza

ulterioară pronunțării hotărârii și rămânerii definitive a acesteia, fiind de

competența compartimentului de executări penale conform art. 118 lit. b) din

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut următoarele:

Partea vătămată

Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a constituit parte civilă în cauză, în cursul

urmăririi penale, prin Adresele nr. 17172 din 24 iunie 2010 și nr. 42927 din 18

august 2010, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și

respectiv Administrația Finanțelor Publice Deva solicitând acoperirea unui

prejudiciu adus bugetului general consolidat în cuantum de 124.662 RON, precum

și cu accesoriile calculate până la data efectuării plății debitelor.

Prin Adresa nr. 584/C

din 09 martie 2012 partea civilă a reiterat solicitarea de acordare a sumei de

124662 RON, fără a justifica cuantumul acestor sume. În temeiul art. 163 alin.

(2) C. proc. pen. a solicitat instituirea măsurilor asigurătorii asupra

bunurilor inculpatului.

Tribunalul a admis în

parte acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de

11.129 RON reprezentând daune materiale și dobânda legală calculată la data

plății efective pentru această sumă, respingând în rest pretențiile civile.

Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind luarea măsurii asigurătorii.

Nici prin motivele de

apel, partea civilă nu a justificat cuantumul debitului solicitat, rezumându-se

la solicitarea de acordare a sumei de 124662 RON și a accesoriilor calculate

până la data efectuării plății debitelor.

Din adresele

comunicate în cursul urmăririi penale și al judecății, s-a constatat că o parte

din sumele enumerate de partea civilă se referă la debite care nu au legătură

cu obiectul prezentei cauze - infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art.

6 din Legea nr. 241/2005- respectiv impozit, TVA, impozit pe profit, venituri

din amenzi etc.

În aplicarea dispozițiilor

art. 998 C. civ. în vigoare la data săvârșirii faptelor, privind răspunderea

civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea inculpatului doar la

plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a

format obiectul acțiunii penale exercitate în cauză, deoarece între celelalte

sume pretinse și infracțiunea de stopaj la sursă reținută în sarcina

inculpatului nu există legătură de cauzalitate.

Critica procurorului

în sensul incidenței dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., în loc

de art. 998 C. civ. anterior, deoarece noul cod era în vigoare la data emiterii

rechizitoriului și la data pronunțării hotărârii instanței de fond este

greșită, fiind contrară dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, articol potrivit

căruia: "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau

produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte

efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii

sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".

Totodată, în

aplicarea principiului disponibilității, care guvernează raporturile civile,

instanța de apel a avut în vedere sumele pretinse de partea civilă cu titlu de

prejudiciu prin adresele comunicate în cursul urmăririi penale și nu cele

stabilite prin raportul de inspecție fiscală.

În ceea ce privește

plata accesoriilor, s-a reținut că, în soluționarea acțiunii civile, instanța

este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului

cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum

cessans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea

civilă a fost lipsită - damnum emergens.

Prin urmare, s-a

impus ca inculpatul să fie obligat și la plata majorărilor de întârziere și

respectiv a dobânzilor și a penalităților de întârziere, (damnum emergens)

aferente debitului, calculate conform C. proc. fisc. (art. 119 și art. 120).

S-au avut în vedere și

dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 39/2010, conform cărora, pentru creanțele

fiscale care au scadența anterior datei de 1 iulie 2010, începând cu această

dată se datorează dobânzi și penalități de întârziere. În acest caz, termenele

în funcție de care se stabilește nivelul penalității de întârziere prevăzute la

art. 1201 încep să curgă de la data de 1 iulie 2010.

Cum partea civilă a

calculat majorările de întârziere până la data de 30 iunie 2010 urmează a fi

acordate aceste sume, urmând ca începând cu data de 1 iulie 2010, să fie

obligat inculpatul să plătească părții civile dobânzi și penalități de

întârziere aferente sumelor stabilite cu titlu de impozit pe venituri din

salarii, CAS asigurați, șomaj asigurați, sănătate asigurați și impozit pe

dividende, dobânzi și penalități de întârziere ce se vor calcula conform

dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și se vor plăti până la data achitării efective

a debitului.

Prin urmare, pentru

toate considerentele arătate, reținând totodată că se justifică și acordarea

sumei ce reprezintă impozitul pe dividende, Curtea de apel a constatat că sunt

dovedite următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale:

- suma de 4692 RON

reprezentând impozit pe venituri din salarii și suma de 2610 RON reprezentând

majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 4079 RON

reprezentând CAS asigurați și suma de 2208 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 146 RON

reprezentând șomaj asigurați și suma de 72 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până a data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 2212 RON

reprezentând sănătate asigurați și suma de 1233 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv;

- suma de 75423 RON

reprezentând impozit pe dividende și suma de 31982 RON reprezentând majorări de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv.

