ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2011

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 368/59/201, în baza art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A.I. În temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A.I. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 368/59/2011 la Curtea de Apel Timișoara inculpatul R.A.I. a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar potrivit disp.

art. 160 1 și urm. C. proc. pen., prin apărătorul acestuia, avocat F.S., cerere care a fost însușită la termenul de judecată din data de 18 martie 2011 de către inculpat, acesta fiind audiat prin sistemul videoconferință, potrivit prevederilor art. 74 1 C. proc. pen. În motivarea cererii s-a solicitat liberarea acestuia sub control judiciar de sub efectele mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, în dosarul penal nr. 1211/2/2011, mandat prelungit prin încheierea din 03 martie 2011 pronunțată de aceeași instanță în dosarul penal nr. 1915/2/2011, cu instituirea obligațiilor prevăzute de textul art. 160 2 alin. (1), (4) C. proc.

pen. S-a arătat că inculpatul îndeplinește condițiile de admisibilitate ale unei asemenea cereri, deoarece pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nu depășește 18 ani, nu se constată existența unor date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului și se obligă să respecte toate obligațiile impuse pe durata liberării provizorii sub control judiciar și cu respectarea dispozițiilor date de organul de supraveghere. Inculpatul a mai invocat prezumția de nevinovăție, jurisprudența CEDO, dar a arătat că apare ca nevinovat în ceea ce privește acuzațiile care i-au fost aduse, neîncălcându-și atribuțiile de serviciu în schimbul unor avantaje materiale sau financiare.

De asemenea, s-a mai arătat că este exclusă posibilitatea de a zădărnici aflarea adevărului în condițiile în care și-a pierdut calitatea de polițist de frontieră, cu atât mai mult cu cât probele decisive pe care se bazează acuzarea constau în interceptări de convorbiri și înregistrări ambientale. Inculpatul a mai arătat în motivarea cererii că în cursul cercetării penale au fost săvârșite o serie de neregularități, ceea ce evocă producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea lor, iar cercetarea în stare de libertate nu permite conturarea unei pericol concret pentru ordinea publică. La ședința de judecată din data de 18 martie 2011 inculpatul a arătat că dorește să beneficieze de dreptul la tăcere, aspect consemnat în dosarul cauzei.

Au fost atașate dosarul nr. 257/P/2010 al D.N.A. (copie). Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: Prin încheierea din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1211/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.A.I., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data de 09 martie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 29/UP din 09 februarie 2011. Organul de urmărire penală a reținut în sarcina inculpatului R.A.I.

că acționând în cadrul grupului infracțional organizat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a acceptat să faciliteze activitățile de contrabandă cu țigări ale traficanților, să participe la împărțirea sumelor provenite din mită, să nu denunțe activitățile ilegale în punctul de trecere al frontierei și să fie recompensat pentru aceste activități, infracțiuni încadrate juridic la cea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, la data de 11 decembrie 2010, în jurul orelor 7,40 a participat împreună cu B.C.

și investigatorul I.M.D. la împărțirea cartușelor de țigări polițiștilor, cartușe primite cu titlu de mită de la traficanți de către lucrătorii vamali și a primit trei cartușe; în data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 19,50 a primit de la B.C. suma de 15 Euro și 10 lei reprezentând partea sa din mita colectată în schimbul de zi de la traficanții de țigări pentru a li se permite introducerea ilegală de țigări în țară; în data de 07 decembrie 2010, în jurul orelor 8,05 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 20 de Euro și 30 de lei reprezentând partea sa din mita colectată pe tura de noapte de la traficanții de țigări cărora li s-a permis introducerea de țigări în țară în mod ilegal; în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,35, împreună cu investigatorul I.M.D., C.C., C.A.

