ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin cererea formulată de inculpatul B.D.I., înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia, sub dosar nr. 702/57/2011/a3, s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza disp. art. 160/2 și urm. C. proc. pen. În motivarea cererii inculpatul a arătat că este cercetat în dosarul nr. 72/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și complicitate la furt calificat, fapte prev. de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 26 rap.
la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., fiind arestat preventiv la data de 11 decembrie 2010. În motivarea cererii sale inculpatul a arătat că nu are antecedente penale, că are cunoștință de obligațiile ce-i revin în eventualitatea că se va admite cererea, că desfășurarea în bune condiții a procesului penal nu ar fi periclitată deoarece nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Examinând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că cererea inculpatului nu întrunește condițiile de admisibilitate în principiu, sens în care va fi respinsă pentru considerentele ce vor urma: La data de 10 decembrie 2010 s-a început urmărirea penală față de inculpații L.F.R.
și V.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., respectiv față de inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.S., T.O. și I.C.L., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen. La data de 11 decembrie 2010, față de cei șapte inculpați a fost pusă în mișcare acțiunea penală. În fapt, s-a reținut că, de circa un an, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări UE precum Franța, Italia și Austria.
Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor.
Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc). Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru" și sumele care puteau fi obținute erau importante. După toate acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E.
către România, precizând locul și data încărcării utilajelor. Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea. Odată comis furtul, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul. Imediat după ce echipa de hoți comunica inculpaților V.A.
și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora. De menționat este faptul că echipa de hoți era direcționată, spre exemplu, pe teritoriul Franței, de către inculpatul L.R., acesta cunoscând mai multe locații în care firme care comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care dețin astfel de utilaje agricole. Furturile erau comise de către echipa de hoți pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite primite anterior de la inculpatul V.A. Astfel, după constituirea grupului infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat anterior și alți membrii, față de care urmează a se extinde cercetările, au fost comise mai multe furturi calificate, din interceptările și înregistrările telefonice efectuate autorizat în cauză rezultând sustragerea mai multor utilaje din Austria și Franța.
Ultimul furt a fost comis din Franța, din zona Dijon, în noaptea de 07/08 decembrie 2010. Anterior, în data de 01 decembrie 2010, inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. au plecat în Franța cu autoturismul primului inculpat, marca Peugeout, înmatriculat în Franța, condus de inculpatul B. În paralel, inculpatul L.F.R. i-a propus inculpatului T.O., administrator al SC T.L. SRL Arad, firmă ce are ca obiect de activitate efectuarea de transporturi interne și internaționale de mărfuri, să efectueze un transport de utilaje agricole din Franța, plătindu-i suma de 1.000 Euro în avans, prețul total la care s-au înțeles inițial fiind de 2.200 Euro. Ulterior, din discuțiile telefonice purtate între inculpații L.R.
și V.A. rezultă, de fapt, că înțelegerea cu inculpatul T.O. cu privire la transport a ajuns la un total de 5.500 Euro, acesta fiind de fapt un indiciu clar că inculpatul T.O. știa deja că va transporta utilaje furate. Această împrejurare rezultă și din faptul că a mers personal, conducând autotrenul împreună cu angajatul său, inculpatul I.C.L. Există de asemenea discuții telefonice purtate între liderii grupului infracțional, echipa de hoți și inculpatul T.O. cu privire la transmiterea unei comenzi false către firma administrată de inculpat pentru ca acesta să poată justifica transportul la un eventual control efectuat de organele de poliție sau de autoritățile vamale. între aceleași persoane există discuții și cu privire la falsificarea unor documente de proveniență și de transport, respectiv a facturii fiscale și a scrisorii de trăsură, din toate rezultând în mod fals că utilajele furate au fost cumpărate de la o firmă de specialitate din Franța.
