ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 66/A/2016 - ultima parte
(prima parte a deciziei se regăsește în alt document purtând același număr)
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 8.000 lei cheltuieli judiciare față de stat, văzându-se durata procesului penal, dar și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a reținut că inculpatul N., în calitate de lucrător de poliție, în perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, și având poziția de șef de grupă, și-a asumat rolul de a asigura împărțirea sumelor de bani între polițiști și vameși, precum și ulterior între polițiști, de a efectua verificări cu privire la eventuale controale de la Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră, pentru asigurarea trecerii transporturilor de țigări, precum și de a ține legătura și de a informa membri ai grupului care se ocupau cu traficul ilegal de țigări despre posibilitățile de introducere ilegală în țară a țigărilor, astfel:
- la 10 octombrie 2010, inculpatul N., în cadrul unei discuții cu investigatorul J.J.J., a făcut unele precizări cu privire la cuantumul mitei obținute pe ture, despre existența unor nemulțumiri privitoare la modul inechitabil de împărțire a acesteia, manifestându-și dorința de a deveni șef de schimb, aspect care a rezultat din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental purtat la 10 octombrie 2010 (fila 4, vol. 5), care conținea următoarele replici: „N.: Toți după tura asta fac 50 de euro, 40 de euro (…)! Tot, tură de tură (…)! Face câte 1000 pe lună! Poate nici pe tura mea dac-ai veni, n-ai face 1000 de euro, dar un 700 pe tură (…) N.: Eu i-am zis!. Tre să discutăm, să vedem în ce condiții lucrăm și cum lucrăm (cuvântul „lucrăm” se referă la obținerea de bani cu titlu de mită - n.n.) (…) J.J.J.: Dacă nu poți, vorbesc eu ca să știi (…)! Și atunci nu mai are ce să zică. Dacă vrei (…)! N.: O să-i spun la momentul oportun dacă tre să vorbești și cu cine să vorbești. Adică pe cine să sune să ne facă tura!. Eu nu-i garantez acum marea cu sarea, dar i-am zis: 50 de euro pe tură, îi fluieri!”;
- la 21 octombrie 2010, în cadrul unei discuții cu investigatorul J.J.J. și cu inculpatul K.K., așa cum a rezultat din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 20 octombrie 2010, fila 13, vol. 5, inculpatul N. Y. a făcut unele planuri referitoare la stabilirea cuantumului mitei primite de la traficanți și modalitatea de valorificare a țigărilor obținute: „Îl punem pe Călin (nașul) și ne ține la Nehoiu până la ultimul leu (…) și n-avem pierdere un leu! (…). Și vorbim cu M.M.M. (traficant - n.n.) și ne facem treaba (…). Eu vorbesc cu patronul și fac eu un preț mai bun (…)! Adică, nu mai trece vama alături de el!. Că nu-i totuna dacă iese marfa cu 10 euro sau 10 jumătate!.Dacă la trei persoane le-ai luat un cartuș sau două, la o sută de mașini le-ai luat 150 de cartușe, cu 1500, e 750 (…)! 250 de euro și 3 milioane (…)! Și pe noapte! La toți le convine businessul (…)!”;
- la 22 octombrie 2010, inculpatul N. Y. l-a instruit pe investigatorul J.J.J. cum să acționeze pentru a nu introduce în calculator anumite autoturisme conduse de traficanți, aspect ce a rezultat din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 22 octombrie 2010 (fila 21, vol. 5);
- inculpatul N. Y. a menținut frecvent legături cu diferiți traficanți de țigări, cărora le comunica informații care să faciliteze intrarea în țară în mod fraudulos cu țigări, acest fapt rezultând din convorbirea telefonică din 26 octombrie 2010 cu un bărbat, în care inculpatul N. Y. a discutat despre pregătirea unui autoturism cu un compartiment disimulat pentru transportarea țigărilor, aspect ce reiese din procesul-verbal de redare (fila 199, vol. 4);
- la 29 noiembrie 2010, inculpatul N. Y. s-a pus de acord cu investigatorul J.J.J. cu privire la ce să declare, deoarece fusese prins un traficant care trecuse cu țigări când au fost ei de serviciu, aspect care a reieșit din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 29 noiembrie 2010 (fila 95, vol. 5);
- inculpatul a manifestat un interes deosebit pentru legăturile cu diferiți traficanți de țigări, discutând în mod frecvent cu astfel de persoane despre traficul de țigări, moduri de introducere în țară a mărfurilor, dând indicații referitoare la posibilități și momente favorabile traficului ilegal, în funcție de oamenii aflați în ture, fapt ce a rezultat din procesele-verbale de redare a înregistrărilor telefonice (filele 194, 199, 203, vol. 4).
