ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1856/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2011 și înregistrată sub nr. 523/59/2011, pe rolul Curții de Apel Timișoara, inculpatul A.D. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că punerea sa în libertate nu va zădărnici aflarea adevărului, nu este recidivist, va respecta obligațiile ce i se vor impune, iar infracțiunile pentru care este cercetat au ca limită maximă de pedeapsă 12 ani închisoare. Prin încheierea penală nr. 149/PI din 22 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul A.D.

de liberare provizorie sub control judiciar. Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se hotărî astfel s-au reținut următoarele: Prin încheierea din 09 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D. pe o perioadă de 29 zile, de la data de 09 februarie 2011 până la 09 martie 2011. Pentru luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, A.D. a aderat la grupul infracțional organizat constituit din alți lucrători de poliție de P.T.F.

Moravița, vameși din cadrul Biroului Vamal Moravița și alte persoane implicate în activități de introducere frauduloasă de țigări în România, acționând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii materiale, care erau împărțite între membrii grupării infracționale; că în calitate de agent de poliție la P.T.F. Moravița, a consimțit ca împreună cu ceilalți polițiști să nu își îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, precum și prevenirea și combaterea faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită; că pe fondul conivenței infracționale privitoare la omisiunea de a-și exercita corespunzător atribuțiile profesionale, A.D.

s-a integrat în grupul infracțional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acțiunilor celorlalți membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esență: asigurarea realizării contactului cu traficanții de țigări, colectarea sumelor de bani date de către aceștia, cu titlu de mită, împărțirea respectivelor foloase și protecția traficanților pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii. De asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. S-a apreciat că inculpatul „are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 4 alin. (1) raportat la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiției prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., instanța are în vedere faptul că potrivit art. 141 1 C. pen.

„prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control", ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiției reglementate de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reținut că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (99 din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării anchetei penale; existând o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată de această organizare, și interesul de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, s-a apreciat că lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potențialii membrii ai acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul A.D. a declarat, în termen legal, prezentul recurs. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin încheierea de ședință din 6 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului A.D., iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Așa fiind, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.

Recursul declarat învederându-se, așadar nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 149/PI din 22 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 523/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2011.