ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1703/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : I. Prin încheierea de ședință nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală pronunțată în dosarul nr. 474/59/2011, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.M. aflat în Arestul Secției 15 Poliție București. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 474/59/2011 la Curtea de Apel Timișoara, inculpatul B.T.M. a formulat cerere de liberare sub control judiciar potrivit art. 160 2 și urm. C. proc.

pen. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că îndeplinește condițiile cerute de prevederile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv infracțiunea pentru care este arestat este pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 15 ani, deci nu depășește 18 ani. De asemenea, arată că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în săvârșirea altor infracțiuni și nici date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți sau experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Totodată, se arată că potrivit art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, „De la momentul începerii urmăririi penale, în situația în care funcționarul public poate influența cercetarea, persoana care are competența numirii în funcția publică are obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorității ori instituției publice”, prin urmare consideră că ipoteza săvârșirii altor infracțiuni este înlăturată. De asemenea, se mai arată că la dosar nu există nici alte date din care să rezulte că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru a-l împiedica să comită alte infracțiuni.

Referitor la existența unor potențiale date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți sau experți, ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, arată că în cauză mijloacele de probă sunt deja la dosarul cauzei, respectiv declarațiile investigatorilor și procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale din data de 23 septembrie 2010. Cu privire la participația sa, se arată că este vorba de un singur act material, în concret acuzele ce îi sunt aduse constau în faptul că pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, în calitate de lucrător vamal și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că „le-a permis” traficanților de țigări să introducă în România țigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 de Euro, dată la care ar fi participat la împărțirea banilor colectați în noaptea respectivă din mita primită de la traficanții de țigări și a primit de la șeful de grup al polițiștilor de frontieră, M.V.L., suma de 200 de Euro.

Se arată că elementele pe care parchetul își întemeiază acuzațiile la adresa sa îl reprezintă declarațiile investigatorilor în cauză, precum și procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în data de 19 decembrie 2010, chiar dacă acestea nu se regăsesc în dosarul cauzei și nici nu se face referire la suportul magnetic așa cum prevede în mod imperios art. 90 3 C. proc. pen., prin urmare consideră că respectivele mijloace de probă contrazic susținerile parchetului, cum că în data de 17/18 decembrie 2010, dată la care se reține în sarcina sa o eventuală participație penală, personal ar fi primit și împărțit anumite sume de bani.

De asemenea, se arată că lipsesc referiri concrete cu privire la suma concretă ce ar fi primit-o până în prezent fiind inițial acuzat că ar fi primit 400 Euro, ulterior 200 Euro, pentru ca la o „reformulare a acuzațiilor” să fie acuzat că a primit suma de 375 Euro, persoana care i-a remis respectiva sumă sau momentul la care a avut loc remiterea. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1251/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149 1 C. proc.

pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP din 21 februarie 2011. Pentru luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T.

a aderat la un grup infracțional organizat alcătuit din alți lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moravița, polițiști de frontieră din cadrul PTF Moravița, precum și din mai multe persoane implicate în contrabanda cu țigări, grup ce acționează în mod organizat pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în scopul obținerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracționale; că în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moravița, s-a integrat în grupul infracțional organizat, aducându-și contribuția la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniței de către persoanele ce transportă țigări de contrabandă, primirea și colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanți, împărțirea foloaselor materiale realizate, precum și asigurarea protecției traficanților de țigări pe traseul de deplasare după ieșirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă; respectiv că a acceptat ca împreună cu ceilalți lucrători vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum și constatarea și sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor comise în aceste împrejurări.

În acest sens, s-a reținut că există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că le-a permis traficanților de țigări să introducă în România țigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 Euro. De asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea din 04 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3024/2/2011, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155 și următ. C. proc. pen. și prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011 față de inculpatul B.T. În prealabil, instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 4 alin. (1) raportat la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, doar că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut ca regulă în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune [art. 5 alin. (5) C. proc. pen.]. Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura desfășurarea procesului penal sau a împiedica comiterea altor fapte penale. Aplicând regulile anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpatul „are vocație” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 4 alin. (1) raportat la art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiției prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., instanța are în vedere faptul că potrivit art. 141 1 C. pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen.

privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiției reglementată de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, instanța constată și că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecția a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate inculpatului constând in comportarea cinstită, onestă și corectă a oricărui funcționar public sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, dezinhibiția cu care au săvârșit faptele, caracterul continuu al acestora, susținând ideea unui potențial infracțional ridicat, precum și impactul social uriaș pe care acest gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia de circumstanțe personale, respectiv o viață de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.

Pe de altă parte, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării anchetei penale, existând o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată de această organizare, și interesul de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potențialii membrii ai acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. instanța va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T., ca neîntemeiată. II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul B.T.M. criticând-o ca nelegală în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii. A arătat că beneficiul liberării provizorii poate opera în cazul recurentului inculpat, făcând referire și la dispozițiile art. 5/3 din CEDO, cu trimitere la art. 11 și art. 20 din Constituția României, dar și la jurisprudența CEDO.

Totodată, a menționat că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, solicitând să se constate că temeiurile inițiale s-au schimbat în timp și să fie avute în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, precizând, astfel, că acesta are o vârstă înaintată și că suferă de o serie de afecțiuni medicale. A mai susținut că o mare parte din membrii grupului se află în libertate, iar recurentul inculpat este arestat de circa trei luni. În final, a solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de liberare sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de cazul de casare invocat cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de inculpatul B.T.M. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât prima instanță a statuat legal cu titlu de premiză că inculpatul B.T.M. „are doar vocația” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 4 alin. (1) raportat la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiției prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 141 1 C. pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiției reglementată de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că recurentul inculpat B.T.M. ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1251/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149 1 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31/UP din 21 februarie 2011. Pentru luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T.

a aderat la un grup infracțional organizat alcătuit din alți lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moravița, polițiști de frontieră din cadrul PTF Moravița, precum și din mai multe persoane implicate în contrabanda cu țigări, grup ce acționează în mod organizat pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în scopul obținerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracționale; că în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moravița, s-a integrat în grupul infracțional organizat, aducându-și contribuția la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniței de către persoanele ce transportă țigări de contrabandă , primirea și colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanți, împărțirea foloaselor materiale realizate, precum și asigurarea protecției traficanților de țigări pe traseul de deplasare după ieșirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă; respectiv că a acceptat ca împreună cu ceilalți lucrători vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum și constatarea și sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor comise în aceste împrejurări.

În acest sens, s-a reținut că există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că le-a permis traficanților de țigări să introducă în România țigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 Euro. De asemenea, s-a apreciat că faptele întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prin încheierea din 04 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3024/2/2011, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155 și urm. C. proc. pen. și prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011 față de inculpatul B.T. Ori, din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea în libertate a acestuia ar spori sentimentul de nesiguranță în capacitatea de protecția a organelor statului.

În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate recurentului inculpat constând în comportarea onestă a oricărui funcționar public în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, caracterul continuu al acestora, precum și impactul social uriaș pe care acest gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia de circumstanțe personale, respectiv o viață de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.

Pe de altă parte, se reține că din probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că recurentul inculpat ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, existând presupunerea rezonabilă că există o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând o coeziune dată de această organizare, și interesul de a asigura scăparea de orice sancțiune. Așa fiind, se conchide că în mod legal și temeinic prin încheierea recurată, judecătorul instanței de fond a respins în mod justificat de datele concrete ale speței în baza dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.M. împotriva încheierii nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 474/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.