ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1438/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 95/PI din 28 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2342/2/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 160 2 coroborat cu art. 160 8a C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.C. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1251/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.C. pe o perioadă de 29 zile, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea din 02 martie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în doar nr. 1881/2/2011 pe o perioadă de 30 de zile.

S-a constatat că inculpatul a aderat la un grup organizat, constituit din lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, și din polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș – Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.

De asemenea, în ziua de 23 septembrie 2010, inculpatul a consimțit ca, împreună cu ceilalți lucrători vamali și polițiști, în mod repetat și prin contribuții diferite, prin acte materiale cu continuitate zilnică, să se încadreze într-o structură determinată, cu roluri prestabilite, în sensul unui modus operandi integrat, de desfășurare a activităților de colectare a banilor și bunurilor primite, cu titlul de mită, de centralizare și gestionare a produselor infracțiunilor, precum și de redistribuire a lor, în cadrul grupului, în funcție de importanța contribuției fiecărui membru al organizației, concomitent cu asigurarea comunicației între membrii grupului și a protecției grupului, inclusiv a contrabandiștilor, împotriva unei eventuale deconspirări.

În cadrul grupului infracțional la care a aderat, B.G.C., atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro și 400 lei) și alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de infracțiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, în sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise de regimul vamal – în speță, produse cu caracter accizabil, constând în țigări și alcool de contrabandă – prin sustragerea de la controlul vamal sau prin omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispozițiilor legale.

Inculpatul a împărțit suma de 1100 Euro și 400 lei, banii primiți cu titlul de mită de la contrabandiști, în mod egal, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând „partea” poliției de frontieră, în cuantum de 550 Euro și 200 lei. Instanța a constatat că faptele inculpatului așa cum au fost reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și luare de mită (1 act material), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.

Astfel, potrivit art. 149 1 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art. 151 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, instanța a constatat că aceasta este admisibilă în principiu, îndeplinind sub aspect formal condițiile prev. de art. 160 8 C. proc. pen., însă este neîntemeiată pe fond, întrucât condiția prev. de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. nu este îndeplinită. Astfel, potrivit disp. art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.

Instanța a apreciat că, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiați toți martorii și identificate toate persoanele, lăsarea în libertate a inculpatului ar putea avea influențe asupra aflării adevărului, precum și asupra posibilității săvârșirii altor infracțiuni. De asemenea, instanța a avut în vedere și contribuția însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracțională, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum și la activitatea celorlalți coinculpați. Referitor la situația familială a inculpatului, instanța a apreciat că aspectele invocate de inculpat au fost analizate de instanță la luarea măsurii arestării preventive, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., astfel că, neintervenind elemente noi de la acea dată, acestea nu determină punerea în libertate a inculpatului. Având în vedere toate aceste considerente, în baza art.160 2 coroborat cu art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.C., pronunțând încheierea nr. 95/PI din 28 martie 2011. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.C., solicitând admiterea acestuia, astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., între măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoarea pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei este arestarea preventivă. În alin. (2) al textului de lege susmenționat, legiuitorul a arătat că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune”. Liberarea provizorie este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin impunerea de obligații sau de restricții ale libertății).

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același, respectiv buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată, însă, întotdeauna la latitudinea judecătorului ori, după caz, a instanței de judecată în cursul judecății pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborat cu ale art. 160 2 C. proc. pen., rezultă că pentru a putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, că neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comitere căreia este bănuit inculpatul. Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani”. Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie. În acest sens, art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. prevede că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”. Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă, însă, celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Această concluzie se desprinde din chiar dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează condițiile liberării provizorii și care prevede că „ liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda...”.

Instanța de judecată poate refuza liberarea provizorie dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive, cu obligația de a respecta, pe toată durata procesului, principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv, a făptuitorului. Raportând dispozițiile legale susmenționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, un control judiciar instituit inculpatului B.G.C., prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. și, în consecință, soluția ce se impune a fi pronunțată în cauză este aceea de menținere a măsurii arestării preventive, fiind respectat astfel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptelor pretins a fi comise, respectiv a inculpatului. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1251/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.C., în temeiul art. 149 1 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art. 151 C. proc. pen., măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 1881/2/2011 pe o perioadă de 30 de zile.

Instanța a constatat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și luare de mită (1 act material), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a inculpatului l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. e) C. proc. pen., instanța de recurs constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de acest text de lege.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte constată că scopul măsurii preventive dispuse împotriva inculpatului B.G.C., acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal și apărarea valorilor și relațiilor sociale ce constituie ordinea publică, nu poate fi realizat, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat, precum și la modalitatea de săvârșire a acestora, astfel cum a fost reținută, de organul de urmărire penală, cel puțin în acest moment procesual, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate.

La stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori, acestea din urmă, fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care contribuie la înfăptuirea ei nu sancționează suficient împotriva infracționalității. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului B.G.C. nu s-a diminuat încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar.

Este adevărat că persoana inculpatului este caracterizată favorabil (nu are antecedente penale, a obținut calificativul „foarte bine” din anul 2007 și până în prezent, a contribuit în calitate de agent constatator, la depistarea unor cantități de țigări introduse în țară), însă Înalta Curte apreciază că trebuie să se acorde o pondere mai semnificativă naturii și activității infracționale pretins a fi desfășurate de inculpat și interesului public ce trebuie protejat, cu prioritate față de regula respectării libertății individuale. A decide altfel, în sensul solicitat de inculpat și anume de a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar, numai prin raportare la condițiile limitativ prev. de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. ar însemna ignorarea cu bună știință a dispozițiilor legale referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, analizând numai condițiile menționate în art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ar însemna ă se ajungă la punerea în libertate a unei persoane care, în raport de infracțiunile grave pentru care este cercetată, de modalitatea în care se reține că au fost comise, de urmările ce s-ar fi putut produce în absența intervenției organului de urmărire penală și cu privire la care există presupunerea rezonabilă că ar comite alte infracțiuni, prezintă pericol pentru ordinea publică. Argumentele mai sus-expuse sunt de natură a duce la concluzia că detenția provizorie a inculpatului B.G.C.

este legitimă, fiind necesară ocrotirea unui interes general al societății, care primează în raport de interesul privat al inculpatului de a fi liberat provizoriu sub control judiciar. În consecință, constatând că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.C. este neîntemeiată, fiind corect respinsă de prima instanță, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr. 95/PI din 28 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.C. împotriva încheierii penale nr. 95/PI din 28 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2342/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 aprilie 2011.