ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1936/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1936/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Prin încheierea de
ședință nr. 155/PI din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția
penală, pronunțată în dosarul nr. 547/59/2011 în baza art. 160
8
alin.
(1) C. proc. pen. s-a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub
control judiciar formulată de inculpatul S.I.I.
În temeiul art. 160
8a
alin. (6) C. proc. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.I.
În temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei
cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus plata din
fondurile M.J.L.C. a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărător din
oficiu către Baroul Timiș.
S-a reținut că prin
cererea înregistrată sub nr. 547/59/2011 la Curtea de Apel Timișoara inculpatul
S.I.I. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar potrivit
dispozițiilor art. 160
1
și art. 160
2
C. proc. pen., prin
apărătorul acestuia, avocat B.V.M., cerere care a fost însușită la termenul de
judecată din data de 29 aprilie 2011 de către inculpat, acesta fiind audiat
prin sistemul videoconferință, potrivit prevederilor art. 74
1
C.
proc. pen.
În motivarea cererii
s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
C.
proc. pen., infracțiunea pentru care este arestat este pedepsită de lege de la
3 la 15 ani, deci nu depășește 18 ani; la dosarul cauzei nu există date din
care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în săvârșirea altor infracțiuni
și nici date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului
prin influențarea unor martori, părți sau experți ori prin alterare sau
distrugerea mijloacelor de probă, invocând jurisprudența internă precum și
CEDO.
S-a mai arătat că
este principalul întreținător de familie, nu are antecedente penale, are un domiciliu
stabil, a avut o activitate apreciată la locul de muncă.
A fost atașat dosarul
nr. 257/P/2010 al DNA (copie).
Analizând actele și
lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Organul de urmărire
penală a reținut în sarcina inculpatului S.I.I. că în calitatea sa de lucrător
de poliție, având gradul profesional de inspector principal de
poliție (aviz de poliție judiciară nr. S/784742 din 1 decembrie 2004, retras
prin Ordinul nr. S/1157988 din 5 noiembrie 2010, așadar după comiterea primului
act material al infracțiunii):
- în data de 04
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,35, după ce a primit partea din mita
colectată de la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în
mod ilegal în țară, cuvenită polițiștilor din punct, a împărțit-o pentru lucrători,
apoi a dat investigatorului G.H.C. și agentului L.C.D. câte 10 Euro și 40 lei
și le-a dat bani pentru le remite și lui D.S. și N.I.;
- în data de 08
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,30, după ce a primit partea din mită
cuvenită polițiștilor, colectată de la traficanții de țigări care au introdus
ilegal țigări în țară, a împărțit-o pentru sine și colegii săi, pe teancuri,
apoi i-a dat suma de 190 lei investigatorului G.H.C.;
- în data de 09/10
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,35, după ce a primit partea din mita
colectată de la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în
mod ilegal în țară, cuvenită polițiștilor din punct, a împărțit-o pentru sine
și lucrători, apoi a dat investigatorului G.H.C. și agentului de poliție I.V.
