ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 508/2013

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 108 din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 859/57/2012 a fost condamnat inculpatul Ș.A.V.L., studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, la: - 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen.; - 1 (un) an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și art. 84 C. pen. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara suma de 11.129 RON reprezentând daune materiale și dobânda legală calculată la data plății efective pentru această sumă, și au fost respinse în rest pretențiile civile.

În baza art. 2, art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr. 146/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței, o copie a acesteia să fie comunicată Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara pentru înscrierea în cazierul fiscal. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinței, o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul Ș.A.V.L.

a fost ultimul administrator al SC D.C. SRL Deva, societate în insolvență și al cărei administrator judiciar a fost Cabinetul Individual de Insolvență P.G. SRL. Procedura generală de insolvență a fost deschisă prin Sentința nr. 447/F/2010 a Tribunalului Hunedoara. Administratorul judiciar a solicitat inculpatului, în două rânduri, predarea actelor contabile ale societății, ultima notificare fiind primită de inculpat la 25 mai 2010. Inculpatul nu a dat curs solicitării și nu a predat actele contabile. Abia în cursul cercetărilor, la 23 septembrie 2011, a predat administratorului judiciar o parte din actele contabile, majoritatea documentelor nemaifiind predate ulterior.

Pe de altă parte, la societatea administrată de inculpat a fost efectuată inspecția fiscală, finalizată prin raportul din 24 martie 2009, în urma inspecției stabilindu-se că inculpatul a reținut și nu a virat la bugetul de stat sumele de 4.692 RON impozit pe salariu - la care s-a calculat 2.610 RON dobândă; 4.079 RON CAS asigurați - la care s-a calculat 2.208 RON dobândă; 146 RON contribuție la fondul de șomaj - la care s-a calculat 72 RON dobândă; 2.212 RON contribuții la fondul de sănătate - la care s-a calculat 1.233 RON dobândă, adică 11.129 RON și dobânzi calculate la această sumă - prejudiciu pe care inculpatul îl recunoaște și a cărui achitare și-a asumat-o.

S-a reținut și împrejurarea că inculpatul ar fi încasat dividende pentru care nu ar fi achitat impozit în sumă de 75.423 RON, însă această sumă nu a fost imputată inculpatului, întrucât prin rechizitoriu s-a arătat că suma indicată cu titlu de dividende în actele contabile ale societății, nu a fost realizată efectiv, banii nu au existat în contabilitatea societății, făcându-se numai o evidență scriptică a dividendelor, fără ca acestea să fi fost încasate. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 și prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza dispozițiilor legale și, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, care a solicitat judecarea conform procedurii simplificate prev de art. 320 1 C. proc.

pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța a dispus condamnarea inculpatului Ș.A.V.L. la pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea condiționată a executării acestei pedepse. La individualizarea pedepselor aplicate și la suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, prezentarea inculpatului în fața autorităților, atitudinea sinceră și cooperantă și criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. La aplicarea și individualizarea pedepsei accesorii, s-a avut în vedere împrejurarea că, odată condamnat pentru săvârșirea faptelor ce au făcut obiectul dosarului, inculpatul este nedemn de a exercita funcții ce implică exercițiul autorității de stat și de a fi ales în funcții publice.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, soluția nu a fost motivată. Împotriva sentinței Tribunalului Hunedoara au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara. Prin Decizia penală nr. 117/A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 108 din data de 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 859/97/2012. A desființat sentința penală atacată sub aspectul omisiunii aplicării față de inculpatul Ș.A.V.L.

a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. și sub aspectul laturii civile, integral, și rejudecând în aceste limite: A interzis inculpatului Ș.A.V.L., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., alături de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa funcția de administrator la societăți comerciale. A menținut dispozițiile privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni. În baza art. 14, art. 15 C. proc. pen., coroborate cu art. 998 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și, în consecință, l-a obligat pe inculpatul Ș.A.V.L.

să plătească părții civile următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale: - suma de 4692 RON reprezentând impozit pe venituri din salarii și suma de 2610 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 4079 RON reprezentând CAS asigurați și suma de 2208 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 146 RON reprezentând șomaj asigurați și suma de 72 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până a data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 2212 RON reprezentând sănătate asigurați și suma de 1233 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 75423 RON reprezentând impozit pe dividende și suma de 31982 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv.

