ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.04.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1703/2011

HOTĂRÂRE

27.04.2011

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1703/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

I. Prin încheierea de

ședință nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală

pronunțată în dosarul nr. 474/59/2011, în temeiul art. 160

alin. (6)

C. proc. pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul B.T.M. aflat în Arestul Secției 15 Poliție București.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin

cererea înregistrată sub nr. 474/59/2011 la Curtea de Apel Timișoara,

inculpatul B.T.M. a formulat cerere de liberare sub control judiciar potrivit

art. 160

și urm. C. proc. pen.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat că îndeplinește condițiile cerute de prevederile art. 160

alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv infracțiunea pentru care este arestat

este pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 15 ani, deci nu depășește 18

ani. De asemenea, arată că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte

necesitatea de a fi împiedicat în săvârșirea altor infracțiuni și nici date din

care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor martori, părți sau experți ori prin alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă. Totodată, se arată că potrivit art. 86 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, „De la momentul

începerii urmăririi penale, în situația în care funcționarul public poate

influența cercetarea, persoana care are competența numirii în funcția publică

are obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul

altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a

autorității ori instituției publice”, prin urmare consideră că ipoteza

săvârșirii altor infracțiuni este înlăturată. De asemenea, se mai arată că la

dosar nu există nici alte date din care să rezulte că menținerea inculpatului

în stare de arest preventiv este necesară pentru a-l împiedica să comită alte

infracțiuni.

Referitor la

existența unor potențiale date din care să rezulte că va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți sau

experți, ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, arată că în

cauză mijloacele de probă sunt deja la dosarul cauzei, respectiv declarațiile

investigatorilor și procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale din

data de 23 septembrie 2010.

Cu privire la participația

sa, se arată că este vorba de un singur act material, în concret acuzele ce îi

sunt aduse constau în faptul că pe parcursul turei de noapte din 17/18

decembrie 2010, în calitate de lucrător vamal și-a încălcat atribuțiile de

serviciu prin aceea că „le-a permis” traficanților de țigări să introducă în

România țigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor

foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 de Euro, dată la care ar

fi participat la împărțirea banilor colectați în noaptea respectivă din mita

primită de la traficanții de țigări și a primit de la șeful de grup al

polițiștilor de frontieră, M.V.L., suma de 200 de Euro.

Se arată că

elementele pe care parchetul își întemeiază acuzațiile la adresa sa îl

reprezintă declarațiile investigatorilor în cauză, precum și procesul-verbal de

redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în data de 19 decembrie 2010,

chiar dacă acestea nu se regăsesc în dosarul cauzei și nici nu se face referire

la suportul magnetic așa cum prevede în mod imperios art. 90

proc. pen., prin urmare consideră că respectivele mijloace de probă contrazic

susținerile parchetului, cum că în data de 17/18 decembrie 2010, dată la care

se reține în sarcina sa o eventuală participație penală, personal ar fi primit

și împărțit anumite sume de bani. De asemenea, se arată că lipsesc referiri

concrete cu privire la suma concretă ce ar fi primit-o până în prezent fiind

inițial acuzat că ar fi primit 400 Euro, ulterior 200 Euro, pentru ca la o

„reformulare a acuzațiilor” să fie acuzat că a primit suma de 375 Euro,

persoana care i-a remis respectiva sumă sau momentul la care a avut loc

remiterea.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea nr.

652 din 21 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 1251/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție,

iar în temeiul art. 149

C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art.

148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe

o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii efective în executare a

mandatului de arestare, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP

din 21 februarie 2011.

Pentru luarea acestei

măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011,

lucrătorul vamal B.T. a aderat la un grup infracțional organizat alcătuit din

alți lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moravița, polițiști de

frontieră din cadrul PTF Moravița, precum și din mai multe persoane implicate

în contrabanda cu țigări, grup ce acționează în mod organizat pentru comiterea

unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în scopul obținerii de beneficii

materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracționale; că în

calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moravița, s-a integrat în grupul

infracțional organizat, aducându-și contribuția la realizarea obiectivelor cu

caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea

tranzitării graniței de către persoanele ce transportă țigări de contrabandă,

primirea și colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanți, împărțirea

foloaselor materiale realizate, precum și asigurarea protecției traficanților

de țigări pe traseul de deplasare după ieșirea din vamă, până la depozitarea

mărfii de contrabandă; respectiv că a acceptat ca împreună cu ceilalți

lucrători vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu privind supravegherea

mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum și constatarea

și sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor comise în aceste împrejurări.

În acest sens, s-a reținut că există indicii că în timpul efectuării

serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul

vamal B.T. și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că le-a permis

traficanților de țigări să introducă în România țigări de contrabandă provenite

din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de

aproximativ 400 Euro.

