ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3654/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia în temeiul art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.I.A. A apreciat instanța, față de natura infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul B.I.A., față de pedeapsa aplicată de prima instanță pentru infracțiunile care au determinat arestarea, de temeiurile care au fundamentat această măsură preventivă, precum și de considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Deciziei nr. 2719/2011, că lăsarea inculpatului în liberate, chiar subordonată controlului impus de art. 160 2 alin. (3) raportat la art. 160 4 alin. (2) C. proc.

pen., nu este oportună. De asemenea, analizând circumstanțele concrete ale speței, a apreciat că raportat la acuzațiile aduse, garanțiile ferme prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt suficiente pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum prevede art. 136 C. proc. pen. A mai constatat că toate temeiurile care legitimează și în prezent privarea de libertate a inculpatului determină înlăturarea aspectelor de ordin personal invocate în apărare, acestea neputând constitui un temei rezonabil pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, necesitatea ocrotirii interesului general al societății primând asupra celui personal al inculpatului. În consecință, a reținut că, deși cererea inculpatului este admisibilă în principiu, pe fond aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 160 8 alin. (6) C. proc.

pen. a dispus respingerea acesteia. Împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, a declarat recurs inculpatul B.I.A. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., în sensul că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, nu are antecedente penale și va respecta toate obligațiile ce îi vor fi puse în vedere. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.l.A.

este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Sentința penală nr. 42 din 2 martie 2011 Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului B.I.A., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional nestructurat, prevăzut de art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 lit. a) teza 2 și b), pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) și 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 12 ianuarie 2010 până la data de 02 martie 2011. Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv, care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive și să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care inculpatul B.I.A. a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă, (art. 323 C. pen. prevede pedeapsa de la 3 la 15 ani închisoare, art. 329 alin. (2) prevede pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare, art. 13 alin. (1) Legea nr. 678/2001 prevede pedeapsa de la 5 la 15 ani închisoare) Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiții deși nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag.

3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Totodată, s-a statuat că, gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă. Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul B.I.A.

va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestuia și cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte are în vedere că a fost pronunțată o sentință de condamnare în fond, cauza se află pe rolul Curții de Apel Alba Iulia și are ca obiect apelul declarat de inculpați și de D.I.I.C.O.T.

Biroul Teritorial Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 42 din 2 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, infracțiunile săvârșite sunt grave - infracțiunea de constituire grup infracțional nestructurat, proxenetism în formă continuată, trafic de minori - inculpatul a avut o contribuție activă la săvârșirea faptelor ce au fost reținute în sarcina sa, astfel că datele care îl caracterizează pe inculpatul B.I.A. nu sunt de natură să evidențieze garanții suficiente că liberarea provizorie este, și în cazul său, o măsură adecvată pentru asigurarea bunei desfășurări a cercetării judecătorești. Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunilor săvârșite, de garanțiile de ordin personal ale inculpatului și cele prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen., care nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului B.l.A. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.l.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.l.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1445/97/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011. Procesat de GGC - NN