ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

In

baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin

încheierea penală nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011, s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul N.D.L.

În considerentele acestei hotărâri s-a

reținut, în esență, că, deși condițiile de formă prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracțiunile

pentru care este cercetat inculpatul N.D.L., legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu

este întemeiată în raport de pericolul social și gravitatea deosebită a

faptelor reținute în sarcina inculpatului.

În considerarea gravității faptelor

s-a reținut atât modalitatea de derulare a acestora, dar și perioada

îndelungată a activității infracționale, din convorbirile ambientale purtate

între inculpați rezultând că din activitatea infracțională desfășurată se

obțineau sume de bani de ordinul zecilor de mii și chiar sutelor de mii de Euro

pe fiecare tură de serviciu și că aceștia beneficiau de o veritabilă „protecție"

din partea șefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obținută

în schimbul remiterii unei părți din foloasele pecuniare obținute. în plus,

activitatea infracțională desfășurată de către lucrătorii vamali și de

polițiștii de frontieră puși sub învinuire constituia un veritabil mod de

viață, iar exercitarea actelor materiale de luare de mită reprezenta singura

lor preocupare pe timpul serviciului.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că

activitatea infracțională era, în principiu, generalizată la nivelul

majorității lucrătorilor vamali și a polițiștilor de frontieră din P.T.F.

Moravița și P.T.F. Foeni și că, în perioada în care s-au desfășurat

cercetările, au existat situații în care, potrivit organizării activității

lucrătorilor vamali, o anumită grupă a acestora a lucrat succesiv cu mai multe

ture formate din polițiști de frontieră diferiți, precum și cazuri în care

anumiți vameși sau polițiști s-au mutat de pe o tură pe alta, ori au venit cu

transfer de la alte structuri de poliție. însă, niciuna dintre aceste situații

nu a constituit vreun impediment ca activitatea grupului infracțional organizat

să se desfășoare în același ritm, iar funcționarii nou-veniți ori cei care s-au

văzut puși în situația de a interacționa pentru prima dată s-au integrat

aproape instantaneu în gruparea criminală, utilizând regulile și modul de

operare prestabilite.

În egală măsură, s-a reținut că

faptele săvârșite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputație a

instituțiilor publice, precum și încrederea în buna credință a celor desemnați

să apere legea.

Pentru considerentele anterior

menționate, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul N.D.L., care a criticat hotărârea atacată

sub aspectul greșitei rețineri de către prima instanță a neîndeplinirii

condițiilor negative prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

În concluzie, s-a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.D.L.

este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Inculpatul N.D.L. este cercetat în

dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni

de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat

și, respectiv, a două infracțiuni de luare de mită, în formă continuată,

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și

art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu

aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr.

39/2003.

Prin

încheierea de ședință din data de 09 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1250/2/2011(539/2011), s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului N.D.L. pentru săvârșirea infracțiunilor mai

sus menționate, reținându-se că, în calitate de lucrător vamal, inculpatul a

aderat la un grup infracțional organizat, constituit din lucrători vamali din

cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI

II

și din polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Timiș - Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni - Punctul

de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție

și de contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a

altor beneficii materiale.

Au

fost reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă

bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina lui, precum și

faptul că infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege

cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea

extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și

sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică pe care îl

generează aceste fapte.

Ulterior,

măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv prin

încheierea din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a

penală, în dosarul nr. 1878/2/2011 (811/2011) și încheierea din 4 aprilie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr.

3022/2/2011 (1295/2011).

Prin încheierea nr. 82/PI din 22

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, care face obiectul

analizei în prezenta cauză, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

Încheierea

atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat N.D.L.

dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Î

n concordanță cu prevederile art. 5

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda

liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel,

instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale

acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului

de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite

și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea

provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele

măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

Potrivit

jurisprudenței, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele

caracteristici: accesorialitate - față de măsura arestării preventive a

inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil,

arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi

revocată atunci când cel liberat nu îndeplinește sau încalcă obligațiile impuse

la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la

aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de

lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale

în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea

împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că

deținerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal

pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și

obligațiile ce se impun la liberare și, respectiv, caracter de garanție, având

ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiționată de

îndeplinirea unor condiții impuse la liberare.

În

plus, se constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la

baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la

elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care

circumstanțiază persoana inculpatului.

În

raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte

constată că prima instanța a apreciat corect că, deși inculpatul N.D.L. „avea

vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în

raport de dispozițiile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., cererea sa

nu era întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care

este cercetat și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile.

