ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2908/2010

Asupra recursului

penal de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 6 din 13 august 2010

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 543/45/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată a

cererii formulate de inculpatul A.M., privind liberarea provizorie sub control

judiciar.

A obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:

Prin Încheierea nr. 1

din 3 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului A.M., reținându-se săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 19 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 51/1991 cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 26 C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 43 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2); art. 46 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Măsura arestării

preventive a fost prelungită, ulterior, prin Decizia nr. 2799 din 30 iulie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 155 C. proc. pen.

cu referire la art. 159 alin. (6) C. proc. pen., de la 1 august 2010 până la 30

august 2010, inclusiv.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond - după

admisibilitatea în principiu a cererii - a reținut că, raportat la

infracțiunile presupus a fi fost săvârșite de inculpat și pentru care există probe

ce justifică bănuiala rezonabilă de comitere, la reprezentarea inculpatului că

prin folosirea softului respectiv încalcă drepturile și libertățile individuale

ale posesorilor telefoanelor țintă, facilitând această activitate, nu se

justifică lăsarea în libertate a inculpatului, pericolul pentru ordinea publică

nefiind diminuat prin măsurile specifice controlului judiciar.

Împotriva încheierii

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs inculpatul A.M., solicitând

casarea acesteia și în cadrul rejudecării, admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar considerând ca fiind îndeplinite condițiile

legii.

În motivele de recurs

și în susținerea orală, inculpatul, prin apărător ales, a invocat cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., susținând că

motivarea hotărârii contrazice dispozitivul deciziei, întrucât deși, prin

dispozitiv cererea de liberare provizorie a fost respinsă ca nefondată, în

motivarea hotărârii, judecătorul reține netemeinicia acesteia.

Totodată, respingerea

cererii, ca nefondată nu se regăsește în soluțiile ce pot fi dispuse de

instanță conform art. 160

8a

pct. 6 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

instanța face vorbire de gradul de pericol social al faptelor reținute în

sarcina inculpatului, în condițiile în care aceasta nu era ținută să verifice

oportunitatea lăsării în libertate a inculpatului ci era obligată să examineze

doar condițiile de admisibilitate și temeinicie a cererii.

În fine, recurentul

inculpat consideră că se poate dispune liberarea provizorie a inculpatului,

invocând, în sprijinul susținerilor sale o decizie similară, cauza aflându-se

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar și

din oficiu cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la

infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din

următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi

localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alineatul 2 al

aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate

fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere

faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită

ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile

juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea

măsurilor preventive.

În reglementarea

acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a

libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată

fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate

asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură

preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele

măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,

respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de

inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza

dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,

trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de

privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări

de arest efectiv.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest aspect,

potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „liberarea

provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor

săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Se observă că

legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor

probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete

rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului modul de operare,

infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor

trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci

numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura.

Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția

provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi

asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului

judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

Din perspectiva

Convenției europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice

persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din

prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau

eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de

aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de

detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,

instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării

inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale

sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil

unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare

de principiu că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5

parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea

în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat

că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în

condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele

speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea internă corelate cu

prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte,

apreciază că - astfel cum a dispus și instanța de fond - în acest moment, este

insuficient instituirea față de inculpatul A.M., a controlului judiciar,

neputându-se realiza scopul măsurilor preventive astfel cum este reglementat

prin art. 136 C. proc. pen.

Rezultă, din probele

administrate de organele de urmărire penală că inculpatul, în cursul lunii

noiembrie 2009 și mai 2010 a achiziționat de la o firmă thailandeză „V.C.” LTD

produse F.S. sub denumirea credite V., punând la dispoziție, prin

comercializarea către diverse persoane, coduri de acces și alte date

informatice apte a permite accesul parțial sau total la un sistem informatic,

prin încălcarea măsurilor de securitate, înlesnind astfel, fără drept,

interceptarea unei transcrieri de date informatice care nu erau publice.

Totodată, se reține

că societatea administrată de inculpat deține o pagină de web-X.ro, unde se

află magazinul on-line al firmei, pe care erau postate produsele comercializate,

denumite „echipamente de spionaj”. La categoria „telefon spion” erau oferite,

spre vânzare, programe software care erau instalate pe telefonul mobil al unei

persoane ce urma a fi monitorizată, fără știința acesteia.

Deosebit de relevant

este și faptul că inculpatul A.M. avea la rândul său acces la datele

persoanelor monitorizate, putând accesa raportările din contul fiecărui client,

căruia îi generase ID și parolă.

Faptele reținute în

sarcina inculpatului și cu privire la care există indicii în sensul cerut de

lege sunt deosebit de grave în condițiile în care doar autorităților le este

permisă supravegherea unei persoane, interceptarea și ascultarea conversațiilor

purtate în mediul ambiental și numai cu autorizația judecătorului în cazurile

limitativ prevăzute de lege.

În atare condiții,

Înalta Curte constată criticile formulate de către inculpat ca fiind nefondate,

controlul judiciar nefiind suficient pentru a-l împiedica pe acesta să

săvârșească alte infracțiuni.

Așa fiind Înalta

Curte de Casație și Justiție în temeiul disp. art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul A.M. împotriva Încheierii nr. 6 din 13 august 2010 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

543/45/2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva încheierii nr. 6 din

13 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 543/45/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 august 2010.

Procesat de GGC - LM