ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele

:

Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze

cu

minori și de familie, având pe rol

soluționarea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar

formulată de inculpatul C.N. (fiul lui l. și M., în prezent arestat preventiv

în Arestul D.G.P.M.B.), prin încheierea din 28 iunie 2010, pronunțată în Dosarul

nr. 5277/2/2010 (nr. 1542/2010), a respins-o, ca nefondată, și l-a obligat pe

inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță, printre altele, a constatat că prin încheierea de ședință din 23

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 149

1

alin. (10) și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

,

arestarea preventivă a inculpatului C.N., pe o durată de 29

zile, de la

23 aprilie 2010, până la 21 mai 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare

preventivă nr. 7/UP din 23 aprilie 2010 (vol. 7, f. 256-257 d.u.p.), măsura

arestării preventive fiind prelungită succesiv până în prezent.

S-a

constatat, din actele și lucrările dosarului, că prin rezoluția din 20 aprilie

2010 dată în Dosarul nr. 63/P/2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combaterea a Corupției, s-a dispus

începerea urmăririi penale față de inculpatul C.N. sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000,

art. 7 din Legea 39/2003 și art. 264 C. pen. cu aplic, art. 33 lit. a) din C.

pen. (f. 1 și urm. vol. 1 d.u.p.), reținându-se, în fapt că:

2009, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul numitei G.I.C., avocat în Baroul

București, suma de 4.000 euro de la investigatorul sub acoperire T.E.E.,

cercetat în Dosarul nr. 5021/P/2009 al unității de parchet anterior menționate,

în scopul facilitării dispunerii față de investigator a unei soluții de

netrimitere în judecată. în cadrul aceleiași activități infracționale,

procurorul C.N. a pretins, prin intermediul aceleiași complice, suma de 4.000

euro și de la investigatorul sub

acoperire

A.F., în scopul precizat mai sus, legat de facilitarea emiterii soluției

favorabile fată de investigatorul sub acoperire T.E.

E.

perioada octombrie - decembrie 2009, același inculpat, în calitate

de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a

ajutat, cu complicitatea numitei G.I.C., pe investigatorul sub

acoperire T.E.E. (față de care se efectuau

cercetări penale în

Dosarul nr. 5021/P/2009 al unității de parchet

anterior menționate), prin transmiterea de îndrumări cu privire la atitudinea

pe care trebuia să o adopte în cadrul unor proceduri judiciare, infirmarea

actului de trimitere în judecată emis în respectiva cauză și administrarea

frauduloasă a unor probe, aceste împrejurări fiind de natură să îngreuneze

urmărirea penală și să creeze premisele pentru adoptarea unei soluții de

netrimitere în judecată.

C.N., împreună cu numiții V.M. și C.G. (foști lucrători de poliție) au

constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate s-a desfășurat în

perioada iulie 2009 - martie 2010, în scopul comiterii unor infracțiuni de

corupție, prin acțiuni derulate, în mod coordonat, de racolare a unor persoane

cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare

favorabile, în schimbul remiterii unor sume de bani și altor bunuri pentru

influențarea sau coruperea magistraților, de asigurare a transmiterii

foloaselor pretinse în cadrul grupării infracționale, precum și de facilitare a

dispunerii unor soluții de netrimitere în judecată în diferite cauze penale

aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și a altor

unități de parchet.

2010, inculpatul C.N., în calitatea sus menționată, cu complicitatea numiților

V.M. și C.G., acționând împreună cu aceștia în cadrul grupului infracțional

organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (față de care se efectuau

cercetări penale într-un dosar al unității de

parchet

anterior menționate), obțină o soluție de netrimitere în judecată în

respectiva

cauză, prin administrarea frauduloasă a unor probe cu ocazia efectuării de

către același magistrat procuror a urmăririi penale.

2010, C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buftea, cu complicitatea numiților V.M. și C.G., acționând împreună cu aceștia

în cadrul grupului infracțional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe

C.M. (față de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unității de

parchet anterior menționate), prin facilitarea administrării frauduloase a unor

probe, să obțină o soluție de netrimitere în judecată.