A obligat pe inculpatul Ș.A.V.L. să plătească părții civile dobânzi și penalități de întârziere aferente sumelor stabilite prin prezenta decizie cu titlu de impozit pe venituri din salarii, CAS asigurați, șomaj asigurați, sănătate asigurați și impozit pe dividende, dobânzi și penalități de întârziere ce s-au calculat începând cu 1 iulie 2010, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și s-au plătit până la data achitării efective a debitului. A respins cererea formulată de partea civilă cu privire la luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. S-a reținut că în perioada 1 ianuarie 2007 - 28 februarie 2009 (și nu în perioada 2005 - 2009, cum s-a reținut în rechizitoriu și în sentința pronunțată) inculpatul Ș.A.V.L., în calitatea sa de administrator și asociat unic al SC D.C. SRL Deva, a reținut dar nu a virat la bugetul de stat, în cel mult 30 de zile de la scadență, impozitele pe salarii, și contribuțiile de la asigurați, precum și impozitul pe dividende, datorate cu titlu de reținere la sursă, respectiv: suma de 5138 RON reprezentând impozit pe venituri din salarii, suma de 5216 RON reprezentând CAS asigurați, suma de 272 RON reprezentând șomaj asigurați, suma de 3435 RON reprezentând sănătate asigurați, suma de 75428 RON reprezentând impozit pe dividende.

În ceea ce privește cuantumul acestor sume, s-a precizat că, au fost calculate prin raportul de inspecție fiscală generală încheiat la 24 martie 2009, însă ulterior, prin Adresele nr. 17172 din 24 iunie 2010 și nr. 42927 din 18 august 2010 Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și, respectiv, Administrația Finanțelor Publice Deva au comunicat și au solicitat cu titlu de despăgubiri sume în cuantum mai mic, respectiv: suma de 4692 RON reprezentând impozit pe venituri din salarii, suma de 4079 RON reprezentând CAS asigurați, suma de 146 RON reprezentând șomaj asigurați, suma de 2212 RON reprezentând sănătate asigurați și suma de 75423 RON reprezentând impozit pe dividende. În aplicarea principiului disponibilității, care guvernează raporturile civile, instanța de apel a avut în vedere aceste din urmă sume la stabilirea prejudiciului.

Referitor la înlăturarea de către prima instanță din latura obiectivă a infracțiunii de stopaj la sursă și, implicit, din cuantumul prejudiciului, a neachitării de către inculpat a impozitului pe dividende, Curtea a constatat că este eronată, având în vedere următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "dividendul reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele: o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică; o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică, alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare, ce nu modifică procentul de deținere a titlurilor de participare al niciunui participant la persoana juridică; o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice; o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanți." Totodată, art. 67 alin. (1) din C. fisc.

prevede că "veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv". Inculpatul Ș.A.V.L.

a arătat, în nota explicativă dată organelor de inspecție fiscală, că suma de 396000 RON a fost ridicată ca și dividende pe anul 2007. Curtea a mai constatat că, deși prima instanță a reținut că din declarația martorei S.R. și din recunoașterea inculpatului la data controlului rezultă că suma indicată cu titlu de dividende a existat doar scriptic, în realitate, martora S.R. a declarat că registrul de casă era condus manual de soția inculpatului și că, în calitate de contabil, a constatat că soldul de casă era în permanentă creștere, prin ridicări în numerar din bancă pentru care nu apăreau plăți, acumulându-se un total de 3 - 4 miliarde Rol. Martora a precizat că această sumă a existat în realitate în casă, banii fiind ridicați din bancă, din moment ce nu a mai existat și nici nu a fost justificată suma cu acte, motiv pentru care a concluzionat că această sumă a reprezentat dividende ridicate de administrator.

Prin urmare, având în vedere prevederile Codului fiscal și în contextul în care inculpatul nu a prezentat niciun document justificativ în temeiul căruia a ridicat, printr-o singură operațiune bancară, suma de 396000 RON, iar acest sold s-a regăsit în contul 117 la data de 31 decembrie 2007, apare ca justificată reținerea din raportul de inspecție fiscală generală încheiat la 24 martie 2009 în sensul că, în luna februarie 2009, societatea nu a procedat la calcularea și înregistrarea în evidența contabilă a impozitului pe veniturile din dividende datorat bugetului de stat. Pentru aceste motive, instanța de apel a constatat că reținerea și neachitarea de către inculpat a impozitului pe dividende întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de stopaj la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, ca act material al acestei infracțiuni, săvârșite în formă continuată, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul stării de fapt, din actele dosarului a mai rezultat că prin Sentința nr. 447/F/2010 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a SC D.C. SRL Deva, fiind numit administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență P.G. SPRL. Cabinetul Individual de Insolvență P.G. SPRL în calitate de administrator judiciar al SC D.C. SRL Deva, a notificat în două rânduri pe inculpat, solicitând predarea documentelor contabile, însă acesta a refuzat să dea curs solicitărilor, motivând cu prilejul audierii la organele de poliție că nu a putut să facă acest lucru întrucât nu a avut încheiate situațiile lunare de către contabilă. Pentru considerentele arătate, față de starea de fapt reținută și având în vedere recunoașterea inculpatului în condițiile reglementate de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., Curtea a constatat că este dovedită vinovăția inculpatului Ș.A.V.L., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, săvârșite în concurs real și prin urmare, Tribunalul, în mod corect a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, conform art. 345 C. proc. pen. În ceea ce privește apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a constatat că este fondat, în parte, sub aspectul omisiunii aplicării față de inculpatul Ș.A.V.L. a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. și sub aspectul laturii civile.