De asemenea, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, inculpatul N. a primit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, sume de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu pe care le avea, după cum urmează:
- la 18 octombrie 2010 a primit banii colectați cu titlu de mită, din care i-a remis investigatorului J.J.J. suma de 10 euro și 40 lei, împrejurare ce a rezultat din declarația investigatorului J.J.J. din 28 octombrie 2010 (fila 67, vol. 12) și procesul-verbal întocmit la 18 octombrie 2010 (fila 36, vol. 12);
- la 20 octombrie 2010 a colectat banii primiți ca mită, participând la împărțirea sumei, împreună cu investigatorul J.J.J. și cu inculpatul U., remițându-i lui J.J.J. pentru el 40 euro și 50 lei, precum și alte două teancuri pentru doi colegi, astfel cum s-a relevat în dialogul ambiental redat în procesul-verbal (fila 13, vol. 5): „N.: (…) 37, 38. Ăă, deci noi trei, B.B. patru, F. cinci, T.T. șase, mai e cineva? (…) x, cinci. Acum la V.V. una, două, trei, patru sute (…) 100, 200, 300, 450 îi dăm la x”;
- la 22 octombrie 2010 a colectat banii și a participat la împărțirea mitei, înmânându-i investigatorului J.J.J. partea sa, 255 lei, precum și două teancuri pentru a fi date inculpaților E. și D., fapt ce a rezultat din procesul-verbale de redare a dialogului ambiental din ziua respectivă (fila 21, vol. 5);
- la 24 octombrie 2010 a strâns banii și a participat la împărțirea sumei colectate cu titlu de mită, totalizând 1.800 euro, din care și-a însușit 300 euro, fapt recunoscut în ziua următoare investigatorului J.J.J. și înmânându-i acestuia suma de 850 lei și 40 euro, aspect ce a reieșit din declarația investigatorului J.J.J. din 28 octombrie 2010 (fila 67, vol. 12), procesul-verbal din 24 octombrie 2010 (fila 53, vol. 12) și procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 24 octombrie 2010 (fila 30, vol. 5) și din 25 octombrie 2010 (fila 32, vol. 5): „N.: Toți mi-au dat lei. J.J.J.: Îm? Câți sunt? N.: 10 milioane. 250 lei și. J.J.J.: 10 de fiecare? N.: Da. Și ăștia la P.P.P. dă-i. . Și eu dau la U.”; „J.J.J.: Și cât s-a făcut aseară? N.: 1800. J.J.J.: 1.800? N.: Da. Păi ce. mea. Voi patru ați făcut 1.000, 250 fiecare, eu am luat 300, lu ăsta îi pun 300 și lui, 100 la Rădoi și 100 la aia. N-aveam cum să îi împart altfel.”;
- la 26 octombrie 2010 a primit și a împărțit polițiștilor banii colectați cu titlu de mită, înmânându-i investigatorului J.J.J. suma de 100 euro și 450 lei, aspect ce a rezultat din declarația investigatorului J.J.J. din 28 octombrie 2010 (fila 67, vol. 12), coroborată cu procesul-verbal din 26 octombrie 2010 (fila 57, vol. 12);
- la 1 noiembrie 2010 a primit și a împărțit polițiștilor banii colectați cu titlu de mită, înmânându-i investigatorului J.J.J. suma de 30 euro și 50 lei pentru el, precum și suma de 25 euro și 25 lei pentru E., fapt ce a rezultat din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 1 noiembrie 2010 (fila 46, vol. 5), în care inculpatul N. Y. spune următoarele: „.așa a fost la sor ț, deci . pe bă, 25 de euro și 500 de mii, în . mea, 100 euro o trebuit să trag la Jianu 5 sticle de x”, coroborat cu declarația și procesul-verbal al investigatorului;
- la 3 noiembrie 2010 a primit, în prezența investigatorului, pentru sine și pentru ceilalți polițiști, suma de 2.250 euro, cu titlu de mită, de la inculpatul B.B.B., pentru a facilita intrarea unui transport de 20 baxuri de țigări, acest act material fiind probat cu declarația investigatorului J.J.J. din 3 decembrie 2010 (fila 205, vol. 12) și procesul-verbal din 3 noiembrie 2010 (fila 108, vol. 12), conform cu care în noaptea respectivă, inculpatul B.B.B. împreună cu numitul Y.Y.Y., au ieșit din țară cu un autoturism, inculpatul B.B.B. negociind cu vameșii sârbi condițiile de introducere de țigări în țară în noaptea respectivă. În aceeași noapte, inculpatul N. Y. a permis accesul unei dubițe, condusă de Y.Y.Y., transportul fiind așteptat și organizat de inculpatul B.B.B.. Inculpatul N. Y. a afirmat în prezența investigatorului că au fost 25 de baxuri de țigări, însă, conform înțelegerii, pentru acest transport, inculpatul B.B.B. i-a dat 2000 de euro în prezența investigatorului J.J.J., aferentă unui transport de 20 de baxuri;
