ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2787/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2787/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

având pe rol soluționarea cauzei penale nr. 4158/2/2010 (nr. 1210/2010) privind

pe inculpații S.B.C. ((fiul lui G. și al F.), trimis în judecată în stare de

arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și N.E.,

trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de influență, faptă prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu modificările și completările ulterioare și dare de mită, faptă

prevăzută de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și

completările ulterioare, și cu aplicarea art. 33 C. pen., la termenul din 2

iulie 20101 a fost investită de inculpatul S.B.C., cu cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată prin intermediul apărătorului ales.

Prin încheierea din 2 iulie 2010, prima instanță a

admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar și, în

baza art. 160

8

a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.B.C. (fiul

lui G. și F.).

De asemenea, prin aceeași încheiere, printre altele,

prima instanță a încuviințat probele solicitate de reprezentantul M.P. și

apărătorii celor doi inculpați și a dispus amânarea judecării cauzei la data de

27 august 2010, fixând, totodată termen intermediar pentru verificarea măsurii

arestării inculpatului la data 14 iulie 2010.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, deliberând asupra

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că prin

cererea formulată la data de 23 iunie 2010 de apărătorul ales al inculpatului,

avocat F.Ș. și însușită de inculpat la termenul din 02 iulie 2010, s-a

solicitat liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului S.B.C.,

susținându-se în motivarea cererii că, în cauză, au fost îndeplinite condițiile

art. 160

2

C. proc. pen., cu privire la liberarea provizorie sub

control judiciar astfel: infracțiunea pentru care este cercetat nu depășește

limita impusă de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) din C. proc. pen.;

nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului; inculpatul a fost informat și a înțeles care

sunt cazurile în care se revocă liberarea condiționată, așa cum rezultă din dispozițiile

art. 160 C. proc. pen.

Pe fondul cererii, s-a reținut de către prima

instanță că apărătorul ales al inculpatului a invocat, în motivele scrise, pe

care Ie-a susținut și oral, că în cazul inculpatului, operează prevederile art.

5 paragr. 1 lit. c) și paragr. 3 lit. c) din Convenția europeană pentru

drepturile omului, conform cărora nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu

excepția cazurilor și potrivit căilor legale, iar dacă o persoană, a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o

împiedica să săvârșească o infracțiune ori să fugă după săvârșirea acesteia, ea

are dreptul, potrivit paragr. 3 lit. c) din articolul menționat, să fie

judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, iar

punerea sa în liberate poate fi subordonată unei garanții care să asigure

prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Apreciind dispozițiile din legislația națională

privind luarea măsurii arestării preventive ca fiind în deplină concordanță cu

legislația europeană menționată, în susținerea cererii s-a arătat că în cazul

inculpatului S.B.C. liberarea provizorie sub control judiciar oferă garanții

suficiente care să asigure prezentarea acestuia la audiere prin impunerea

obligațiilor instituite de dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen.

Totodată, s-a mai arătat că niciunul dintre motivele

suficient de puternice avute în vedere de jurisprudența Curții Europene în

aprecierea perpetuării stării de arest a inculpatului (tulburarea ordinii

publice, gravitatea infracțiunii, pericolul că acuzatul se sustrage de la

procesul penal, pericolul de repetare a faptelor, crima organizată, negarea

culpabilității de către inculpat) nu operează în cazul inculpatului S.B.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de

Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

constatat că cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată

pentru inculpatul S.B.C., îndeplinește condițiile prevăzute de lege sub

aspectul admisibilității în principiu, în sensul că la termenul la care au avut

loc dezbaterile, inculpatul S.B.C. și-a însușit cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, formulată pentru acesta de către avocatul ales, conform art.

160

6

și urm. C. proc. pen., prin declarația orală făcută în fața

instanței.

Totodată, a mai constatat că, deși inculpatul este

cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni care poate fi comisă numai cu

intenție, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta nu depășește limita de 18

ani închisoare, prevăzută în art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa fiind de 15 ani închisoare.

Față de cele reținute, prima instanță a constatat că

cererea de liberare provizorie formulată îndeplinește condițiile de

admisibilitate, motiv pentru care a admis-o în principiu, conform art. 160

8

C. proc. pen.

Referitor la fondul cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 100/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -

Secția de combatere a corupției, au fost trimiși în judecată, inculpatul S.B.C.,

în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și

inculpatul N.E., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de influență, fapta prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu modificările și completările ulterioare și dare de mită, faptă prev.

de art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările

ulterioare, și cu aplicarea art. 33 C. pen.