De asemenea, s-a

apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii

infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional

organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea din

04 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3024/2/2011,

s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155

și următ. C. proc. pen. și prelungirea măsurii arestării preventive, pe o

perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011

față de inculpatul B.T.

În prealabil,

instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160

alin. (1) raportat la

art. 160

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de

judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze

eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru

între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și

interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și

persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că

liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit

arestarea, doar că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în

stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva

respectării anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei este

cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut ca regulă în cadrul

procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei

arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea

în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune [art. 5

alin. (5) C. proc. pen.]. Liberarea provizorie sub control judiciar este o

măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea

preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura

desfășurarea procesului penal sau a împiedica comiterea altor fapte penale.

Aplicând regulile

anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpatul „are vocație”

de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu

dispozițiile art. 160

alin. (1) raportat la art. 160

alin.

(1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu

este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este

cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea

condiției prevăzută de art. 160

alin. (1) C. proc. pen., instanța

are în vedere faptul că potrivit art. 141

C. pen. „prin pedeapsă

prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care

incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a

cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. Astfel, potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C.

pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții

de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire

sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254

alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu

atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani

și interzicerea unor drepturi. Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000

care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză

de majorare a pedepsei în sensul art. 141

C. pen., neputând fi

avută în vedere la verificare condiției reglementată de art. 160

alin.

(1) C. proc. pen.

În ce privește

netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că

din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă

indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup

infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 78/2000 și

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

Din starea de fapt cu

privire la care există indicii în cauză, instanța constată și că infracțiunile

de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând

activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului,

iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească

sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în

capacitatea de protecția a organelor statului. În plus, asemenea fapte,

neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii

climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în

sfidarea legii. Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul

juridic al infracțiunilor imputate inculpatului constând in comportarea

cinstită, onestă și corectă a oricărui funcționar public sau salariat în

raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, dezinhibiția cu care au

săvârșit faptele, caracterul continuu al acestora, susținând ideea unui

potențial infracțional ridicat, precum și impactul social uriaș pe care acest

gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea

acestuia de circumstanțe personale, respectiv o viață de familie organizată,

starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica

cercetarea sa în stare de libertate.

Pe de altă parte, se

reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală,

rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional

organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de

încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune

în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării

anchetei penale, existând o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre

inculpați având atribuții precise, existând de principiu o strânsă coeziune

dată de această organizare, și interesul de a asigura scăparea de orice

sancțiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment,

a unuia dintre potențialii membrii ai acestui grup ar putea influența în mod

negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este

finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane.

Față de cele anterior

expuse, în temeiul art. 160

alin. (6) C. proc. pen. instanța va

respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul B.T., ca neîntemeiată.

II. Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul B.T.M. criticând-o ca nelegală

în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

proc. pen., susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

A arătat că

beneficiul liberării provizorii poate opera în cazul recurentului inculpat,

făcând referire și la dispozițiile art. 5/3 din CEDO, cu trimitere la art. 11

și art. 20 din Constituția României, dar și la jurisprudența CEDO.

Totodată, a menționat

că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, solicitând să se

constate că temeiurile inițiale s-au schimbat în timp și să fie avute în vedere

datele ce caracterizează persoana inculpatului, precizând, astfel, că acesta

are o vârstă înaintată și că suferă de o serie de afecțiuni medicale.

A mai susținut că o

mare parte din membrii grupului se află în libertate, iar recurentul inculpat

este arestat de circa trei luni.

În final, a solicitat

admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de liberare sub control

judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest

sens.

Examinând actele și

lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de cazul de casare invocat

cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față

declarat de inculpatul B.T.M. se privește ca nefondat și urmează a fi respins

ca atare în baza dispozițiilor art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Aceasta întrucât

prima instanță a statuat legal cu titlu de premiză că inculpatul B.T.M. „are

doar vocația” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în

raport cu dispozițiile art. 160

alin. (1) raportat la art. 160

alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă

cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru

care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. La

îndeplinirea condiției prevăzută de art. 160

alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 141

pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul

de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în

considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. Astfel,

potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită,

prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care,

potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a

contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se

sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind

săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control”, ceea

ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor

drepturi. Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la

majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a

pedepsei în sensul art. 141

C. pen., neputând fi avută în vedere la

verificare condiției reglementată de art. 160

alin. (1) C. proc.

pen.

În ce privește

netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că

din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă

indicii că recurentul inculpat B.T.M. ar fi comis infracțiunile de aderare la

un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute

de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr.

78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte reține că prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1251/2/2011

s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149

C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a

dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile,

începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare, fiind

emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP din 21 februarie 2011.