- la 3 noiembrie 2010 a colectat și a împărțit polițiștilor banii colectați cu titlu de mită, înmânându-i investigatorului J.J.J. suma totală de 350 euro și 100 lei pentru el, precum și suma totală de 100 euro și 250 lei pentru inculpatul E., acest fapt reieșind din declarația investigatorului din 3 decembrie 2010 (fila 205, vol. 12) și procesul-verbal din 3 noiembrie 2010 (fila 108, vol. 12). Cu acest prilej, inculpatul N. Y. a susținut că are o situație financiară bună și că nu are nevoie de banii proveniți cu titlu de mită de la traficanți, însă nu s-a abținut să nu îi ia;
- la 9 noiembrie 2010 a colectat și a împărțit polițiștilor banii strânși cu titlu de mită, înmânându-i investigatorului J.J.J. suma de 15 euro și 30 lei pentru el, precum și o suma similară pentru inculpatul Z., conform declarației investigatorului J.J.J. din 3 decembrie 2010 (fila 205, vol. 12) și procesului-verbal din 9 noiembrie 2010 (fila 125, vol. 12);
- la 11 noiembrie 2010 a colectat sumele primite ca mită și a participat la împărțirea banilor, remițându-i investigatorului J.J.J. 60 euro și 30 lei pentru sine, precum și 30 euro pentru inculpatul E., act material ce a reieșit din declarația investigatorului J.J.J. din 3 decembrie 2010, precum și din procesul-verbal de redare a dialogului ambiental (fila 64, vol. 5), în care inculpatul N. Y. i-a spus investigatorului: „Dă-i ăștia la T.T.”;
- la 17 noiembrie 2010 a primit, în prezența investigatorului J.J.J., a primit de la numita A.A.A.A., suma de 10 euro, pentru a-i permite să introducă în mod fraudulos țigări, acest aspect rezultând din declarația investigatorului J.J.J. din 3 decembrie 2010 (fila 205, vol. 12) și procesul-verbal din 17 noiembrie 2010 (fila 141, vol. 12), în care s-a menționat că suma de 10 euro a fost ascunsă într-un pachet cu biscuiți;
- la 19 noiembrie 2010 a colectat și a participat la împărțirea banilor colectați ca mită, trimițându-i investigatorului J.J.J., prin inculpatul F., suma de 10 euro și 20 lei, în acest sens fiind declarația investigatorului din 3 decembrie 2010 și procesul-verbal (fila 205, vol. 12), coroborate cu procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 18/19 noiembrie 2010 (fila 86, vol. 5), în debutul înregistrării ambientale fiind surprins momentul în care inculpatul N. Y. împarte lucrătorilor de poliție din grupa sa banii primiți cu titlu de mită astfel:”.10 euro și 200 de mii, la unul 15 euro fără lei”;
- la 21 noiembrie 2010 a primit banii și a împărțit polițiștilor sumele colectate cu titlu de mită, înmânându-i investigatorului J.J.J. suma de 30 euro și 40 lei pentru el, precum și o suma similară pentru inculpatul U., împrejurare ce a reieșit din declarația investigatorului J.J.J. din 3 decembrie 2010 (fila 205, vol. 12) și procesul-verbal din 21 noiembrie 2010 (fila 152, vol. 12);
- la 5 ianuarie 2011 a primit prin intermediul investigatorului E.E.E., suma de 100 euro și 20 lei, rezultată în urma împărțirii mitei, făcută de inculpații D.D. și T., fapt ce a rezultat din declara iile investigatorului E.E.E. din 9 ianuarie 2011 (fila369, vol.12), procesul-verbal din 5 ianuarie 2011 (fila 344, vol. 12), coroborate cu procesul-verbal de redare a dialogului ambiental din 5 ianuarie 2011 (fila 254, vol. 6), din care a rezultat următoarele, la momentul împărțirii banilor: „T.: Bă, lui N.! E.E.E.: Bă! Lui N., frate! Nu i-ați făcut parte, frate. D.D.: Stai, stai (…) E.E.E.: Lui N. mă duc eu!”
