Decizia nr. 2719/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 5277/2/2010 — recurs împotriva rezoluției nr. 63/P/2009

În perioada octombrie - decembrie 2009, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul numitei G.I.C., avocat în Baroul București, suma de 4.000 euro de la investigatorul sub acoperire T.E.E., cercetat în Dosarul nr. 5021/P/2009 al unității de parchet anterior menționate, în scopul facilitării dispunerii față de investigator a unei soluții de netrimitere în judecată. în cadrul aceleiași activități infracționale, procurorul C.N. a pretins, prin intermediul aceleiași complice, suma de 4.000 euro și de la investigatorul sub acoperire A.F., în scopul precizat mai sus, legat de facilitarea emiterii soluției favorabile fată de investigatorul sub acoperire T.E. E.

În perioada octombrie - decembrie 2009, același inculpat, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat, cu complicitatea numitei G.I.C., pe investigatorul sub acoperire T.E.E. (față de care se efectuau cercetări penale în Dosarul nr. 5021/P/2009 al unității de parchet anterior menționate), prin transmiterea de îndrumări cu privire la atitudinea pe care trebuia să o adopte în cadrul unor proceduri judiciare, infirmarea actului de trimitere în judecată emis în respectiva cauză și administrarea frauduloasă a unor probe, aceste împrejurări fiind de natură să îngreuneze urmărirea penală și să creeze premisele pentru adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată.

În cursul lunii iulie 2009, procurorul C.N., împreună cu numiții V.M. și C.G. (foști lucrători de poliție) au constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate s-a desfășurat în perioada iulie 2009 - martie 2010, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție, prin acțiuni derulate, în mod coordonat, de racolare a unor persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile, în schimbul remiterii unor sume de bani și altor bunuri pentru influențarea sau coruperea magistraților, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracționale, precum și de facilitare a dispunerii unor soluții de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și a altor unități de parchet.

În perioada octombrie 2009 - martie 2010, inculpatul C.N., în calitatea sus menționată, cu complicitatea numiților V.M. și C.G., acționând împreună cu aceștia în cadrul grupului infracțional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (față de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unității de parchet anterior menționate), obțină o soluție de netrimitere în judecată în respectiva cauză, prin administrarea frauduloasă a unor probe cu ocazia efectuării de către același magistrat procuror a urmăririi penale.

În perioada octombrie 2009 - martie 2010, C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu complicitatea numiților V.M. și C.G., acționând împreună cu aceștia în cadrul grupului infracțional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (față de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unității de parchet anterior menționate), prin facilitarea administrării frauduloase a unor probe, să obțină o soluție de netrimitere în judecată. S-a mai reținut de către prima instanță că, în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 10 mai 2010, (f. 16 și urm. vol. 1 d.u.p.), dată în Dosarul nr. 63/P/2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combaterea a Corupției, s-a dispus extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de C.N., pentru cinci infracțiuni de favorizare a infractorului, infracțiuni de trafic de influență și primire de foloase necuvenite, precum și pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 288 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, că: 1. În cursul lunii martie 2010, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe D.G.C. (cercetat în Dosarul nr. 1575/P/2010 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile; 2. În cursul lunii decembrie 2009, același inculpat, l-a ajutat pe C.T.T.O. (cercetat în Dosarul nr. 7052/P/2009 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor, pe care urma sa le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile; 3. În cursul anului 2009, inculpatul, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe B.P. (cercetat în Dosarul nr. 5470/P/2008 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile; 4. În cursul anului 2009, inculpatul C.N., în aceeași calitate, împreună cu S.A., judecător la Judecătoria Buftea, l-au ajutat pe R.A.C. (cercetat în Dosarul nr. 3016/P/2009 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. 195/2002), prin determinarea și îndrumarea acestuia de a susține în cuprinsul declarațiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile; 5. În cursul lunii martie 2010, inculpatul C.N., l-a ajutat pe S.C. (cercetat în Dosarul nr. 6074P/2009 al unității de parchet anterior menționate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002), prin administrarea frauduloasă a unor probe de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unei soluții favorabile;

În cursul anului 2009, s- a mai reținut că același inculpat, a primit foloase în sumă de aproximativ 290 lei de la denunțătorul S.A., pentru a interveni pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în vederea facilitării obținerii de către denunțător a unei soluții favorabile în Dosarul nr. 2323/P/2009 al unității de parchet ultim menționate, în care se efectuau cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. 195/ 2002;

În cursul anului 2009, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și după ce a îndeplinit, în virtutea acestei funcții, formalitățile referitoare la repartizarea în lucru a Dosarului nr. 212/P/2009 al respectivei unități de parchet, privind pe I.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, în vederea facilitării soluționării cu celeritate a respectivei cauze, a primit, în mai multe rânduri, de la denunțătorul I.Ș. produse alimentare în valoare de aproximativ 250 lei (doi pești, un iepure, doi fazani și o pulpă de căprioară);

