ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1545/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1545/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față:
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin
încheierea penală nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a respins, ca nefondată cererea
de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.V..
În motivarea cererii
s-a arătat că este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind
admisibile, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care este
cercetat nu depășesc limita impusă de lege și că nu sunt date din care să
rezulte că acesta, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea
adevărului, prin influențarea martorilor sau alterarea ori distrugerea altor
mijloace de probă, și că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Instanța de apel a
apreciat că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive subzistă, respectiv că acesta ar prezenta un
pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, pericol
ce rezultă din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat
împreună cu un număr mare de alți coinculpați.
Împotriva acestei
încheieri, inculpatul D.V. a declarat recurs în termen legal, casarea
încheierii atacate și, pe fond, liberarea condiționată sub control judiciar.
Recursul declarat
este nefondat.
Din actele și
lucrările dosarului se constată următoarele:
Inculpatul a fost
arestat preventiv la data de 9 februarie 2011, mandatul fiind emis pentru
săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu
aplicarea art. 41 C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Potrivit art. 136
alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin
liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Conform art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate
acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu
depășește 18 ani.
La alin. (2) al
aceluiași articol se stipulează că "liberarea provizorie sub control
judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte".
Examinându-se
temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpat prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social
al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate,
vârsta, antecedentele penale precum și alte situații privind situația
inculpatului, instanța constată că nu se impune liberarea provizorie sub
control judiciar a acestuia, chiar și condiționată de respectarea unor
obligații impuse de lege.
Nu se poate face
abstracție de temeiurile care au stat la baza arestării preventive a
inculpatului, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea
publică, dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea
infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împreună cu un număr mare
de coinculpați. Gradul ridicat de pericol social este dat și de calitatea
inculpatului de lucrător de poliție, în cadrul unui punct de trecere a
frontierei, învestit cu exercițiul autorității publice, calitate în care
împreună cu alți inculpați a permis intrarea în țară a unor produse prin plata
taxelor vamale, statul fiind împiedicat să obțină venituri impozabile.
Totodată, nu se poate
face abstracție nici de timpul foarte scurt, scurs de la arestarea preventivă a
inculpatului și cel de la data când instanța superioară s-a pronunțat cu ocazia
judecării recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii de prelungire a
acestei măsuri.
Acest lucru pare
imposibil de acceptat, dacă trebuie avut în vedere pe lângă argumentele aduse
mai sus și faptul că lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului ar
genera un sentiment de insecuritate și nemulțumire din partea opiniei publice
care ar putea interpreta o asemenea măsură ca o tolerare din partea organelor
de justiție a unor asemenea comportamente infracționale a rețelelor de crimă
organizată constituite în scopul îmbogățirii peste noapte în mod fraudulos.
Toate acestea
cântăresc mai mult decât situația personală a inculpatului, care potrivit
caracterizărilor depuse la dosar ar avea calități profesionale și religioase,
că este căsătorit și are copii minori de a căror creștere și educare se ocupă
soția sa, împrejurări care nu pot înclina balanța în favoarea punerii în
libertate a inculpatului.
Așa fiind, instanța
va respinge recursul inculpatului ca fiind nefondat.
Ca parte căzută în
pretenții, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Încheierii nr. 106/PI
din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în
Dosarul nr. 2608/2/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 15 aprilie 2011.