ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1650/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1650/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin

încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1628/36/2010

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-au respins cererile de revocare formulate de inculpatul P.T.N.,

respectiv de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul A.F.N., ambii la datele de

31 martie 2011 și 05 aprilie 2011, ca nefondate.

În baza art. 300

2

cu ref. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea

de arest preventiv a inculpaților A.F.N. și P.T.N., pe o perioada de până la 60

zile, cu începere de la 05 aprilie 2011.

S-a reținut că asupra

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive față de inculpații A.F.N.

și P.T.N., precum și asupra cererilor de revocare a măsurii arestării

preventive formulată de inculpatul P.T.N. și de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu

formulată de inculpatul A.F.N. (la termenele din 31 martie 11, respectiv 05

aprilie 2011), prin rechizitoriul nr. 92/P din 8 decembrie 2010, Direcția

Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv (alături de alți 5 inculpați, dintre care

4 în stare de libertate) a inculpaților:

săvârșirea infracțiunilor de:

- „luare de mită”

prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 ( 7 fapte );

- „trafic de

influență” prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (2

fapte);

- „reținere sau

distrugere de înscrisuri” prev. de art. 272 C. pen.;

- „favorizarea

infractorului” prev. de art. 264 C. pen.;

- „fals material

în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( 2 acte

materiale);

- „uz de fals”

prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- „fals în

declarații” prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000 (4 fapte);

- „favorizarea

infractorului” prev. de art. 264 C. pen.;

- „fals material

în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. (56 fapte);

- „uz de fals”

prev. de art. 291 C. pen. (56 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.;

săvârșirea infracțiunilor de:

- „dare de mită”

prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte);

- complicitate la

infracțiunea de „favorizarea infractorului” prev. de art.26 C. pen. - art. 264 C.

pen.;

- complicitate la

infracțiunea de „reținere sau distrugere de înscrisuri” prev. de art. 26-art. 272

C. pen.;

- complicitate la

infracțiunea de „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 26 - art. 288

alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- complicitate la

infracțiunea de „uz de fals” prev. de art. 26 -art. 291 C. pen. rap. la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

În fapt, acuzarea

susține, în principal, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că în

perioada 2006 -21 octombrie 2010, în calitate de prim procuror al parchetului

de pe lângă judecătoria Sibiu, inculpatul A.F.N. a efectuat mai multe acte de

corupție de la pretinderea, primirea de mite până la favorizarea unor

infractori prin influențarea cercetaților și falsificarea semnăturilor

procurorilor din subordine, declarații false de avere 206-2010, iar în perioada

05 august 2010-27 septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N.

un plic conținând suma de 400 Euro și ulterior suma de 1500 lei în scopul

determinării acestuia să procedeze la soluționarea favorabilă a dosarului penal

nr. 94/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M.,

participând la falsificarea a două declarații din dosar pentru facilitarea

emiterii soluției, apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N. asupra

cuantumului căruia urmau să se pronunțe ulterior pentru soluționarea favorabilă

a dosarului penal nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu

privind pe numita F.A., dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și în cele din urmă a oferit inculpatului A.F.N.

contravaloarea a 20% dintr-o creanță avută de creditorul C.S.D. împotriva

debitorului H.C. după ce acesta din urmă era determinat la plata acesteia prin

demersul infracțional desfășurat de inculpatul A.F.N. respectiv constituirea

unui dosar penal împotriva debitorului H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu).

Prin încheierea

nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admițând recursul declarat de DNA - ST Alba

Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus luarea măsurii arestării

preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru o durată de 30 de

zile față de inculpații A.F.N. și P.T.N., începând cu data punerii în executare

a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 și nr. 10/U

din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din 19

noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24

decembrie 2010 și menținută periodic, prin încheierea instanței de fond din 14

decembrie 2010, în temeiul art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen.,

ulterior conform art. 160

b

C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587

15 februarie 2011 (pronunțată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanței supreme

(care admițând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11

februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi

inculpați cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate).

Conform art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

Potrivit art. 160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și,

constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, menține prin încheiere motivată măsura preventivă.

