ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1300/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1300/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 24 martie 2011 a Curții de
Apel București,
secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr.
2421/2/2011 a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub
control judiciar formulată de inculpatul L.F.C.
A fost obligat
inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că
la data de 10 martie 2011, inculpatul L.F.C. a formulat cerere de liberare
provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare
preventivă nr. 34F/UP din 4 februarie 2011 al Curții de Apel București, secția
I
penală.
Cererea a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
II
a
penală, cu nr. 2421/2/2011 și termen de judecată la 17 martie 2011.
S-a dispus
atașarea dosarului de urmărire penală, iar la termenul din 17 martie 2011 s-a
solicitat un termen pentru pregătirea apărării, cererea fiind luată în discuție
s-a luat în discuție la data de 24 martie 2011.
Analizând
actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele:
La data de 4
februarie 2011 Curtea de Apel București, secția
I
penală,
prin mandatul de arestare preventivă nr. 34F/UP, a dispus arestarea preventivă
a inculpatului L.F.C. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de
luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la
art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
constituire a unui grup structurat în scopul comiterii unor infracțiuni grave
(infracțiunea de luare de mită) pentru a obține beneficii financiare și
materiale, faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr.
39/2003.
S-a reținut că
inculpatul, alături de alte persoane, în calitate de lucrători de poliție în
cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, jud. Suceava, în baza unei
înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții
infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante
sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada
septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de
serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România
a unor bunuri peste limita legală admisă.
Cât privește
admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, raportat
la exigențele art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., Curtea constată că
aceasta este admisibilă, întrucât cuantumul pedepselor care sancționează
infracțiunile intenționate, pentru care este cercetată inculpat, se situează
sub 18 ani.
Speța comportă
însă discuții sub aspectul temeiniciei cererii:
Astfel,
trebuie reținut că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării
preventive a inculpatului, existând indicii temeinice că aceasta a săvârșit
faptele prevăzute de legea penală care fac obiectul acuzațiilor.
Relevante în
acest sens sunt înregistrările audio-video
valorificate
în procesele verbale atașate la dosar, dar și declarațiile
coinculpaților
audiați în cauză și procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire,
planșele foto etc.
Această
concluzie se justifică prin aceea că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor
legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea
stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva
respectării anumitor condiții (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție,
decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007, în Buletinul Jurisprudenței,
Editura C.H.Beck, 2008, p.811).
Așa cum
rezultă din analiza dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se
pronunța asupra stării de arest a unei persoane,
evaluarea oportunității acesteia se face după criteriile prevăzute de
lege,
cum sunt cele ale art. 136 C. proc. pen., conform cărora la alegerea unei
măsuri preventive în general trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de
gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele
și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Deși, în mod formal, la condițiile liberării
provizorii sub control
judiciar, legea prevede în mod expres doar
anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a
dispozițiilor legale
aplicabile în materie,
rezultă și o condiție subînțeleasă și anume ca
aceea ca lăsarea în
libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Incidența
acestei condiții se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre
temeiurile arestării inculpatului este cel prevăzut de art. 148 lit. f) C.
proc. pen.
Aceasta
deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare,
într-un final instanța având a se pronunța asupra temeiniciei cererii,
temeinicie care trebuie
analizată și în
raport de motivul pentru care persoana a fost privată
de libertate.
Este adevărat
că în cauză luate în mod singular elementele care caracterizează persoana
inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condițiile în care s-ar reține că
este o persoana tânără, titrată, fără antecedente penale.
Însă toate
aceste elemente nu pot avea un rol covârșitor în raport cu gradul mare de
pericol social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că Ie-a
săvârșit; or din natura acestor
infracțiuni
rezultă că faptele prezintă un grad înalt de pericol social,
concretizat
în numărul mare de persoane implicate în ilicitul penal, modul concret în care
s-a acționat de către inculpați - elaborat și sistematic, ceea ce confirmă caracterul
organizat al faptelor antisociale.
Pericolul
rezidă în principal din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv,
din calitatea de polițist de frontieră, investită cu exercițiul autorității
publice care trebuie să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să
permită și chiar să fie autorul unor astfel de „derapaje" de la
legalitate.
Într-un asemenea context se justifică concluzia
că activitatea
infracțională are o mai mare gravitate și un ridicat
pericol social, care impun o ripostă mai fermă, care să aibă și un caracter de
exemplaritate, impus de necesitatea prezervării încrederii în autoritate.
Pericolul mai
rezultă și din faptul că inculpatul și-a traficat atribuțiile de serviciu,
făcând din exercitarea acestora o sursă constantă de venituri ilicite, iar
lăsarea lui în libertate și, implicit în funcția pe care o deține ar aduce o
gravă atingere desfășurării activității P.T.F. Șiret.
Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea
argumente în
susținerea ideii că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile
cu privire la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, lăsarea în
libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.F.C., considerând că sunt îndeplinite
condițiile liberării provizorii sub control judiciar întrucât pedeapsa
prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia nu depășește
cuantumul prevăzut de lege, nu există indicii sau date din care să rezulte că
inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau că ar putea influența în mod
negativ mersul anchetei, acesta fiind suspendat din funcție din momentul
începerii urmăririi penale. Caracterul de izolare al măsurii preventive nu a
fost atins întrucât inculpatul se află în detenție în Secția de poliție a
DGPMB, putând lua legătura cu ceilalți inculpați.
S-a învederat
totodată lipsa egalității de tratament în raport cu inculpații liberați asupra
cărora s-a reținut același tip de acuzații.
De asemenea,
solicită să fie avută în vedere și situația familială grea a inculpatului care
are un copil în creștere și educare, soția fiind în imposibilitate de a se
ocupa de muncile gospodărești.
Recursul este nefondat.
Liberarea
provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea
ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului
sau inculpatului,ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în
libertate, subsumată unor condiții și garanții.
Din
reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune
mai întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior
aprecierea instanței investită cu soluționarea ei cu privire la oportunitatea
cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea
în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă
condițiile
prev. de
art. 160/2 alin. (1) și (2) C.
proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a
acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, ci aceasta
presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea
liberării provizorii.
În acest
context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a
sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face
obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că
aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale
inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat
stadiul în care se află procesul penal la momentul
formulării cererii.
În urma analizării acestor criterii, urmează a se
aprecia dacă
buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi
asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului
ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control
judiciar.
Or, din
această perspectivă, Curtea constată că inculpatul
L.F.C. este cercetat în stare de arest din data de 3
februarie 2011
pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșită în condițiile
constituirii unui grup infracțional organizat, constând în aceea că, alături de
alte persoane, în calitate de
lucrători de
poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret,
jud. Suceava,
în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași
rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect,
importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera
în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini
atribuțiile de
serviciu privind controlul
la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita
legală admisă.
Curtea
apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate
inculpatului (acesta fiind acuzat de comiterea a 19 acte de corupție), ca și
stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală fiind în plină
desfășurare), prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive
a acestuia, ca și poziția procesuală adoptată de inculpat, conduc la concluzia
că la această dată liberarea provizorie a inculpatului nu este
oportună, fiind de natură a afecta buna
desfășurare în continuare a
procesului penal.
În privința
circumstanțelor personale invocate de către inculpat, acestea au existat și la
momentul luării măsurii arestării preventive, fiind așadar evaluate de organul
judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpatului.
În consecință, cererea fiind nefondată, în mod
corect aceasta
a fost respinsă de către instanța de fond, sens în care
conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins și recursul
declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către
stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul
inculpat
L.F.C. împotriva încheierii din 24 martie
2011 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 2421/2/2011.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru
apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie
2011.