ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 408/2010

Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, printre altele, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.A. De asemenea, s-a dispus ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei să fie avansat din fondurile M.J.L.C. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă, conform încheierii penale nr. 149/2005 a Tribunalului Hunedoara, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 101/2005, valabil pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii lui în executare, la luarea acestei măsuri preventive fiind reținută incidența prevederilor art. 148 alin. (1) lit. c), f), h) și i) C. proc.

pen., în reglementarea în vigoare la momentul luării măsurii. Ulterior, prin rechizitoriul nr. 32/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina sa că în perioada iulie – august 2005, împreună cu inculpatul C.M., le-a recrutat prin înșelăciune și constrângere psihică pe părțile vătămate M.L.C., S.M.A., D.M.A., B.M.L. și B.O.M., după care, în luna septembrie 2005, le-a transportat în Spania știind că acestea urmează să fie exploatate și vândute în vederea practicării prostituției.

Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului, respectiv infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, aceasta fiind deosebit de gravă (trafic de persoane în formă continuată).

În cauză există probe că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală care, prin natura lor și modul cum au fost săvârșite, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală. Pericolul social potențial se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor comise. Fapta săvârșită de inculpat este de natură să aducă atingere libertății persoanei, astfel încât punerea lui în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție. Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia reținând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Argumentul potrivit căruia s-ar fi depășit termenul rezonabil al acestei măsuri nu poate fi reținut cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției potrivit art. 5 parag. 3 C.E.D.O. se analizează „in concreto” în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte (considerente de genul: probatorii ample de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților, în jurisprudența Curții Europene sunt avute în vedere atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O.). Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. (fost B.) A. împotriva încheierii de ședință din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1583.1/57/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.