ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea penală

nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 368/59/201, în baza art. 160

8

alin. (1) C.

proc. pen., s-a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul R.A.I.

În temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A.I.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 368/59/2011

la Curtea de Apel Timișoara inculpatul R.A.I. a formulat o cerere de liberare

provizorie sub control judiciar potrivit disp. art. 160

1

și urm. C.

proc. pen., prin apărătorul acestuia, avocat F.S., cerere care a fost însușită

la termenul de judecată din data de 18 martie 2011 de către inculpat, acesta

fiind audiat prin sistemul videoconferință, potrivit prevederilor art. 74

1

C. proc. pen.

În motivarea cererii

s-a solicitat liberarea acestuia sub control judiciar de sub efectele mandatului

de arestare preventivă emis în baza încheierii din 09 februarie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția penală, în dosarul penal nr. 1211/2/2011,

mandat prelungit prin încheierea din 03 martie 2011 pronunțată de aceeași

instanță în dosarul penal nr. 1915/2/2011, cu instituirea obligațiilor

prevăzute de textul art. 160

2

alin. (1), (4) C. proc. pen.

S-a arătat că

inculpatul îndeplinește condițiile de admisibilitate ale unei asemenea cereri,

deoarece pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina

acestuia prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nu depășește 18

ani, nu se constată existența unor date din care să rezulte necesitatea de a fi

împiedicat să săvârșească altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului și se obligă să respecte toate obligațiile impuse pe durata

liberării provizorii sub control judiciar și cu respectarea dispozițiilor date

de organul de supraveghere.

Inculpatul a mai

invocat prezumția de nevinovăție, jurisprudența CEDO, dar a arătat că apare ca

nevinovat în ceea ce privește acuzațiile care i-au fost aduse, neîncălcându-și

atribuțiile de serviciu în schimbul unor avantaje materiale sau financiare.

De asemenea, s-a mai

arătat că este exclusă posibilitatea de a zădărnici aflarea adevărului în

condițiile în care și-a pierdut calitatea de polițist de frontieră, cu atât mai

mult cu cât probele decisive pe care se bazează acuzarea constau în

interceptări de convorbiri și înregistrări ambientale.

Inculpatul a mai

arătat în motivarea cererii că în cursul cercetării penale au fost săvârșite o

serie de neregularități, ceea ce evocă producerea unei vătămări care nu ar

putea fi înlăturată decât prin anularea lor, iar cercetarea în stare de

libertate nu permite conturarea unei pericol concret pentru ordinea publică.

La ședința de

judecată din data de 18 martie 2011 inculpatul a arătat că dorește să

beneficieze de dreptul la tăcere, aspect consemnat în dosarul cauzei.

Au fost atașate

dosarul nr. 257/P/2010 al D.N.A. (copie).

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din

09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 1211/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.A.I.,

pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data

de 09 martie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 29/UP

din 09 februarie 2011.

Organul de urmărire

penală a reținut în sarcina inculpatului R.A.I. că acționând în cadrul grupului

infracțional organizat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a acceptat să faciliteze activitățile de contrabandă cu țigări ale traficanților, să participe

la împărțirea sumelor provenite din mită, să nu denunțe activitățile ilegale în

punctul de trecere al frontierei și să fie recompensat pentru aceste

activități, infracțiuni încadrate juridic la cea de luare de mită în formă continuată

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la infracțiunea de

aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003.

Astfel, la data de 11

decembrie 2010, în jurul orelor 7,40 a participat împreună cu B.C. și

investigatorul I.M.D. la împărțirea cartușelor de țigări polițiștilor, cartușe

primite cu titlu de mită de la traficanți de către lucrătorii vamali și a

primit trei cartușe; în data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 19,50 a primit de la B.C. suma de 15 Euro și 10 lei reprezentând partea sa din mita colectată în

schimbul de zi de la traficanții de țigări pentru a li se permite introducerea

ilegală de țigări în țară; în data de 07 decembrie 2010, în jurul orelor 8,05 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 20 de Euro și 30 de lei reprezentând partea sa din

mita colectată pe tura de noapte de la traficanții de țigări cărora li s-a

permis introducerea de țigări în țară în mod ilegal; în data de 06 ianuarie 2011,

în jurul orelor 19,35, împreună cu investigatorul I.M.D., C.C., C.A. și N.F. a

împărțit mita colectată pe timpul schimbului de zi de la traficanții de țigări,

predată de către C.D.; în data de 15 decembrie 2010, în jurul orelor 7,50 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 35 Euro și 50 lei, reprezentând partea sa din mita

colectată în schimbul de noapte de la traficanții de țigări, cărora li s-a

permis introducerea de țigări în țară în mod ilegal.

În motivarea

încheierii judecătorul a apreciat că în speța de față sunt îndeplinite

cerințele art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc.

pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, s-a statuat

că există indicii temeinice și probe din care rezultă că inculpatul ar fi

săvârșit faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind declarația

investigatorului sub acoperire I.M.D. din data de 18 decembrie 2010, 11

ianuarie 2011, procesele-verbale întocmite de investigator în data de 11

decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 07 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011,

procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental din 11

decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 15 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011.