Faptele inculpatului N., agent principal de poliție care, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, compus din vameși, polițiști de frontieră și traficanți de țigări și a primit, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, sume de bani și alte bunuri materiale, în valoare totală de 2.125 euro și 2.250 lei, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau, potrivit fișei postului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, din întregul material probator, așa cum s-a prezentat mai sus s-a constatat că inculpatul N. a săvârșit infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât s-a dovedit faptul că acest inculpat s-a integrat în grupul infracțional existent, în sensul că a cunoscut practicile nelegale de la nivelul Punctului de Trecerea Frontierei Naidăș, respectiv colectarea sumelor de bani de către lucrătorii vamali și de către cei ai poliției de frontieră în schimbul înlesnirii trecerii peste frontiera de stat a României a unor cantități de țigări nepermise de lege, de către traficanții de țigări, adică prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, care presupuneau controlarea eficientă a persoanelor în scopul descoperirii mărfurilor prohibite sau în cantități nepermise, care tranzitează vama, și-a asumat rolul de a asigura împărțirea sumelor de bani între polițiști și vameși, precum și ulterior între polițiști, de a efectua verificări cu privire la eventuale controale de la Inspectoratul Județean a Poliției de Frontieră, pentru asigurarea trecerii transporturilor de țigări, precum și de a ține legătura și de a informa membri ai grupului care se ocupau cu traficul ilegal de țigări despre posibilitățile de introducere ilegală în țară a țigărilor.
În ceea ce privește această infracțiune, instanța a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile impuse pentru existența acestei infracțiuni, respectiv grupul să fie format din trei sau mai multe persoane, să fie structurat, să existe pentru o anumită perioadă, să acționeze în mod coordonat, să aibă ca principală activitate comiterea unor infracțiuni de corupție, iar scopul constituirii grupului să fie obținerea unor beneficii financiare în mod direct sau indirect.
Conținutul infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a constat în fapta funcționarului, care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
În speța de față, s-a constatat că inculpatul N., în calitate de funcționar, respectiv polițist de frontieră, acționând în cadrul grupului infracțional menționat mai sus, a primit în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, bani sau alte foloase în valoare totală de 2.125 euro și 2.250 lei, în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu ce-i reveneau conform fișei postului.
Instanța a apreciat că, cele două infracțiuni arătate mai sus au fost dovedite în mod indubitabil, pe baza întregului material probator existent în cauză, iar în acest sens instanța a dispus sancționarea penală a inculpatului, întrucât prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în speța de față.
Astfel, solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. respectiv că fapta nu ar exista, nu are nicio susținere faptică și juridică, nu poate fi pus în valoare principiul „in dubio pro reo”, întrucât faptele inculpatului pentru care a fost trimis în judecată, au fost dovedite dincolo de orice îndoială, chiar recunoscute în cursul urmăririi penale, însă aceste declarații au fost retractate pe parcursul cercetării judecătorești cu explicația că procurorul de caz ar fi exercitat presiuni asupra inculpatului, aspect însă nedovedit de către inculpat.
Susținerile cu privire la inexistența grupului infracțional organizat la nivelul Punctului de Trecerea Frontierei Naidăș nu au putut fi apreciate ca fiind veridice, întrucât s-a dovedit că un număr mare de polițiști de frontieră și lucrători vamali au aderat la acest grup infracțional, monitorizat în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, grup care a avut ca scop prin încălcare atribuțiilor de serviciu sprijinirea activității de contrabandă, sprijin în schimbul căruia au fost recompensa i cu sume de bani sau bunuri materiale, scopul final fiind obținerea de venituri ilicite de către membrii grupului infracțional.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracțiuni, caracterul repetat al actelor materiale, respectiv forma continuată a infracțiunii de luare de mită, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a afișat o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, dar pe de altă parte nu are antecedente penale, iar prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că a avut un comportament bun înainte de săvârșirea infracțiunilor, motiv pentru care instanța a reținut circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar raportat la toate aceste elemente, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., respectiv la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, fără vreun spor de pedeapsă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că raportat la multitudinea de acte materiale săvârșite, se impune executarea pedepsei aplicate în regim de reținere, întrucât doar prin această modalitate s-a putut obține reeducarea inculpatului.
De asemenea, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist de frontieră, în condițiile art. 71 C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei sau după considerarea ca executată a acesteia, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist de frontieră, în condițiile art. 71 C. pen.