câte 10 Euro și 30 lei, reprezentând fracțiunile lor din sumele primite
în interiorul PTF Naidăș de către lucrătorii vamali și de poliție, de la
traficanții de țigări, în tura de noapte din 09/10 noiembrie 2010;
- în data de 20
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,00, a preluat de la B.C.B. o jumătate din
partea de mita colectată de la traficanții de țigări, în acea zi, în PTF
Naidăș, cuvenită lucrătorilor de poliție, pe care a împărțit-o între aceștia și
din care și-a reținut 35 Euro și 125 lei. Ulterior i-a dat investigatorului
G.H.C. suma de 35 Euro și 125 lei și totodată i-a mai înmânat 25 Euro și 100
lei, pentru a-i remite agentului principal de poliție L.C.D.;
- în data de 18
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,30, a primit jumătate din mita colectată de
la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în mod ilegal,
reprezentând partea polițiștilor, a împărțit-o pentru sine și lucrători, apoi
i-a dat investigatorului G.H.C. suma de 15 Euro și 40 lei, și i-a mai înmânat
acestuia aceeași sumă, pentru a o remite agentului D.S.;
- în data de 24
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,30, după ce a primit de la B.C.B. partea din
foloasele colectate de la traficanții cărora li s-a permis introducerea de
țigări în țară, în mod ilegal a reținut pentru sine 20 Euro și 60 lei. Ulterior
i-a dat investigatorului G.H.C. 20 Euro și 60 lei, iar agentului D.S. tot 20 Euro
și 60 lei, 25 Euro și 100 lei;
- în data de 26
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,20, după ce a primit de la B.C.B. partea din
foloasele colectate de la traficanții cărora li s-a permis introducerea de
țigări în țară, cuvenită lucrătorilor de poliție, i-a împărțit pe persoane și
i-a dat investigatorului G.H.C. suma de 170 Euro și 30 lei;
- în data de 28
noiembrie 2010, din suma cuvenită lucrătorilor de poliție din PTF Naidăș, din
mita primită pentru aceasta dată pe tura de zi și preluată de către el de la
controlorii vamali, și-a reținut 410 Euro și 30 lei, după terminarea orelor de
program, la domiciliul său. Tot atunci a dat investigatorului G.H.C. și
agenților de poliție M.V. și C.S.S. câte 410 Euro și 30 lei, reprezentând
partea cuvenită lor, din mita primită în PTF Naidăș, la data de 28 noiembrie 2010;
- în data de 14
decembrie 2010, în jurul orelor 07,30, la sfârșitul turei de noapte, s-a
întâlnit în toaleta situată la parterul PTF Naidăș cu controlorul vamal E.A.D.,
de la care a primit jumătate din mita încasată de către lucrătorii vamali în
timpul programului de lucru, respectiv 435 Euro și 240 lei, pe care a
împărțit-o pentru sine și colegii săi, polițiști. Din totalul antemenționat, S.I.I.
a reținut pentru sine 90 Euro și 50 lei, apoi i-a dat investigatorului G.H.C.
90 Euro și 50 lei;
- în data de 04
decembrie 2010, în jurul orelor 19,50 după ce a primit partea din mită cuvenită
polițiștilor, a împărțit-o, reținând pentru sine suma de 30 Euro și 40 lei. De
asemenea, din mita împărțită, i-a dat suma de 30 Euro și 40 lei
investigatorului G.H.C., pe care l-a însărcinat să îi dea banii și lui C.S.;
- în data de 12
decembrie 2010, în jurul orelor 19,55 după ce a primit partea din mită cuvenită
polițiștilor, respectiv 240 Euro și 200 lei a împărțit-o, reținând pentru sine
suma de 25 Euro și 10 lei. Aceiași sumă i-a dat-o și investigatorului G.H.C.,
pe care l-a însărcinat să îi dea banii și lui C.S.;
- în data de 10
decembrie 2010, în jurul orelor 07,30, după ce a primit partea din mită
cuvenită polițiștilor, a împărțit-o pentru colegii săi, pe teancuri, apoi a
reținut pentru sine suma de 30 Euro și 50 lei. Aceiași sumă, i-a remis-o și
investigatorului G.H.C.;
- în data de 19
ianuarie 2011, în jurul orelor 07,25, a primit de la M.V. o parte din suma de
bani colectată cu titlu de mită de către lucrătorii vamali, de la traficanții
de țigări, sumă predată de către B.C.B. lui M.V.;
- în data de 13/14
noiembrie 2010, a împărțit mita colectată de la traficanții de țigări în punct
lucrătorilor de poliție și sieși, și i-a dat lui C.S.S. suma de 45 lei,
reprezentând partea acestuia din sumele încasate cu titlu de mită în timpul
schimbului de noapte, în PTF Naidăș,
Aceste fapte putând
constitui săvârșirea infracțiunii luare de mită, în formă continuată, prev. de
art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional
organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea
art. 33 lit. a) C. pen.
