ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4613/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4613/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 14

decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală cu minori

și de familie, în Dosarul nr. 1628/36/2010, în baza art. 300

1

alin.

(1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive

față de inculpații A.F.N. și P.T.N.

În baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a

inculpaților A.F.N. și P.T.N., pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de

la 24 decembrie 2010. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile de

revocare și înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării

de a nu părăsi țara, respectiv de liberare provizorie sub control judiciar,

formulate de inculpatul A.F.N.

Instanța de fond a

fost sesizată prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010, Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, fiind dispusă trimiterea în

judecată în stare de arest preventiv (alături de alți 4 inculpați în stare de

libertate) a inculpaților:

săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită prev.

de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte);

- trafic de influență

prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen. ( 2 fapte);

- reținere sau

distrugere de înscrisuri prev. de art. 272 C. pen.;

- favorizare a

infractorului prev. de art. 264 C. pen.;

- fals material în

înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte

materiale);

- uz de fals prev. de

art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- fals în declarații

prev. de art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 4 fapte);

- pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.;

- pentru săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. ( 56 fapte);

- pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. ( 56 fapte)

totul cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.;

săvârșirea infracțiunilor de:

- dare de mită prev.

de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte);

- complicitate la

infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 26 C. pen., rap. la

art. 264 C. pen.;

- complicitate la

infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 26 C. pen.,

rap. la art. 272 C. pen.;

- complicitate la

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la

art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- complicitate la

infracțiunea de uz de fals prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen.

rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

totul cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Conform art. 300

1

alin. (1) în referire la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului,

în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,

instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu,

legalitatea și temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei

arestării preventive. Din analiza materialului probator de la dosar, instanța

de fond a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus față de

inculpații A.F.N. și P.T.N. în condiții de legalitate și temeinicie, cu

respectarea atât a condițiilor de formă, cât și a celor de fond, în realizarea

și a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., și anume de a se

asigura buna desfășurare a procesului penal.

Potrivit art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere

motivată arestarea preventivă.

În acest stadiu

procesual, când doar a fost sesizată instanța de judecată prin rechizitoriu și

cercetarea judecătorească nu a început, nu au fost ascultați în mod nemijlocit

inculpații, nu s-au administrat probe, temeiurile primare avute în vedere la

momentul luării măsurii de excepție a arestării preventive, se mențin și impun

în continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerințele

prevăzute de acest text de lege.

Instanța de fond, cu

referire la cauza de față a reținut că, în acest moment, cazul de arestare

preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne

incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în

prezent, deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni

sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind

limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea

specială a Codului penal (fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art.

136 alin. (6) C. proc. pen.) și totodată la dosar există date că prin lăsarea

în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Soluția de menținere

a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de

instanța de fond în deplin acord și cu exigențele art. 5 parag. 2 și art. 6

parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr

de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de

libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepție având prioritate în

protejarea ordinii publice față de interesul individual.

Împotriva încheierii

mai sus menționate au formulat, în termen legal, recurs inculpații A.F.N. și P.T.N.,

care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea

lor de îndată în libertate.

Motivele de recurs

susținute oral de apărătorii inculpaților au fost menționate pe larg în partea

introductivă a prezentei hotărâri, referindu-se în esență la faptul că nu mai

subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., încălcându-se

termenul rezonabil, că starea sănătății nu-i permite inculpatului A.F.N.

menținerea sa în arest preventiv.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și

art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate

de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte constată că inculpații A.F.N. și P.T.N. au fost trimiși în

judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul din 8 decembrie 2010

al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

S-a reținut în

sarcina inculpatului A.F.N. săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de

art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (7 fapte); de art. 257 C. pen. rap. la

art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte); de

art. 272 C. pen.; art. 264 C. pen.; art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte

materiale); art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

art. 292 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. (4 fapte); de art. 264 C. pen.; de art. 288 alin. (2)