S-a mai reținut de către prima instanță

că, în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 10 mai 2010, (f. 16 și urm.

vol. 1 d.u.p.), dată în Dosarul nr. 63/P/2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combaterea a Corupției, s-a dispus

extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de C.N., pentru

cinci infracțiuni de favorizare a infractorului, infracțiuni de trafic de

influență și primire de foloase necuvenite, precum și pentru infracțiunea de

fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen., art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000, art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art.

288 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

reținându-se, că:

inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe D.G.C. (cercetat în Dosarul nr. 1575/P/2010

al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002), prin

determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor, pe

care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire

la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și

a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile;

același inculpat, l-a ajutat pe C.T.T.O. (cercetat în Dosarul nr. 7052/P/2009

al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii

prev. de art. 85 alin. (1) din

O.U.G. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea

acestuia de a susține

în cuprinsul declarațiilor, pe care urma sa le dea în respectiva cauză, a unor

împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a

îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei

soluții favorabile;

în calitate de prim-procuror al

Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe B.P.

(cercetat în Dosarul nr.

5470/P/2008 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din

O.U.G.

195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în

cuprinsul

declarațiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări

nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea

adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții

favorabile;

în aceeași calitate, împreună cu S.A., judecător la Judecătoria Buftea, l-au

ajutat pe R.A.C. (cercetat în Dosarul nr. 3016/P/2009 al unității de parchet

anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 86

alin. (2) din O.U.G. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a

susține în cuprinsul declarațiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză,

a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de

natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate

obținerea unei soluții favorabile;

inculpatul C.N., l-a ajutat pe S.C. (cercetat în Dosarul nr. 6074P/2009 al

unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 87

alin. (1) din O.U.G. 195/2002),

prin administrarea frauduloasă a unor probe de

natură a îngreuna aflarea

adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții

favorabile;

anului

2009, s-

a mai reținut că același inculpat, a primit foloase în sumă de

aproximativ 290 lei de la denunțătorul S.A., pentru a interveni pe lângă

procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în vederea

facilitării obținerii de către denunțător a unei soluții favorabile în Dosarul nr.

2323/P/2009 al unității de parchet ultim menționate, în care se efectuau

cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din

O.U.G. 195/ 2002;

în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și

după ce a îndeplinit, în virtutea acestei funcții, formalitățile referitoare la

repartizarea în lucru a Dosarului nr. 212/P/2009 al respectivei unități de

parchet, privind pe I.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, în vederea facilitării

soluționării cu celeritate a respectivei cauze, a primit, în mai multe rânduri,

de la denunțătorul I.Ș. produse alimentare în valoare de aproximativ 250 lei

(doi pești, un iepure, doi fazani și o pulpă de căprioară);

inculpat a falsificat mențiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor

judiciare din cuprinsul ordonanței emise la data de 25 februarie 2009, în

Dosarul nr. 3321/P/2008 al unității de parchet pe care o conducea, prin

modificarea respectivei sume de la 150 lei, la 50 lei.

De asemenea, prima instanță a mai

constatat că prin ordonanța din

12 mai 2010,

dată în același dosar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație

și Justiție – D.N.A. - Secția de Combaterea a Corupției (f. 23 și urm. vol. 1

d.u.p.), s-a dispus, între altele, extinderea cercetării penale și începerea

urmăririi penale față de inculpatul C.

N.,

sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită, prevăzute

de

art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în fapt că:

2009, magistratul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din

care făcea parte împreună cu învinuiții V.M. și C.G., precum și cu

complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuiții C.