În acest din urmă caz, a fost fondat, în parte, și apelul părții civile. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Potrivit Deciziei nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. nu se face automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

În prezenta cauză, instanța de apel a reținut că natura și gravitatea faptelor săvârșite de inculpat (conturate și de numărul mare al actelor materiale comise, perioada de timp a desfășurării activității infracționale și de cuantumul prejudiciului) faptul că inculpatul folosindu-se de funcția exercitată, respectiv de administrator al unei societăți comerciale, deși a reținut nu a achitat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea atât a drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității - dar și a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie sau o activitate de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii.

S-a mai avut în vedere că în art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a prevăzut că "nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege". Față de aceste dispoziții și analizând circumstanțele concrete ale prezentei cauze, s-a apreciat că se impunea și interzicerea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., fiind justificată și proporțională cu scopul urmărit. Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se impune interzicerea și a dreptului de a mai fi asociat în cadrul unei societăți comerciale, întrucât infracțiunile nu au fost săvârșite în această calitate, ci în cea de administrator.

De altfel, nici art. 12 din Legea nr. 241/2005 nu se referă la calitatea de "asociat". Motivul de apel invocat de procuror privind individualizarea greșită a executării pedepsei s-a apreciat nefondat. Avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată este în măsură să determine o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptei săvârșite și a urmărilor acesteia și schimbarea atitudinii față de normele și valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracțiuni. Nici motivul de apel privind a se dispune comunicarea dispozitivului hotărârii, la rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului, și în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe lângă cel prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 nu este fondat.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990 : "Instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii.

În aceste încheieri și hotărâri instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului". Pe de altă parte, articolul invocat de procuror a prevăzut că, "la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive". Prin urmare, aceste din urmă dispoziții legale nu prevăd obligativitatea instanței de a dispune, prin hotărârea pronunțată, comunicarea dispozitivului acestuia [cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990], acest aspect ținând de faza ulterioară pronunțării hotărârii și rămânerii definitive a acesteia, fiind de competența compartimentului de executări penale conform art. 118 lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut următoarele: Partea vătămată Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a constituit parte civilă în cauză, în cursul urmăririi penale, prin Adresele nr. 17172 din 24 iunie 2010 și nr. 42927 din 18 august 2010, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și respectiv Administrația Finanțelor Publice Deva solicitând acoperirea unui prejudiciu adus bugetului general consolidat în cuantum de 124.662 RON, precum și cu accesoriile calculate până la data efectuării plății debitelor. Prin Adresa nr. 584/C din 09 martie 2012 partea civilă a reiterat solicitarea de acordare a sumei de 124662 RON, fără a justifica cuantumul acestor sume.

În temeiul art. 163 alin. (2) C. proc. pen. a solicitat instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 11.129 RON reprezentând daune materiale și dobânda legală calculată la data plății efective pentru această sumă, respingând în rest pretențiile civile. Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind luarea măsurii asigurătorii. Nici prin motivele de apel, partea civilă nu a justificat cuantumul debitului solicitat, rezumându-se la solicitarea de acordare a sumei de 124662 RON și a accesoriilor calculate până la data efectuării plății debitelor.

Din adresele comunicate în cursul urmăririi penale și al judecății, s-a constatat că o parte din sumele enumerate de partea civilă se referă la debite care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze - infracțiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005- respectiv impozit, TVA, impozit pe profit, venituri din amenzi etc. În aplicarea dispozițiilor art. 998 C. civ. în vigoare la data săvârșirii faptelor, privind răspunderea civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părții civile prin săvârșirea faptei care a format obiectul acțiunii penale exercitate în cauză, deoarece între celelalte sume pretinse și infracțiunea de stopaj la sursă reținută în sarcina inculpatului nu există legătură de cauzalitate.

Critica procurorului în sensul incidenței dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din Noul C. civ., în loc de art. 998 C. civ. anterior, deoarece noul cod era în vigoare la data emiterii rechizitoriului și la data pronunțării hotărârii instanței de fond este greșită, fiind contrară dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, articol potrivit căruia: "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor". Totodată, în aplicarea principiului disponibilității, care guvernează raporturile civile, instanța de apel a avut în vedere sumele pretinse de partea civilă cu titlu de prejudiciu prin adresele comunicate în cursul urmăririi penale și nu cele stabilite prin raportul de inspecție fiscală.

