ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin încheierea

nr. 127 PI din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosar nr. 488/59/2011, în baza art. 160

2

coroborat cu

art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.G.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100

lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că

prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr. 488/59/2011, la data de

14 aprilie 2011, inculpatul B.G.G., a solicitat punerea în libertate sub

control

judiciar, motivând că sunt

îndeplinite condițiile prev. de lege pentru

admiterea în principiu a

cererii, deoarece infracțiunea pentru care

este

arestat e pedepsită de lege cu închisoare de la 3-15 ani, iar la

dosarul

cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în

săvârșirea altor infracțiuni și nici date că va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori,

părți sau experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă. A

mai arătat că în situația în care va fi pus în libertate potrivit art. 86 alin.

(5) din Legea nr. 188/1999 va putea fi mutat temporar în cadrul altui

compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităților

instituțiilor publice.

A mai arătat

inculpatul că în ceea ce privește circumstanțele

concrete ale cauzei așa cum reiese din dosarul de urmărire penală

acesta

are o eventuală participației minoră, respectiv un singur act material din data

de 23 septembrie 2010, singurele probe sunt declarațiile investigatorilor în

cauză precum și procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul

ambiental, dar aceste mijloace de

probe

contrazic susținerile procurorilor, deoarece nu se precizează

suma

concretă pe care ar fi primit-o, persoana care i-a dat-o sau momentul la care a

avut loc.

De asemenea, a

arătat că cercetările nu au fost extinse cu privire la alte cate materiale și

nici nu i s-au adus alte învinuirii pe parcursul urmăririi penale, astfel încât

consideră că așa zisa participație penală, este accidentală.

A mai arătat

că, nu poate influența părți sau martori din dosar, deoarece a fost doar o

singură zi în Vama Foieni și nu cunoaște persoanele implicate în acțiunile

parchetului, aceștia fiind în mare parte agenți sub acoperire. A invocat, de

asemenea, jurisprudența CEDO precum și cea a Î.C.C.J.

Referitor la

circumstanțele personale, inculpatul a arătat că este absolvent de studii

superioare, are un domiciliu stabil , doi copii minori, a avut o activitatea

apreciată la locul de muncă, iar din momentul emiterii propunerii de arestare

preventivă și până la arestarea sa în recurs s-a prezentat în fața instanței

precum și organului de poliție, pentru a fi luat în evidență.

La dosarul

cauzei a fost atașat în copie certificată dosarul de urmărire penală nr. 269/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției.

Analizând materialul probator administrat în

cauză, instanța de

fond a reținut următoarele:

Prin încheierea

nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr. 1251/2/2011

s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.G. pe o perioadă de 29 zile,

măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea din 02 martie 2011, respectiv

04 aprilie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în doar nr. 3024/2/2011

pe o perioadă de 30 de zile.

S-a constatat

că inculpatul a aderat la un grup organizat, constituit din lucrători vamali

din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI

II,

și

din polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Timiș - Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a

Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de

contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a altor

beneficii materiale.

De asemenea în ziua de 23 septembrie 2010,

inculpatul a consimțit ca,

împreună cu ceilalți lucrători vamali și

polițiști, în mod repetat și prin contribuții diferite, prin acte materiale cu

continuitate zilnică, să se încadreze într-o structură determinată, cu roluri

prestabilite, în sensul unui modus operandi integrat, de desfășurare a

activităților de colectare a banilor și bunurilor primite, cu titlul de mită,

de centralizare și gestionare a produselor infracțiunilor, precum și de

redistribuire a lor, în cadrul grupului, în funcție de importanța contribuției

fiecărui membru al organizației, concomitent cu asigurarea comunicației între

membrii grupului și a protecției grupului, inclusiv a contrabandiștilor, împotriva

unei eventuale deconspirări.

În cadrul

grupului infracțional la care a aderat, B.G.C., atât direct, cât și prin

intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro și 400

lei) și alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de

infracțiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător

vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI

II,

în

sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise

de regimul vamal -în speță, produse cu caracter accizabil, constând în țigări

și alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin

omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind

încălcarea dispozițiilor legale. Inculpatul a împărțit suma de 1100 Euro și 400

lei, banii primiți cu titlul de mită de la contrabandiști, în mod egal, între

lucrătorii vamali și polițiști, înmânând „partea" poliției de frontieră,

în cuantum de 550 Euro și 200 lei.

Instanța a

constatat că faptele inculpatului așa cum au fost reținute întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de aderare sau sprijinire sub orice formă a

unui grup infracțional organizat și luare de mită (1 act material), prev. de

art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003, și

art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7

alin. (1) și art. 9 din Legea

nr. 78/2000, ambele cu aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art.