M. și C.A. foloase în valoare totală de 1.500

euro și 200

lei, reprezentând suma de 1.000 euro, care i-a fost remisă

în două tranșe de câte 500 euro, 10 baxuri de vin vechi, de colecție, în

valoare de 500 euro și produse alimentare în valoare de 200 lei (constând în

doi fazani și un iepure) în scopul de a dispune față de C.M. o soluție de

netrimitere în judecată, în Dosarul nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea;

în calitate de

prim procuror al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buftea, acționând în

cadrul grupului

infracțional organizat din care făcea parte împreună cu învinuiții V.M. și C.G.,

precum și cu complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuitul C.M. foloase

în valoare totală de 400 lei, reprezentând produse alimentare (trei fazani și

carne de porc), în scopul de a dispune față de

învinuitul C.M. o

soluție de netrimitere în judecată, în Dosarul nr.

6474/P/2007 al aceleiași unități de parchet.

Curtea de Apel București, secția a-ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând cererea de liberare

provizorie sub control

judiciar a reținut

că, potrivit art 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea

provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte și a constatat, în urma unei

detaliate examinări a actelor și lucrărilor dosarului, existența probelor care demonstrează,

atât faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului și cât

pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate,

considerând relevante și enumerând: înregistrările autorizate în mediul

ambiental, interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate între

inculpat și învinuiți și declarațiile de recunoaștere ale învinuiților V.M. (f.

382 și urm. vol. I d.u.p.), C.M., C.G. (f. 211 și urm. d.u.p.), G.I.C. (f. 304

și urm. d.u.p.).

Totodată, prima instanță a mai

constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin

reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate,

justificând astfel menținerea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o

anumită durată de timp, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudența sa, cu

prilejul analizării incidenței dispozițiilor

art.

5 din Convenție reținând patru motive care justifică măsura preventivă

privativă

de libertate: pericolul de sustragere din partea acuzatului (S. c. Austria, din

10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice

buna administrare a justiției (W. c. Germania, 27 iunie 1968); ori să comită

noi infracțiuni (M. c.

Austria, 10

noiembrie 1969); existența unui pericol pentru ordinea publică

(L. c.

Franța, 26 iunie 1991).

Prima instanță a reținut că pericolul

pentru ordinea publică a rezultat, în speță, din natura infracțiunilor comise,

pluralitatea acestora și

pluralitatea de

participanți, sumele de bani solicitate, numărul persoanelor

prin

intermediul cărora se trafica influența și funcțiile acestora, poziția

procesuală de nerecunoaștere a faptelor, rezonanța socială negativă și

constantă în timp a infracțiunilor de corupție și a constatat că măsura

liberării provizorii sub control judiciar nu este suficientă în acest moment

procesual, privarea de libertate a inculpatului

fiind în continuare necesară

pentru asigurarea scopului măsurilor

preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal.

Totodată, prima instanță, atunci când a

ajuns la această concluzie a mai avut în vedere și pericolul ca, odată pus în

libertate, inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului, acționând în

propriul interes și în detrimentul interesului general, al prezentului proces

penal, raportat la maniera în care a acționat și anterior, (însă pentru

susținerea intereselor altor persoane), la perseverența infracțională, (dedusă

din numărul actelor de executare și durata activității infracționale), precum

și la atitudinea de desconsiderare a rolului organelor judiciare, la

multitudinea operațiunilor ce le efectua pentru obținerea soluțiilor urmărite,

dar și lipsa oricărei rețineri în atingerea scopului infracțional, deduse din

probatoriul analizat.

S-a mai relevat în considerente că

atitudinea constantă a inculpatului C.N. a evidențiat lipsa cooperării cu

organele judiciare și încercarea de a minimiza, nega ori denatura conținutul

activității ilicit penale reținute în sarcina sa,

întrucât s-a reținut că acesta, a

susținut, în esență, că nu a pretins

sau primit nici o sumă de bani ori alte foloase, direct sau indirect, de la

vreo persoană, precum și că nu s-a implicat în nici un fel în administrarea

frauduloasă a unor mijloace de probă în vreo cauză penală sau în facilitarea

adoptării unor soluții favorabile și nici nu a favorizat vreo persoană

cercetată. Potrivit acelorași declarații, inculpatul și-a justificat atitudinea

avută față de învinuita G.I.C. (căreia i-a dat sfaturi, în mai multe rânduri, cu

privire la modul de administrare a unor diferite probe în diverse dosare aflate

în curs de instrumentare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea sau pe

rolul instanței) prin existența unei relații de prietenie,confirmând că a

procedat în aceeași manieră și în ceea ce privește dosarul în care era cercetat

investigatorul sub acoperire T.E.E., însă a contestat că acțiunile sale ar fi

fost de natură să îngreuneze urmărirea penală prin săvârșirea faptei de

favorizare a infractorului.

