ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1545/2011

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin

încheierea penală nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a respins, ca nefondată cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.V..

În motivarea cererii

s-a arătat că este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind

admisibile, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care este

cercetat nu depășesc limita impusă de lege și că nu sunt date din care să

rezulte că acesta, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului, prin influențarea martorilor sau alterarea ori distrugerea altor

mijloace de probă, și că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Instanța de apel a

apreciat că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive subzistă, respectiv că acesta ar prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, pericol

ce rezultă din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat

împreună cu un număr mare de alți coinculpați.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul D.V. a declarat recurs în termen legal, casarea

încheierii atacate și, pe fond, liberarea condiționată sub control judiciar.

Recursul declarat

este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului se constată următoarele:

Inculpatul a fost

arestat preventiv la data de 9 februarie 2011, mandatul fiind emis pentru

săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu

aplicarea art. 41 C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Potrivit art. 136

alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Conform art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani.

La alin. (2) al

aceluiași articol se stipulează că "liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte".

Examinându-se

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpat prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate,

vârsta, antecedentele penale precum și alte situații privind situația

inculpatului, instanța constată că nu se impune liberarea provizorie sub

control judiciar a acestuia, chiar și condiționată de respectarea unor

obligații impuse de lege.

Nu se poate face

abstracție de temeiurile care au stat la baza arestării preventive a

inculpatului, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică, dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea

infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împreună cu un număr mare

de coinculpați. Gradul ridicat de pericol social este dat și de calitatea

inculpatului de lucrător de poliție, în cadrul unui punct de trecere a

frontierei, învestit cu exercițiul autorității publice, calitate în care

împreună cu alți inculpați a permis intrarea în țară a unor produse prin plata

taxelor vamale, statul fiind împiedicat să obțină venituri impozabile.

Totodată, nu se poate

face abstracție nici de timpul foarte scurt, scurs de la arestarea preventivă a

inculpatului și cel de la data când instanța superioară s-a pronunțat cu ocazia

judecării recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii de prelungire a

acestei măsuri.

Acest lucru pare

imposibil de acceptat, dacă trebuie avut în vedere pe lângă argumentele aduse

mai sus și faptul că lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului ar

genera un sentiment de insecuritate și nemulțumire din partea opiniei publice

care ar putea interpreta o asemenea măsură ca o tolerare din partea organelor

de justiție a unor asemenea comportamente infracționale a rețelelor de crimă

organizată constituite în scopul îmbogățirii peste noapte în mod fraudulos.

Toate acestea

cântăresc mai mult decât situația personală a inculpatului, care potrivit

caracterizărilor depuse la dosar ar avea calități profesionale și religioase,

că este căsătorit și are copii minori de a căror creștere și educare se ocupă

soția sa, împrejurări care nu pot înclina balanța în favoarea punerii în

libertate a inculpatului.

Așa fiind, instanța

va respinge recursul inculpatului ca fiind nefondat.

Ca parte căzută în

pretenții, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Încheierii nr. 106/PI

din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 2608/2/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2011.