ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1735/2011

Asupra recursului penal de față , în

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 125/PI din 15

aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 476/59/2011, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de

inculpatul T.P., reținându-se, în esență, că deși, pedeapsa stabilită de lege

pentru infracțiunile pentru care este cercetat nu depășește 18 ani închisoare,

iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă date din care să rezulte că o

dată pus în libertate ar săvârși alte infracțiuni, cererea nu este întemeiată

în raport de natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a

infracțiunilor, timpul foarte scurt scurs de la luarea măsurii arestării

preventive și de faptul că nu au fost audiați toți martorii, împrejurare de

natură a justifica temerea că inculpatul odată pus în libertate ar încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți și martori.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul T.P. solicitând cercetarea sa în stare de libertate cu

impunerea restricțiilor ce decurg din controlul judiciar întrucât lăsarea sa în

libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Analizând încheierea recurată atât

prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept ale cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că inculpatul T.P. (lucrător vamal) este cercetat pentru infracțiunile

de luare de mită în formă continuată și aderarea la un grup infracțional

organizat constituit din lucrători de poliție de la Punctul de Frontieră M.,

lucrători vamali din cadrul biroului Vamal și alte persoane implicate în

introducerea frauduloasă de țigări în țară.

Astfel, în calitate de lucrător vamal

la biroul Vamal M., în perioada octombrie-noiembrie 2010, inculpatul T.P. a

primit, în mod repetat, foloase necuvenite în cuantum de 1.800 euro pentru a nu

își îndeplini atribuțiile de serviciu, permițând prin activitatea derulată,

pătrunderea pe teritoriul țării de mărfuri de contrabandă, acționând organizat

alături de alți colegi (lucrători vamali și polițiști de frontieră).

Inculpatul a fost arestat preventiv

prin încheierea de ședință din 02 martie 2011 a Curții de Apel București,

constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că cererea de liberare

provizorie formulată de inculpat întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute

de lege, așa cum corect a constatat prima instanță, acesta find sub puterea unui

mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni intenționate pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Cu toate că actele și lucrările de urmărire

penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil,

aprecierea că inculpatul T.P. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni

de natură a influența probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul,

cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată.

Îndeplinirea condițiilor impuse nu conduce

automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât

pe lângă vocația legală a inculpatului T.P. de a formula oricând în cursul procesului

o cerere de liberare provizorie, vocație ce se analizează prin prisma dispozițiilor

art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se examinează și oportunitatea

unei astfel de cereri, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C.

proc. pen., instanța având, astfel, posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotrivă,

de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de

legea procesual penală.

Examinarea gradului de pericol social al

faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea

în libertate a inculpatului T.P. nu pot fi ignorante cu ocazia verificării temeiniciei

cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și

Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, este adevărat că inculpatul T.P.

beneficiază de circumstanțe personale favorabile, însă aceste aspecte nu pot fi

valorificate în mod singular, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea reprezenta

cerințe obligatorii pentru angajare, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor

de serviciu făcând posibilă tocmai săvârșirea presupuselor fapte penale reținute

în sarcina acestuia, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii - natura infracțiunilor

săvârșite, gradul de pericol social concret al acestora, astfel cum este conturat

acesta de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, făcând parte dintr-un

grup infracțional organizat constituit în vederea trecerii frontierei a unor produse

de contrabandă, a primit, în calitate de lucrător vamal, în mai multe rânduri, sume

de bani cu titlu de foloase necuvenite pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile

de serviciu), frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni

și urmările negative pe care le produce lipsind de orice eficiență controlul de

frontieră și încurajând fenomenul de criminalitate transfrontalieră. În plus, chiar

dacă a recunoscut faptele ce-i sunt imputate, iar anumite persoane cercetate, în

alte dosare, pentru un număr mai mare de acte materiale și care au primit foloase

necuvenite în cuantum valoric superior se află deja în liberate, nu justifică și

eliberarea inculpatului față de stadiul actual al cercetărilor, care implică audierea

unor martori.

Or, față de toate aceste aspecte, în mod

justificat Curtea, a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului T.P. [prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C.

proc. pen.] nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie,

un argument în plus în acest sens constituindu-l și timpul scurt scurs de la momentul

luării arestării preventive a inculpatului (aproape 2 luni). Se are în vedere faptul

că la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului și de prelungire,

s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins

în alt mod decât prin luarea și menținerea măsurii arestării preventive a acestuia,

iar de la aceste momente procesuale (situate aproape în timp) nu au intervenit niciun

fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin

liberarea provizorie a acestuia.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul

formulat de inculpatul T.P.

În raport de soluția ce se va pronunța,

instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul inculpat T.P. împotriva încheierii nr. 125/PI din 15aprilie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 476/59/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 aprilie 2011.