Prima instanță a mai constatat că

aceeași atitudine a fost adoptată de inculpat și în legătură cu dosarele în

care erau cercetați învinuiții C.M. și, respectiv, C.M., în legătură cu care a

susținut că au fost făcute anumite demersuri de către învinuitul V.M., însă,

fără ca implicarea acestuia din urmă să presupună, în vreun fel, favorizarea

persoanelor cercetate. Mai mult, inculpatul C.N. a invocat că învinuita G.I.,

pe fondul discuțiilor purtate între aceștia cu privire la dosarul

investigatorului sub acoperire T.E.E., și-a exprimat, în două rânduri, intenția

de a-i oferi o „atenție" celui prim-menționat, fără a fi particularizată

natura acesteia, însă, inculpatul a precizat că, de fiecare dată, a respins

acea oferire de foloase, iar în final a

încercat

să acrediteze ideea că declarațiile învinuiților C.G.,

V.M. și G.I. îi

sunt nefavorabile, dar și oscilante, deoarece s-a urmărit atenuarea răspunderii

penale a acestora, în contextul strângerii probelor în acuzarea sa.

De asemenea prima instanță a mai

reținut în considerente că, inculpatul a mai solicitat și obținut, în repetate

rânduri, reevaluarea măsurii preventive privative de libertate și examinarea

alternativelor la aceasta pe

calea

cererilor de revocare și înlocuire a măsurii sau liberare provizorie sub

control

judiciar, enumerând încheierile de ședință din 23 aprilie, 5 mai, 14 mai, 4

iunie, 8 iunie 2010 și a constatat că de la data arestării preventive

(23 aprilie 2010), în mod constant, s-a apreciat

ca necesară această măsură,

instanțele,

arătând motivat că, până la acel moment se impunea protejarea

prioritară

a ordinii publice (cauza S. c. Rusia,), fără a se nega, prin aceasta,

posibilitatea ca, în cursul procedurii, să se dispună liberarea inculpatului.

Totodată prima instanță, analizând și

motivele de ordin familial și profesional, a constatat că deși magistratul

arestat era singurul care furniza mijloacele de subzistență în cadrul familiei,

fiind în prezent suspendat din funcția deținută, urmare hotărârii C.S.M., a

apreciat că totuși acestea nu sunt argumente suficiente pentru a răsturna

concluzia anterioară și pentru a considera că, la acest moment procesual, când

dosarul de află în cursul urmăririi penale, poate fi eficientă, pentru buna

desfășurare a procesului penal, cercetarea sa în

stare de libertate.

S-a mai relevat, că în cursul judecății

inculpatul nu a făcut dovada afirmațiilor sale, pentru stabilirea situației

reale și actuale a familiei și

pentru

determinarea existenței unei eventuale stări de nevoie acute în care

aceasta

s-ar afla.

Prima instanță

a conchis apreciind că și în actualul stadiu al urmăririi

penale

se justifică, în continuare, un pericol real pentru ordinea publică în cazul

lăsării în libertate, dar și un risc ca, inculpatul, pus în libertate, să

încerce să zădărnicească aflarea adevărului, astfel încât a considerat că nu se

impun măsuri preventive alternative deținerii și, în baza în baza art.