În ceea ce privește plata accesoriilor, s-a reținut că, în soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cessans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens. Prin urmare, s-a impus ca inculpatul să fie obligat și la plata majorărilor de întârziere și respectiv a dobânzilor și a penalităților de întârziere, (damnum emergens) aferente debitului, calculate conform C. proc. fisc. (art. 119 și art. 120). S-au avut în vedere și dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 39/2010, conform cărora, pentru creanțele fiscale care au scadența anterior datei de 1 iulie 2010, începând cu această dată se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

În acest caz, termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalității de întârziere prevăzute la art. 1201 încep să curgă de la data de 1 iulie 2010. Cum partea civilă a calculat majorările de întârziere până la data de 30 iunie 2010 urmează a fi acordate aceste sume, urmând ca începând cu data de 1 iulie 2010, să fie obligat inculpatul să plătească părții civile dobânzi și penalități de întârziere aferente sumelor stabilite cu titlu de impozit pe venituri din salarii, CAS asigurați, șomaj asigurați, sănătate asigurați și impozit pe dividende, dobânzi și penalități de întârziere ce se vor calcula conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și se vor plăti până la data achitării efective a debitului.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate, reținând totodată că se justifică și acordarea sumei ce reprezintă impozitul pe dividende, Curtea de apel a constatat că sunt dovedite următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale: - suma de 4692 RON reprezentând impozit pe venituri din salarii și suma de 2610 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 4079 RON reprezentând CAS asigurați și suma de 2208 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 146 RON reprezentând șomaj asigurați și suma de 72 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până a data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 2212 RON reprezentând sănătate asigurați și suma de 1233 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv; - suma de 75423 RON reprezentând impozit pe dividende și suma de 31982 RON reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv.

Cum Tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii părții civile privind instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, instanța de apel a analizat și această cerere. Prin ordonanța procurorului din 06 octombrie 2010 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 11129 RON. Prin procesul-verbal din 04 noiembrie 2010 s-a constatat că nu au fost identificate bunuri care să poată fi indisponibilizate prin sechestru asigurător. Prin rechizitoriul procurorului nu s-a dispus cu privire la menținerea măsurii asigurătorii, contrar dispozițiilor imperative prevăzute de art. 267 alin. (4) teza a II-a C. proc.

pen. Partea civilă a solicitat instanței de judecată luarea măsurilor asigurătorii. Din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu a obținut venituri și nu a deținut bunuri mobile sau imobile, motiv pentru care a urmat a fi respinsă cererea formulată potrivit dispozițiilor art. 163 și următoarele C. proc. pen. Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a), Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara. Împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs inculpatul Ș.A.V.L., invocând cazul de casare prevăzut de disp.

art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că nu se justifică aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen., - dreptul de a ocupa funcția de administrator la societăți comerciale raportat la datele personale ce-1 caracterizează. Recursul declarat de inculpatul Ș.A.V.L. este nefondat. Se constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului Ș.A.V.L. pentru faptele săvârșite, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., natura și gravitatea faptelor comise - reținerea și nevărsarea cu intenție în cel mult 30 de zile, de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute la art. 35, documentele și informațiile prevăzute de art. 28 lit. a) - f), ori împiedicarea acestora cu rea-credință de a întocmi documentația respectivă prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006. În fapt, s-a reținut că în perioada 1 ianuarie 2007 - 28 februarie 2009, inculpatul Ș.A.V.L., în calitatea sa de administrator și asociat unic al SC D.C. SRL Deva a reținut și nu a virat la bugetul de stat în cel mult 30 de zile de la scadență, impozitele pe salarii și contribuțiile de la asigurați, precum și impozitul pe dividende, datorate cu titlu de reținere la sursă.

De asemenea, după deschiderea procedurii generale de insolvență a societății comerciale SC D.C. SRL Deva, nu a predat administratorului judiciar - lichidatorului P.G. SPRL Deva, toate documentele societății comerciale expres prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din Legea nr. 85/2006. Cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., privește nu numai aplicarea unor pedepse principale greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (netemeinice) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale) ci se referă și la stabilirea unor pedepse complementare și accesorii greșit individualizate ori aplicate în alte limite decât cele legale. În raport de criteriile enumerate de dispozițiile art. 71 alin. (3) C. pen.

și art. 72 C. pen., natura și gravitatea faptelor inculpatului, care folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale a reținut și nu a achitat impozite și contribuții cu reținere la sursă, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie sau o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii. Severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată a dreptului de a desfășura activități comerciale în calitate de administrator al unei societăți, este justificată și se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținută în cauză.

De asemenea, se au în vedere și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005 care prevăd că nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege. Ca atare, corect s-a apreciat de instanța de apel că se impun a fi interzise inculpatului Ș.A.V.L. pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., alături de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. - dreptul de a ocupa funcția de administrator la societăți comerciale, pedeapsă accesorie a cărei executare, de altfel a și fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.A.V.L. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 02 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A.V.L. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 02 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 februarie 2013. Procesat de GGC - GV