C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (56 fapte); fapte săvârșite în

calitatea sa de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Astfel, s-a reținut

că acesta, folosindu-se de funcția deținută, a primit diverse sume de bani și

favoruri de la persoane pe care le-a lăsat să creadă că are influență pe lângă

Procurorului General al României, pentru promovarea unui recurs în interesul

legii în interesul cumpărătorului de influență, precum și pentru a da soluții

favorabile în dosarele pe care le instrumenta. Totodată, s-a reținut că

inculpatul A.F.N. a soluționat în mod nelegal în numele unor procurori

subordonați ai săi un număr de 56 dosare penale, procedând la contrafacerea

semnăturii acestora prim imitare, iar ulterior a comunicat soluția astfel

falsificată persoanelor din dosar.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul P.T.N., s-a reținut săvârșirea de către acesta a infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte); de art. 26 C. pen.,

rap. la art. 264 C. pen.; de art. 26 C. pen., rap. la art. 272 C. pen.; de art.

26 rap. la art. 288 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); de art. 26 C. pen.,

rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Inculpații au fost

arestați preventiv la data de 27 octombrie 2010 prin mandatele de arestare

preventivă din 27 octombrie 2010 și din 27 octombrie 2010 emise de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1455/57/2010 în baza

dispozițiilor art. 149

1

, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C.

proc. pen. întrucât s-a reținut că faptele pentru care s-a pus în mișcare

acțiunea penală sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Cu referire la

recursurile declarate, Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (1) din Constituția României

nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală

sunt înscrise și excepții. În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea

acesteia".

În raport de aceste

reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze

numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui

stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de

legea procesuală penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la

efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală și a constatat în

mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de

libertate a inculpaților respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt

sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Condiția existenței

pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în

vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați și trimiși în

judecată, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale

săvârșite cu repetitivitate, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi

acționat în scopul obținerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu

legea, prin intimidarea cu dosare penale a altora, uzarea de mijloace

frauduloase pentru comiterea infracțiunilor de corupție (imitarea semnăturilor

procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri,

ș.a.), rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate -

autoritatea și prestigiul autorităților judiciare (magistrați), servicii de

informații, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul

colectivității prin cercetarea inculpaților trimiși în judecată în stare de

libertate pentru astfel de fapte de corupție, la scurt timp de la comiterea

acestora, o puternică reacție negativă, fiind de notorietate atenția publică

îndreptată asupra magistraților.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de

neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se

nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs.

Franța).

De asemenea, Înalta

Curte reține că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai

date legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte,

întrucât nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia

publică temerea că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează

îndeajuns de ferm împotriva infracționalității, iar rezonanța socială a

faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului

social concret.

Considerentele de

ordin medical reținute în favoarea inculpatului A.F.N. prezintă relevanță și

pot fi valorificate eventual la momentul soluționării cauzei pe fond și nu la

soluționarea recursului privind starea de arest a acestuia. În acest sens,

înalta Curte face trimitere la art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, care nu impune o obligație autorităților naționale să

dispună punerea în libertate a inculpatului pe motive medicale. Analiza

compatibilității stării de sănătate a persoanei private de libertate cu

continuarea detenției trebuie analizată în primă instanță de autoritățile

naționale, pe temeiul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

instanțele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale

sau plasarea ei într-un spital civil, pentru a beneficia de un anumit tratament

medical (Kudla vs Padova, Jallonski vs Polonia). Cererile formulate de

inculpații A.F.N. și P.T.N. prin apărător, de a se proceda, conform art. 139

alin. (1) C. proc. pen., la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sunt nefondate, întrucât nu

sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege. În acest stadiu procesual, nu

se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor inițiale, instanța

abia a fost sesizată prin actul de inculpare, iar durata arestului preventiv

(cu puțin peste 30 zile) în care s-a finalizat ancheta nu a depășit o durată

rezonabilă.

În speță, Înalta

Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă

inculpații A.F.N. și P.T.N. este actual și persistent, Curtea de Apel

Constanța, reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaților

A.F.N. și P.T.N. prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în

conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N.

împotriva Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 1628/36/2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga pe recurenții-inculpați la

plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații A.F.N. și P.T.N. împotriva

Încheierii din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

1628/36/2010.

Obligă recurenții-inculpați

la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 decembrie 2010.