ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1702/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin încheierea nr. l22/PI din 14 aprilie  2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 483/59/2011, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.C.B. aflat în arestul secției 6 Poliție București, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 192 alin. (2). C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin încheierea din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1249/2/2011 s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., iar în temeiul art. 149

1

C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.C.B. pe o perioadă de 29 zile, de la data de 10 februarie 2011 până la 10 martie 2011, fiind emis mandatul de arestare preventivă din 09 februarie 2011.

Pentru luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în calitate de lucrător vamal, șef de tură, a permis introducerea ilegală de țigări în țară, în mod susținut, a împărțit mita rezultată în schimbul său cu lucrătorii de poliție și a încurajat traficanții în comiterea actelor de contrabandă, asigurându-le totodată și sprijin; în data de 05 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,30, B.C.B., șef tură al lucrătorilor vamali din P.T.F. Naidaș, i-a remis investigatorului cu identitate reală G.H.C., desemnat șef de grupă în cadrul punctului de poliție de frontieră, 550 euro și 800 lei, din sumele de bani colectate pe parcursul acelei zile, de la traficanții de țigări, cu titlu de mită, pentru a fi împărțită lucrătorilor de poliție din schimbul respectiv; în data de 09 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,30, B.C.B., șef de tură al lucrătorilor vamali, i-a dat agentului de poliție D.D., în prezența investigatorului cu identitate reală G.H.C. jumătate din sumele colectate de la traficanții de țigări, cărora le-a facilitat introducerea în țară a diferite cantități de țigări, pentru care se percepea, cu titlu de mită, 50 euro/ bax și respectiv 1 euro/ cartuș. Suma primită de agentul de poliție a fost de 940 euro și 625 lei; în jurul orelor 19.50 B.C.B. i-a mai dat investigatorului cu identitate reală încă 150 euro și 100 lei, rezultată din împărțirea banilor proveniți de la traficanții de țigări cu titlu de mită; în data de 20 noiembrie 2010, i-a dat șefului de tură S.I.I., ofițer de poliție de frontieră, jumătate din banii colectați cu titlu de mită de la traficanții de țigări în P.T.F. Naidaș, pentru a fi împărțiți lucrătorilor de poliție de către acesta din urmă; în data de  11 ianuarie 2011, în jurul orelor 06.00 i-a dat agentului principal de poliție L.C.D., în prezența investigatorului G.H.C., suma de 525 euro și 300 lei, reprezentând o jumătate din mita colectată de la traficanții de țigări pe tura de noapte, pentru a o împărți polițiștilor; în data de 07 ianuarie 2011, în jurul orelor 07.25, a împărțit cu L.D.C., suma de bani colectată din mita primită de la traficanții de țigări, în ultima parte a turei, atât lucrătorilor vamali, cât și polițiștilor revenindu-le câte jumătate din banii încasați; în data de 19 ianuarie 2011, în jurul orelor 07.15 a numărat banii colectați cu titlu de mită de la traficanții de țigări, în prezența investigatorului G.H.C. și a lui M.V. și i-a dat acestuia din urmă jumătate din sumă, pentru a o împărți lucrătorilor de poliție din schimbul de noapte.

Prin încheierea din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3103/2/2011, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., prelungindu-se măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 10 aprilie 2011 până la data de 09 mai 2011 față de inculpatul B.C.B. și s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de acesta.

Curtea de apel a constatat că inculpatul „are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160

4

alin. (1) raportat la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă.

În acest sens, s-a reținut că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.

Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, instanța a constatat și că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecția a organelor statului. în plus, s-a reținut că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, conduc la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Mai mult, s-a apreciat că specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate inculpatului constând in comportarea cinstită, onestă și corectă a oricărui funcționar public sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetățenii, dezinhibiția cu care au săvârșit faptele, caracterul continuu al acestora, susținând ideea unui potențial infracțional ridicat, precum și impactul social uriaș pe care acest gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia de circumstanțe personale, respectiv o viață de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.

Împotriva încheierii nr. 122/ PI din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.B., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat, și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin. (2) al articolului anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.

Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. 1 C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".

Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocație la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.

Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.

Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al articolului 160

2

C. proc. pen. să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională.

Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanțele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpatul.

Instanța poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază - astfel cum a dispus și instanța de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului B.C.B., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.

Se reține, de asemenea, că susținerea inculpatului în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele sale personale nu este întemeiată, având în vedere că acestea au fost analizate, însă nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.

Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și legală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.B..

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.B. împotriva încheierii nr. 122/ PI din 14 aprilie  2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 483/59/2011.'

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.