Prin încheierea din
09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,
în dosarul nr. 1249/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.I.I.,
pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data
de 09 martie 2011 inclusiv.
Pentru a lua această
măsură instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile
prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.
pen., reținându-se,, în esență, că inculpatul în calitate
de lucrător de
poliție din cadrul IJPF Caraș-Severin sectorul de poliție Naidăș, împreună cu
alți lucrători de poliție și lucrători vamali în perioada octombrie 2010 - ianuarie
2011 au acționat coordonat, constituiți în grup infracțional cu scopul
sustragerii unor sume importante primite drept mită ca urmare a trecerii cu
vederea, nedenunțării și neconstatării unor infracțiuni sau contravenții comise
la trecerea frontierei de stat a României, în special a traficului cu țigări,
banii obținuți cu titlu de
mită se colectau
într-un fond comun, iar la sfârșitul schimbului se împărțeau egal între
funcționarii
publici.
S-a mai arătat că la
aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică au fost avute în
vedere că aceste fapte sunt de natură să prejudicieze buna reputației a
instituției publice precum și încrederea în buna credință a celor desemnați să
apere legea.
S-a mai arătat că
prin neîndeplinirea sarcinilor specifice polițiștii de frontieră și lucrătorii
vamali vitregesc bugetul consolidat al statului de resurse financiare, pe de
altă parte vameșii și polițiștii de frontieră nu efectuau niciun fel de control
de frontieră, singura interacțiune consta în primirea sumei de bani
prestabilită și față de această situație gruparea criminală putea să se
folosească de această situație pentru a transporta pe lângă țigări orice alte
bunuri periculoase sau interzise la deținere, cum ar fi droguri, materiale
explozive sau toxice, arme sau muniție.
Starea de arest a
inculpatului a fost prelungită succesiv de Curtea de apel București, ultima
dată prin încheierea penală din 05 aprilie 2011 pronunțată în dosar nr. 3103/2/2011
când s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului până la
data de 09 mai 2011.
Instanța a constatat
că în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, cu dispozițiile art. 160
4
alin. (1), raportat la art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., prevăd posibilitatea instanței de judecată de a
dispune liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor
intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18
ani.
Liberarea
provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de
drepturi instituită
pentru a înlocui arestarea preventivă, cu o măsură mai puțin gravă, suficientă
însă pentru a asigura desfășurarea procesului penal sau pentru a împiedica
comiterea altor fapte penale.
Analizând regulile
instituite de dispozițiile procesuale care reglementează instituția liberării
provizorii sub control judiciar, în raport cu situația concretă a
inculpatului S.I.I. instanța apreciază că în
raport cu disp. art. 160
4
alin. (1)
C. proc. pen., rap. la
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., inculpatul are vocația de a
beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în ceea ce privește
maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui
de către organul de urmărire penală, însă cererea apare ca neîntemeiată având în
vedere natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările
concrete în care au fost ele comise.
Astfel, instanța a
reținut că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală
rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi comis luare de mită, în formă
continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art.6 și 7 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un
grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,
totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Instanța a constatat
că în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143 și art. 148
lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă cu privire
la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus care sunt
pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în
libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat
la natura, gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.
Analizând acuzațiile
aduse inculpatului, instanța a constatat că acestea sunt grave, cu un impact
social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane, iar
lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranță și ar
conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a
organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societății pentru
eradicarea climatului infracțional, în caz contrar ar fi încurajate și alte
persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași natură.
Instanța a apreciat
că gravitatea infracțiunilor și pericolul concret pentru ordinea publică rezidă
din modalitatea în care a acționat grupul infracțional organizat, din care se
pare că a făcut parte inculpatul, existând indicii temeinice în acest sens,
care și-au folosit cunoștințele profesionale și funcția avută pentru a asigura
grupului infracțional organizat un mod de operare cât mai eficient, pe de o
parte vitregind bugetul consolidat al statului de resurse financiare, afectând
buna desfășurare a activității comercianților onești pe segmentul comerțului de
țigări.
