ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2063/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2063/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față
În baza
actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin
încheierea nr. 166/PI din 2 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,
pronunțată în dosarul nr. 568/59/2011 în temeiul art. 160/2 C. proc. pen. a
fost respinsă cererea inculpatului T.M.C., de liberare provizorie a acestuia,
sub control judiciar.
Curtea,
analizând cererea formulată a constat că cerere de liberare provizorie sub
control judiciar formulată pentru inculpatul T.M.C., îndeplinește condițiile
prevăzute de lege sub aspectul admisibilității în principiu.
Astfel, s-a
constat că la termenul la care au avut loc dezbaterile, inculpatul T.M.C. și-a
însușit cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată pentru
acesta de către apărătorul său, conform art.160
6
și următoarele C.
proc. pen., atât prin declarația orală făcută în fata instanței.
Examinând pe
fond cererea inculpatului instanța a constatat că aceasta este însă
neîntemeiată, întrucât s-a menținut până la această etapă procesuală bănuiala
legitimă că inculpatul, în calitate de ofițer la Poliția de Frontieră Naideș
acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în perioada octombrie 2010
- ianuarie 2011, în repetate rânduri, a acceptat să faciliteze activitățile de
contrabandă cu țigări ale traficanților și să stabilească împreună cu colegii
săi, cum să împartă mita.
În speță,
având în vedere natura infracțiunilor reținute a fi săvârșite de către inculpat
(infracțiuni de corupție, constituire de grup organizat], gradul ridicat de
pericol social al acestor infracțiuni, dat în primul rând de limitele de
pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de
săvârșire, perioada de timp pe durata căreia s-a desfășurat activitatea
reținută în sarcina sa, apartenența sa la un grup infracțional organizat,
constituit în vederea săvârșirii unor infracțiune de corupție, Curtea a
apreciat că nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.
In speță, s-a
observat că măsura arestării preventive a inculpatului T.M.C. s-a luat de puțin
timp, neputându-se vorbi despre menținerea o perioadă de timp nejustificat de
mare în stare de arest preventiv a acestuia.
Față de toate
acestea, Curtea, în temeiul art. 160
8a
C. proc. pen., a respins ca
nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul
T.M.C., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat,
conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva
acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul T.M.C., care a
criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Concluziile
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public,
au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru
care nu vor mai fi reluate. Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate,
conform dispozițiilor art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată
că recursul declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele
ce se vor arăta:
Acordarea
liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici
formal al inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie.
Astfel,
dispozițiile art. 160
1
alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea
provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanță, ceea ce
implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu probele
administrate în cauză.
În același
sens, dispozițiile art. 160
8a
C. proc. pen. fac distincție între
condițiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub
control judiciar și condițiile privind temeinicia acesteia.
Intenția
legiuitorului de a realiza o astfel de distincție rezultă și din dispozițiile
art. 160
8
C. proc. pen., care reglementează examinarea și admiterea
în principiu a unei astfel de cereri.
O astfel de
analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în
vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de dispozițiile art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Prin urmare,
temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la
alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și la
verificarea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc.
pen.
Subliniind
funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea
se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se
împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori
de la judecarea cauzei.
Raportat la
dispozițiile legale menționate și la cele ce preced, se constată că în speță
sunt îndeplinite condițiile formale ale legii privind cererea formulată de
inculpat, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută
în sarcina sa în faza de urmărire penală nu depășește 18 ani închisoare.
În ceea ce
privește temeinicia cererii formulată de inculpat, Curtea constată următoarele:
inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție care au
impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează
conceptul de ordine publică. în ceea ce privește natura și pericolul social al
infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat
că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu
vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot
constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul
legal și constituțional al liberării provizorii. Aceasta cu atât mai mult cu
cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se
estompează.
A considera că
o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv
și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în
cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este
nepermis, fiind contrar legii.
Pe de altă
parte, regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,
consacrată, așa cum s-a arătat și de legislația internă, inclusiv la nivel
constituțional, permite derogări, numai în cazuri excepționale care reclamă
protejarea interesului public.
Tulburarea
ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni, nu poate
constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din
detenție provizorie decât dacă, indicii concrete demonstrează că prin lăsarea
acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi realmente amenințată.
Ori de câte
ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este
îndreptățită să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Natura
faptelor, gravitatea și efectele lor nu justifică în sine necesitatea
continuării prevenției în lipsa unor fapte care să demonstreze că eliberarea
acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
Potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub
control judiciar poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive
poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri.