160

2

alin. (2) și art. 160

8a

C. proc. pen., a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul C.N. obligându-l totodată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva încheierii din 28 iunie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N.,

solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate și,

pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar,

pentru motivele reținute în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 5277/2/2010, fixându-se

prim termen pentru soluționarea recursului declarat de inculpat la 14 iulie

2010, prilej cu care acesta a evocat argumentele expuse anterior, în fața

instanței de fond, pentru a susține solicitarea de înlăturarea a măsurii

arestării preventive și

de admitere a

cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul

declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

La data

de 23 aprilie 2010, prin încheierea pronunțată în cameră de

consiliu din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de

Combatere a Corupției, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a dispus luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului C.N. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 23 aprilie 2010

până la 21 mai 2010, inclusiv, emițând, totodată, mandatul de arestare

preventivă nr. 7/U din 23 aprilie 2010, întrucât a constatat că inculpatul, pe

de o parte, a fost cercetat pentru infracțiunile de: luare de mită (prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000), constituire a unui grup infracțional organizat (prevăzută de art. 7

din Legea nr. 39/2003) și favorizare a infractorului (prevăzută de art. 264 C.

pen. cu aplicarea art. 33 Iit. a) C. pen.) toate în concurs real, iar pe de

altă parte, că acesta se afla în situația prevăzută de art. 136, art. 143 și

art. 148 Iit. f) C. proc. pen.

Ulterior, prin ordonanțele D.N.A. din 10 mai

2010 și respectiv 12 mai 2010, s-a dispus, printre altele, extinderea

cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de inculpat și sub

aspectul altor fapte, astfel că inculpatul C.N. - fost prim-procuror al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buftea - este în prezent cercetat sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de luare de mită (3 fapte), constituire a unui grup

infracțional organizat, favorizare a infractorului (8 fapte), trafic de

influență, primire de foloase necuvenite și fals material în înscrisuri

oficiale, fapte prevăzute de de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1)

și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 7 din

Legea 39/2003 și art. 264 C. pen. cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 257

C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 256 C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 288 alin. (2) C. pen.,

toate cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen.

S-a

reținut, în esență că, în cursul anului 2009 și până în luna martie

2010, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de magistrat procuror cu

funcție de conducere în cadrul unității de parchet anterior menționată, a

pretins atât direct cât și prin intermediul altor persoane și a primit sume de

bani și foloase necuvenite de la mai multe persoane inclusiv de la un

investigator sub acoperire, în scopul facilitării dispunerii unori soluții de

ntrimitere în judecată; a constituit împreună cu numiții V.M. și C.G. - foști

lucrători de poliție - un grup infracțional organizat în scopul comiterii în

mod coordonat a mai multor infracțiuni de corupție, racolând persoane cercetate

penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile în

schimbul remiterii unor sume de bani și altor foloase pentru influențarea sau

coruperea magistraților, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în

cadrul respectivei grupări, precum și de facilitare a dispunerii unor soluții

de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și a altor unități de parchet; a

determinat și îndrumat la administrare frauduloasă a unor probe, prin

menționarea în cuprinsul unor declarații a unor împrejurări nereale cu privire

la circumstanțele comiterii unor fapte penale, de natură a îngreuna aflarea

adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unor soluții

favorabile; a falsificat mențiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor

judiciare din cuprinsul

ordonanței emise la

data de 25 februarie 2009 într-un dosar penal aflat în instrumentare la aceeași

unitate de parchet, modificând suma de la 150 lei

la 50 lei.

Înalta Curte constată că, raportat la

perioada infracțională relativ scurtă de aproximativ 1 an și 3 luni, precum și

la caracterul repetat al activității ilegale desfășurată de inculpatul C.N.,

(angrenând și coordonând în activitatea infracțională și alte persoane, foști

lucrători de poliție), modalitățile variate în care acesta a acționat atât

direct cât și prin interpuși, pentru a extinde relațiile de corupere în actul

de justiție, deși era și făcea făcea parte din organele judiciare ale statului

chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, fiind magistrat prim procuror

al unei unități de parchet, prima instanță a apreciat, în mod justificat, că

lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, ar

constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de

temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în

cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință

peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor

chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special

formați să aplice legea - magistrat procuror cu funcție de conducere a unei

întregi unități de parchet - și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub

control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce

un puternic

sentiment de insecuritate

socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice,

fapt ce s-ar

reflecta negativ asupra finalității actului de justiție, creându-se ideea

nocivă că cei puși să apere valorile sociale ocrotite de statul de drept

pot oricând încălca legea și săvârșind fapte

similare, pot chiar benefica de

clementa acesteia.