și N.F. a împărțit mita colectată pe timpul schimbului de zi de la traficanții de țigări, predată de către C.D.; în data de 15 decembrie 2010, în jurul orelor 7,50 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 35 Euro și 50 lei, reprezentând partea sa din mita colectată în schimbul de noapte de la traficanții de țigări, cărora li s-a permis introducerea de țigări în țară în mod ilegal. În motivarea încheierii judecătorul a apreciat că în speța de față sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Astfel, s-a statuat că există indicii temeinice și probe din care rezultă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind declarația investigatorului sub acoperire I.M.D.

din data de 18 decembrie 2010, 11 ianuarie 2011, procesele-verbale întocmite de investigator în data de 11 decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 07 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011, procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental din 11 decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 15 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011. În ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive s-a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului este gravă, activitatea infracțională derulându-se pe o perioadă îndelungată de timp, apreciindu-se că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura infracțiunilor comise, modul de operare, capacitatea de relaționare dintre inculpați în realizarea scopului ilicit, calitatea de funcționar public, locul și scopul comiterii (la un punct de frontieră al țării pentru a facilita contrabanda cu țigări).

Judecătorul a constatat lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unor măsuri preventive alternative mai puțin restrictive cum sunt măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, iar invocarea unor circumstanțe personale favorabile legate de statutul lor social, mediu familial organizat, problemele de familie sau de sănătate, nu pot conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă sau aplicarea unor măsuri restrictive de libertate mai puțin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În final s-a apreciat că măsura arestului preventiv este justificată și de necesitatea asigurări unei bune desfășurări a procesului penal, aspect care nu încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece cauza este caracterizată printr-un ridicat grad de complexitate și presupune efectuarea unui număr mare de acte de urmărire penală și pentru realizarea cărora este necesară prezența inculpaților la dispoziția organelor de urmărire penală în vederea finalizării cu celeritate a anchetei. Instanța constată că în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu dispozițiile art. 160 4 alin. (1), raportat la art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., prevăd posibilitatea instanței de judecată de a dispune liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă, cu o măsură mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura desfășurarea procesului penal sau pentru a împiedica comiterea altor fapte penale. Analizând regulile instituite de dispozițiile procesuale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, în raport cu situația concretă a inculpatului R.A.I., instanța apreciază că în raport cu disp. art. 160 4 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul are vocația de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în ceea ce privește maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui de către organul de urmărire penală, însă cererea apare ca neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost ele comise.

Astfel, Curte reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina acestuia de către procuror, respectiv acelea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Instanța constată că în speța de față sunt întrunite astfel condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor menționate mai sus care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura, gravitatea infracțiunilor de care este acuzat.

Analizând acuzațiile aduse inculpatului, instanța constată că acestea sunt grave, cu un impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranță și ar conduce la o scădere a încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societății pentru eradicarea climatului infracțional, în caz contrar ar fi încurajate și alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeași natură.

Instanța apreciază că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizarea cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o descreștere a celerității urmăririi penale care este în defavoarea actului de justiție, existând și riscul influențării în mod negativ a desfășurării urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu a fost finalizată, astfel că cererea formulată de către inculpatul R.A.I. apare ca nefondată.

Este adevărat că regula în procesul penal este cercetarea și judecarea persoanelor în stare de libertate, excepția fiind cercetarea și judecarea în stare de arest preventiv, însă în prezenta speță, raportat la toate particularitățile cauzei, instanța apreciază că este prioritar interesul general de apărare al ordinii publice față de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, păstrarea inculpatului într-o detenție provizorie, această situație nefiind în contradicție cu principiul prezumției de nevinovăție pe care a invocat-o inculpatul în favoarea sa. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.A.I., criticând soluția ca netemeinică și solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat. Din probele administrate până în prezent, în cauză subzistă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină, iar prin încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive, instanța de judecată a constatat că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Cererea formulată de inculpat este admisibilă prin prisma condițiilor prev. în art. 160 2 alin. (1) (în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute nu este mai mare de 18 ani) și, în art. 160 2 alin. (2) (nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă). Liberarea provizorie sub control judiciar presupune însă nu doar analizarea condițiilor de legalitate ci și temeinicia unei astfel de cereri, așa cum rezultă din dispozițiile art. 160 8a C. proc.

pen., iar aceasta presupune în principal o analiză a oportunității admiterii unei astfel de cereri. Înalta Curte apreciază că în mod corect a decis prima instanță că în acest moment procesual nu este oportună punerea în libertate a inculpatului, deoarece aceasta ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere multitudinea inculpaților cercetați în cauză, amploarea activității infracționale și perioada relativ scurtă de când inculpatul R.A.I. a fost arestat (9 februarie 2011). Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul inculpatului conform disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.A.I. împotriva încheierii nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 368/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2011.