Văzând că s-a constatat vinovăția inculpatului, în vederea recuperării (confiscării) sumelor de bani necuvenite, instanța a menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra conturilor deschise la SC J. SA, măsură dispusă prin ordonanța din 13 mai 011 în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2660 euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și a sumei de 20 lei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din 09 februarie 2011 până la 12 mai 2011, din durata termenului de încercare stabilit.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, dispusă prin Decizia penală nr. 1971 din 12 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Raportat la soluția adoptată de către instanța de fond, pentru o bună desfășurare a procesului penal în continuare, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 23 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2663 din 05 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2011.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 8.000 lei cheltuieli judiciare față de stat, văzându-se durata procesului penal, dar și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a reținut cu privire la inculpatul O., că acesta, în calitate de inspector vamal asistent I, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în calitate de șef de tură al vameșilor, a permis introducerea frauduloasă a unor transporturi de țigări în țară prin punctul de trecere a frontierei, și-a dat acceptul cu privire la altele, și-a asumat rolul de a colecta sumele obținute cu titlu de mită și de a le preda lucrătorilor de poliție, pentru a fi împărțite între aceștia, actele în care s-a implicat direct inculpatul O. fiind următoarele:
- în data de 05 decembrie 2010, în jurul orelor 19,05, a primit împreună cu lucrătorii vamali V., K. și H., suma de 100 lei de la o persoană de sex masculin, pentru a-i permite acesteia și însoțitorilor săi introducerea a 20 cartușe cu țigări în țară. Astfel, în formula indicată, persoanei de sex masculin i s-a cerut să suplimenteze cei „40”, cu încă „600”, fapt ce a rezultat din înregistrarea ambientală din 05 decembrie 2010, sesiunea 7, ora 19:08:19, vol. 5, fila 123, declarația din 18 decembrie 2010, vol. 12, filele 296-300 și procesul-verbal din 05 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 03 decembrie 2010, în jurul orelor 07,20, a colectat mita și a împărțit-o în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., „ ține-i tu pe ăștia”. De la momentul 07:18:13, până la momentul 07:23:00 cei doi: investigatorul J.J.J., respectiv inculpatul O. numără diferite sume de bani, din moment în moment, pasând de la unul la celălalt o parte dintre aceștia, suma de 195 euro și 400 lei, reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de noapte, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară, aceste aspecte rezultând din înregistrarea ambientală din 02/03 decembrie 2010, sesiunea 7, ora 07:18:13, vol. 5, fila 110, declarația 03 decembrie 2010, vol. 12, filele 234-238 și procesul-verbal din 03 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 21,30, a colectat și împărțit mita colectată în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., o sumă de bani (peste 150 lei), reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de noapte, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară. La momentul 21:28:04 investigatorul sub acoperire J.J.J. s-a deplasat împreună cu șeful de tură al lucrătorilor vamali, O., într-o toaletă din incinta Punctului de Trecerea Frontierei Naidăș. O. a spus „Închide ușa!” și apoi a pus o sumă de bani pe o etajeră din baia respectivă. „12, 13, 14, 15 (…) 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15” și i-a întins investigatorului o parte din bani, acest fapt rezultând din înregistrarea ambientală din 14/15 decembrie 2010, sesiunea 11, ora 21:28:04, vol. 5, fila 226, precum și din declarația din 18 decembrie 2010 a investigatorului J.J.J., vol.12, filele 315-317;
- în data de 05 decembrie 2010, în jurul orelor 18,45, a colectat și împărțit mita în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., 75 euro și 553 lei O.: „54. Ia de aicea 2 euro și jumătate (…)”, J.J.J.: „Deci, 55 (…) 55 (…) 5 milioane 500 și 3 lei (…) și ăștia câți sunt? O.:” 8 (…) 75. Că am luat 5 și i-am data 2 euro jumătate” reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de zi, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară, acest fapt rezultând din înregistrarea ambientală din 05 decembrie 2010, sesiunea 7, ora 18:49:45, vol. 5, fila 117, din declarația din 18 decembrie 2010, vol. 12, filele 296-300 și procesul-verbal din 05 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,10, a împărțit mita colectată în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., 100 euro și 785 lei, reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de zi, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară. La momentul 19:10:17, lucrătorul vamal O. a început să pună pe un birou aflat în fața sa mai multe bancnote, îi spune lui J.J.J. „Hai ajută-mă!” și cei doi au început să numere banii respectivi „10, 20, 30, 40, 50”, aspect ce a rezultat din înregistrarea ambientală din 06 ianuarie 2011, sesiunea 12, ora 19:09:52, vol. 5 filele 361-362, declarația din 11 ianuarie 2011, vol. 12, filele 384-389 și procesul-verbal din 06 ianuarie 2011 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,20, a împărțit mita colectată în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., 20 euro și 85 lei, reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de zi, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară „1, 2, 3, 4, 5 (…) 1, 2, 3-1, 2, 3. Bine bărbate?”, aspect ce rezultă din înregistrarea ambientală din 06 ianuarie 2011, sesiunea 12, ora 19:22:19 și sesiunea 13, ora 19:23:03 - continuarea înregistrării din sesiunea 12, vol. 5, fila 362, precum și din declarația din 11 ianuarie 2011 vol. 12, filele 384-389 și procesul-verbal din 06 ianuarie 2011 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 14 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,00, a împărțit mita colectată în jumătate și apoi i-a dat investigatorului J.J.J., 20 euro, 190 lei și 3 cartușe de țigări reprezentând partea cuvenită lucrătorilor de poliție din punctul de trecere a frontierei, din mita primită de către vameși, în timpul schimbului de zi, de la traficanții de țigări pentru a le permite acestora introducerea ilegală de țigări în țară „4. 3. 20. 15. 20. încă. Ia! 3. Și-s 3 cartușe din alea”, aspect ce rezultă din înregistrarea ambientală din 14 ianuarie 2011, sesiunea 5, ora 19:04:55 și ora 19:07:32, vol. 5, fila 447, precum și din declarația din 21 ianuarie 2011, vol. 12, fila 418-423 și procesul-verbal din 14 ianuarie 2011 ale investigatorului J.J.J.