În acest stadiu

procesual, când, cercetarea judecătorească s-a finalizat la 31 martie 11

(acordându-se o scurtă amânare, la cererea apărării, pentru desfășurarea

dezbaterilor), au fost ascultați în mod nemijlocit inculpații, s-au administrat

toate probele necesare soluționării cauzei, temeiurile primare avute în vedere

la momentul luării măsurii de excepție a arestării preventive sunt confirmate

în parte de probele în acuzare (chiar și de declarațiile celor 2 inculpați

precum și de ale inculpaților C., coroborate la „pipăirea” fondului cel puțin

cu declarațiile martorilor A. și L.), în sensul disp. art. 143 alin. (1) în

referire la art. 68

1

C. proc. pen. și art. 5 par. 1 lit. c) C.E.D.O.,

din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă că aceștia au comis

fapte prevăzute de legea penală, cu un conținut periculos și impun în

continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerințele

prevăzute de acest text de lege.

Cazul de arestare

preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne

incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în

prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor

infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani [fiind

îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.] și

totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea

un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând

punerea în libertate a fiecărui inculpat se concretizează în pericolul concret pentru

ordinea publică exprimat de natura și gravitatea faptelor, multitudinea actelor

materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate demonstrate în majoritate

de probele administrate în cursul urmăririi penale dar și în cursul judecății

(așa cum am menționat anterior prin referirea la declarațiile părților și

martorilor), în exercițiul atribuțiilor de serviciu, împrejurările concrete în

care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, în scopul obținerii

de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, uzarea de mijloace

frauduloase pentru comiterea infracțiunilor de corupție prin imitarea

semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu

falsuri-acțiuni necombătute de nicio probă a apărării, rezonanța socială

negativă și valorile sociale însemnate lezate-autoritatea și prestigiul

autorităților statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a creat în

rândul colectivității și puternica reacție negativă a acesteia împotriva

faptelor de corupție în general dar mai ales, în speță, împotriva inculpaților

chemați tocmai să asigure respectarea legii și ordinii de drept.

Soluția de

menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este de

altfel în acord și cu exigențele art. 5

2

și art. 6 par. 2 din

Convenția Euro peană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO, fiecare

inculpat beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula

judecării persoanei în stare de libertate, dar împrejurările particulare de

excepție au prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul

individual. Ori, în condițiile în care corupția este percepută la un nivel

îngrijorător în România, la 6 luni de la arestare, judecată în primă instanță

fiind aproape de finalizare, apărarea nereușind să răstoarne în mod esențial

temeinicia acuzațiilor, când probele acuzării s-au confirmat în mare măsură și

au dat o puternică consistență faptelor imputate inculpaților, privarea de

libertate continuă să fie legitimă.

În concluzie, se

impune pentru ambii inculpați menținerea arestării preventive conform art. 300

2

cu ref. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. pe o perioada de până

la 60 zile, cu începere de la 05 aprilie 2011.

La data de 31

martie 11 și cu ocazia susținerii dezbaterilor la 05 aprilie 2011, inculpatul P.T.N.

a solicitat revocarea arestării preventive, iar inculpatul A.F.N. înlocuirea

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, susținând că nu mai există pericolului influențării probelor.

Potrivit art. 139

C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă când

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acelei măsuri.

Cererile

formulate de inculpați, susținute prin apărători, de a se proceda conform art. 139

alin. (1) C. proc. pen. la revocarea, respectiv la înlocuirea măsurii arestării

preventive sunt nefondate întrucât nu sunt îndeplinite cerințele acestui text

de lege. Într-adevăr, cercetarea judecătorească fiind la final, riscul

influențării probelor nu mai este decât teoretic (având în vedere că hotărârea

Curții este supusă recursului și, pe de o parte, instanța de recurs va fi

chemată să se pronunțe atât asupra situației de fapt cât și a celei în drept,

iar pe de altă parte, ar putea dispune reluarea judecății). Însă, acest

considerent ar fi condus la modificarea arestării dacă ar fi intervenit și

schimbări substanțiale ale temeiurilor inițiale, ori, când dimpotrivă

acuzațiile sunt confirmate în majoritate, iar judecata nu a depășit o durată

rezonabilă, în așteptarea hotărârii pe fond, este nejustificată revocarea

măsurii preventive sau aplicarea unei măsuri mai puțin restrictive de

libertate, nefiind aplicabile disp. art. 139 C. proc. pen.; pe cale de

consecință, cererile de revocare, înlocuire a arestării preventive formulate de

inculpați a fi respinse

.

