ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1783/2011

Asupra recursului de față: În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3449/2/2011. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că, deși condițiile de formă prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul A.D., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social și gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

În considerarea gravității faptelor s-a reținut atât modalitatea de derulare a acestora, perioada îndelungată a activității infracționale, dar și specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate inculpatului constând in comportarea cinstită, onestă și corectă a oricărui funcționar public sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, în raport de care dezinhibiția cu care a săvârșit faptele și caracterul continuu al acestora susțin ideea unui potențial infracțional ridicat. În egală măsură, s-a reținut că faptele săvârșite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice, precum și încrederea în buna credință a celor desemnați să apere legea.

Pentru considerentele anterior menționate, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.D., care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei rețineri de către prima instanță a neîndeplinirii condițiilor negative prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D. Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.D. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Inculpatul A.D. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.

Prin încheierea de ședință din data de 09 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1210/2/2011(515/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, reținându-se că, în cursul lunii ianuarie 2011, în calitate de agent de poliție, inculpatul A.D. a aderat la un grup infracțional organizat constituit din alți lucrători de poliție din cadrul punctului de trecere a frontierei Moravița, vameși din cadrul Biroului Vamal Moravița și alte persoane implicate în activități de introducere frauduloasă de țigări în România, acționând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.

Au fost reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina lui, precum și faptul că infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică. Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv prin încheierea din 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 1880/2/2011 (812/2011) și încheierea din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală în dosarul nr. 3023/2/2011 (1296/2011).

La data de 13 aprilie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar care a fost înregistrată inițial la Curtea de Apel București, secția I-a penală, sub nr. 3449/2/2011, prin încheierea din 14 aprilie 2011 fiind declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Timișoara. În motivarea cererii, inculpatul a susținut că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 160 ind. 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în sensul că infracțiunea reținută în sarcina sa este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani și că nu există date care să justifice temerea că va săvârși o nouă infracțiune dacă va fi pus în libertate sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea vreunor martori ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, având în vedere faptul că dorește să participe la corecta stabilire a situației de fapt.

La Curtea de Apel Timișoara cererea a fost înregistrată sub nr. 3449/2/2011 fiind soluționată prin încheierea penală nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D. Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat A.D. dovedindu-se a fi neîntemeiate. In concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

Potrivit jurisprudenței, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele caracteristici: accesorialitate - față de măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil, arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi revocată atunci când cel liberat nu îndeplinește sau încalcă obligațiile impuse la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deținerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare și, respectiv, caracter de garanție, având ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiționată de îndeplinirea unor condiții impuse la liberare.

În plus, se constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. În raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, înalta Curte constată că prima instanța a apreciat corect că, deși inculpatul A.D. „avea vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu era întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile.

În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată, reținându-se, în concret, că în calitate de agent de poliție la P.T.F. Moravița, a consimțit ca împreună cu ceilalți polițiști să nu își îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, precum și la prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită. Pe fondul conivenței infracționale privitoare la omisiunea de a-și exercita corespunzător atribuțiile profesionale, inculpatul A.D.

s-a integrat în grupul infracțional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acțiunilor celorlalți membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esență: asigurarea realizării contactului cu traficanții de țigări, colectarea sumelor de bani date de către aceștia, cu titlu de mită, împărțirea respectivelor foloase și protecția traficanților pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii. Prin acest mod de operare, în cursul lunii ianuarie 2011, inculpatul A.D., a primit, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de aproximativ 80 Euro, pentru a nu își îndeplini îndatoririle de serviciu care derivă din calitatea sa de agent de poliție în cadrul P.T.F.

Moravița, fapta fiind compusă din următoarele acte materiale: În ziua de 04 ianuarie 2011, fiind de serviciu la P.T.F. Moravița, a primit, prin intermediul șefului de tură, ofițerul de poliție D.V. și a șefului de grupă, agentul de poliție D.M.L., suma de 60 Euro, ca urmare a împărțirii între membrii grupului infracțional organizat în care era integrat, a foloaselor primite, în respectiva zi, de la persoanele cărora li s-a facilitat introducerea frauduloasă de țigări în România. Ulterior, în ziua de 10 ianuarie 2011, fiind de serviciu la P.T.F. Moravița, a primit, prin intermediul șefului de tură, ofițerul de poliție D.V. și a șefului de grupă, agentul de poliție B.I., suma de 20 Euro, ca urmare a împărțirii între membrii grupului infracțional organizat în care era integrat, a foloaselor primite, în data de 08 ianuarie 2011, de la persoanele cărora li s-a facilitat introducerea frauduloasă de țigări în România.

Activitate infracțională descrisă anterior, desfășurată de inculpat, nu poate fi însă ruptă de contextul activității desfășurate de întreaga grupare infracțională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice (Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Națională a Vămilor) și să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la respectarea legilor țării. Relevante sunt în acest sens structura grupului infracțional organizat și modul de operare utilizat care le-au conferit inculpaților posibilitatea de repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale.

Mai mult, prin cooptarea în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii și poliției de frontieră, a unor polițiști din alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, a căror competență funcțională era circumscrisă aceleiași zone, precum și cooperarea strânsă cu traficanții de țigări și complicii acestora, inculpații și-au constituit un veritabil mecanism de protecție și de preîntâmpinare a unor eventuale acțiuni de surprindere a lor în flagrant. În acest context factual, deși temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speță, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile de ordin procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. În acest sens se reține că aspectele de ordin personal și familial invocate de inculpatul A.D.

în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual și neconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. În raport de argumentele anterior expuse și având în vedere caracterul facultativ și subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.

este temeinică și legală. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3449/2/2011. Văzând și prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3449/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2011.