Faptele inculpatului O., inspector vamal asistent, care, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, compus din vameși, polițiști de frontieră și traficanți de țigări și a primit, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, sume de bani și alte bunuri materiale, în valoare totală de 100 lei, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau, potrivit fișei postului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, din întregul material probator, așa cum s-a prezentat mai sus, s-a constatat că inculpatul O. a săvârșit infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât s-a dovedit faptul că acest inculpat s-a integrat în grupul infracțional existent, în sensul că a cunoscut practicile nelegale de la nivelul Punctului de Trecerea Frontierei Naidăș, respectiv colectarea sumelor de bani de către lucrătorii vamali și de către cei ai poliției de frontieră în schimbul înlesnirii trecerii peste frontiera de stat a României a unor cantități de țigări nepermise de lege, de către traficanții de țigări, adică prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, care presupuneau controlarea eficientă a persoanelor în scopul descoperirii mărfurilor prohibite sau în cantități nepermise, care tranzitează vama, a permis introducerea frauduloasă a unor transporturi de țigări în țară prin punctul de trecere a frontierei, și-a dat acceptul cu privire la altele, și-a asumat rolul de a colecta sumele obținute cu titlu de mită și de a le preda lucrătorilor de poliție, pentru a fi împărțite între aceștia.
În ceea ce privește această infracțiune, instanța a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile impuse pentru existența acestei infracțiuni, respectiv grupul să fie format din trei sau mai multe persoane, să fie structurat, să existe pentru o anumită perioadă, să acționeze în mod coordonat, să aibă ca principală activitate comiterea unor infracțiuni de corupție, iar scopul constituirii grupului să fie obținerea unor beneficii financiare în mod direct sau indirect.
Conținutul infracțiunii de luare de mită a constat în fapta funcționarului, care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Inculpatul O., acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a primit în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani și bunuri materiale în sumă de 100 lei, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, conform pasajelor de mai sus, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanța a apreciat că, cele două infracțiuni arătate mai sus au fost dovedite în mod indubitabil, pe baza întregului material probator existent în cauză, iar în acest sens instanța a dispus sancționarea penală a inculpatului, întrucât prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în speța de față .
Astfel, solicitarea de achitare a inculpatului pentru ambele infracțiuni, nu a avut nicio susținere faptică și juridică, nu a fost pus în valoare principiul „in dubio pro reo” întrucât faptele inculpatului pentru care a fost trimis în judecată au fost dovedite dincolo de orice îndoială, cu atât mai mult că în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut parțial comiterea acestora, iar apărările legate de inexistența unui grup infracțional organizat nu au fost avute în vedere întrucât s-a dovedit existența acestui grup infracțional, iar faptul că inculpatul nu ar fi primit nicio sumă de bani cu titlul de mită a fost infirmat de probele dosarului, iar explicațiile inculpatului în legătură cu manipularea unor sume de bani, că aceștia erau destina i cumpărării unor bunuri din Republica Serbia, nu a fost avută în vedere întrucât acestea au fost evident pro causa, pentru a fi înlăturată răspunderea penală a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracțiuni, caracterul repetat al actelor materiale, respectiv forma continuată a infracțiunii de luare de mită, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a afișat o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, dar pe de altă parte nu are antecedente penale, iar prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că a avut un comportament bun înainte de săvârșirea infracțiunilor, motiv pentru care instanța a reținut circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar raportat la toate aceste elemente, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., respectiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, fără vreun spor de pedeapsă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că raportat la toate circumstanțele cauzei, dar și persoana inculpatului, se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii pe o perioadă de încercare de 5 ani, întrucât sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 86
1
C. pen. raportat la pedeapsa efectiv aplicată (de cel mult 3 ani în cazul concursului de infracțiuni), lipsa unei condamnări mai mari de 1 an, precum și convingerea instanței că pronunțarea acestei condamnări constituie un avertisment pentru acesta și scopul pedepsei poate fi îndeplinit și fără executarea efectivă a acesteia, urmând ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere.
De asemenea, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de lucrător vamal, în condițiile art. 71 C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei sau după considerarea ca executată a acesteia, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de lucrător vamal, în condițiile art. 71 C. pen.
