ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2009

Asupra

recursului penal de față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126

din 8 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

petentul inculpatul B.U.

Pentru a pronunța soluția de

mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea din 5 mai 2009,

inculpatul B.U. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.

S-a reținut că la 30 aprilie

2009, Curtea de Apel București a emis pe numele inculpatului mandatul de

arestare preventivă nr. 5F/UP din acea dată, deoarece, în perioada

martie-aprilie 2009 i-a ajutat pe ofițerii de poliție judiciară din cadrul

D.I.I.C.O.T., respectiv pe C.D. și M.A.G., să pretindă de la martorul A.D.A.M.

suma de 30.000 Euro pentru ca aceștia să soluționeze favorabil o lucrare penală,

în care efectuau cercetări față de martor sub aspectul comiterii mai multor

infracțiuni de natură economică. De asemeni, în scopul arătat mai sus, în luna

aprilie 2009, inculpatul B.U. a primit de la martorul denunțător 5.900 Euro din

suma pretinsă acestuia. În drept, această faptă a fost calificată în

infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La luarea măsurii au fost

avute în vedere și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., art. 146 și art. 149

1

C. proc. pen.

În motivarea soluției, prima

instanță a reținut că, deși formal erau îndeplinite cerințele art. 160

2

C. proc. pen., cererea nu poate fi admisă, având în vedere pericolul social al

infracțiunilor comise, calitatea inculpaților și împrejurarea că în cauză se

fac încă acte pregătitoare pe situația de fapt.

Împotriva acestei soluții a

declarat, în termen, recurs inculpatul B.U. Prin motivele orale, atât

inculpatul cât și apărătorul au susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru

admiterea cererii și că nu există un pericol concret pentru ordinea publică,

având în vedere atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului în faza

urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată

în raport de critica formulată și de dispozițiile art. 385

6

C. proc.

pen., se constată pentru considerațiunile ce urmează să recursul este nefondat.

Dacă în raport de

prevederile art. 160

6

C. proc. pen. se constată îndeplinite formal

condițiile legale privind admisibilitatea cererii, cât și cele arătate prin

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., referitoare la facultatea

instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, nu

același lucru se poate constata în privința temeiniciei cererii din perspectiva

dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Sub acest aspect se constată

că soluția primei instanțe prin care cererea a fost respinsă ca nefondată, este

legală și temeinică.

Din conținutul dispozițiilor

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., rezultă că liberarea provizorie

sub control judiciar nu poate fi acordată, printre altele și atunci când s-ar

putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori sau

prin alte asemenea fapte.

După pronunțarea hotărârii

recurate, prin rechizitoriul din 22 mai 2009, Direcția Națională Anticorupție a

dispus trimiterea în judecată – în stare de arest – atât a inculpatului B.U.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2)

C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât și a inculpaților M.A.G.

și C.D.I. – ofițeri de poliție judiciară – sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

fiind sesizată Curtea de Apel București cu judecarea inculpaților și a faptelor

deduse judecății.

Ori, în această situație, în

mod corect inculpatului i s-a refuzat acordarea liberării provizorii sub

control judiciar, existând posibilitatea ca pe parcursul desfășurării judecății

în primă instanță pentru fapte de corupție să fie comise acte de influențare a

coinculpaților sau a martorilor, de natură să contribuie la zădărnicirea

aflării adevărului.

Așa fiind și

neconstatându-se nici alte motive de casare, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca

nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.U. împotriva sentinței penale nr. 126 din 8 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

iunie 2009.