În cauză, s-a
constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei
dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea
în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În absența
unor criterii legale care să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra
temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte
de Casație și Justiție apreciază că aceasta trebuie să se raporteze atât la
elementele care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și la datele
care circumstanțiază persoana inculpatului.
Din datele
existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul, anterior comiterii faptelor
pentru care este cercetat, a avut o comportate bună și și-au exercitat în bune
condiții atribuțiile de serviciu.
Jurisprudența
CE.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de
judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care sunt
cercetate,cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul
persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele
materiale, legăturile cu familia (cauza N.C.Austriei, hotărârea din 27 iunie
1968).
Întrucât
starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a
prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și
forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă sunt
întrunite condițiile legale, punerea în libertate provizorie, fie sub control
judiciar, fie pe cauțiune, conform art. 5 C. proc. pen.
Curtea
apreciază astfel că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la
începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate,
având o familie organizată și dat fiind și avertismentul pe care 1-a constituit
arestarea preventivă nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va
periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace
de probă.
În ceea ce
privește oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, Înalta
Curte are în vedere că în aceeași cauză, inculpați cu o activitate infracțională
mai bogată sunt cercetați în stare de libertate și pentru asigurarea egalității
de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă.
În
jurisprudența C.E.D.O. s-a subliniat că problema liberării este una distinctă
de analiza privării de libertate și se antamează numai după analizarea
conformității arestării cu prevederile Convenției (cauza McKay contra Marii
Britanii) și s-au conturat patru motive importante pentru care se poate refuza
liberarea provizorie în condițiile art. 5 paragraful 3:
- riscul ca
odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere
administrării justiției;
- riscul ca
persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să nu se prezinte la proces;
- prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni;
- apărarea
ordinii publice.
Înalta Curte
apreciază că în cauză nu există temeri că se va produce vreuna din aceste
situații, motiv pentru care și din perspectiva Convenției Europene, reflectată
în jurisprudența Curții de la Strasbourg, o asemenea cerere este întemeiată.
Având în
vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de
inculpat și rejudecând va admite cererea de liberare provizorie sub control
judiciar, formulată de inculpatul T.M.C., și va dispune punerea, de îndată, în
libertate provizorie acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 160
8a
alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160
2
alin. (3) și (3)
1
C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul
este obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească
limita teritorială a județului de domiciliu, respectiv a Județului Caras
Severin, fără încuviințarea instanței;
b) să se
prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată,
ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte
la organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori
este chemat;
d) să nu își
schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e)
să nu dețină, să nu folosească și să nu
poarte nicio categorie de arme.
f) să nu se
apropie de ceilalți inculpați și de martorii din acest dosar și să nu comunice
cu aceștia direct sau indirect;
g)
să nu exercite profesia de polițist pe
perioada soluționării prezentei cauze.
Conform art. 160
4
alin. (2) raportat la art. 160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen.
atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a
obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării
preventive.
În baza art. 160
2
alin. (4) C. proc. pen. dispune comunicarea prezentei decizii administrației
locului de deținere, inculpatului T.M.C. și tuturor instituțiilor prevăzute la
art. 145 alin. (2)
1
C. proc. pen.
În temeiul
art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina
statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite
recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva încheierii nr. 166/PI din 2
mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 568/59/2011.
Casează
încheierea atacată și rejudecând:
Admite cererea
de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.C.
În baza art. 160
8a
alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160
2
alin. (3) și (3)
1
C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul
este obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu
depășească limita teritorială a județului de domiciliu, respectiv a Județului
Caras Severin, fără încuviințarea instanței;
b) să se
prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată,
ori de câte ori este chemat;
c) să se
prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori
este chemat;
d) să nu își
schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu
dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
f)
să nu se apropie de ceilalți inculpați
și de martorii din acest dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau
indirect;
g)
să nu exercite profesia de polițist pe
perioada soluționării prezentei cauze.
Conform art. 160
4
alin. (2) raportat la art. 160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen.
atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a
obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării
preventive.
În baza art. 160
2
alin. (4) C. proc. pen. dispune comunicarea prezentei decizii administrației
locului de deținere, inculpatului T.M.C. și tuturor instituțiilor prevăzute la
art. 145 alin. (2)
1
C. proc. pen.
Dispune punerea
de îndată în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului T.M.C. de
sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 70/UP din 9 februarie 2011
emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1249/2/2011,
dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul
parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 25
lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 18 mai 2011.