În cursul lunii mai 2009, același inculpat a falsificat mențiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul ordonanței emise la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3321/P/2008 al unității de parchet pe care o conducea, prin modificarea respectivei sume de la 150 lei, la 50 lei. De asemenea, prima instanță a mai constatat că prin ordonanța din 12 mai 2010, dată în același dosar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combaterea a Corupției (f. 23 și urm. vol. 1 d.u.p.), s-a dispus, între altele, extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de inculpatul C. N., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în fapt că: 1. În perioada septembrie - decembrie 2009, magistratul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care făcea parte împreună cu învinuiții V.M. și C.G., precum și cu complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuiții C. M. și C.A. foloase în valoare totală de 1.500 euro și 200 lei, reprezentând suma de 1.000 euro, care i-a fost remisă în două tranșe de câte 500 euro, 10 baxuri de vin vechi, de colecție, în valoare de 500 euro și produse alimentare în valoare de 200 lei (constând în doi fazani și un iepure) în scopul de a dispune față de C.M. o soluție de netrimitere în judecată, în Dosarul nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea; 2. În toamna anului 2009, magistratul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, acționând în cadrul grupului infracțional organizat din care făcea parte împreună cu învinuiții V.M. și C.G., precum și cu complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuitul C.M. foloase în valoare totală de 400 lei, reprezentând produse alimentare (trei fazani și carne de porc), în scopul de a dispune față de învinuitul C.M. o soluție de netrimitere în judecată, în Dosarul nr. 6474/P/2007 al aceleiași unități de parchet. Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar a reținut că, potrivit art 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte și a constatat, în urma unei detaliate examinări a actelor și lucrărilor dosarului, existența probelor care demonstrează, atât faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului și cât pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate, considerând relevante și enumerând: înregistrările autorizate în mediul ambiental, interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpat și învinuiți și declarațiile de recunoaștere ale învinuiților V.M. (f. 382 și urm. vol. I d.u.p.), C.M., C.G. (f. 211 și urm. d.u.p.), G.I.C. (f. 304 și urm. d.u.p.). Totodată, prima instanță a mai constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel menținerea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o anumită durată de timp, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudența sa, cu prilejul analizării incidenței dispozițiilor art. 5 din Convenție reținând patru motive care justifică măsura preventivă privativă de libertate: pericolul de sustragere din partea acuzatului (S. c. Austria, din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiției (W. c. Germania, 27 iunie 1968); ori să comită noi infracțiuni (M. c. Austria, 10 noiembrie 1969); existența unui pericol pentru ordinea publică (L. c. Franța, 26 iunie 1991). Prima instanță a reținut că pericolul pentru ordinea publică a rezultat, în speță, din natura infracțiunilor comise, pluralitatea acestora și pluralitatea de participanți, sumele de bani solicitate, numărul persoanelor prin intermediul cărora se trafica influența și funcțiile acestora, poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor, rezonanța socială negativă și constantă în timp a infracțiunilor de corupție și a constatat că măsura liberării provizorii sub control judiciar nu este suficientă în acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului fiind în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Totodată, prima instanță, atunci când a ajuns la această concluzie a mai avut în vedere și pericolul ca, odată pus în libertate, inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului, acționând în propriul interes și în detrimentul interesului general, al prezentului proces penal, raportat la maniera în care a acționat și anterior, (însă pentru susținerea intereselor altor persoane), la perseverența infracțională, (dedusă din numărul actelor de executare și durata activității infracționale), precum și la atitudinea de desconsiderare a rolului organelor judiciare, la multitudinea operațiunilor ce le efectua pentru obținerea soluțiilor urmărite, dar și lipsa oricărei rețineri în atingerea scopului infracțional, deduse din probatoriul analizat. S-a mai relevat în considerente că atitudinea constantă a inculpatului C.N. a evidențiat lipsa cooperării cu organele judiciare și încercarea de a minimiza, nega ori denatura conținutul activității ilicit penale reținute în sarcina sa, întrucât s-a reținut că acesta, a susținut, în esență, că nu a pretins sau primit nici o sumă de bani ori alte foloase, direct sau indirect, de la vreo persoană, precum și că nu s-a implicat în nici un fel în administrarea frauduloasă a unor mijloace de probă în vreo cauză penală sau în facilitarea adoptării unor soluții favorabile și nici nu a favorizat vreo persoană cercetată. Potrivit acelorași declarații, inculpatul și-a justificat atitudinea avută față de învinuita G.I.C. (căreia i-a dat sfaturi, în mai multe rânduri, cu privire la modul de administrare a unor diferite probe în diverse dosare aflate în curs de instrumentare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea sau pe rolul instanței) prin existența unei relații de prietenie,confirmând că a procedat în aceeași manieră și în ceea ce privește dosarul în care era cercetat investigatorul sub acoperire T.E.E., însă a contestat că acțiunile sale ar fi fost de natură să îngreuneze urmărirea penală prin săvârșirea faptei de favorizare a infractorului. Prima instanță a mai constatat că aceeași atitudine a fost adoptată de inculpat