ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2186/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2186/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față ; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin încheierea nr. 7/MP din 23 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 668/57/2011, în baza art. 160 2 alin. (1) raportat la art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență că prin cererea formulată de inculpatul V.A., înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub nr. 668/57/2011, s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza dispozițiilor art. 160 2 și urm. C. proc.
pen., acesta fiind cercetat în dosarul nr. 72/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și complicitate la furt calificat, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., fiind arestat preventiv la data de 11 decembrie 2010. În motivarea cererii sale inculpatul a arătat că nu are antecedente penale, că are cunoștință de obligațiile ce-i revin în eventualitatea că se va admite cererea, că desfășurarea în bune condiții a procesului penal nu ar fi periclitată deoarece nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
S-a mai reținut că, examinând în principiu conform art. 160 8 C. proc. pen. cererea formulată de inculpatul V.A., Curtea constată că acesta este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și complicitate la furt calificat, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, situație față de care nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 160 2 C. proc.
pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare admiterea cererii formulate. Recursul este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. constată că hotărârea recurată este legală și temeinică. Potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Examinând cererea inculpatului prin prisma dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate în principiu impuse de textul legal menționat.
Instanța de fond a reținut astfel, că la data de 10 decembrie 2010 s-a început urmărirea penală față de inculpații L.F.R. și V.A., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen., respectiv față de inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.Ș., T.O. și I.C.L. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen. La data de 11 decembrie 2010, față de cei șapte inculpați a fost pusă în mișcare acțiunea penală. S-a reținut că, de circa un an, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A.
și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări UE precum Franța, Italia și Austria. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc.).
Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru” și sumele care puteau fi obținute erau importante. V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate, apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor. Odată identificat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului, care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului, cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.
După ce furtul era comis, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul. Imediat după ce echipa de hoți comunica inculpaților V.A. și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora. Echipa de hoți era direcționată (de exemplu) pe teritoriul Franței, de către inculpatul L.R., acesta cunoscând mai multe locații în care firme care comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care dețin astfel de utilaje agricole.
Furturile erau comise de către echipa de hoți pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite primite anterior de la inculpatul V.A. După constituirea grupului infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat anterior și alți membrii, au fost comise mai multe furturi calificate (sustragerea mai multor utilaje din Austria și Franța). Ultimul furt a fost comis din Franța, din zona Dijon, în noaptea de 07/08 decembrie 2010. Inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. au fost arestați preventiv pentru 29 zile, respectiv în perioada 11 decembrie 2010 – 08 ianuarie 2011, prin încheierea penală nr. 59/2010, pronunțată în dosarul nr. 6898/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, secția penală.
Ulterior, prin încheierea penală nr. 1/2011, pronunțată în dosarul nr. 41/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 zile, pe perioada 09 ianuarie 2011 – 07 februarie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L., pe perioada 10 ianuarie 2011 – 08 februarie 2011, pentru inculpatul T.O. Prin încheierea penală nr. 4 pronunțată în dosarul nr. 1288/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, pe perioada 08 februarie 2011 – 09 martie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. și pe perioada 09 februarie 2011 – 10 martie 2011, pentru inculpatul T.O.
Măsura preventivă a fost prelungită din nou, prin încheierea penală nr. 14/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 2480/97/2011, la data de 04 martie 2011 pentru perioada 10 martie 2011 – 08 aprilie 2011, respectiv pentru perioada 11 martie 2011 – 09 aprilie 2011 și prin încheierea nr. 15 din 04 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 3111/97/2011 pentru perioada 09 aprilie 2011 – 08 mai 2011. Prin încheierea penală nr. 5/MP din 3 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia dosarul nr. 562/57/2011 s-a dispus în baza art. 155 - 159 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive pentru inculpatul V.A.
La data examinării cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, cauza se afla în stadiul de finalizare (cercetați mai mulți inculpați și învinuiți fiind necesară finalizarea constatărilor tehnico-științifice dispuse în cauză, restituirea tuturor utilajelor agricole identificate și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului, obținerea tuturor plângerilor necesare și a constituirilor de parte civilă atât din partea părților vătămate, cât și a societăților de asigurare, finalizarea întocmirii proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză). Examinând în principiu, conform art. 160 8 C. proc.
pen., cererea formulată de inculpatul V.A., instanța de fond a reținut că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat și complicitate la furt calificat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (4) C. pen. fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În raport de dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen., cererea inculpatului neîndeplinind condițiile de admisibilitate referitoare la cuantumul pedepsei, în mod corect a fost respinsă în baza dispozițiilor art. 160 8a alin. (6)C. proc. pen. Pentru considerentele arătate, criticile formulate de inculpatul recurent sunt neîntemeiate, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva încheierii nr. 7/MP din 23 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Văzând și dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva încheierii nr. 7/MP din 23 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 668/57/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.