Văzând că s-a constatat vinovăția inculpatului, în vederea recuperării (confiscării) sumelor de bani necuvenite, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra contului deschis la SC M. SA, măsură luată prin ordonanța din 20 aprilie 2011 în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 lei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din 09 februarie 2011 până la 08 aprilie 2011, din durata termenului de încercare stabilit.
Față de soluția dispusă în cauză și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 23 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2663 din 05 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2011.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 8.000 lei cheltuieli judiciare față de stat, văzându-se durata procesului penal, dar și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a reținut din materialul probator administrat în cauză, că inculpatul P. - zis „Topo”, în calitate de agent principal de poliție, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a acceptat să faciliteze activitățile de contrabandă cu țigări ale traficanților și să stabilească împreună cu colegii săi, cum să se împartă mita, aspecte ce au rezultat din redarea ambientală din 9 decembrie 2010, sesiunea 7, ora 15,55, vol. 5, fila 156, când i-a explicat investigatorului J.J.J. că „ăia care-s pe intrare, ăia să aibă un pic mai mult, că e răspunderea lor, mă. Până la urmă (…). Și după aia când se face schimbul, pică și ăla, pică și ăla pe ieșire. Și se compensează. Deci asta e regula. E logică treaba. Că nu o să poți să-i dai lui ăla, în p (…) mea, cât îi dai lui ăla pe ieșire. Sau lu’ ăla că stă la video, sau lui ăla de la formatori (…).”
În îndeplinirea acestor sarcini, inculpatul a acționat după cum a urmat:
- în data de 07 decembrie 2010, în jurul orelor 08,10, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 10 euro și 20 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de noapte, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal, fapt ce a rezultat din declarația din 18 decembrie 2010 și procesul-verbal din 07 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J., precum și din înregistrarea ambientală din 06/07 decembrie 2010, sesiunea 10, ora 08:07:34, în care investigatorul i-a remis banii, spunându-i „Ia” - vol. 5, fila 146;
- în data de 03 decembrie 2010, în jurul orelor 07,40, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 15 euro și 55 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de noapte, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal, observându-se la momentul 07:37:58 din înregistrare cum investigatorul se afla pe un hol din incinta punctului de frontieră, iar spre el se apropia ag. pr. P., și în momentul în care a ajuns lângă investigator, acesta din urmă i-a înmânat un teanc de bani pe care agentul i-a băgat în buzunarul din stânga al pantalonilor de uniformă, aspecte ce au reținut din înregistrarea ambientală din 02/03 decembrie 2010, sesiunea 7, ora 07:37:58, vol. 5, fila 112-113, precum și din declarația din 03 decembrie 2010, vol. 12, filele 234-238 și procesul-verbal din 03 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 19,50, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 10 euro și 5 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de zi, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal: „Aici, uite 10 euro și 5 lei”, aspect ce a rezultat din înregistrarea ambientală din 09 decembrie 2010, sesiunea 13, ora 19:56:05, vol. 5, fila 169, precum și din declarația din 18 decembrie 2010, vol. 12, fila 302-307 și procesul-verbal din 09 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
- în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,45, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 14 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de zi, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal: J.J.J.: „Numără-i să nu-i fi încurcat cu alții. Că nu știu sigur”, P.: Așa, da?14?”, aspect ce a rezultat din înregistrarea ambientală din 06 ianuarie 2011, sesiunea 14, ora 19:46:38, vol. 5, fila 369, precum și din declarația din 11 ianuarie 2011 și procesul-verbal din 06 ianuarie 2011 ale investigatorului J.J.J., vol. 12, filele 384-389;
- în data de 15 decembrie 2010, în jurul orelor 07,50, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 25 euro și 50 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de noapte, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal, fapt ce a rezultat din declarația din 18 decembrie 2010 și procesul-verbal din 15 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J., precum și din înregistrarea ambientală din 14/15 decembrie 2010, sesiunea 57, ora 07:53:46, în care investigatorul i-a spus: „Ăștia sunt! Vezi, vezi câți sunt (…) da, ăștia sunt” - vol. 5, fila 253;
- în data de 05 decembrie 2010, în jurul orelor 19,35, a primit de la investigatorul J.J.J., suma de 10 euro și 20 lei, reprezentând partea sa din mita colectată pe timpul schimbului de zi, de la traficanți pentru a li se permite introducerea în țară de țigări, în mod ilegal, aspect ce a rezultat din înregistrarea ambientală din 05 decembrie 2010, sesiunea 8, ora 19:29:43 și ora 19:37:35, precum și din declarația din 18 decembrie 2010, vol. 12, fila 300 și procesul - verbal din 05 decembrie 2010 ale investigatorului J.J.J.;
Faptele inculpatului P., agent principal de poliție, care, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, compus din vameși, polițiști de frontieră și traficanți de țigări și a primit, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, sume de bani și alte bunuri materiale, în valoare totală de 70 euro și 164 lei, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau, potrivit fișei postului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, din întregul material probator, așa cum s-a prezentat mai sus, s-a constatat că inculpatul P. a săvârșit infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât s-a dovedit faptul că acest inculpat s-a integrat în grupul infracțional existent, în sensul că a cunoscut practicile nelegale de la nivelul Punctului de Trecerea Frontierei Naidăș, respectiv colectarea sumelor de bani de către lucrătorii vamali și de către cei ai poliției de frontieră în schimbul înlesnirii trecerii peste frontiera de stat a României a unor cantități de țigări nepermise de lege, de către traficanții de țigări, adică prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, care presupuneau controlarea eficientă a persoanelor în scopul descoperirii mărfurilor prohibite sau în cantități nepermise, care tranzitează vama, a acceptat să faciliteze activitățile de contrabanda cu țigări ale traficanților și să stabilească împreună cu colegii săi, cum să se împartă mita.
