ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2011 și

înregistrată sub

nr. 523/59/2011, pe rolul

Curții de Apel Timișoara, inculpatul A.D.

a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, motivând că

sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că punerea sa în libertate nu va

zădărnici aflarea adevărului, nu este recidivist, va respecta obligațiile ce i

se vor impune, iar infracțiunile pentru care

este

cercetat au ca limită maximă de pedeapsă 12 ani închisoare.

Prin încheierea penală nr. 149/PI

din 22 aprilie 2011 a Curții de

Apel Timișoara,

secția penală, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul A.D.

de liberare provizorie sub control judiciar.

Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se hotărî astfel s-au

reținut următoarele:

Prin încheierea din 09 februarie

2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea

preventivă a

inculpatului

A.D. pe o perioadă de 29 zile, de la data de

09 februarie 2011 până la 09 martie 2011.

Pentru luarea acestei măsuri s-a

reținut în fapt că: în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, A.D. a aderat

la grupul infracțional organizat constituit din alți lucrători de poliție de

P.T.F.

Moravița,

vameși din cadrul Biroului Vamal Moravița și alte persoane implicate în

activități de introducere frauduloasă de țigări în România,

acționând, în mod coordonat, în

scopul comiterii unor infracțiuni de

corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii

materiale, care erau împărțite între membrii grupării infracționale; că în

calitate de

agent

de poliție la P.T.F. Moravița, a consimțit ca împreună cu ceilalți

polițiști să nu își îndeplinească, pe timpul

serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea și controlul trecerii

frontierei de stat,

precum și prevenirea și

combaterea faptelor specifice criminalității

transfrontaliere săvârșite

în zona de competență, urmărind să

primească,

în schimb, diferite foloase cu titlu de mită; că pe fondul conivenței

infracționale privitoare la omisiunea de a-și exercita

corespunzător atribuțiile profesionale, A.D. s-a

integrat în

grupul infracțional

organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea

acțiunilor celorlalți membri ai grupării

criminale, care presupuneau, în

esență:

asigurarea realizării contactului cu traficanții de țigări, colectarea sumelor

de bani date de către aceștia, cu titlu de mită, împărțirea respectivelor

foloase și protecția traficanților pe traseul de

deplasare până la

locurile de depozitare a mărfii.

De asemenea, s-a apreciat că

faptele ar întruni elementele

constitutive

ale infracțiunilor de luare de mită în formă continuată

prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și la art.

9 din Legea

nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare

la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a apreciat că inculpatul „are vocație" de a

beneficia de

liberare provizorie sub

control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160

4

alin.

(1) raportat la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. privind maximul

pedepsei

prevăzute de lege, însă cererea nu

este întemeiată, având în vedere

natura

și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările

concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea

condiției prevăzută de

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

instanța are în vedere faptul că potrivit art.

141

1

C. pen.

„prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa

prevăzută în textul de lege care incriminează

fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de

reducere sau de

majorare a pedepsei". Astfel, potrivit art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C.

pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are

atribuții de constatare sau de sancționare a

contravențiilor ori de

constatare,

urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu

pedeapsa

prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind

săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control",

ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii

de la 3 la 15 ani și interzicerea

unor

drepturi. Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la

majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o

cauză de

majorare a pedepsei în sensul art. 141

1

C. pen.,

neputând fi avută în vedere la verificare

condiției reglementate de art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen.

În ce privește netemeinicia cererii de liberare

provizorie sub

control judiciar, s-a

reținut că din întreg probatoriul administrat în

dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis

infracțiunile

de aderare la un grup infracțional organizat și luare de

mită, în formă continuată prevăzute de art. 254

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (99 din Legea nr. 78/2000 și

art. 7 alin. (3) din Legea nr.

39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Pe de altă parte, se reține că

din întreg probatoriul administrat în

dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul

ar face parte

dintr-un grup infracțional

organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de

încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune

în mod rezonabil că nu

au încetat odată cu

luarea la cunoștință a demarării anchetei penale;

existând o ierarhizare

în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpați

având

atribuții precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată

de această organizare, și interesul de a asigura

scăparea de orice

sancțiune.

Prin urmare, s-a apreciat că lăsarea în libertate, în

acest

moment, a unuia dintre potențialii

membrii ai acestui grup ar putea

influența

în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în

care

aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor

persoane.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul A.D. a declarat,

în termen

legal, prezentul recurs.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând actele

și lucrările dosarului, constată că

prin încheierea de ședință din 6 mai 2011, Curtea de

Apel Timișoara,

secția

penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului

A.D., iar recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost

respins ca nefondat prin Decizia

penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Așa fiind, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva

încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost

respinsă cererea de

liberare

provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.

Recursul declarat

învederându-se, așadar nefondat, urmează

ca,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul

apărătorului

desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.D.

împotriva încheierii penale nr. 149/PI din 22 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosarul

nr. 523/59/2011.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 9 mai 2011.