și în legătură cu dosarele în care erau cercetați învinuiții C.M. și, respectiv, C.M., în legătură cu care a susținut că au fost făcute anumite demersuri de către învinuitul V.M., însă, fără ca implicarea acestuia din urmă să presupună, în vreun fel, favorizarea persoanelor cercetate. Mai mult, inculpatul C.N. a invocat că învinuita G.I., pe fondul discuțiilor purtate între aceștia cu privire la dosarul investigatorului sub acoperire T.E.E., și-a exprimat, în două rânduri, intenția de a-i oferi o „atenție" celui prim-menționat, fără a fi particularizată natura acesteia, însă, inculpatul a precizat că, de fiecare dată, a respins acea oferire de foloase, iar în final a încercat să acrediteze ideea că declarațiile învinuiților C.G., V.M. și G.I. îi sunt nefavorabile, dar și oscilante, deoarece s-a urmărit atenuarea răspunderii penale a acestora, în contextul strângerii probelor în acuzarea sa. De asemenea prima instanță a mai reținut în considerente că, inculpatul a mai solicitat și obținut, în repetate rânduri, reevaluarea măsurii preventive privative de libertate și examinarea alternativelor la aceasta pe calea cererilor de revocare și înlocuire a măsurii sau liberare provizorie sub control judiciar, enumerând încheierile de ședință din 23 aprilie, 5 mai, 14 mai, 4 iunie, 8 iunie 2010 și a constatat că de la data arestării preventive (23 aprilie 2010), în mod constant, s-a apreciat ca necesară această măsură, instanțele, arătând motivat că, până la acel moment se impunea protejarea prioritară a ordinii publice (cauza S. c. Rusia,), fără a se nega, prin aceasta, posibilitatea ca, în cursul procedurii, să se dispună liberarea inculpatului. Totodată prima instanță, analizând și motivele de ordin familial și profesional, a constatat că deși magistratul arestat era singurul care furniza mijloacele de subzistență în cadrul familiei, fiind în prezent suspendat din funcția deținută, urmare hotărârii C.S.M., a apreciat că totuși acestea nu sunt argumente suficiente pentru a răsturna concluzia anterioară și pentru a considera că, la acest moment procesual, când dosarul de află în cursul urmăririi penale, poate fi eficientă, pentru buna desfășurare a procesului penal, cercetarea sa în stare de libertate. S-a mai relevat, că în cursul judecății inculpatul nu a făcut dovada afirmațiilor sale, pentru stabilirea situației reale și actuale a familiei și pentru determinarea existenței unei eventuale stări de nevoie acute în care aceasta s-ar afla. Prima instanță a conchis apreciind că și în actualul stadiu al urmăririi penale se justifică, în continuare, un pericol real pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate, dar și un risc ca, inculpatul, pus în libertate, să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, astfel încât a considerat că nu se impun măsuri preventive alternative deținerii și, în baza în baza art. 160 2 alin. (2) și art. 160 8a C. proc. pen., a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.N. obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva încheierii din 28 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate și, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele reținute în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 5277/2/2010, fixându-se prim termen pentru soluționarea recursului declarat de inculpat la 14 iulie 2010, prilej cu care acesta a evocat argumentele expuse anterior, în fața instanței de fond, pentru a susține solicitarea de înlăturarea a măsurii arestării preventive și de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: La data de 23 aprilie 2010, prin încheierea pronunțată în cameră de consiliu din aceeași dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.N. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 23 aprilie 2010 până la 21 mai 2010, inclusiv, emițând, totodată, mandatul de arestare preventivă nr. 7/U din 23 aprilie 2010, întrucât a constatat că inculpatul, pe de o parte, a fost cercetat pentru infracțiunile de: luare de mită (prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), constituire a unui grup infracțional organizat (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003) și favorizare a infractorului (prevăzută de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 Iit. a) C. pen.) toate în concurs real, iar pe de altă parte, că acesta se afla în situația prevăzută de art. 136, art. 143 și art. 148 Iit. f) C. proc. pen. Ulterior, prin ordonanțele D.N.A. din 10 mai 2010 și respectiv 12 mai 2010, s-a dispus, printre altele, extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de inculpat și sub aspectul altor fapte, astfel că inculpatul C.N. - fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea - este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită (3 fapte), constituire a unui grup infracțional organizat, favorizare a infractorului (8 fapte), trafic de influență, primire de foloase necuvenite și fals material în înscrisuri oficiale, fapte prevăzute de de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 7 din Legea 39/2003 și art. 264 C. pen. cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 288 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen. S-a reținut, în esență că, în cursul anului 2009 și până în luna martie 2010, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de magistrat procuror cu funcție de conducere în cadrul unității de parchet anterior menționată, a pretins atât direct cât și prin intermediul altor persoane și a primit sume de bani și foloase necuvenite de la mai multe persoane inclusiv de la un investigator sub acoperire, în scopul facilitării dispunerii unori soluții de ntrimitere în judecată; a constituit împreună cu numiții V.M. și C.G. - foști lucrători de poliție - un grup infracțional organizat în scopul comiterii în mod coordonat a mai multor infracțiuni de corupție, racolând persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani și altor foloase pentru influențarea sau coruperea magistraților, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul respectivei grupări, precum și de facilitare a dispunerii unor soluții de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și a altor unități de parchet; a determinat și îndrumat la administrare frauduloasă a unor probe, prin menționarea în cuprinsul unor declarații a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanțele comiterii unor fapte penale, de natură a îngreuna aflarea adevărului și a-i asigura persoanei cercetate obținerea unor soluții favorabile; a falsificat mențiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul ordonanței emise la data de 25 februarie 2009 într-un dosar penal aflat în instrumentare la aceeași unitate de parchet, modificând suma de la 150 lei la 50 lei. Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracțională relativ scurtă de aproximativ 1 an și 3 luni, precum și la caracterul repetat al activității ilegale desfășurată de inculpatul C.N., (angrenând și coordonând în activitatea infracțională și alte persoane, foști lucrători de poliție), modalitățile variate în care acesta a acționat atât direct cât și prin interpuși, pentru a extinde relațiile de corupere în actul de justiție, deși era și făcea făcea parte din organele judiciare ale statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, fiind magistrat prim procuror al unei unități de parchet, prima instanță a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție. Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să aplice legea - magistrat procuror cu funcție de conducere a unei întregi unități de parchet - și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranță în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție, creându-se ideea nocivă că cei puși să apere valorile sociale ocrotite de statul de drept pot oricând încălca legea și săvârșind fapte similare, pot chiar benefica de clementa acesteia. Justețea aprecierilor primei instanțe rezidă în aceea că deși a luat în considerare elemente de circumstanțiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activității infracționale desfășurată de acesta, condițiilor concrete în care acesta a acționat, caracterului repetat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum și prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanță incidența dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) și (2) și prin raportare la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.N., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzațiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă nr. 7/UP din 23 aprilie 2010, precum și la ansamblul probator deja administrat în speță, deși inculpatul are vocația liberării provizorii sub control judiciar, a fost corect menținută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală. Totodată, Înalta Curte mai reține că deși în speță sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 160 2 pct. 1 C. proc. pen. , în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășsc 18 ani închisoare, totuși liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă, aceasta putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca neîntemeiată, or,în speță, în acord și cu jurisprudența C.E.D.O., lăsarea în libertatea a inculpatului la acest moment procesual apare ca inoportună, deși formal nu există interdicții la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată. De altfel, se mai constată că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocație a acestuia, instanța sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel moment, cât și în raport de gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță apreciat justificat, că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social, relevat îndeosebi și de calitatea de prim procuror, de care s-a folosit în săvârșirea acestora. În concret, prima instanță corect a considerat că privarea de libertate este în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. pen., respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal. De altfel, Înalta Curte constată că prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane făcând parte din anumite categorii socio-profesionale (în speță, calitatea de magistrat procuror cu funcție de conducere) ar putea săvârși diferite fapte cu conotație penală, iar legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă clemență față de acestea, în raport de alte persoane provenind din categorii profesionale diferite, care ar săvârși fapte similare și pentru care s-ar menține stare de arest. De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de 2 luni și 20 de zile nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere și stadiul procesual al cauzei, aflată în faza urmăririi penale. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanță a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul. De asemenea, și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care acesta a fost cercetat și, probabil, urmează a fi dedus judecății, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.N., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Așadar, față de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar ancheta nefiind încă finalizată) corect s-a apreciat că nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, atât din perspectiva posibilității ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât și din prisma, necesității protejării prioritare a ordinii publice. Prin urmare, în mod justificat, a fost menținută starea de arest preventiv luată față de inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, sancționate atât de C. pen., cât și prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, dar și ale Legii nr. 39/2003, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc. pen., că niciuna din dispozițiile legale menționate nu-și găsește incidența în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu m inori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 5277/2/2010 (nr. 1542/2010). În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.