ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2011

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin încheierea nr. 129 PI din 15

aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 490/59/2011, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, în baza art. 160

2

coroborat cu art. 160

8a

alin.

(6) C. proc. pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul M.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat pe inculpat să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara

inculpatul M.M. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar arătând

că sunt incidente prevederile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen.

În motivarea încheierii mai sus menționată

s-a arătat următoarele:

Inculpatul a fot arestat preventiv

pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu impact deosebit pentru

ordinea socială și siguranța publică. În plus, există indicii că inculpatul,

împreună cu ceilalți coinculpați ar fi desfășurat activități care se

circumscriu în sfera infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, prin

urmare, temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a

inculpatului subzistă și în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu

cea a liberării provizorii sub control judiciar, putându-se dispune de către

instanță în contextul în care arestarea preventivă ca măsură, nu ar mai fi

imperios necesară. Cu alte cuvinte, prezervarea ordinii publice ar putea avea

loc și cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, sub control judiciar.

În speță însă, pericolul concret

pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului M.M.,

nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii

arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul

pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului și respingerea cererii sale de liberare provizorie

sub control judiciar, ca neîntemeiată.

Este adevărat că inculpatul nu are

antecedente penale, dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în

libertate a inculpatului, având în vedere infracțiunile grave pentru care este

cercetat, respectiv cele de corupție și grup infracțional organizat, precum și

faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale,

comportamentul personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru

desfășurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru

societate în ceea ce privește comportamentul lor, pentru ca cetățenii să aibă

încredere în aceste persoane. Nu trebuie de asemenea ignorate consecințele faptelor

comise, având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care le au, atât polițiștii

de frontieră, cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea

controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv, mărfurile,

precum și să constate eventualele fapte penale sau contravenții, cu aplicarea

măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor

cetățenilor.

Pe de-o parte prin neîndeplinirea

acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, pe de o parte,

vitregesc bugetul consolidat al statului de importante resurse, rezultate din

neplata taxelor vamale pentru țigările introduse în țară, iar pe de altă parte,

așa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanții de țigări care

făceau parte din gruparea criminală, polițiști de frontieră și vameșii nu

efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura interacțiune

consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă, ca obiect al

faptei de corupție. Față de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un

traficant din această grupare criminală să introducă în țară pe lângă țigări,

orice alte bunuri periculoase sau interzise la deținere, cum ar fi droguri,

materiale explozive sau toxice, arme și muniție, etc.

Potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta ar încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte

asemenea fapte.

În apărare inculpatul a invocat

faptul că situația este radical schimbată, în dosar, deoarece parte din

inculpații din dosar au fost deja puși în libertate, neexistând dovezi că ar

putea influența martorii sau pe ceilalți coinculpați, probele fiind

administrate în cazul său și nefiind efectuată vreo extindere în cursul

urmăririi penale. De asemenea a mai arătat că este cercetat pentru presupuse

două acte materiale din 5 și respectiv 9 noiembrie 2010, contractul de muncă

este suspendat, motiv pentru care poate fi cercetat în stare de libertate.

S-a arătat că, faptul că în cauză

față de alți inculpați s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control

judiciar, nu este de natură să ducă implicit la admiterea cererii și pentru

inculpatul M.M., deoarece fiecare caz trebuie analizat în parte, raportat la

activitatea desfășurată de inculpat și la toate circumstanțele cauzei.

Instanța a înlăturat apărarea

inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar

dosarul fiind complex nu au fost audiați toți martorii și identificate toate

persoanele, astfel încât instanța a apreciat că lăsarea acestuia în libertate

ar putea avea influențe asupra aflării adevărului, precum și la posibilitatea

săvârșirii altor infracțiuni. De asemenea, instanța a avut în vedere și

contribuția însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracțională,

raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum și la

activitatea celorlalți coinculpați.

Este adevărat că scopul măsurilor

preventive poate fi realizat și cu liberarea provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta

cauză raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, de circumstanțele

concrete ale cauzei și de circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a

inculpatului

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul M.M.

Recursul este nefondat urmând a fi

respins ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

2

și

următoarele C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul

judecății, instanța de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie

sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind

libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, conform textului de lege,

acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanței și

lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu

numai în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de

lege, ci și în situația în care instanța apreciază că punerea în libertate a

inculpatului nu este oportună, fapt pe care de altfel instanța de fond l-a avut

în vedere atunci când a respins cererea formulată de inculpat.

Așa fiind se constată că în mod

corect prima instanță a apreciat că cererea inculpatului este neîntemeiată

raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care acesta

este cercetat, de impactul negativ al acestor fapte produs asupra ordinii

sociale, de împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmările produse și

nu în ultimul rând de calitatea pe care inculpatul o avea la momentul săvârșirii

infracțiunilor.

Circumstanțele personale ale

inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale fiind la primul

conflict cu legea penală și anterior a avut o bună conduită în familie și

societate nu sunt de natură a justifica prin ele însele aprecierea că acordarea

beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate

deosebită respectiv corupție și grup infracțional organizat iar în calitatea sa

de lucrător vamal lipsa antecedentelor penale, comportamentul corect personal

și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei

profesii.

Nu trebuiesc ignorate nici

consecințele faptelor comise având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care

le au, atât polițiștii de frontieră cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure

efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv

asupra mărfurilor precum și să constate eventualele fapte penale sau

contravenții, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de

securitatea tuturor cetățenilor.

Pe de o parte prin neîndeplinirea

acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali vitregesc bugetul

statului de importante resurse rezultate din neplata taxelor vamale pentru

țigările introduse în țară, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de

la dosar, pentru traficanții de țigări care făceau parte din gruparea criminală,

polițiștii de frontieră și vameșii nu efectuau practic niciun fel de control de

frontieră, singura lor acțiune constând în primirea sumei de bani prestabilită

pentru a fi remisă ca obiect al faptei de corupție. Față de această atitudine,

se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să

introducă în țară pe lângă țigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise

la deținere cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme și muniție,

etc.

Faptul că în cauză s-a dispus

punerea în libertate sub control judiciar a unor inculpați nu este de natură să

ducă implicit la admiterea cererii formulată de inculpatul M.M., instanța

urmând a analiza individual cererile formulate prin raportare la activitățile

desfășurate de fiecare dintre inculpați și la circumstanțele reale ale

săvârșirii faptelor.

Se constată că prima instanță în mod

corect a avut în vedere contribuția însemnată a inculpatului la întreaga

activitate infracțională raportat la faptele pentru care a fost trimis în

judecată și la activitatea celorlalți inculpați.

De asemenea, admiterea cererii de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat nu este oportună

la acest moment și față de împrejurarea că lăsarea acestuia în libertate ar

putea influența aflarea adevărului în cauză, administrarea probelor nefiind

încă finalizată.

Înalta Curte, constatând în urma

examinării încheierii recurate că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de

arest, cel puțin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea și buna

desfășurare a procesului penal, constatând de asemenea că încheierea atacată

este corect motivată, atât în fapt cât și în drept, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii nr. 129

PI din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 490/59/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 aprilie 2011.