ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1545/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin încheierea penală nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a respins, ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.V.. În motivarea cererii s-a arătat că este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind admisibile, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care este cercetat nu depășesc limita impusă de lege și că nu sunt date din care să rezulte că acesta, lăsat în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor sau alterarea ori distrugerea altor mijloace de probă, și că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Instanța de apel a apreciat că la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat împreună cu un număr mare de alți coinculpați. Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.V. a declarat recurs în termen legal, casarea încheierii atacate și, pe fond, liberarea condiționată sub control judiciar. Recursul declarat este nefondat. Din actele și lucrările dosarului se constată următoarele: Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 9 februarie 2011, mandatul fiind emis pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Conform art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

La alin. (2) al aceluiași articol se stipulează că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Examinându-se temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele penale precum și alte situații privind situația inculpatului, instanța constată că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, chiar și condiționată de respectarea unor obligații impuse de lege. Nu se poate face abstracție de temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, respectiv că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în libertate, pericol ce rezultă din gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, împreună cu un număr mare de coinculpați.

Gradul ridicat de pericol social este dat și de calitatea inculpatului de lucrător de poliție, în cadrul unui punct de trecere a frontierei, învestit cu exercițiul autorității publice, calitate în care împreună cu alți inculpați a permis intrarea în țară a unor produse prin plata taxelor vamale, statul fiind împiedicat să obțină venituri impozabile. Totodată, nu se poate face abstracție nici de timpul foarte scurt, scurs de la arestarea preventivă a inculpatului și cel de la data când instanța superioară s-a pronunțat cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat împotriva hotărârii de prelungire a acestei măsuri.

Acest lucru pare imposibil de acceptat, dacă trebuie avut în vedere pe lângă argumentele aduse mai sus și faptul că lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate și nemulțumire din partea opiniei publice care ar putea interpreta o asemenea măsură ca o tolerare din partea organelor de justiție a unor asemenea comportamente infracționale a rețelelor de crimă organizată constituite în scopul îmbogățirii peste noapte în mod fraudulos. Toate acestea cântăresc mai mult decât situația personală a inculpatului, care potrivit caracterizărilor depuse la dosar ar avea calități profesionale și religioase, că este căsătorit și are copii minori de a căror creștere și educare se ocupă soția sa, împrejurări care nu pot înclina balanța în favoarea punerii în libertate a inculpatului.

Așa fiind, instanța va respinge recursul inculpatului ca fiind nefondat. Ca parte căzută în pretenții, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Încheierii nr. 106/PI din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2608/2/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.