ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1374/2011

Asupra recursului de față : In baza actelor dosarului constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că, deși condițiile de formă prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul N.D.L., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social și gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

În considerarea gravității faptelor s-a reținut atât modalitatea de derulare a acestora, dar și perioada îndelungată a activității infracționale, din convorbirile ambientale purtate între inculpați rezultând că din activitatea infracțională desfășurată se obțineau sume de bani de ordinul zecilor de mii și chiar sutelor de mii de Euro pe fiecare tură de serviciu și că aceștia beneficiau de o veritabilă „protecție" din partea șefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obținută în schimbul remiterii unei părți din foloasele pecuniare obținute. în plus, activitatea infracțională desfășurată de către lucrătorii vamali și de polițiștii de frontieră puși sub învinuire constituia un veritabil mod de viață, iar exercitarea actelor materiale de luare de mită reprezenta singura lor preocupare pe timpul serviciului.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că activitatea infracțională era, în principiu, generalizată la nivelul majorității lucrătorilor vamali și a polițiștilor de frontieră din P.T.F. Moravița și P.T.F. Foeni și că, în perioada în care s-au desfășurat cercetările, au existat situații în care, potrivit organizării activității lucrătorilor vamali, o anumită grupă a acestora a lucrat succesiv cu mai multe ture formate din polițiști de frontieră diferiți, precum și cazuri în care anumiți vameși sau polițiști s-au mutat de pe o tură pe alta, ori au venit cu transfer de la alte structuri de poliție. însă, niciuna dintre aceste situații nu a constituit vreun impediment ca activitatea grupului infracțional organizat să se desfășoare în același ritm, iar funcționarii nou-veniți ori cei care s-au văzut puși în situația de a interacționa pentru prima dată s-au integrat aproape instantaneu în gruparea criminală, utilizând regulile și modul de operare prestabilite.

În egală măsură, s-a reținut că faptele săvârșite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice, precum și încrederea în buna credință a celor desemnați să apere legea. Pentru considerentele anterior menționate, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul N.D.L., care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei rețineri de către prima instanță a neîndeplinirii condițiilor negative prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.D.L. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Inculpatul N.D.L. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și, respectiv, a două infracțiuni de luare de mită, în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. Prin încheierea de ședință din data de 09 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1250/2/2011(539/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N.D.L.

pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, reținându-se că, în calitate de lucrător vamal, inculpatul a aderat la un grup infracțional organizat, constituit din lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II și din polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale. Au fost reținute ca temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina lui, precum și faptul că infracțiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora și sentimentul acut de insecuritate socială și dezaprobare publică pe care îl generează aceste fapte. Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută succesiv prin încheierea din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 1878/2/2011 (811/2011) și încheierea din 4 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 3022/2/2011 (1295/2011).

Prin încheierea nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, care face obiectul analizei în prezenta cauză, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L. Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat N.D.L. dovedindu-se a fi neîntemeiate. Î n concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său.

Potrivit jurisprudenței, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele caracteristici: accesorialitate - față de măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil, arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi revocată atunci când cel liberat nu îndeplinește sau încalcă obligațiile impuse la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deținerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare și, respectiv, caracter de garanție, având ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiționată de îndeplinirea unor condiții impuse la liberare.

În plus, se constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. În raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanța a apreciat corect că, deși inculpatul N.D.L. „avea vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu era întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care au fost comise infracțiunile.

În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis două infracțiuni de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și a două infracțiuni de luare de mită, în formă continuată, reținându-se, an concret, că la data de 06 noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal P.I., fiind de serviciu, împreună cu polițiștii de frontieră V.B. (colaborator cu identitate protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. și V.A.I., au permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al frontierei FOENI II, a unor contrabandiști, a căror identitate a rămas neidentificată pană în prezent, având cartușe de țigări ascunse în autoturisme, la „tariful de 1 Euro/cartuș; la finalul turei, numitul P.I.

a împărțit banii primiți, cu titlul de mită, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând „partea" poliției de frontieră, în cuantum de 60 Euro, numitului M.T. (colaborator cu identitate protejată); B.V. i-a dat 50 de Euro și lui V.B. (colaborator cu identitate protejată), spunând că va reveni cu un transport țigări. La data de 10 noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal K.A., fiind de serviciu, împreună cu polițiștii de frontieră V.B. (colaborator cu identitate protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. și V.A.I., a permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al frontierei FOENI II, a contrabandiștilor B.V., M.M. și V.Z., care le-au înmânat, cu titlul de mită, suma totală de 450 Euro; de asemenea, au permis trecerea frontierei și altor contrabandiști, a căror identitate a rămas neidentificată până în prezent, având aprox.

40 -50 cartușe/autoturism, contra unui „tarif de 1 Euro/cartuș, astfel încât la finalul turei, numitul K.A. a împărțit banii primiți (610 Euro) cu titlul de mită, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând „partea" poliției de frontieră, în cuantum de 300 Euro, numitului V.B. (colaborator cu identitate protejată). Ulterior, în noaptea de 01/02 decembrie 2010, ca urmare a deciziei șefilor de tură D.V. și S.A.I., s-a permis trecerea peste graniță a autoturismelor ce transportau țigări de contrabandă în schimbul remiterii de către traficanții de țigări a sumei de 50 de Euro pentru fiecare bax de țigări introdus fraudulos. Astfel, au fost introduse 35 de baxuri de țigări, vameșii încasând suma de 1.300 Euro cu titlu de mită.

O parte din acești bani o parte au fost primiți în mod direct de lucrătorii vamali N.D.L. și D.F.S. În aceeași seară, în jurul orelor 01:00, lucrătorii vamali N.D.L. și D.F.S. i-au remis investigatorului sub acoperire V.M. suma de 200 Euro, precizându-i că aceasta reprezintă partea cuvenită polițiștilor de frontieră ca urmare a împărțirii în mod egal a sumei de 400 Euro care fusese primită ca mită de la traficanții de țigări. Din actele dosarului a mai rezultat că în tura de noapte din 17/18 decembrie 2010, traficantul de țigări Z.I.A., zis „A.G." i-a remis lucrătorului vamal N.D.L., ca mită, suma de 150 Euro pentru permiterea introducerii în țară a țigărilor de contrabandă.

Activitate infracțională descrisă anterior, desfășurată de inculpat, nu poate fi însă ruptă de contextul activității desfășurate de întreaga grupare infracțională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputație a instituțiilor publice (Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Națională a Vămilor) și să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitați să vegheze la respectarea legilor țării. Relevante sunt în acest sens structura grupului infracțional organizat și modul de operare utilizat care le-au conferit inculpaților posibilitatea de repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale.

Mai mult, prin cooptarea în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii și poliției de frontieră, a unor polițiști din alte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, a căror competență funcțională era circumscrisă aceleiași zone, precum și prin cooperarea strânsă cu traficanții de țigări și complicii acestora, inculpații și-au constituit un veritabil mecanism de protecție și de preîntâmpinare a unor eventuale acțiuni de surprindere a lor în flagrant. În acest context factual, deși temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speță, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile de ordin procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. În acest sens se reține că aspectele de ordin personal și familial invocate de inculpatul N.D.L.

în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual și neconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză. Pe de altă parte, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, ceea ce implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării anchetei penale.

În plus, din actele dosarului rezultă că în cadrul acestei grupări exista o ierarhizare, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând, de principiu, o strânsă coeziune dată de această organizare și de interesul comun de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre potențialii membrii ai acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane implicate în activitatea infracțională. În raport de argumentele anterior expuse și având în vedere caracterul facultativ și subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.

este temeinică și legală. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011. Văzând și prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 379/59/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.