În fapt, s-a reținut că, de la începutul anului 2010

și până în prezent inculpatul S.B.C. a acceptat, respectiv nu a respins,

promisiunea de a-i fi dată suma de 10.000 (zece mii) euro sau contravaloarea în

lei a acesteia, respectiv suma de 40.000 (patruzeci mii) lei, cu titlu de mită,

promițând că, în schimbul banilor, nu își va îndeplini atribuțiile de serviciu

ce îi reveneau în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române - D.C.C.O. (printre atribuții fiind

și cele referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor și de

constatare și urmărire a infracțiunilor), în sensul că nu va comunica

parchetului rezultatul integral al activităților de cercetare penală efectuate

în Dosarul penal nr. 223/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., în care este cercetată

activitatea SC R. SRL, al cărui administrator este denunțătorul R.D.I.

Totodată, inculpatul S.B.C. l-a asigurat pe

denunțătorul R.D.I., întâi prin învinuitul N.E., în calitate de intermediar,

apoi și personal, că nu va avea probleme în viitor, reținându-se că suma de

bani menționată și care făcuse anterior obiectul consemnării seriilor

bancnotelor și capcanării criminalistice a fost remisă de denunțător

învinuitului N.E. în scopul predării acesteia inculpatului S.B.C.

Prin încheierea dată în Camera de consiliu din data

de 01 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a I penală, s-a dispus, în

baza art. 149

1

alin. (10) C. proc. pen., și art. 148 lit. f) C.

proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului S.B.C. pentru 15 de zile,

respectiv de la 01 mai 2010 la 15 mai 2010, inclusiv, fiind emis M.A.P. nr. 3/UP

din 01 mai 2010.

Pentru a lua această măsură instanța a reținut că din

datele existente până la acel moment al anchetei, existau indicii temeinice în

sensul art. 68 C. proc. pen., de natură a forma bănuiala rațională că

inculpatul a comis activitatea infracțională pentru care era cercetat, fiind

astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut de către instanță că au fost

îndeplinite condițiile și sub aspectul dispozițiilor prev. de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este

cercetat, fiind închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Sub acest ultim aspect, instanța a reținut că gradul

de pericol social sporit al activității infracționale presupusă a fi săvârșită

de inculpatul S.B.C., (care s-a folosit de calitatea de ofițer de poliție

judiciară, într-o anchetă penală în curs de desfășurare, pentru a-i da un

anumit curs în legătură cu aspecte și persoane, de la care urma să primească

anumite avantaje materiale (bani), a acceptat aceste propuneri, nu Ie-a

refuzat, iar prin conduita sa a lăsat să se înțeleagă că este de acord cu

aceste sume, rezultatul produs și scopul urmărit (prin folosirea funcției a

creat martorului R.D.I. denunțător, supus anchetei, o stare de temere și i-a

creat impresia că poate da anchetei un anumit curs, că are legături și

conexiuni cu alți funcționari din cadrul altor instituții ale statului, că

poate controla ancheta în ceea ce îl privește pe martorul denunțător),

conivența intenționată cu celelalte persoane cercetate în cauză și

posibilitatea reală de extindere a sistemului de relații corupătoare a actului

de justiție sunt elemente din care rezultă pericolul pentru ordinea publică a

inculpatului.

Față de dispozițiile art. 1602 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a apreciat că liberarea provizorie este o măsură facultativă, și

nu un drept al inculpatului, neputând fi luată această măsură în mod automat,

după verificarea îndeplinirii condițiilor formale prevăzute în acesta, ci

trebuind a fi analizată și oportunitatea luării acesteia prin raportare și la

dispozițiile art. 136 C. proc. pen., care reglementează scopul și categoriile

măsurilor preventive.

Astfel, potrivit acestor dispoziții în cauzele

privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se poate lua față de

acesta una dintre măsuri preventive enumerate de acesta, printre care și arestarea

preventivă. În alin. (2) al aceluiași articol, s-a reținut că se dispune că

scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub

control judiciar sau pe cauțiune, iar în alineatul final al dispoziției

sus-menționate, s-a menționat de către prima instanță că se prevede că alegerea

măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de

gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele

și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

S-a mai relevat că din analiza textelor legale

invocate rezultă că, în condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică

criteriile ce urmează a fi avute în vedere, instanța urmează a se raporta la

elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret,

împrejurările comiterii acesteia, urmările produse și persoana inculpatului.

Astfel, în speță, prima instanță a apreciat că nu se

impune lăsarea în libertate a acestuia, având în vedere natura infracțiunii

reținute a fi săvârșite de către inculpat (luarea de mită - infracțiune de

corupție), gradul ridicat de pericol social al acestei infracțiuni, dat în

primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru aceasta, de calitatea

inculpatului (ofițer de poliție judiciară chemat să contribuie la respectarea

ordinii legale), modalitatea de săvârșire (folosirea funcției și a

instituțiilor statului pentru a obține un interes personal), relațiile sociale

afectate prin folosirea instituției statului într-un interes personal,

sentimentul de insecuritate pe care îl creează astfel de fapte în rândul

societății civile, crearea premiselor inducerii unei stări neîncredere și

discreditare a instituțiilor statului în rândul comunității la nivel local și

teritorial.

