ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea

de Apel Timișoara, prin încheierea penală nr. 199/P din 13 mai 2011, în temeiul

dispozițiilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul B.B.C.

Pentru

a pronunța încheierea, instanța în baza dispozițiilor art. 160

8

alin. (1), raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a constatat

admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată, raportat la condițiile de formă impuse, inculpatul fiind

ascultat prin sistem video-conferință, sens în care s-a încheiat proces-verbal.

Examinând

motivarea cererii, instanța a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, acestea în

condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., în fapt, în sarcina

lui, reținându-se că în calitate de lucrător vamal la Vama Naidăș, în perioada

octombrie 2010 - ianuarie 2011, acționând în cadrul unui grup infracțional

organizat, a permis introducerea în țară, ilegal, a unor cantități de țigări și

alte bunuri supuse accizării, precum și că a împărțit mita cu lucrători de

poliție de frontieră, astfel încurajând acte de contrabandă.

Inculpatul

și-a argumentat cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe

considerente de ordin personal, familial, al stării de sănătate, lipsa

antecedentelor penale, toate acestea justificând, în opinia sa, lăsarea în

stare de libertate, mai ales că în cauză nu sunt evidențiate probe din care ar

rezulta că cercetarea judecătorească ar fi periclitată, dreptul său la tăcere,

exercitat ca atare, neputând fi privit ca o atitudine ostilă bunei desfășurări

a procesului.

Referitor

temeiniciei cererii instanța a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv

pe perioadă de 29 de zile, la 10 februarie 2011, temeiul legal constituindu-l

art. 143 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) același cod.

Ulterior,

măsura arestării preventive a fost, succesiv, prelungită, inculpatului

respingându-i-se cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsuri

mai puțin restrictive de libertate.

Raportând

cererea inculpatului și la jurisprudența CEDO, dar și la normele procesual

penale interne, instanța a reliefat abilitarea sa de a analiza eventualele

consecințe ale admiterii cererii, astfel încât să existe un just echilibru

între interesele inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și

interesul general, acela de a fi descoperite și sancționate faptele

antisociale, dar și persoanele responsabile de săvârșirea lor, liberarea

provizorie sub control judiciar presupunând menținerea împrejurărilor legale care

permit arestarea preventivă.

Dar,

raportat la natura, gravitatea faptelor, împrejurările în care, posibil, s-au

săvârșit, acestea având impact social deosebit, în activitatea infracțională

fiind antrenați mai mulți inculpați, lăsarea inculpatului în stare de libertate

sporind nesiguranța ordinii sociale, precum și atingerea raporturilor de

serviciu, în condițiile în care grupul infracțional a acționat continuu,

prevalarea inculpatului, de circumstanțele sale personale nu poate justifica

lăsarea sa în stare de libertate, oportunitatea menținerii arestării sale

preventive fiind prezentă și pentru că cercetarea nu este finalizată.

Împotriva

încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac

nemotivată în scris.

La

termenul de judecată fixat aleatoriu, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat

soluția ce se va pronunța, la aprecierea instanței.

Recursul

nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs investită,

examinând cauza, constată că la acest moment inculpatul se află în stare de

libertate, astfel că finalitatea urmărită prin promovarea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar a fost atinsă (vezi minuta deciziei penale nr.

2120 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 23

mai 2011 în dosarul nr. 4320/1/2011.

Ca

atare, recursul nu mai are obiect și, ca atare, va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin.

(1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.C. împotriva încheierii nr.

199/PI din 13 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 629/59/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 24 mai 2011.