II. Împotriva a

cestei încheieri de ședință au declarat recurs inculpații A.F.N. și P.T.N.,

criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În principal,

inculpații recurenți au solicitat admiterea recursului de față, casarea

încheierii atacate ca nelegală și netemeinică și

să se

trimită cauza spre rejudecare, întrucât la termenul din 5 aprilie 2011 nu a

fost pusă în discuție menținerea arestării preventive.

În condițiile în care s-a verificat în cursul judecății

potrivit art. 300

2

C. proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării

preventive, hotărârea atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege și în

condițiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ a intervenit pronunțarea pe

fondul cauzei și menținerea arestării inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen.,

consecința fiind aceea că din moment ce în ședința din 5 aprilie 2011 s-a

discutat numai cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive și nu s-a

dispus menținerea arestării, încheierea prin care s-a menținut arestarea pe o

perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând de drept potrivit art. 140 lit.

a) C. proc. pen. S-a concluzionat, cu privire la această hotărâre și trimiterea

spre rejudecare, întrucât menținerea potrivit art. 300/2 C. proc. pen.

prevalează soluției pronunțate pe fond potrivit art. 350 C. proc. pen. și de

aici în colo va urma efectul legii, iar în cazul judecării pe fond, să se

constate că a încetat de drept măsura arestării preventive.

În subsidiar, s-a cerut revocarea măsurii arestării

preventive, invocându-se faptul că inculpații nu mai pot influența cercetarea

judecătorească, cât și unele date personale favorabile acestora.

Apărătorul inculpatului A.F. a solicitat, de asemenea, în

subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu

părăsi localitatea, pentru motivele invocate la termenele anterioare.

Examinând actele

și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele comune de

critică iterate prin recursul de față, cât și din oficiu sub toate aspectele,

așa cum prevăd dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

are în vedere că recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. se

privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare, în baza dispozițiilor

art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Cu referire la

prima critică iterată de ambii recurenți inculpați A.F.N. și P.T.N., în sensul

că

în condițiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ

a intervenit pronunțarea pe fondul cauzei și menținerea arestării inculpatului

potrivit art. 350 C. proc. pen., consecința fiind aceea că din moment ce in

ședința din 5 aprilie 2011 s-a discutat numai cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive și nu s-a dispus menținerea arestării, încheierea prin

care s-a menținut arestarea pe o perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând

de drept potrivit art. 140 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere

nepertinența acesteia.

Aceasta, deoarece în mod legal instanța de fond a Curții de

Apel Constanța, la punctul 1 al considerentelor din încheierea recurată a

procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive

a celor doi recurenți inculpați; iar pe de altă parte, la evaluarea cererilor

de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.T.N. și de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea

de domiciliu formulată de

A.F.N.

Pe de altă parte,

la punctul 2 al considerentelor aceleiași încheieri s-a consemnat expres că

„având nevoie de timp pentru a delibera asupra fondului cauzei se va amâna

pronunțarea asupra fondului cauzei la data de 12 aprilie 2011.”

Rezultă astfel

fără echivoc că în mod legal prin dispoziția de la punctul 1 a încheierii

recurate s-a menținut în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (3) C.

proc. pen. starea de arest preventiv ambilor recurenți inculpați; dispoziție

care face obiectul controlului de legalitate și temeinicie în urma exercitării

recursurilor de față în raport de dispoziția de amânare a pronunțării pe fondul

cauzei și care urmează regimul încheierilor instituit prin prevederile art. 385/1

alin. (2) teza I C. proc. pen., potrivit cu care „pot fi atacate cu recurs

odată cu sentința recurată.”