Instanța a apreciat
că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizare a
cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o
descreștere a celerității urmăririi penale care este în defavoarea actului de
justiție, existând și riscul influențării în mod negativ a desfășurării
urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu a fost finalizată, astfel că
cererea formulată de către inculpatul S.I.I.
apare ca nefondată.
Este adevărat că regula
în procesul penal este cercetarea și judecarea persoanelor în stare de
libertate, excepția fiind cercetarea și judecarea în stare de arest preventiv,
însă în prezenta speță, raportat la toate particularitățile cauzei, instanța a
apreciat că este prioritar interesul general de apărare al ordinii publice față
particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, fiind
necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, păstrarea inculpatului
într-o detenție provizorie, această situație nefiind în contradicție cu
principiul prezumției de nevinovăție, susținerile legate de situația personală
a acestuia (întreținător de familie, tată a 3 copii minori) nefiind de natură
să conducă la punerea în libertate a inculpatului.
Instanța a apreciat
că sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de lege, a admis în principiu
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.I.
Pe fond, văzând că nu
sunt motive de admitere a cererii formulate de către inculpatul S.I.I., în
temeiul art. 160
8a
alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.I.
II. Împotriva acestei
încheieri penale a declarat recurs inculpatul S.I.I. criticând-o ca
netemeinică, solicitând admiterea recursului, apreciind că sunt incidente disp.
art. 160
1
și urm. C. proc. pen.
S-a susținut că
inculpatul se află în perimetrul prezentării materialului de urmărire penală și
nu mai sunt acte procesuale care să reclame plasarea sa în regim de detenție,
cu referire și la circumstanțele de ordin personal ale acestuia, în sensul că
are trei copii minori și își întreținea părinții, mama sa aflându-se în spital
de mai multă vreme.
S-a mai menționat că
activitatea infracțională de care este acuzat inculpatul este întâmplătoare și
că se impune a se face aplicarea principiului egalității de tratament,
apreciind că la două luni de la efectuarea ultimelor acte procesuale în cauză,
dată fiind și poziția procesuală de recunoaștere a faptei, nu se mai justifică
menținerea inculpatului în stare de arest, având în vedere că punerea acestuia
în libertate nu ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Examinând actele și
lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate,
cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd
dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, are în
vedere că recursul declarat de inculpatul S.I.I. se privește ca nefondat și
urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât,
prin încheierea atacată, judecătorul instanței de fond a Curții de Apel
Timișoara a făcut o judicioasă aplicație a dispozițiilor art. 160
8a
alin. (6) C. proc. pen., respingând ca neîntemeiată cererea de liberare
provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.I.
Într-adevăr, deși
sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii în sensul dispozițiilor
art. 160
4
alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen., în propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că
deși inculpatul S.I.I. are vocația de a beneficia de liberare provizorie sub
control judiciar în ceea ce privește maximul pedepsei prevăzute de lege pentru
infracțiunea reținută în sarcina lui de către organul de urmărire penală,
cererea sa apare ca neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea faptelor
pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost ele comise.
Astfel, Înalta Curte
reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală
rezultă indicii temeinice că inculpatul S.I.I. ar fi comis infracțiunea de
luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la
art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., respectiv cea de aderare la un grup infracțional organizat, prev.
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.
pen.
Înalta Curte are în
vedere că în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143
și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă
cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus
care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar
lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică
raportat la gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.
Or, față de
gravitatea extremă a infracțiunilor sus-menționate, imputate, Înalta Curte
reține ca situație de fapt, că în esență inculpatul S.I.I. în
calitate
de lucrător de poliție din cadrul
IJPF Caraș-Severin sectorul de poliție Naidăș, împreună cu alți lucrători de
poliție și lucrători vamali în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 au
acționat coordonat, constituiți în grup infracțional cu scopul sustragerii unor
sume importante primite drept mită ca urmare a trecerii cu vederea, nedenunțării
și neconstatării unor infracțiuni sau contravenții comise la trecerea
frontierei de stat a României, în special a traficului cu țigări, banii
obținuți cu titlu de
mită se colectau
într-un fond comun, iar la sfârșitul schimbului se împărțeau egal între
funcționarii
publici.