7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.

Astfel

potrivit art. 149

1

alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 143, 148 alin.

(1) lit. e) C. proc. pen. și art. 151 C. proc. pen. s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului.

Având a

analiza cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpat, instanța constată că aceasta este admisibilă în principiu, îndeplinind

sub aspect formal condițiile prevăzute, de art. 160

8

C. proc. pen.

În ceea ce privește noțiunea de pedeapsă

prevăzută de lege,

aceasta se raportează la dispozițiile art. 141

1

C. pen., potrivit cărora prin această noțiune de înțelege pedeapsa prevăzută în

textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără

luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorarea

pedepsei, astfel încât susținerile procurorului

privind neîndeplinirea

condiției referitoare la cuantumul pedepsei sunt

nefondate, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ printr-un recurs în interesul

legii, respectiv Decizia nr. 7/2009.

Cererea de

liberare provizorie sub control judiciar este însă, neîntemeiată pe fond și a

fost respinsă ca atare, din următoarele considerente:

Prima condiție privind temeinicia cererii de

liberare provizorie

sub control judiciar, prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. este

îndeplinită în

cauză, deoarece infracțiunile intenționate pentru care

inculpatul a fost

trimis în judecată în stare de arest, sunt pedepsite de lege, cu o pedeapsă ce

nu depășește 18 ani. Condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen. nu este insă îndeplinită.

Inculpatul a

fot arestat preventiv cu motivarea reținută mai sus, pentru săvârșirea unor

infracțiuni de corupție cu impact deosebit pentru ordinea socială și siguranța

publică. în plus, există

indicii că

inculpatul, împreună cu ceilalți coinculpați ar fi desfășurat

activități

care se circumscriu în sfera infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, prin

urmare, temeiurile care au fost avute în

vedere

la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent,

înlocuirea

măsurii arestării preventive cu cea a liberării provizorii sub control

judiciar, putându-se dispune de către instanță în contextul în care arestarea

preventivă ca măsură, nu ar mai fi imperios necesară. Cu alte cuvinte,

prezervarea ordinii publice ar putea avea loc și cu cercetarea inculpatului în

stare de libertate, sub control judiciar.

În speță însă, pericolul concret pentru ordinea

publică avut în

vedere la arestarea preventivă a inculpatului B.G.C., nu

s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii

arestării preventive cu liberarea

provizorie

sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind

încă

actual, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și

respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca

neîntemeiată.

Este adevărat

că inculpatul nu are antecedente penale și a

obținut

calificativul „foarte bine" din anul 2007 și până în prezent, a

contribuit

în calitate de agent constatator la depistarea unor cantități de țigări

introduse în țară , dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în

libertate a inculpatului, având în vedere infracțiunile grave pentru care este

cercetat, respectiv cele de corupție și grup infracțional organizat, precum și

faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale,

comportamentul personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru

desfășurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru

societate în ceea ce privește comportamentul lor, pentru ca cetățenii să aibă

încredere în aceste persoane. Nu trebuie de asemenea ignorate consecințele

faptelor comise, având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care le au, atât

polițiștii de frontieră, cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea

controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv, mărfurile,

precum și să constate eventualele fapte penale sau contravenții, cu aplicarea

măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor

cetățenilor.

Pe de-o parte

prin neîndeplinirea acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii

vamali, pe de o parte, vitregesc bugetul consolidat al statului de importante

resurse, rezultate din neplata taxelor vamale pentru țigările introduse în țară

iar pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de la dosar, pentru

traficanții de țigări care făceau parte din gruparea criminală, polițiști de frontieră

și vameșii nu efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura

interacțiune consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă,

ca obiect al faptei de corupție. Față de această atitudine, se putea întâmpla

oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în țară pe

lângă țigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deținere, cum ar

fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme și muniție, etc.

Potrivit disp.

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau

că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă,

sau prin alte asemenea fapte.

În apărare

inculpatul invocă faptul că dosarul se află în faza de urmărire penală,

materialul probator este deja administrat astfel încât nu se poate susține că

lăsarea sa în libertate ar determina influențarea martorilor.

Instanța a

înlăturat apărarea inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă

finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiați toți martorii și

identificate toate persoanele, astfel încât instanța apreciază că lăsarea

acestuia în libertate ar putea avea influențe asupra aflării adevărului, precum

și la posibilitatea săvârșirii altor infracțiuni. De asemenea, instanța

a avut în vedere și contribuția însemnată a

inculpatului la întreaga

activitate infracțională, raportat la faptele

pentru care a fost trimis în judecată, precum și la activitatea celorlalți

coinculpați.

