ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 6 din 13 august 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 543/45/2010, s-a dispus respingerea, ca

nefondată a cererii formulate de inculpatul A.M., privind liberarea

provizorie sub control judiciar.

A obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:

Prin încheierea nr. 1 din 3 iunie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului A.M., reținându-se săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 19 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 41

alin. (2), art. 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 26 C. pen., rap. la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 43 alin. (1)

din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2); art. 46 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Măsura arestării preventive

a fost prelungită, ulterior, prin Decizia nr. 2799 din 30 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 155 C. proc.

pen. cu referire la art. 159 alin. (6) C. proc. pen., de la 1 august 2010

până la 30 august 2010, inclusiv.

Examinând cererea de liberare provizorie

sub control judiciar, instanța de fond - după admisibilitatea în

principiu a cererii - a reținut că, raportat la infracțiunile

presupus a fi fost săvârșite de inculpat și pentru care

există probe ce justifică bănuiala rezonabilă de comitere,

la reprezentarea inculpatului că prin folosirea softului respectiv

încalcă drepturile și libertățile individuale ale

posesorilor telefoanelor țintă, facilitând această activitate,

nu se justifică lăsarea în libertate a inculpatului, pericolul pentru

ordinea publică nefiind diminuat prin măsurile specifice controlului

judiciar.

Împotriva încheierii

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs inculpatul A.M.,

solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar considerând ca fiind îndeplinite

condițiile legii.

În motivele de recurs și în

susținerea orală, inculpatul, prin apărător ales, a invocat

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.,

susținând că motivarea hotărârii contrazice dispozitivul deciziei,

întrucât deși, prin dispozitiv cererea de liberare provizorie a fost

respinsă ca nefondată, în motivarea hotărârii, judecătorul reține

netemeinicia acesteia.

Totodată, respingerea cererii,

ca nefondată nu se regăsește în soluțiile ce pot fi dispuse

de instanță conform art. 160

8a

pct. 6 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

instanța face vorbire de gradul de pericol social al faptelor reținute

în sarcina inculpatului, în condițiile în care aceasta nu era

ținută să verifice oportunitatea lăsării în libertate a

inculpatului ci era obligată să examineze doar condițiile de

admisibilitate și temeinicie a cererii.

În fine, recurentul inculpat consideră

că se poate dispune liberarea provizorie a inculpatului, invocând, în

sprijinul susținerilor sale o decizie similară, cauza aflându-se pe

rolul Curții de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite

cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de

la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de

acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b)

obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu

părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al

aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere faptul

că măsurile preventive aduc atingere libertății

individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei,

legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să

împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor

preventive.

În reglementarea acestora, se

recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a

libertății individuale sau a altor drepturi și

libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în

funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă

care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură

preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul

urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură

diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a

procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea

judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru

a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea,

respectiv menținerea față de inculpat a măsurii

arestării preventive.

Din analiza

dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea

provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una

negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este

condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi

dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect, potrivit

dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani”.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta a încercat

să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că

legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența

unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații,

împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana

inculpatului modul de operare, infracțiunea săvârșită, care

să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei

condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie,

ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea

provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este

absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât

prin menținerea măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată

insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata

procesului, a principiului proporționalității între măsura

preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în

art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)

din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau

eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei

în cauză la audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul

ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în

funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se

desfășoară urmărirea penală, instanțele

naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea

judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele

rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele

cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Curtea

a decis, cu valoare de principiu că termenul final al detenției

provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când

hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a

statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă

instanță.

Totodată,

s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea

stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a

depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței

dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea internă

corelate cu prevederile art. 5 din C.E.D.O., Înalta Curte, apreciază că

- astfel cum a dispus și instanța de fond - în acest moment, este

insuficient instituirea față de inculpatul A.M., a controlului

judiciar, neputându-se realiza scopul măsurilor preventive astfel cum este

reglementat prin art. 136 C. proc. pen.

Rezultă, din probele administrate

de organele de urmărire penală că inculpatul, în cursul lunii noiembrie

2009 și mai 2010 a achiziționat de la o firmă thailandeză V.C.L.

produse F.S. sub denumirea credite V., punând la dispoziție, prin

comercializarea către diverse persoane, coduri de acces și alte date

informatice apte a permite accesul parțial sau total la un sistem

informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, înlesnind

astfel, fără drept, interceptarea unei transcrieri de date informatice

care nu erau publice.

Totodată, se reține că

societatea administrată de inculpat deține o pagină, unde se

află magazinul on-line al firmei, pe care erau postate produsele

comercializate, denumite „echipamente de spionaj”. La categoria „telefon spion”

erau oferite, spre vânzare, programe software care erau instalate pe telefonul

mobil al unei persoane ce urma a fi monitorizată, fără

știința acesteia.

Deosebit de relevant este și

faptul că inculpatul A.M. avea la rândul său acces la datele

persoanelor monitorizate, putând accesa raportările din contul

fiecărui client, căruia îi generase ID și parolă.

Faptele reținute în sarcina inculpatului

și cu privire la care există indicii în sensul cerut de lege sunt deosebit

de grave în condițiile în care doar autorităților le este

permisă supravegherea unei persoane, interceptarea și ascultarea

conversațiilor purtate în mediul ambiental și numai cu autorizația

judecătorului în cazurile limitativ prevăzute de lege.

În atare condiții, Înalta Curte

constată criticile formulate de către inculpat ca fiind nefondate,

controlul judiciar nefiind suficient pentru a-l împiedica pe acesta să

săvârșească alte infracțiuni.

Așa fiind Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul disp. art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.M. împotriva încheierii nr. 6 din 13 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 543/45/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.M. împotriva încheierii nr. 6 din 13 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 543/45/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 august 2010.