La aprecierea
gradului de pericol concret pentru ordinea publică se are în vedere că aceste
fapte sunt de natură să prejudicieze buna reputației a instituției publice
precum și încrederea în buna credință a celor desemnați să apere legea.
Prin neîndeplinirea
sarcinilor specifice polițiștii de frontieră diminuează bugetul consolidat al
statului de resurse financiare și față de această situație gruparea criminală
putea să transporta pe lângă țigări orice alte bunuri periculoase sau interzise
la deținere, cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme sau
muniție.
Înalta Curte are în
vedere, pe de altă parte, pe același palier al examinării situației de fapt
imputate, numărul sporit de acte materiale, reținând că recurentul inculpat S.I.I.
în calitatea sa de lucrător de poliție, având gradul profesional de inspector principal
de poliție (aviz de poliție judiciară nr. S/784742 din 1 decembrie 2004, retras
prin Ordinul nr. S/1157988 din 5 noiembrie 2010, așadar după comiterea primului
act material al infracțiunii), constând în următoarele:
- în data de 04
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,35, după ce a primit partea din mita
colectată de la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în
mod ilegal în țară, cuvenită polițiștilor din punct, a împărțit-o pentru lucrători,
apoi a dat investigatorului G.H.C. și agentului L.C.D. câte 10 Euro și 40 lei
și le-a dat bani pentru le remite și lui D.S. și N.I.;
- în data de 08
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,30, după ce a primit partea din mită cuvenită
polițiștilor, colectată de la traficanții de țigări care au introdus ilegal
țigări în țară, a împărțit-o pentru sine și colegii săi, pe teancuri, apoi i-a
dat suma de 190 lei investigatorului G.H.C.;
- în data de 09/10
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,35, după ce a primit partea din mita
colectată de la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în
mod ilegal în țară, cuvenită polițiștilor din punct, a împărțit-o pentru sine
și lucrători, apoi a dat investigatorului G.H.C. și agentului de poliție I.V.
câte 10 Euro și 30 lei, reprezentând fracțiunile lor din sumele primite în
interiorul PTF Naidăș de către lucrătorii vamali și de poliție, de la
traficanții de țigări, în tura de noapte din 09/10 noiembrie 2010;
- în data de 20
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,00, a preluat de la B.C.B. o jumătate din
partea de mita colectată de la traficanții de țigări, în acea zi, în PTF
Naidăș, cuvenită lucrătorilor de poliție, pe care a împărțit-o între aceștia și
din care și-a reținut 35 Euro și 125 lei. Ulterior i-a dat investigatorului
G.H.C. suma de 35 Euro și 125 lei și totodată i-a mai înmânat 25 Euro și 100
lei, pentru a-i remite agentului principal de poliție L.C.D.;
- în data de 18
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,30, a primit jumătate din mita colectată de
la traficanți, pentru a li se permite introducerea de țigări în mod ilegal,
reprezentând partea polițiștilor, a împărțit-o pentru sine și lucrători, apoi
i-a dat investigatorului G.H.C. suma de 15 Euro și 40 lei, și i-a mai înmânat
acestuia aceeași sumă, pentru a o remite agentului D.S.;
- în data de 24
noiembrie 2010, în jurul orelor 19,30, după ce a primit de la B.C.B. partea din
foloasele colectate de la traficanții cărora li s-a permis introducerea de
țigări în țară, în mod ilegal a reținut pentru sine 20 Euro și 60 lei. Ulterior
i-a dat investigatorului G.H.C. 20 Euro și 60 lei, iar agentului D.S. tot 20 Euro
