ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1650/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea de ședință din data de 05 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1628/36/2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins cererile de revocare formulate de inculpatul P.T.N., respectiv de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul A.F.N., ambii la datele de 31 martie 2011 și 05 aprilie 2011, ca nefondate. În baza art. 300 2 cu ref. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților A.F.N. și P.T.N., pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 05 aprilie 2011. S-a reținut că asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive față de inculpații A.F.N.

și P.T.N., precum și asupra cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.T.N. și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpatul A.F.N. (la termenele din 31 martie 11, respectiv 05 aprilie 2011), prin rechizitoriul nr. 92/P din 8 decembrie 2010, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv (alături de alți 5 inculpați, dintre care 4 în stare de libertate) a inculpaților: 1. A.F.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „luare de mită” prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ( 7 fapte ); - „trafic de influență” prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte); - „reținere sau distrugere de înscrisuri” prev. de art. 272 C. pen.; - „favorizarea infractorului” prev. de art. 264 C. pen.; - „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( 2 acte materiale); - „uz de fals” prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; - „fals în declarații” prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (4 fapte); - „favorizarea infractorului” prev. de art. 264 C. pen.; - „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. (56 fapte); - „uz de fals” prev. de art. 291 C. pen.

(56 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2. P.T.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - „dare de mită” prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte); - complicitate la infracțiunea de „favorizarea infractorului” prev. de art.26 C. pen. - art. 264 C. pen.; - complicitate la infracțiunea de „reținere sau distrugere de înscrisuri” prev. de art. 26-art. 272 C. pen.; - complicitate la infracțiunea de „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 26 - art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); - complicitate la infracțiunea de „uz de fals” prev. de art. 26 -art.

291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, acuzarea susține, în principal, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că în perioada 2006 -21 octombrie 2010, în calitate de prim procuror al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu, inculpatul A.F.N. a efectuat mai multe acte de corupție de la pretinderea, primirea de mite până la favorizarea unor infractori prin influențarea cercetaților și falsificarea semnăturilor procurorilor din subordine, declarații false de avere 206-2010, iar în perioada 05 august 2010-27 septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N.

un plic conținând suma de 400 Euro și ulterior suma de 1500 lei în scopul determinării acestuia să procedeze la soluționarea favorabilă a dosarului penal nr. 94/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M., participând la falsificarea a două declarații din dosar pentru facilitarea emiterii soluției, apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N. asupra cuantumului căruia urmau să se pronunțe ulterior pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe numita F.A., dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și în cele din urmă a oferit inculpatului A.F.N. contravaloarea a 20% dintr-o creanță avută de creditorul C.S.D.

împotriva debitorului H.C. după ce acesta din urmă era determinat la plata acesteia prin demersul infracțional desfășurat de inculpatul A.F.N. respectiv constituirea unui dosar penal împotriva debitorului H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu). Prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admițând recursul declarat de DNA - ST Alba Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus luarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru o durată de 30 de zile față de inculpații A.F.N.

și P.T.N., începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 și nr. 10/U din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24 decembrie 2010 și menținută periodic, prin încheierea instanței de fond din 14 decembrie 2010, în temeiul art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., ulterior conform art. 160 b C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587 15 februarie 2011 (pronunțată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanței supreme (care admițând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11 februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpați cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate).

Conform art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată măsura preventivă.

În acest stadiu procesual, când, cercetarea judecătorească s-a finalizat la 31 martie 11 (acordându-se o scurtă amânare, la cererea apărării, pentru desfășurarea dezbaterilor), au fost ascultați în mod nemijlocit inculpații, s-au administrat toate probele necesare soluționării cauzei, temeiurile primare avute în vedere la momentul luării măsurii de excepție a arestării preventive sunt confirmate în parte de probele în acuzare (chiar și de declarațiile celor 2 inculpați precum și de ale inculpaților C., coroborate la „pipăirea” fondului cel puțin cu declarațiile martorilor A. și L.), în sensul disp. art. 143 alin. (1) în referire la art. 68 1 C. proc. pen. și art. 5 par. 1 lit. c) C.E.D.O., din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă că aceștia au comis fapte prevăzute de legea penală, cu un conținut periculos și impun în continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerințele prevăzute de acest text de lege.

Cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani [fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.] și totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând punerea în libertate a fiecărui inculpat se concretizează în pericolul concret pentru ordinea publică exprimat de natura și gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate demonstrate în majoritate de probele administrate în cursul urmăririi penale dar și în cursul judecății (așa cum am menționat anterior prin referirea la declarațiile părților și martorilor), în exercițiul atribuțiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, în scopul obținerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracțiunilor de corupție prin imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri-acțiuni necombătute de nicio probă a apărării, rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate-autoritatea și prestigiul autorităților statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a creat în rândul colectivității și puternica reacție negativă a acesteia împotriva faptelor de corupție în general dar mai ales, în speță, împotriva inculpaților chemați tocmai să asigure respectarea legii și ordinii de drept.

Soluția de menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este de altfel în acord și cu exigențele art. 5 2 și art. 6 par. 2 din Convenția Euro peană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate, dar împrejurările particulare de excepție au prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul individual. Ori, în condițiile în care corupția este percepută la un nivel îngrijorător în România, la 6 luni de la arestare, judecată în primă instanță fiind aproape de finalizare, apărarea nereușind să răstoarne în mod esențial temeinicia acuzațiilor, când probele acuzării s-au confirmat în mare măsură și au dat o puternică consistență faptelor imputate inculpaților, privarea de libertate continuă să fie legitimă.

În concluzie, se impune pentru ambii inculpați menținerea arestării preventive conform art. 300 2 cu ref. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 05 aprilie 2011. La data de 31 martie 11 și cu ocazia susținerii dezbaterilor la 05 aprilie 2011, inculpatul P.T.N. a solicitat revocarea arestării preventive, iar inculpatul A.F.N. înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, susținând că nu mai există pericolului influențării probelor. Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acelei măsuri. Cererile formulate de inculpați, susținute prin apărători, de a se proceda conform art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. la revocarea, respectiv la înlocuirea măsurii arestării preventive sunt nefondate întrucât nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege. Într-adevăr, cercetarea judecătorească fiind la final, riscul influențării probelor nu mai este decât teoretic (având în vedere că hotărârea Curții este supusă recursului și, pe de o parte, instanța de recurs va fi chemată să se pronunțe atât asupra situației de fapt cât și a celei în drept, iar pe de altă parte, ar putea dispune reluarea judecății). Însă, acest considerent ar fi condus la modificarea arestării dacă ar fi intervenit și schimbări substanțiale ale temeiurilor inițiale, ori, când dimpotrivă acuzațiile sunt confirmate în majoritate, iar judecata nu a depășit o durată rezonabilă, în așteptarea hotărârii pe fond, este nejustificată revocarea măsurii preventive sau aplicarea unei măsuri mai puțin restrictive de libertate, nefiind aplicabile disp.

art. 139 C. proc. pen.; pe cale de consecință, cererile de revocare, înlocuire a arestării preventive formulate de inculpați a fi respinse . II. Împotriva a cestei încheieri de ședință au declarat recurs inculpații A.F.N. și P.T.N., criticând-o ca nelegală și netemeinică. În principal, inculpații recurenți au solicitat admiterea recursului de față, casarea încheierii atacate ca nelegală și netemeinică și să se trimită cauza spre rejudecare, întrucât la termenul din 5 aprilie 2011 nu a fost pusă în discuție menținerea arestării preventive. În condițiile în care s-a verificat în cursul judecății potrivit art. 300 2 C. proc. pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive, hotărârea atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege și în condițiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ a intervenit pronunțarea pe fondul cauzei și menținerea arestării inculpatului potrivit art. 350 C. proc.

pen., consecința fiind aceea că din moment ce în ședința din 5 aprilie 2011 s-a discutat numai cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive și nu s-a dispus menținerea arestării, încheierea prin care s-a menținut arestarea pe o perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând de drept potrivit art. 140 lit. a) C. proc. pen. S-a concluzionat, cu privire la această hotărâre și trimiterea spre rejudecare, întrucât menținerea potrivit art. 300/2 C. proc. pen. prevalează soluției pronunțate pe fond potrivit art. 350 C. proc. pen. și de aici în colo va urma efectul legii, iar în cazul judecării pe fond, să se constate că a încetat de drept măsura arestării preventive. În subsidiar, s-a cerut revocarea măsurii arestării preventive, invocându-se faptul că inculpații nu mai pot influența cercetarea judecătorească, cât și unele date personale favorabile acestora.

Apărătorul inculpatului A.F. a solicitat, de asemenea, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, pentru motivele invocate la termenele anterioare. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele comune de critică iterate prin recursul de față, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a) Cu referire la prima critică iterată de ambii recurenți inculpați A.F.N.