Referitor la apărarea inculpatului potrivit

căreia punerea sa in

libertate este justificată și de faptul că

cercetările nu au fost extinse

și cu

privire la alte acte materiale, instanța constată că aceasta nu

este de

natură să ducă la admiterea cererii având în vedere și faptul că urmărirea

penală nu este finalizată iar la data de 04 aprilie 2011 Curtea de Apel

București a prelungit măsura arestării preventive față de inculpat, cu încă 30

de zile.

Potrivit

jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării

nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune

s-a

comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor

pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în

scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.

Faptele ce au

dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare

pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie

să existe la un

moment procesual ulterior

în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan

ș.a. contra Marii Britanii,din

jurisprudența CEDO).

Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei

persoane în acest

stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma

căreia trebuie

să rezulte realitatea și

natura infracțiunilor de care o persoană este

acuzată (cauza N.C. conta

Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o

infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune

(cauza Gusinsky contra Rusiei).

Este adevărat că scopul măsurilor preventive

poate fi realizat

și cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta cauză

raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, de circumstanțele

concrete ale cauzei și de circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a inculpatului.

În ceea ce

privește situația familială a inculpatului, respectiv

faptul că acesta are doi copii minori în întreținere, iar soția acestuia

lucrând în timpul nopții în calitate de medic nu se poate ocupa de

copii, instanța de fond a constatat că aceste aspecte au fost analizate de

către instanță la luarea măsurii arestării preventive potrivit art. 136 alin. (8)

C. proc. pen., astfel încât neintervenind elemente noi de la acea dată, acestea

nu determină punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.C., solicitând admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar. în susținerea recursului,

a arătat că în sarcina inculpatului s-a reținut un singur act material, fiind o

participare accidentală la fenomenul infracțional. A arătat că a fost

în libertate 11 zile, respectând obligațiile

impuse în sarcina sa și că

nu există pericolul săvârșirii de noi

infracțiuni, întrucât este

suspendat.

Totodată, a arătat că urmărirea penală este finalizată și

că a invocat

dreptul la tăcere, existând o neconcordanță între declarațiile investigatorului

sub acoperire și referatul întocmit, reieșind că este o altă persoană.

A mai invocat

circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut calificative de

"foarte bine".

Recursul este nefondat.

Liberarea

provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea

ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului

sau inculpatului, ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în

libertate, subsumată unor condiții și garanții.

Din

reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune

mai întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior

aprecierea instanței investită cu

soluționarea

ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau

inculpatului

în stare de libertate.

Pentru

admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite

deopotrivă condițiile

prev. de

art.

160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din

punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe

fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau

nu oportună acordarea liberării provizorii.

În acest

context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a

sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face

obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că

aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale

inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat

stadiul în care se află procesul penal la

momentul formulării cererii.

În urma

analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în

continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de

libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza și

prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Or, din

această perspectivă, Curtea constată că inculpatul B.G.G. este cercetat în

stare de arest din data de 21 februarie 2011 pentru săvârșirea unei infracțiuni

de corupție săvârșită în condițiile aderării inculpatului la un grup

infracțional organizat, reținându-se în sarcina sa atât direct, cât și prin

intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro și 400

lei) și alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de

infracțiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător

vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI

II,

în

sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise

de regimul vamal - în speță, produse cu caracter accizabil, constând în țigări

și alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin

omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor

privind încălcarea dispozițiilor legale.

Inculpatul a împărțit suma de

1100 Euro și 400 lei, banii primiți cu

titlul de mită de la contrabandiști, în mod egal, între lucrătorii vamali și

polițiști, înmânând „partea" poliției de frontieră, în cuantum de 550 Euro

și 200 lei.

Curtea

apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate

inculpatului, ca și stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală

nefiind încă finalizată), prin raportare și la durata scursă de la momentul

arestării preventive a acestuia, ca și poziția procesuală adoptată de inculpat,

conduc la concluzia că la această dată liberarea provizorie a inculpatului nu

este oportună, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a

procesului penal.

În privința

circumstanțelor personale invocate de către inculpat, acestea au existat și la

momentul luării măsurii arestării preventive, fiind așadar evaluate de organul

judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpatului.

În consecință,

cererea fiind nefondată, în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța

de fond, sens în care conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi

respins și recursul declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.G.G. împotriva încheierii

nr. 127 PI din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosar nr. 488/59/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 aprilie 2011.