și 60 lei, 25 Euro și 100 lei;
- în data de 26
noiembrie 2010, în jurul orelor 07,20, după ce a primit de la B.C.B. partea din
foloasele colectate de la traficanții cărora li s-a permis introducerea de
țigări în țară, cuvenită lucrătorilor de poliție, i-a împărțit pe persoane și
i-a dat investigatorului G.H.C. suma de 170 Euro și 30 lei;
- în data de 28
noiembrie 2010, din suma cuvenită lucrătorilor de poliție din PTF Naidăș, din
mita primită pentru aceasta dată pe tura de zi și preluată de către el de la
controlorii vamali, și-a reținut 410 Euro și 30 lei, după terminarea orelor de
program, la domiciliul său. Tot atunci a dat investigatorului G.H.C. și
agenților de poliție M.V. și C.S.S. câte 410 Euro și 30 lei, reprezentând
partea cuvenită lor, din mita primită în PTF Naidăș, la data de 28 noiembrie 2010;
- în data de 14
decembrie 2010, în jurul orelor 07,30, la sfârșitul turei de noapte, s-a
întâlnit în toaleta situată la parterul PTF Naidăș cu controlorul vamal E.A.D.,
de la care a primit jumătate din mita încasată de către lucrătorii vamali în
timpul programului de lucru, respectiv 435 Euro și 240 lei, pe care a
împărțit-o pentru sine și colegii săi, polițiști. Din totalul antemenționat, S.I.I.
a reținut pentru sine 90 Euro și 50 lei, apoi i-a dat investigatorului G.H.C.
90 Euro și 50 lei;
- în data de 04
decembrie 2010, în jurul orelor 19,50 după ce a primit partea din mită cuvenită
polițiștilor, a împărțit-o, reținând pentru sine suma de 30 Euro și 40 lei. De
asemenea, din mita împărțită, i-a dat suma de 30 Euro și 40 lei
investigatorului G.H.C., pe care l-a însărcinat să îi dea banii și lui C.S.;
- în data de 12
decembrie 2010, în jurul orelor 19,55 după ce a primit partea din mită cuvenită
polițiștilor, respectiv 240 Euro și 200 lei a împărțit-o, reținând pentru sine
suma de 25 Euro și 10 lei. Aceiași sumă i-a dat-o și investigatorului G.H.C.,
pe care l-a însărcinat să îi dea banii și lui C.S.;
- în data de 10
decembrie 2010, în jurul orelor 07,30, după ce a primit partea din mită
cuvenită polițiștilor, a împărțit-o pentru colegii săi, pe teancuri, apoi a
reținut pentru sine suma de 30 Euro și 50 lei. Aceiași sumă, i-a remis-o și investigatorului
G.H.C.;
- în data de 19 ianuarie
2011, în jurul orelor 07,25, a primit de la M.V. o parte din suma de bani
colectată cu titlu de mită de către lucrătorii vamali, de la traficanții de
țigări, sumă predată de către B.C.B. lui M.V.;
- în data de 13/14
noiembrie 2010, a împărțit mita colectată de la traficanții de țigări în punct
lucrătorilor de poliție și sieși, și i-a dat lui C.S.S. suma de 45 lei,
reprezentând partea acestuia din sumele încasate cu titlu de mită în timpul
schimbului de noapte, în PTF Naidăș.
De altfel, pericolul
concret pentru ordinea publică relativ la persoana recurentului inculpat S.I.I.
este relativ și la modalitatea în care a acționat grupul infracțional
organizat, din care că a făcut parte inculpatul, existând indicii temeinice în
acest sens, care și-au folosit cunoștințele profesionale și funcția avută
pentru a asigura grupului infracțional organizat un mod de operare cât mai
eficient și afectând buna desfășurare a activității comercianților onești pe
segmentul comerțului de țigări.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul formulat de inculpatul S.I.I. împotriva încheierii nr. 155/PI
din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în
dosarul nr. 547/59/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 11 mai 2011.