În ceea ce privește

luarea măsurii arestării preventive s-a arătat că fapta reținută în sarcina

inculpatului este gravă, activitatea infracțională derulându-se pe o perioadă

îndelungată de timp, apreciindu-se că punerea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura

infracțiunilor comise, modul de operare, capacitatea de relaționare dintre

inculpați în realizarea scopului ilicit, calitatea de funcționar public, locul

și scopul comiterii (la un punct de frontieră al țării pentru a facilita

contrabanda cu țigări).

Judecătorul a

constatat lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unor

măsuri preventive alternative mai puțin restrictive cum sunt măsura obligării

de a nu părăsi țara sau localitatea, iar invocarea unor circumstanțe personale

favorabile legate de statutul lor social, mediu familial organizat, problemele

de familie sau de sănătate, nu pot conduce la respingerea propunerii de

arestare preventivă sau aplicarea unor măsuri restrictive de libertate mai

puțin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen.

În final s-a apreciat

că măsura arestului preventiv este justificată și de necesitatea asigurări unei

bune desfășurări a procesului penal, aspect care nu încalcă prezumția de

nevinovăție, deoarece cauza este caracterizată printr-un ridicat grad de complexitate

și presupune efectuarea unui număr mare de acte de urmărire penală și pentru

realizarea cărora este necesară prezența inculpaților la dispoziția organelor

de urmărire penală în vederea finalizării cu celeritate a anchetei.

Instanța constată că

în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cu dispozițiile art. 160

4

alin. (1), raportat la art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., prevăd posibilitatea instanței de judecată de a

dispune liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

Liberarea provizorie

sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită

pentru a înlocui arestarea preventivă, cu o măsură mai puțin gravă, suficientă

însă pentru a asigura desfășurarea procesului penal sau pentru a împiedica

comiterea altor fapte penale.

Analizând regulile

instituite de dispozițiile procesuale care reglementează instituția liberării

provizorii sub control judiciar, în raport cu situația concretă a inculpatului R.A.I.,

instanța apreciază că în raport cu disp. art. 160

4

alin. (1) C.

proc. pen., rap. la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul

are vocația de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în ceea

ce privește maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în

sarcina lui de către organul de urmărire penală, însă cererea apare ca

neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care este

cercetat și împrejurările concrete în care au fost ele comise.

Astfel, Curte reține

că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă

indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina

acestuia de către procuror, respectiv acelea de luare de mită în formă

continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la

infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003.

Instanța constată că

în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă cu privire

la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus care sunt

pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică

raportat la natura, gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.

Analizând acuzațiile

aduse inculpatului, instanța constată că acestea sunt grave, cu un impact

social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane, iar

lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranță și ar

conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a

organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societății pentru

eradicarea climatului infracțional, în caz contrar ar fi încurajate și alte

persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași natură.

Instanța apreciază că

punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizarea

cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o

descreștere a celerității urmăririi penale care este în defavoarea actului de

justiție, existând și riscul influențării în mod negativ a desfășurării

urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu a fost finalizată, astfel că

cererea formulată de către inculpatul R.A.I. apare ca nefondată.

Este adevărat că regula

în procesul penal este cercetarea și judecarea persoanelor în stare de

libertate, excepția fiind cercetarea și judecarea în stare de arest preventiv,

însă în prezenta speță, raportat la toate particularitățile cauzei, instanța

apreciază că este prioritar interesul general de apărare al ordinii publice

față de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de

libertate, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, păstrarea

inculpatului într-o detenție provizorie, această situație nefiind în

contradicție cu principiul prezumției de nevinovăție pe care a invocat-o

inculpatul în favoarea sa.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul R.A.I., criticând soluția ca netemeinică

și solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, analizând

recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform disp.

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.

Din probele

administrate până în prezent, în cauză subzistă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină, iar prin încheierea

prin care s-a luat măsura arestării preventive, instanța de judecată a

constatat că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Cererea formulată de

inculpat este admisibilă prin prisma condițiilor prev. în art. 160

2

alin.

(1) (în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute nu

este mai mare de 18 ani) și, în art. 160

2

alin. (2) (nu există date

din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă).

Liberarea provizorie

sub control judiciar presupune însă nu doar analizarea condițiilor de

legalitate ci și temeinicia unei astfel de cereri, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 160

8a

C. proc. pen., iar aceasta presupune în

principal o analiză a oportunității admiterii unei astfel de cereri.

Înalta Curte

apreciază că în mod corect a decis prima instanță că în acest moment procesual

nu este oportună punerea în libertate a inculpatului, deoarece aceasta ar impieta

asupra bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere multitudinea

inculpaților cercetați în cauză, amploarea activității infracționale și

perioada relativ scurtă de când inculpatul R.A.I. a fost arestat (9 februarie

2011).

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul

inculpatului conform disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.A.I. împotriva

încheierii nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosar nr. 368/59/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 31 martie 2011.