Justețea

aprecierilor primei instanțe rezidă în aceea că deși a luat în

considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a

acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activității

infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a

acționat, caracterului repetat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele

expuse în încheierea recurată, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen.

De asemenea, corect s-a analizat de

către prima instanță incidența dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2)

și prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire

la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul

C.N., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile

formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă

nr. 7/UP din 23 aprilie 2010, precum și la ansamblul probator deja administrat

în speță, deși inculpatul are vocația liberării provizorii sub control

judiciar, a fost corect menținută starea de arest preventiv, întrucât,

justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază

procesuală.

Totodată, Înalta Curte mai reține că

deși în speță sunt îndeplinite

condițiile

liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 160

2

pct. 1

C. proc. pen.

, în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășsc 18 ani închisoare,

totuși liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă,

aceasta putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca

neîntemeiată, or,în speță, în acord și cu jurisprudența C.E.D.O., lăsarea în

libertatea a inculpatului la acest moment procesual apare ca inoportună, deși

formal nu există interdicții la acordarea liberării provizorii sub control

judiciar, prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

De altfel, se mai constată că

beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o

vocație a acestuia, instanța sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia

cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul

procesual existent la acel moment, cât și în raport de gradul de pericol social

al faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că, în speță, prima instanță apreciat justificat, că

infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de

pericol social, relevat îndeosebi și de calitatea de prim procuror, de care s-a

folosit în săvârșirea acestora.

În concret, prima instanță corect a

considerat că privarea de libertate este în continuare necesară pentru

asigurarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C.

pen., respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal.

De altfel, Înalta Curte constată că

prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un

sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar induce falsa

impresie că persoane

făcând parte din

anumite categorii socio-profesionale (în speță, calitatea de

magistrat

procuror cu funcție de conducere) ar putea săvârși diferite fapte cu conotație

penală, iar legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă clemență

față de acestea, în raport de alte persoane provenind din categorii

profesionale diferite, care ar săvârși fapte similare și pentru care s-ar

menține stare de arest.

De asemenea, Înalta Curte mai constată

că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la

exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive

pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 2

luni și 20 de zile nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3

din C.E.D.O., având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza

urmăririi penale.

Înalta Curte, în raport de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor

și de

gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea

civilă

în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanță a reținut în

mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai

mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis

rechizitoriul.

De

asemenea, și condiția existenței pericolului social concret pentru

ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile

pentru care acesta a fost cercetat și, probabil, urmează a fi dedus judecății,

sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale

importante ocrotite de lege.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins,

justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului

C.N., constatând

motivat, că există indicii

temeinice că aceasta a săvârșit faptele pentru care

este cercetat, fapte

care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței

pericolului concret pentru ordinea publică.

Așadar, față de acest moment procesual

(dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar ancheta nefiind încă finalizată)

corect s-a apreciat că nu este oportună liberarea provizorie sub control

judiciar a inculpatului, atât din perspectiva posibilității ca inculpatul,

odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât și din prisma,

necesității protejării prioritare a ordinii publice.

Prin urmare, în mod justificat, a fost

menținută starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub

aspectul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de C. pen.,

cât și prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, dar și ale Legii nr.

39/2003, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

143 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte, constatând, în

urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) și (3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate

nu-și

găsește incidența în cauză, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul

formulat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 28 iunie

2010 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu m

inori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

5277/2/2010 (nr. 1542/2010).

În

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.

împotriva

încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5277/2/2010

(nr. 1542/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

iulie 2010.