În ceea ce privește această infracțiune, instanța a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile impuse pentru existența acestei infracțiuni, respectiv grupul să fie format din trei sau mai multe persoane, să fie structurat, să existe pentru o anumită perioadă, să acționeze în mod coordonat, să aibă ca principală activitate comiterea unor infracțiuni de corupție, iar scopul constituirii grupului să fie obținerea unor beneficii financiare în mod direct sau indirect.
Conținutul infracțiunii de luare de mită constă în fapta funcționarului, care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Inculpatul P., acționând în cadrul grupului infracțional organizat, a primit în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani și bunuri materiale în sumă de 70 euro și 164 lei, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, conform pasajelor de mai sus, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanța a apreciat că, cele două infracțiuni arătate mai sus au fost dovedite în mod indubitabil, pe baza întregului material probator existent în cauză, iar în acest sens instanța a dispus sancționarea penală a inculpatului, întrucât prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în speța de față.
Astfel, solicitarea de achitare a inculpatului pentru ambele infracțiuni, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, nu a avut nicio susținere faptică și juridică, nu a fost pus în valoare principiul „in dubio pro reo”, întrucât faptele inculpatului pentru care a fost trimis în judecată, au fost dovedite dincolo de orice îndoială, iar apărările legate de inexistența unui grup infracțional organizat nu au putut fi avute în vedere, întrucât s-a dovedit existența acestui grup infracțional, iar faptul că inculpatul nu ar fi primit nici o sumă de bani cu titlul de mită a fost infirmat de probele dosarului (inculpatul recunoscând că a primit sume de bani, dar nu cu titlul de mită).
De asemenea, instanța a constatat că nu sunt incidente disp. art. 10 alin. (1) lit. i)
1
C. proc. pen., în baza cărora inculpatul a solicitat încetarea procesului penal, instanța neconstatând nicio cauză de nepedepsire prevăzută de legea penală, așa cum a susținut apărătorul inculpatului, astfel că această solicitare a fost respinsă.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracțiuni, caracterul repetat al actelor materiale, respectiv forma continuată a infracțiunii de luare de mită, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a afișat o atitudine de nerecunoaștere a faptelor, dar pe de altă parte nu a avut antecedente penale, iar prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că a avut un comportament bun înainte de săvârșirea infracțiunilor, motiv pentru care instanța a reținut circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar raportat la toate aceste elemente, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., respectiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, fără vreun spor de pedeapsă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că raportat la toate circumstanțele cauzei, dar și persoana inculpatului, se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și accesorii pe o perioadă de încercare de 5 ani, întrucât au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 86
1
C. pen. raportat la pedeapsa efectiv aplicată (de cel mult 3 ani în cazul concursului de infracțiuni), lipsa unei condamnări mai mari de 1 an, precum și convingerea instanței că pronunțarea acestei condamnări constituie un avertisment pentru acesta și scopul pedepsei poate fi îndeplinit și fără executarea efectivă a acesteia, urmând ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere.
De asemenea, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist de frontieră, în condițiile art. 71 C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei sau după considerarea ca executată a acesteia, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, respectiv art. 64 lit. c) C. pen. constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist de frontieră, în condițiile art. 71 C. pen.
Văzând că s-a constatat vinovăția inculpatului, în vederea recuperării (confiscării) sumelor de bani necuvenite, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus asupra contului deschis la SC J. SA, măsură luată prin ordonanța din 21 aprilie 2011 în Dosarul nr. x/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și a sumei de 164 lei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din 09 februarie 2011 până la 18 mai 2011, din durata termenului de încercare stabilit.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a constatat măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului, dispusă prin Decizia penală nr. 2063 din 18 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de soluția dispusă în cauză și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 23 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2663 din 05 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2011.
În baza art. 191 alin. (1)