Așa fiind,

rezultă fără echivoc că măsura arestării preventive a celor doi recurenți

inculpați nu a încetat de drept, în sensul dispozițiilor art.140 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

b) Înalta Curte,

în examinarea dispozițiilor de menținere a stării de arest preventiv a celor

doi recurenți inculpați A.F.N. și P.T.N., are în vedere că în mod legal și

temeinic, judecătorul instanței de fond a constatat că se mențin în cauză

temeiurile de fapt ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a

acestora.

Din acest punct

de vedere, Înalta Curte reține că acuzarea susține, în principal, pe baza

probatoriului administrat până în prezent, că în perioada 2006 -21 octombrie 2010,

în calitate de prim procuror al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu,

inculpatul A.F.N. a efectuat mai multe acte de corupție de la pretinderea,

primirea de mite până la favorizarea unor infractori prin influențarea

cercetaților și falsificarea semnăturilor procurorilor din subordine,

declarații false de avere 206-2010, iar în perioada 05 august 2010-27

septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N. un plic

conținând suma de 400 Euro și ulterior suma de 1500 lei în scopul determinării

acestuia să procedeze la soluționarea favorabilă a dosarului penal nr. 94/P/2010

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M., participând la

falsificarea a două declarații din dosar pentru facilitarea emiterii soluției,

apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N. asupra cuantumului căruia

urmau să se pronunțe ulterior pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal

nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe numita F.A.,

dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și în cele din

urmă a oferit inculpatului A.F.N. contravaloarea a 20% dintr-o creanță avută de

creditorul C.S.D. împotriva debitorului H.C. după ce acesta din urmă era

determinat la plata acesteia prin demersul infracțional desfășurat de

inculpatul A.F.N. respectiv constituirea unui dosar penal împotriva debitorului

H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu).

Se mai reține că

prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admițând recursul declarat de

DNA - ST Alba Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus luarea măsurii

arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru o durată

de 30 de zile față de inculpații A.F.N. și P.T.N., începând cu data punerii în

executare a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 și

nr. 10/U din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din

19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24

decembrie 2010 și menținută periodic, prin încheierea instanței de fond din 14

decembrie 2010, în temeiul art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen.,

ulterior conform art. 160

b

C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587

din 15 februarie 2011 (pronunțată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanței

supreme (care admițând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11

februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi

inculpați cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate).

Concomitent, în

cauză se mențin și temeiurile de drept ale aceleiași măsuri de arestare

preventivă, relative la cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiții continuând să fie

îndeplinite cumulativ și în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat

pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani (fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136

alin. (6) C. proc. pen.) și totodată la dosar există date că prin lăsarea în

libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând

punerea în libertate a fiecărui recurent inculpat se concretizează în pericolul

concret pentru ordinea publică, generat de natura și gravitatea faptelor,

multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate dovedite

de probele administrate în cursul urmăririi penale, în exercițiul atribuțiilor

de serviciu, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că

s-ar fi acționat, în scopul obținerii de foloase de la persoane intrate în

conflict cu legea, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracțiunilor

de corupție prin imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea

documentelor originale cu falsuri (pentru recurentul inculpat A.F.N.),

rezonanța socială negativă și valorile sociale lezate - autoritatea și

prestigiul autorităților statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a

creat în rândul colectivității și puternica reacție negativă a acesteia

împotriva faptelor de corupție în general dar mai ales, în speță, împotriva

inculpaților chemați tocmai să asigure respectarea legii și ordinii de drept.

Soluția de

menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este totodată

în acord și cu exigențele art. 5

2

și art. 6 par.2 din Convenția Euro

peană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO, fiecare inculpat beneficiind

de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de

libertate, dar împrejurările particulare de excepție au prioritate în

protejarea ordinii publice față de interesul individual al recurenților

inculpați.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. împotriva

încheierii din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.1628/36/2010.

Obligă recurentul

inculpat A.F.N. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat P.T.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 aprilie 2011.