ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea penală nr. 199/P din 13 mai 2011, în temeiul dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.B.C. Pentru a pronunța încheierea, instanța în baza dispozițiilor art. 160 8 alin. (1), raportat la art. 160 b C. proc. pen., a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, raportat la condițiile de formă impuse, inculpatul fiind ascultat prin sistem video-conferință, sens în care s-a încheiat proces-verbal.

Examinând motivarea cererii, instanța a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, acestea în condițiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., în fapt, în sarcina lui, reținându-se că în calitate de lucrător vamal la Vama Naidăș, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, a permis introducerea în țară, ilegal, a unor cantități de țigări și alte bunuri supuse accizării, precum și că a împărțit mita cu lucrători de poliție de frontieră, astfel încurajând acte de contrabandă.

Inculpatul și-a argumentat cererea de liberare provizorie sub control judiciar pe considerente de ordin personal, familial, al stării de sănătate, lipsa antecedentelor penale, toate acestea justificând, în opinia sa, lăsarea în stare de libertate, mai ales că în cauză nu sunt evidențiate probe din care ar rezulta că cercetarea judecătorească ar fi periclitată, dreptul său la tăcere, exercitat ca atare, neputând fi privit ca o atitudine ostilă bunei desfășurări a procesului. Referitor temeiniciei cererii instanța a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv pe perioadă de 29 de zile, la 10 februarie 2011, temeiul legal constituindu-l art. 143 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) același cod.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost, succesiv, prelungită, inculpatului respingându-i-se cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsuri mai puțin restrictive de libertate. Raportând cererea inculpatului și la jurisprudența CEDO, dar și la normele procesual penale interne, instanța a reliefat abilitarea sa de a analiza eventualele consecințe ale admiterii cererii, astfel încât să existe un just echilibru între interesele inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general, acela de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale, dar și persoanele responsabile de săvârșirea lor, liberarea provizorie sub control judiciar presupunând menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea preventivă.

Dar, raportat la natura, gravitatea faptelor, împrejurările în care, posibil, s-au săvârșit, acestea având impact social deosebit, în activitatea infracțională fiind antrenați mai mulți inculpați, lăsarea inculpatului în stare de libertate sporind nesiguranța ordinii sociale, precum și atingerea raporturilor de serviciu, în condițiile în care grupul infracțional a acționat continuu, prevalarea inculpatului, de circumstanțele sale personale nu poate justifica lăsarea sa în stare de libertate, oportunitatea menținerii arestării sale preventive fiind prezentă și pentru că cercetarea nu este finalizată. Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.

La termenul de judecată fixat aleatoriu, apărătorul desemnat din oficiu a lăsat soluția ce se va pronunța, la aprecierea instanței. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs investită, examinând cauza, constată că la acest moment inculpatul se află în stare de libertate, astfel că finalitatea urmărită prin promovarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a fost atinsă (vezi minuta deciziei penale nr. 2120 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 23 mai 2011 în dosarul nr. 4320/1/2011. Ca atare, recursul nu mai are obiect și, ca atare, va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.C. împotriva încheierii nr. 199/PI din 13 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 629/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 mai 2011.