În data de 05 decembrie 2010, echipa de hoți formată din inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. s-a întâlnit în localitatea Besancon din Franța cu inculpații T.O. și I.C.L., care veniseră cu camionul și, după ce s-a înserat, la indicațiile inculpatului B.I.I., care, la rândul său, era direcționat spre zonele în care se aflau firme care comercializează utilaje agricole sau ferme care dețineau astfel de utilaje de către inculpatul L.F.R., s-au deplasat spre zona în care se afla o astfel de firmă. Camionul în care se aflau inculpații T.O. și I.C.L. a rămas la circa 5 km, cei doi având sarcina de a-i anunța pe ceilalți inculpați în cazul în care apărea poliția în zonă. Inculpatul B.D.I. i-a lăsat pe inculpații B.I.I.
la locul unde se aflau utilajele pe care intenționau să le fure, după care a mai mers cu autoturismul câțiva kilometri, urmând să asigure paza din acea direcție. Inculpatul B.I.I. a încercat să pornească câteva utilaje cu chei potrivite, primite anterior de la inculpatul V.A., în timp ce inculpatul B.D.I. asigura paza locului respectiv, moment în care a fost contactat telefonic de către inculpatul B.I.Ș. care i-a spus că a fost legitimat de o patrulă de poliție și percheziționat. Având în vedere această situație, inculpatul B.I.I. a hotărât să renunțe la sustragerea utilajelor în acel moment și din acea locație și a sustras doar rampe cu care ulterior să poată încărca alte utilaje în camion.
În data de 07 decembrie 2010, în urma direcționării de către inculpații V.A. și L.R., cei cinci inculpați s-au deplasat cu autoturismul și autotrenul spre Dijon, așteptând în acea zonă să se însereze. Procedând în același mod, inculpatul B.I.I. a sustras două tractoare marca Massey Ferguson, unul model 6455 și unul model 6465, dintr-o fermă și Ie-a condus până într-un siloz betonat și parțial acoperit unde putea pătrunde camionul. Cu ajutorul rampelor sustrase anterior, inculpatul a urcat cele două tractoare în autotren. Inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop și al unei imprimante cumpărate la indicațiile liderilor grupării și cu bani primiți de la aceștia și folosind un CD pe care se aflau datele necesare, a falsificat o factură și o scrisoare de trăsură, din care rezulta în mod nereal că cele două utilaje au fost cumpărate de la o firmă de specialitate din Franța și că au fost încredințate pentru transport SC T.L.
SRL Arad, firmă administrată de inculpatul T.O. Inculpații T.O. și I.C.L. au plecat cu autotrenul spre România, având asupra lor actele false, iar ceilalți trei inculpați au rămas la un hotel „Formula 1" din acea zonă, întrucât nu mai aveau suficienți bani pentru drumul de întoarcere. Inculpatul B.I.I. l-a contactat telefonic în acest sens pe inculpatul V.A., iar inculpatul B.D.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul L.F.R.. Acesta din urmă a trimis prin serviciul Western Union suma de 135 Euro, pe numele inculpatului B.D.I. Folosind acești bani, inculpații au plecat spre România. De menționat că, anterior, la plecarea din țară, inculpații primiseră de la liderii grupării suma de 1.000 Euro pentru cheltuielile cu transportul, cazarea și masa.
La intrarea în Ungaria, cei trei inculpați aflați în autoturismul Peugeout au rămas din nou fără bani, l-au contactat telefonic pe inculpatul T.O., cu care apoi s-au întâlnit, iar acesta Ie-a dat suma de 30 Euro pentru a putea ajunge în România. Cei trei inculpați au ajuns în data de 09 decembrie 2010 în România, iar inculpații T.O. și I.C.L. s-au oprit pe teritoriul Ungariei, la câțiva km de punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, fiind nevoiți să facă pauza obligatorie pentru șoferii de TIR, de 24 de ore. Inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. s-au întâlnit într-un bar din Pecica cu inculpații L.F.R. și V.A., după care inculpații L.F.R. și B.I.Ș. s-au dus în Ungaria și i-au adus pe teritoriul României și pe inculpații T.O.
și I.C.L., care au lăsat camionul în Ungaria. În dimineața zilei de 10 decembrie 2010, în jurul orei 4:00, inculpații L.F.R., T.O. și I.C.L. s-au deplasat în Ungaria, la locul unde era parcat camionul, după care s-au întors în România, la volanul autotrenului aflându-se inculpatul L.F.R. La stația de carburanți Rompetrol, situată în apropierea frontierei, pe teritoriul României, inculpații s-au reîntâlnit, moment în care au fost surprinși de organele de poliție. Prejudiciul produs în urma săvârșirii infracțiunii de furt calificat este de peste 143.000 Euro, până în prezent fiind identificată și partea vătămată, respectiv G.D.T. Inculpații L.F.R., V.A., B.I.I. , B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. au fost arestați preventiv pentru 29 zile, respectiv în perioada 11 decembrie 2010 - 08 ianuarie 2011, prin încheierea penală nr. 59/2010, pronunțată în dosarul nr. 6898/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, secția penală.