și P.T.N., în sensul că în condițiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ a intervenit pronunțarea pe fondul cauzei și menținerea arestării inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., consecința fiind aceea că din moment ce in ședința din 5 aprilie 2011 s-a discutat numai cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive și nu s-a dispus menținerea arestării, încheierea prin care s-a menținut arestarea pe o perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând de drept potrivit art. 140 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acesteia. Aceasta, deoarece în mod legal instanța de fond a Curții de Apel Constanța, la punctul 1 al considerentelor din încheierea recurată a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi recurenți inculpați; iar pe de altă parte, la evaluarea cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.T.N.

și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de A.F.N. Pe de altă parte, la punctul 2 al considerentelor aceleiași încheieri s-a consemnat expres că „având nevoie de timp pentru a delibera asupra fondului cauzei se va amâna pronunțarea asupra fondului cauzei la data de 12 aprilie 2011.” Rezultă astfel fără echivoc că în mod legal prin dispoziția de la punctul 1 a încheierii recurate s-a menținut în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. starea de arest preventiv ambilor recurenți inculpați; dispoziție care face obiectul controlului de legalitate și temeinicie în urma exercitării recursurilor de față în raport de dispoziția de amânare a pronunțării pe fondul cauzei și care urmează regimul încheierilor instituit prin prevederile art. 385/1 alin. (2) teza I C. proc.

pen., potrivit cu care „pot fi atacate cu recurs odată cu sentința recurată.” Așa fiind, rezultă fără echivoc că măsura arestării preventive a celor doi recurenți inculpați nu a încetat de drept, în sensul dispozițiilor art.140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. b) Înalta Curte, în examinarea dispozițiilor de menținere a stării de arest preventiv a celor doi recurenți inculpați A.F.N. și P.T.N., are în vedere că în mod legal și temeinic, judecătorul instanței de fond a constatat că se mențin în cauză temeiurile de fapt ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestora. Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că acuzarea susține, în principal, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că în perioada 2006 -21 octombrie 2010, în calitate de prim procuror al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu, inculpatul A.F.N.

a efectuat mai multe acte de corupție de la pretinderea, primirea de mite până la favorizarea unor infractori prin influențarea cercetaților și falsificarea semnăturilor procurorilor din subordine, declarații false de avere 206-2010, iar în perioada 05 august 2010-27 septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N. un plic conținând suma de 400 Euro și ulterior suma de 1500 lei în scopul determinării acestuia să procedeze la soluționarea favorabilă a dosarului penal nr. 94/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M., participând la falsificarea a două declarații din dosar pentru facilitarea emiterii soluției, apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N.

asupra cuantumului căruia urmau să se pronunțe ulterior pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe numita F.A., dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și în cele din urmă a oferit inculpatului A.F.N. contravaloarea a 20% dintr-o creanță avută de creditorul C.S.D. împotriva debitorului H.C. după ce acesta din urmă era determinat la plata acesteia prin demersul infracțional desfășurat de inculpatul A.F.N. respectiv constituirea unui dosar penal împotriva debitorului H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu). Se mai reține că prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admițând recursul declarat de DNA - ST Alba Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus luarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pentru o durată de 30 de zile față de inculpații A.F.N. și P.T.N., începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 și nr. 10/U din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24 decembrie 2010 și menținută periodic, prin încheierea instanței de fond din 14 decembrie 2010, în temeiul art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., ulterior conform art. 160 b C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587 din 15 februarie 2011 (pronunțată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanței supreme (care admițând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11 februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpați cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate).

Concomitent, în cauză se mențin și temeiurile de drept ale aceleiași măsuri de arestare preventivă, relative la cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) și totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând punerea în libertate a fiecărui recurent inculpat se concretizează în pericolul concret pentru ordinea publică, generat de natura și gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate dovedite de probele administrate în cursul urmăririi penale, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, în scopul obținerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracțiunilor de corupție prin imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri (pentru recurentul inculpat A.F.N.), rezonanța socială negativă și valorile sociale lezate - autoritatea și prestigiul autorităților statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a creat în rândul colectivității și puternica reacție negativă a acesteia împotriva faptelor de corupție în general dar mai ales, în speță, împotriva inculpaților chemați tocmai să asigure respectarea legii și ordinii de drept.

Soluția de menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este totodată în acord și cu exigențele art. 5 2 și art. 6 par.2 din Convenția Euro peană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO, fiecare inculpat beneficiind de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate, dar împrejurările particulare de excepție au prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul individual al recurenților inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. împotriva încheierii din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.1628/36/2010. Obligă recurentul inculpat A.F.N. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat P.T.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2011.