S-a mai relevat în considerente că aspectele

favorabile, ținând de persoana și familia inculpatului, nu pot fi avute în

vedere în mod exclusiv, cu ignorarea circumstanțelor reținute mai sus.

Pe de altă parte, s-a mai constatat de către prima

instanță că, lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment, nu se impune

nici prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., dezvoltată pe marginea art. 5 paragr.

1 și 3 lit. c) din Convenție, care impun statelor obligația de a lua în

discuție, chiar din oficiu, a posibilității adoptării - unor măsuri alternative

față de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu părăsi

localitatea sau țara), după trecerea unei anumite perioade de timp de la luarea

măsurii arestării.

Or, în speță, prima instanță a observat că măsura

arestării preventive a inculpatului S.B.C. s-a luat în urmă cu aproximativ 2

luni, neputându-se vorbi despre menținerea în stare de arest preventiv a

acestuia o perioadă de timp nejustificat de mare.

Totodată, s-a mai relevat că perioada de timp scurtă

(18 iunie - 23 iunie 2010) de la data când au fost examinate definitiv motivele

suficiente pentru menținerea stării de detenție a inculpatului, de către

instanța de control judiciar (Decizia penală nr. 2428 din 18 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat recursul declarat de

inculpat) nu poate justifica o schimbare care să influențeze aceste criterii

ori o modificare a atitudinii inculpatului față de valorile sociale ocrotite de

lege.

Față de toate acestea, prima instanță, în temeiul art.

160

8

a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.B.C.

Împotriva încheierii din 2 iulie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.B.C., solicitând, prin

intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate și, pe fond, în

rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

pentru motivele reținute în cuprinsul practicatei prezentei decizii.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală s-a înregistrat Dosarul nr. 6253/1/2010, fixându-se prim termen pentru

soluționarea recursului declarat de inculpat la 21 iulie 2010, când, la

solicitarea recurentului inculpat pentru lipsa de apărare și pentru a-i da

posibilitatea apărătorului său ales să se prezinte în fața instanței de recurs,

cauza s-a amânat la termenul din 28 iulie 2010.

La termenul fixat, recurentul inculpat, prin apărător

ales, a invocat motivele expuse anterior, în fața primei instanțe, pentru a

argumenta solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru

următoarele considerente:

La data de 1 mai 2010, prin încheierea pronunțată în

Camera de consiliu din aceeași dată, la propunerea M.P. - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției,

Curtea de Apel București, secția a I penală a dispus, în baza art. 149

1

alin. (10) C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea

preventivă a inculpatului S.B.C. pentru 15 de zile, respectiv de la 01 mai 2010

la 15 mai 2010, inclusiv, emițând M.A.P. mandatul de arestare preventivă nr. 3/UP

din 01 mai 2010, întrucât a constat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat

pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și

completările ulterioare, iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația

prevăzută de art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul S.B.C., în calitate de

ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției

Române - D.C.C.O., de la începutul anului 2010 și până în prezent a acceptat,

respectiv, nu a respins promisiunea de a-i fi dată suma de 10.000 (zece mii)

euro sau contravaloarea în lei a acesteia, respectiv suma de 40.000 (patruzeci

mii lei), cu titlu de mită, promițând că, în schimbul banilor, nu își va

îndeplini atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în calitatea ce o avea, în

sensul că nu va comunica parchetului rezultatul integral al activităților de

cercetare penală efectuate în Dosarul penal nr. 223/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T.,

în care era cercetată activitatea SC R. SRL, al cărui administrator este

denunțătorul R.D.I.

Totodată, s-a mai reținut că inculpatul S.B.C. l-a

asigurat pe denunțătorul R.D.I., întâi prin învinuitul N.E., în calitate de intermediar,

apoi și personal, că nu va avea probleme în viitor, (suma de bani remisă de

denunțător învinuitului N.E. în scopul predării acesteia inculpatului S.B.C.,

făcuse anterior obiectul consemnării seriilor bancnotelor și capcanării

criminalistice).

Înalta Curte constată că, raportat la perioada

infracțională relativ scurtă ianuarie - iulie 2010, precum și gravitatea

activității ilegale desfășurată de inculpat, care s-a folosit de calitatea sa

de ofițer de poliție judiciară, făcând parte din organele autorității statului

chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, prima instanță a apreciat, în

mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a

acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, și ar

induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a

celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de

justiție.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul

deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să

vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să

aplice legea - ofițer de poliție judiciară - și s-ar admite cererea de liberare

provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate,

s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în

rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității

actului de justiție.