Ulterior, prin încheierea penală nr. 1/2011, pronunțată în dosarul nr. 41/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 zile, pe perioada 09 ianuarie 2011 - 07 februarie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. , pe perioada 10 ianuarie 2011 - 08 februarie 2011, pentru inculpatul T.O. Prin încheierea penală nr. 4 pronunțată în dosarul nr. 1288/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, pe perioada 08 februarie 2011 - 09 martie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I. , B.I.Ș. și I.C.L. și pe perioada 09 februarie 2011 - 10 martie 2011, pentru inculpatul T.O.
Măsura preventivă a fost prelungită din nou, prin încheierea penală nr. 14/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 2480/97/2011, la data de 04 martie 2011 pentru perioada 10 martie 2011 - 08 aprilie 2011, respectiv pentru perioada 11 martie 2011 - 09 aprilie 2011. Măsura preventivă a fost prelungită din nou față de inculpații L.F.R. , V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.S. prin încheierea nr. 15 din 04 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 3111/97/2011 pentru perioada 09 aprilie 2011-08 mai 2011. Prin încheierea penală nr. 5/MP din 3 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia dosarul nr. 562/57/2011 s-a dispus în baza art. 155 - 159 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive pentru inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.S.F., O.C.C., S.M., K.C.P.
În prezent, dosarul în care este cercetat inculpatul petent se află în stadiul de finalizare, în cauză fiind cercetați mai mulți inculpați și învinuiți fiind necesară finalizarea constatărilor tehnico-științifice dispuse în cauză, restituirea tuturor utilajelor agricole identificate și indisponibilitate prin aplicarea sechestrului, obținerea tuturor plângerilor necesare și a constituirilor de parte civilă atât din partea părților vătămate, cât și a societăților de asigurare, finalizarea întocmirii proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză. Prejudiciul total stabilit în cauză până în prezent din plângerile primite de la părțile vătămate din Franța și Olanda depășește suma de 1.700.000 de Euro.
Potrivit art. 160/2 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Examinând în principiu conform art. 160 8 C. proc. pen. cererea formulată de inculpatul B.D.I., Curtea de Apel Alba-Iulia a constatat că acesta este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și complicitate la furt calificat, prev. de art. 7 din Legea 39/2003 și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel că cerea cererea inculpatului B.D.I.
neîndeplinind condiția de admisibilitate conform art. 160 2 C. proc. pen. referitoare la cuantumul pedepsei, a respins-o, în baza art. 160 8a alin. (6) raportat la art. 160 8 alin. (3) C. proc. pen. Având în vedere lipsa nejustificată a apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul arestat în cauză, față de împrejurarea că prezenta cauză nu suportă acordarea unui nou termen de judecată instanța fiind nevoită să desemneze un alt apărător, în baza art. 198 2 alin. (3) C. proc. pen. a amendat pe d-na avocat H.O. din cadrul Baroului Alba, cu suma de 3000 lei.
Împotriva încheierii din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 702/57/2011/a3, a declarat recurs inculpatul B.D.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 702/S7/2011/a3 . Inculpatul, prin apărător, a solicitat, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, susținând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, spre a fi soluționată pe fond, întrucât în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de inculpat. În legătură cu susținerile inculpatului privind cererile de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte constată următoarele: Acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.
Astfel, dispozițiile art. 160 1 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză. În același sens, dispozițiile art. 160 8a C. proc. pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar și condițiile privind temeinicia acesteia. Intenția legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile art. 160 8 C. proc. pen., care reglementează examinarea și admiterea în principiu a unei astfel de cereri. O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.
pen., condiții care în prezenta cauză nu au fost îndeplinite ca urmare a limitelor de pedeapsă stabilite pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen. infracțiuni pentru care este cercetat inculpatul, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. Înalta Curte constată că pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba-Iulia, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică respingând cererea inculpatului conform art. 160 2 alin. (1)C. proc. pen. raportat la art. 160 8 alin. (3) C. proc. pen. În temeiul dispozițiilor art. 385 1S alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.I.
împotriva încheierii din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 702/57/2011/a3. In temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.I. împotriva încheierii din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 702/57/2011/a3. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.