ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea nr. 129 PI din 15 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 490/59/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 160 2 coroborat cu art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara inculpatul M.M. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar arătând că sunt incidente prevederile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. În motivarea încheierii mai sus menționată s-a arătat următoarele: Inculpatul a fot arestat preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu impact deosebit pentru ordinea socială și siguranța publică. În plus, există indicii că inculpatul, împreună cu ceilalți coinculpați ar fi desfășurat activități care se circumscriu în sfera infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, prin urmare, temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, putându-se dispune de către instanță în contextul în care arestarea preventivă ca măsură, nu ar mai fi imperios necesară.

Cu alte cuvinte, prezervarea ordinii publice ar putea avea loc și cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, sub control judiciar. În speță însă, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului M.M., nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.

Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale, dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în libertate a inculpatului, având în vedere infracțiunile grave pentru care este cercetat, respectiv cele de corupție și grup infracțional organizat, precum și faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru societate în ceea ce privește comportamentul lor, pentru ca cetățenii să aibă încredere în aceste persoane.

Nu trebuie de asemenea ignorate consecințele faptelor comise, având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care le au, atât polițiștii de frontieră, cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv, mărfurile, precum și să constate eventualele fapte penale sau contravenții, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetățenilor.

Pe de-o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, pe de o parte, vitregesc bugetul consolidat al statului de importante resurse, rezultate din neplata taxelor vamale pentru țigările introduse în țară, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanții de țigări care făceau parte din gruparea criminală, polițiști de frontieră și vameșii nu efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura interacțiune consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă, ca obiect al faptei de corupție. Față de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în țară pe lângă țigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deținere, cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme și muniție, etc. Potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte asemenea fapte. În apărare inculpatul a invocat faptul că situația este radical schimbată, în dosar, deoarece parte din inculpații din dosar au fost deja puși în libertate, neexistând dovezi că ar putea influența martorii sau pe ceilalți coinculpați, probele fiind administrate în cazul său și nefiind efectuată vreo extindere în cursul urmăririi penale.

De asemenea a mai arătat că este cercetat pentru presupuse două acte materiale din 5 și respectiv 9 noiembrie 2010, contractul de muncă este suspendat, motiv pentru care poate fi cercetat în stare de libertate. S-a arătat că, faptul că în cauză față de alți inculpați s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar, nu este de natură să ducă implicit la admiterea cererii și pentru inculpatul M.M., deoarece fiecare caz trebuie analizat în parte, raportat la activitatea desfășurată de inculpat și la toate circumstanțele cauzei. Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiați toți martorii și identificate toate persoanele, astfel încât instanța a apreciat că lăsarea acestuia în libertate ar putea avea influențe asupra aflării adevărului, precum și la posibilitatea săvârșirii altor infracțiuni.

De asemenea, instanța a avut în vedere și contribuția însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracțională, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum și la activitatea celorlalți coinculpați. Este adevărat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta cauză raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, de circumstanțele concrete ale cauzei și de circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a inculpatului Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.M.

Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 2 și următoarele C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanței și lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel instanța de fond l-a avut în vedere atunci când a respins cererea formulată de inculpat.

Așa fiind se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta este cercetat, de impactul negativ al acestor fapte produs asupra ordinii sociale, de împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmările produse și nu în ultimul rând de calitatea pe care inculpatul o avea la momentul săvârșirii infracțiunilor. Circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale fiind la primul conflict cu legea penală și anterior a avut o bună conduită în familie și societate nu sunt de natură a justifica prin ele însele aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită respectiv corupție și grup infracțional organizat iar în calitatea sa de lucrător vamal lipsa antecedentelor penale, comportamentul corect personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei profesii. Nu trebuiesc ignorate nici consecințele faptelor comise având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care le au, atât polițiștii de frontieră cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv asupra mărfurilor precum și să constate eventualele fapte penale sau contravenții, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetățenilor.

Pe de o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali vitregesc bugetul statului de importante resurse rezultate din neplata taxelor vamale pentru țigările introduse în țară, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanții de țigări care făceau parte din gruparea criminală, polițiștii de frontieră și vameșii nu efectuau practic niciun fel de control de frontieră, singura lor acțiune constând în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă ca obiect al faptei de corupție.

Față de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în țară pe lângă țigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deținere cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme și muniție, etc. Faptul că în cauză s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a unor inculpați nu este de natură să ducă implicit la admiterea cererii formulată de inculpatul M.M., instanța urmând a analiza individual cererile formulate prin raportare la activitățile desfășurate de fiecare dintre inculpați și la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor. Se constată că prima instanță în mod corect a avut în vedere contribuția însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracțională raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată și la activitatea celorlalți inculpați.

De asemenea, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat nu este oportună la acest moment și față de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar putea influența aflarea adevărului în cauză, administrarea probelor nefiind încă finalizată. Înalta Curte, constatând în urma examinării încheierii recurate că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, constatând de asemenea că încheierea atacată este corect motivată, atât în fapt cât și în drept, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii nr. 129 PI din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 490/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.