Justețea aprecierilor primei instanțe rezidă în aceea

că deși a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru

inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii

activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care

acesta a acționat, caracterului ilegal al faptelor comise, precum și

prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dar și împrejurării că

acesta s-a folosit de calitatea sa de ofițer de poliție judiciară pentru a

induce sentimentul că ar putea influența într-un anume sens o anchetă în

derulare (în sensul că nu va comunica parchetului rezultatul integral al

activităților de cercetare penală efectuate în Dosarul penal nr. 223/D/P/2009 al

D.I.I.C.O.T., în care era cercetată activitatea SC R. SRL, al cărui

administrator este denunțătorul R.D.I.), astfel cum au fost ele expuse în

încheierea recurată.

De asemenea, corect s-a analizat de către prima

instanță incidența dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) și prin

raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.B.C.,

respingând-o ca nefondată.

Astfel se reține că liberarea provizorie sub control

judiciar nu ar fi oportună în această fază procesuală, raportat la acuzațiile

formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare

preventivă, precum și la ansamblul probator deja administrat în speță, întrucât

inculpatului, deși are vocația liberării provizorii sub control judiciar, i-a

fost corect menținută starea de arest preventiv.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării

preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag.

3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o

justifica, mai ales că o detenție preventivă de aproximativ 2 luni de zile (fiind

arestat preventiv de la 1 mai 2010) nu depășește un termen rezonabil în sensul art.

5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată

în faza incipientă a cercetării judecătorești în primă instanță.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de

săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ

resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată

că prima instanță a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit.

f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, cauza se află încă în faza cercetare

judecătorească în fața primei instanțe, nefiind încă solicitate și administrate

probele, cu termen de judecată fixat la data de 27 august 2010.

De asemenea și condiția existenței pericolului social

concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea

pentru care acesta a fost cercetat și dedus judecății, este, prin ea însăși, o

faptă gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată,

instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea

de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului S.B.C., constatând

motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit fapta pentru care

este cercetat, faptă care, prin modalitatea în care s-a comis, folosindu-se

tocmai de calitatea sa de ofițer de poliție judiciară (ce avea printre

atribuții și pe acelea de constatare și sancționare a contravențiilor și de

constatare și urmărire a infracțiunilor), conduce la concluzia existenței

pericolului concret pentru ordinea publică.

Așadar, se reține că prima instanță a procedat corect

atunci când a constatat că, în speță, deși erau îndeplinite condițiile

liberării provizorii sub control judiciar prevăzute de art. 160

2

pct.

1 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani închisoare, totuși

liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă, aceasta

putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca

neîntemeiată, or, în speță, lăsarea în libertatea a inculpatului a fost

considerată ca nepotrivită (inoportună), deși formal, nu existau interdicții la

acordarea liberării prin admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

Prima instanță a mai constatat, în mod judicios, că

beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o

vocație a acestuia, instanța sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia

cererii formulate, în raport, atât de oportunitatea acesteia în stadiul

procesual existent la acel moment, cât și în raport de gradul de pericol social

al faptei reținută în sarcina inculpatului.

Prin urmare, în mod justificat, a fost menținută

starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub aspectul

săvârșirii unei infracțiuni foarte grave, sancționate atât de C. pen., cât și

prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

În speța supusă analizei, Înalta Curte consideră că,

prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un

sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar induce falsa

impresie că persoane provenind dintr-o anumită categorie socio-profesională (în

speță cea de ofițer de poliție judiciară) ar putea săvârși diferite fapte cu

conotație penală, iar legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă

clemență față de acestea, în raport cu alte persoane, provenind din alte

categorii socio-profesionale, care ar săvârși fapte similare și pentru care

s-ar menține stare de arest.

Pe cale de consecință, față de acest moment procesual

(dosarul fiind în faza incipientă a cercetării judecătorești în fața primei

instanțe, nefiind încă administrate probele) nu este oportună liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu atât din perspectiva

posibilității ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea

adevărului, cât mai ales, din prisma temerii, panicii și neîncrederii induse

părților implicate în cauză ( martorul din lucrări precum și denunțătorul) în

actul de justiție, chiar și în condițiile în care instanța, cu ocazia punerii

în libertate sub control judiciar, ar fi interzis inculpatului să ia legătura

cu persoanele anterior menționate.

Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma

examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 385

9

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate nu-și

găsește incidența în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.B.C. împotriva încheierii din 2 iulie 2010 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 4158/2/2010 (1210/2010).

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

S.B.C. împotriva încheierii din 2 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția

a lI-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

4158/2/2010 (1210/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2010.