ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4613/2010

Asupra recursurilor de față în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1628/36/2010, în baza art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive față de inculpații A.F.N. și P.T.N. În baza art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților A.F.N. și P.T.N., pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 24 decembrie 2010. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile de revocare și înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, respectiv de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpatul A.F.N.

Instanța de fond a fost sesizată prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, fiind dispusă trimiterea în judecată în stare de arest preventiv (alături de alți 4 inculpați în stare de libertate) a inculpaților: 1. A.F.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte); - trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. ( 2 fapte); - reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 272 C. pen.; - favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.; - fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap.

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); - uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; - fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 4 fapte); - pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.; - pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 56 fapte); - pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 56 fapte) totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2. P.T.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - dare de mită prev. de art. 255 C. pen.

rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte); - complicitate la infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 264 C. pen.; - complicitate la infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 272 C. pen.; - complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); - complicitate la infracțiunea de uz de fals prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Conform art. 300 1 alin. (1) în referire la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din analiza materialului probator de la dosar, instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpații A.F.N. și P.T.N. în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea atât a condițiilor de formă, cât și a celor de fond, în realizarea și a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., și anume de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Potrivit art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată arestarea preventivă. În acest stadiu procesual, când doar a fost sesizată instanța de judecată prin rechizitoriu și cercetarea judecătorească nu a început, nu au fost ascultați în mod nemijlocit inculpații, nu s-au administrat probe, temeiurile primare avute în vedere la momentul luării măsurii de excepție a arestării preventive, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerințele prevăzute de acest text de lege.

Instanța de fond, cu referire la cauza de față a reținut că, în acest moment, cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în prezent, deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea specială a Codului penal (fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) și totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Soluția de menținere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de instanța de fond în deplin acord și cu exigențele art. 5 parag. 2 și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepție având prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul individual. Împotriva încheierii mai sus menționate au formulat, în termen legal, recurs inculpații A.F.N. și P.T.N., care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea lor de îndată în libertate.

Motivele de recurs susținute oral de apărătorii inculpaților au fost menționate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri, referindu-se în esență la faptul că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., încălcându-se termenul rezonabil, că starea sănătății nu-i permite inculpatului A.F.N. menținerea sa în arest preventiv. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpații A.F.N.

și P.T.N. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia. S-a reținut în sarcina inculpatului A.F.N. săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte); de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); de art. 272 C. pen.; art. 264 C. pen.; art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 292 C. pen.

rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (4 fapte); de art. 264 C. pen.; de art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (56 fapte); fapte săvârșite în calitatea sa de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Astfel, s-a reținut că acesta, folosindu-se de funcția deținută, a primit diverse sume de bani și favoruri de la persoane pe care le-a lăsat să creadă că are influență pe lângă Procurorului General al României, pentru promovarea unui recurs în interesul legii în interesul cumpărătorului de influență, precum și pentru a da soluții favorabile în dosarele pe care le instrumenta. Totodată, s-a reținut că inculpatul A.F.N.

a soluționat în mod nelegal în numele unor procurori subordonați ai săi un număr de 56 dosare penale, procedând la contrafacerea semnăturii acestora prim imitare, iar ulterior a comunicat soluția astfel falsificată persoanelor din dosar. În ceea ce-l privește pe inculpatul P.T.N., s-a reținut săvârșirea de către acesta a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte); de art. 26 C. pen., rap. la art. 264 C. pen.; de art. 26 C. pen., rap. la art. 272 C. pen.; de art. 26 rap. la art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); de art. 26 C. pen., rap.

la art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Inculpații au fost arestați preventiv la data de 27 octombrie 2010 prin mandatele de arestare preventivă din 27 octombrie 2010 și din 27 octombrie 2010 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1455/57/2010 în baza dispozițiilor art. 149 1 , art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen. întrucât s-a reținut că faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la recursurile declarate, Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesuală penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaților respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat în scopul obținerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, prin intimidarea cu dosare penale a altora, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracțiunilor de corupție (imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri, ș.a.), rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate - autoritatea și prestigiul autorităților judiciare (magistrați), servicii de informații, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpaților trimiși în judecată în stare de libertate pentru astfel de fapte de corupție, la scurt timp de la comiterea acestora, o puternică reacție negativă, fiind de notorietate atenția publică îndreptată asupra magistraților.

În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța). De asemenea, Înalta Curte reține că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte, întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret.

Considerentele de ordin medical reținute în favoarea inculpatului A.F.N. prezintă relevanță și pot fi valorificate eventual la momentul soluționării cauzei pe fond și nu la soluționarea recursului privind starea de arest a acestuia. În acest sens, înalta Curte face trimitere la art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care nu impune o obligație autorităților naționale să dispună punerea în libertate a inculpatului pe motive medicale. Analiza compatibilității stării de sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenției trebuie analizată în primă instanță de autoritățile naționale, pe temeiul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanțele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale sau plasarea ei într-un spital civil, pentru a beneficia de un anumit tratament medical (Kudla vs Padova, Jallonski vs Polonia).

Cererile formulate de inculpații A.F.N. și P.T.N. prin apărător, de a se proceda, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sunt nefondate, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege. În acest stadiu procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor inițiale, instanța abia a fost sesizată prin actul de inculpare, iar durata arestului preventiv (cu puțin peste 30 zile) în care s-a finalizat ancheta nu a depășit o durată rezonabilă. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpații A.F.N. și P.T.N.

este actual și persistent, Curtea de Apel Constanța, reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților A.F.N. și P.T.N. prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1628/36/2010. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga pe recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1628/36/2010. Obligă recurenții-inculpați la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 decembrie 2010.