În

acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă

indicii că inculpatul ar fi comis două infracțiuni de aderare sau sprijinire

sub orice formă a unui grup infracțional organizat și a două infracțiuni de

luare de mită, în formă continuată, reținându-se, an concret, că la data de 06

noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal P.I., fiind de

serviciu, împreună cu polițiștii de frontieră V.B. (colaborator cu identitate

protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. și V.A.I., au

permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al

frontierei FOENI

II,

a unor contrabandiști, a

căror identitate a rămas neidentificată pană în prezent, având cartușe de

țigări ascunse în autoturisme, la „tariful de 1 Euro/cartuș; la finalul turei,

numitul P.I. a împărțit banii primiți, cu titlul de mită, între lucrătorii

vamali și polițiști, înmânând „partea" poliției de frontieră, în cuantum

de 60 Euro, numitului M.T. (colaborator cu identitate protejată); B.V. i-a dat

50 de Euro și lui V.B. (colaborator cu identitate protejată), spunând că va

reveni cu un transport țigări.

La

data de 10 noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal K.A., fiind

de serviciu, împreună cu polițiștii de frontieră V.B. (colaborator cu

identitate protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. și V.A.I.,

a permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al

frontierei FOENI

II,

a contrabandiștilor B.V.,

M.M. și V.Z., care le-au înmânat, cu titlul de mită, suma totală de 450 Euro;

de asemenea, au permis trecerea frontierei și altor contrabandiști, a căror

identitate a rămas neidentificată până în prezent, având aprox. 40 -50

cartușe/autoturism, contra unui „tarif de 1 Euro/cartuș, astfel încât la

finalul turei, numitul K.A. a împărțit banii primiți (610 Euro) cu titlul de

mită, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând „partea" poliției de

frontieră, în cuantum de 300 Euro, numitului V.B. (colaborator cu identitate

protejată).

Ulterior,

în noaptea de 01/02 decembrie 2010, ca urmare a deciziei șefilor de tură D.V.

și S.A.I., s-a permis trecerea peste graniță a autoturismelor ce transportau

țigări de contrabandă în schimbul remiterii de către traficanții de țigări a

sumei de 50 de Euro pentru fiecare bax de țigări introdus fraudulos. Astfel, au

fost introduse 35 de baxuri de țigări, vameșii încasând suma de 1.300 Euro cu

titlu de mită. O parte din acești bani o parte au fost primiți în mod direct de

lucrătorii vamali N.D.L. și D.F.S.

În

aceeași seară, în jurul orelor 01:00, lucrătorii vamali N.D.L. și D.F.S. i-au

remis investigatorului sub acoperire V.M. suma de 200 Euro, precizându-i că

aceasta reprezintă partea cuvenită polițiștilor de frontieră ca urmare a

împărțirii în mod egal a sumei de 400 Euro care fusese primită ca mită de la

traficanții de țigări.

Din

actele dosarului a mai rezultat că în tura de noapte din 17/18 decembrie 2010,

traficantul de țigări Z.I.A., zis „A.G." i-a remis lucrătorului vamal N.D.L.,

ca mită, suma de 150 Euro pentru permiterea introducerii în țară a țigărilor de

contrabandă.

Activitate

infracțională descrisă anterior, desfășurată de inculpat, nu poate fi însă

ruptă de contextul activității desfășurate de întreaga grupare infracțională

prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură

să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice (Ministerul

Administrației și Internelor, Autoritatea Națională a Vămilor) și să

deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la

respectarea legilor țării.

Relevante

sunt în acest sens structura grupului infracțional organizat și modul de

operare utilizat care le-au conferit inculpaților posibilitatea de

repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale. Mai mult, prin cooptarea

în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii și poliției de

frontieră, a unor polițiști din alte structuri ale Ministerului Administrației

și Internelor, a căror competență funcțională era circumscrisă aceleiași zone,

precum și prin cooperarea strânsă cu traficanții de țigări și complicii

acestora, inculpații și-au constituit un veritabil mecanism de protecție și de

preîntâmpinare a unor eventuale acțiuni de surprindere a lor în flagrant.

În

acest context factual, deși temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în

acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident

ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speță,

acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării

preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile de ordin

procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul

concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului.

În

acest sens se reține că aspectele de ordin personal și familial invocate de

inculpatul N.D.L. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea

posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea

inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a

influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar

reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual și

neconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului în cauză.

Pe

de altă parte, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză

rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional

organizat, ceea ce implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de

încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune

în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării

anchetei penale.

În

plus, din actele dosarului rezultă că în cadrul acestei grupări exista o

ierarhizare, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând, de

principiu, o strânsă coeziune dată de această organizare și de interesul comun

de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, este evident că lăsarea

în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre potențialii membrii ai

acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale,

în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la

audierea altor persoane implicate în activitatea infracțională.

În

raport de argumentele anterior expuse și având în vedere caracterul facultativ

și subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte

apreciază că hotărârea primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a

cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

este temeinică și legală.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale nr. 82/PI din 22 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011.

Văzând și prev. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale

nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.