ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1855/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15

aprilie 2011 sub nr. 503/59/2011, pe

rolul Curții de Apel Timișoara, inculpatul C.V. a

solicitat

liberarea

provizorie sub control judiciar motivând că îndeplinește

condițiile prevăzute de lege

pentru admiterea cererii și că nu există

riscul

ca, fiind în stare de libertate, să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori

sau experți sau să

altereze mijloace de probă. S-a mai arătat că

inculpatul își

desfășoară activitatea de

polițist de frontieră pe fâșia verde unde nu

există nici piste auto și

nici puncte de control, neputând intra în contact cu traficanții și că este

acuzat doar pe baza unor declarații

date de

investigatorul sub acoperire, fără să se fi dovedit că a primit

mită de

la traficanții de țigări.

Prin încheierea penală nr. 137

/Pi din 18 aprilie 2011, Curtea de

Apel

Timișoara, secția penală, a respins cererea formulată de

inculpatul C.V. de liberare provizorie sub

control judiciar.

Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se dispune astfel s-au

reținut următoarele:

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din

9 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.V. pe o perioadă

de

29 zile, iar ulterior, această

măsură a fost prelungită de două ori, cu

câte încă 30 de zile.

S-a constatat că față de

inculpat s-a dispus începerea urmăririi

penale

pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat

și luare de mită, în formă continuată, prev. de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7

alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 39/2003, reținându-se că în perioada noiembrie 2010 -

ianuarie 2011, a aderat la grupul infracțional organizat constituit din alți

lucrători de poliție de P.T.F. Moravita, vameși din cadrul Biroului

Vamal Moravita și alte persoane implicate în activități

de introducere

frauduloasă de țigări

în România, acționând, în mod coordonat, în

scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, pentru

a obține beneficii materiale, care erau împărțite

între membrii grupării

infracționale.

Sus-numitul, în calitate de

agent de poliție la P.T.F. Moravița, a

consimțit ca împreună cu ceilalți polițiști să nu își

îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea

și controlul

trecerii

frontierei de stat, precum și prevenirea și combaterea faptelor

specifice criminalității transfrontaliere săvârșite

în zona de competență, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu

titlu de mită.

De asemenea, pe fondul

conivenței infracționale privitoare la

omisiunea de a-și exercita corespunzător atribuțiile

profesionale,

C.V.

s-a integrat în grupul infracțional organizat, asigurând, prin aportul său,

corelarea acțiunilor celorlalți membri ai

grupării criminale, care presupuneau, în esență:

asigurarea realizării contactului cu traficanții de țigări, colectarea sumelor

de bani date de

către aceștia, cu titlu

de mită, împărțirea respectivelor foloase și

protecția

traficanților pe traseul de deplasare până la locurile de

depozitare a

mărfii.

Din examinarea actelor dosarului

de urmărire penală, Curtea a

apreciat

că, deși condițiile de formă sunt îndeplinite, în sensul că pentru

infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul C.V.

, legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani

închisoare,

cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată.

Astfel, se arată că inculpatul,

împreună cu alți inculpați cercetați

în

această cauză, în calitate de lucrători ai poliției de frontieră și lucrători

vamali, au acționat în mod organizat în cadrul unui grup

infracțional care a funcționat o perioadă

îndelungată de timp, având reguli de operare și o structură bine determinată în

scopul săvârșirii

unor infracțiuni grave, respectiv, de corupție,

obținând beneficii

materiale, ceea ce

imprimă faptelor reținute în sarcina inculpaților un

grad de pericol

concret deosebit de grav.

La aprecierea gravității deosebite a faptelor s-a

arătat că trebuie avut în vedere și perioada îndelungată a activității

infracționale, din convorbirile ambientale purtate între inculpați

rezultând că din această activitate infracțională

se obțineau sume de

bani de ordinul

zecilor de mii și chiar sutelor de mii de euro pe fiecare tură de serviciu,

precum și invocarea unei „protecții" din partea șefilor

ierarhici, până la nivelul structurilor centrale,

obținută în schimbul remiterii unei părți din acele foloase și că activitatea

infracțională desfășurată de către lucrătorii vamali și de polițiștii de

frontieră puși

sub învinuire constituia un veritabil mod de viată, iar

săvârșirea actelor materiale de luare de mită

reprezenta singura lor

preocupare, pe timpul serviciului.

Pe de altă parte, la evaluarea gradului de pericol

concret pentru ordinea publică a faptelor săvârșite de către inculpați s-a

apreciat acestea sunt de natură să prejudicieze

buna reputație a instituțiilor publice, precum și încrederea în buna credință a

celor

desemnați să apere legea.

S-a mai arătat că, deși

argumentele de ordin personal invocate

de inculpat nu pot fi ignorate totuși gravitatea

deosebită a faptelor,

amploarea

fenomenului infracțional în care a fost implicat și inculpatul, reacția

publicului la săvârșirea unor astfel de fapte

constituie

motive temeinice pentru care cererea de liberare provizorie

sub control

judiciar nu poate fi admisă.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat,

în termen legal, prezentul recurs.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând actele

și lucrările dosarului, constată că prin încheierea de ședință din 6 mai 2011

Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului

C.V., iar recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost

respins ca nefondat prin Decizia

penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Așa fiind, recursul declarat de inculpatul C.V.

împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost

respinsă cererea de

liberare

provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.

Recursul declarat învederându-se,

așadar nefondat, urmează

ca, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca

onorariul

apărătorului

desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V.

împotriva

încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul

nr.

503/59/2011.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 9 mai 2011.