Cum Tribunalul nu s-a

pronunțat asupra cererii părții civile privind instituirea măsurilor asigurătorii

asupra bunurilor inculpatului, instanța de apel a analizat și această cerere.

Prin ordonanța

procurorului din 06 octombrie 2010 s-a dispus instituirea sechestrului

asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la

concurența sumei de 11129 RON.

Prin procesul-verbal

din 04 noiembrie 2010 s-a constatat că nu au fost identificate bunuri care să

poată fi indisponibilizate prin sechestru asigurător.

Prin rechizitoriul

procurorului nu s-a dispus cu privire la menținerea măsurii asigurătorii,

contrar dispozițiilor imperative prevăzute de art. 267 alin. (4) teza a II-a C.

proc. pen.

Partea civilă a

solicitat instanței de judecată luarea măsurilor asigurătorii.

Din actele dosarului

a rezultat că inculpatul nu a obținut venituri și nu a deținut bunuri mobile

sau imobile, motiv pentru care a urmat a fi respinsă cererea formulată potrivit

dispozițiilor art. 163 și următoarele C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a), Curtea a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea

civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală  a Finanțelor Publice Hunedoara.

Împotriva Deciziei

penale nr. 117/A din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat

recurs inculpatul Ș.A.V.L., invocând cazul de casare prevăzut de disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., apreciind că nu se justifică aplicarea pedepsei

accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen., - dreptul de a ocupa funcția de

administrator la societăți comerciale raportat la datele personale ce-1

caracterizează.

Recursul declarat de

inculpatul Ș.A.V.L. este nefondat.

Se constată că la

individualizarea pedepselor aplicate inculpatului Ș.A.V.L. pentru faptele

săvârșite, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege,

reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., natura și gravitatea faptelor comise - reținerea și nevărsarea cu

intenție în cel mult 30 de zile, de la scadență, a sumelor reprezentând

impozite sau contribuții cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și refuzul debitorului persoană

fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al

reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică de a pune la

dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului,

în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute de

art. 28 lit. a) - f), ori împiedicarea acestora cu rea-credință de a întocmi

documentația respectivă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În fapt, s-a reținut

că în perioada 1 ianuarie 2007 - 28 februarie 2009, inculpatul Ș.A.V.L., în

calitatea sa de administrator și asociat unic al SC D.C. SRL Deva a reținut și

nu a virat la bugetul de stat în cel mult 30 de zile de la scadență, impozitele

pe salarii și contribuțiile de la asigurați, precum și impozitul pe dividende,

datorate cu titlu de reținere la sursă. De asemenea, după deschiderea

procedurii generale de insolvență a societății comerciale SC D.C. SRL Deva, nu

a predat administratorului judiciar - lichidatorului P.G. SPRL Deva, toate

documentele societății comerciale expres prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. a)

- f) din Legea nr. 85/2006.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., privește nu

numai aplicarea unor pedepse principale greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. (netemeinice) sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege (nelegale) ci se referă și la stabilirea unor pedepse

complementare și accesorii greșit individualizate ori aplicate în alte limite

decât cele legale.

În raport de

criteriile enumerate de dispozițiile art. 71 alin. (3) C. pen. și art. 72 C.

pen., natura și gravitatea faptelor inculpatului, care folosindu-se de

calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale a reținut și nu a

achitat impozite și contribuții cu reținere la sursă, cauzând un prejudiciu

bugetului consolidat al statului conduc la concluzia existenței unei

nedemnități în exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul

de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie sau o activitate de natura

aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Severitatea unei

astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată a dreptului de a

desfășura activități comerciale în calitate de administrator al unei societăți,

este justificată și se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținută

în cauză. De asemenea, se au în vedere și dispozițiile art. 12 din Legea nr.

241/2005 care prevăd că nu pot fi fondatori, administratori, directori sau

reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt

decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile

prevăzute de prezenta lege.

Ca atare, corect s-a

apreciat de instanța de apel că se impun a fi interzise inculpatului Ș.A.V.L.

pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., alături de exercitarea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și dreptul

prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a ocupa funcția de

administrator la societăți comerciale, pedeapsă accesorie a cărei executare, de

altfel a și fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii.

Constatând că decizia

atacată este legală și temeinică, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.A.V.L. împotriva Deciziei penale nr.

117/A din 02 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, iar în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A.V.L. împotriva Deciziei penale

nr. 117/A din 02 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - GV