ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3183/2011

Asupra recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

penală nr. 12/A din 5 septembrie 2011, Curtea

de Apel Alba-Iulia, secția penală, cauze minori și

familie, a

respins ca neîntemeiată cererea

de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul S.I.R.

cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat în

cuantum de 340 lei.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut că:

Inculpatul S.I.R. a fost trimis în

judecată în stare

de arest preventiv și

condamnat în prezenta cauză în primă instanță

prin sentința penală nr. 42 din 02 martie 2011 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, la pedeapsa rezultantă de 4 ani

închisoare și 3 ani

interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional

nestructurat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003 rap. la art. 2

lit. a) teza II-a și b), pct. 9 și 12 din

Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

S-a arătat că în

cauza de fată liberarea provizorie sub control

judiciar a inculpatului nu apare ca

justificată și oportună, iar aspectele

invocate

de inculpat cu privire la situația sa familială nu sunt de

natură a determina convingerea instanței că scopul

măsurii arestării

preventive ar fi

atins prin punerea sa în libertate sub control judiciar,

chiar dacă inculpatul susține că va îndeplini

obligațiile dispuse de

instanță.

Inculpatul nu a prezentat nici un fel de garanție referitoare la

prezentarea sa în fața organelor judiciare, iar

instanța a apreciat că

în cauza de față liberarea provizorie sub control

judiciar nu este

justificată nici în raport

cu faptele pentru care inculpatul a fost arestat

preventiv și trimis în judecată și nici în raport cu buna desfășurare a

procesului penal care se impune a avea loc cu inculpatul în stare de arest,

indiferent de susținerile acestuia că nu se va sustrage de la

judecată

și că punerea sa în libertate nu ar impieta cu nimic înfăptuirea corectă a

actului de justiție.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul S.I.R., solicitând, atât

prin apărător cât și

personal, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cerii

de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța

constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în

cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau

inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori

sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din textul de

lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie

sub control

judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o

obligație a instanței de a o dispune

și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

dispoziția instanței de fond - de a respinge cererea de

liberare

provizorie sub control judiciar -

este legală și temenică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și

ale art. 23 din Constituția României, măsura

lipsirii de libertate a

unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se

bănui că acesta a săvârșit o

infracțiune

sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară,

astfel, apărarea ordinii

publice, a

drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării

în bune

condiții a procesului penal.

In speță,

pericolul social potențial se apreciază în raport cu

comportamentul inculpatului, reacția

opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare

de inculpați,

natura faptelor reținute a fi

fost săvârșite de inculpat.

Pericolul pentru ordinea publică își

găsește expresia și în

starea de neliniște,

în sentimental de insecuritate în rândul societății,

generată de faptul

că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni

grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se

presupune că au fost săvârșite faptele, care

prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel ,s-a

reținut că

inculpatul S.R.I. împreună cu

inculpații C.S.A.

, T.M.N., B.I.S.,

cu soții V. și

alții, au constituit un grup infracțional nestructurat

specializat în

comiterea infracțiunilor de

proxenetism și trafic de persoane, care a

acționat pe teritoriul țării,

în zona DN 7, în special în zona Municipiului Orăștie și a orașului Geoagiu, o

perioadă mai

îndelungată de timp, în vederea

obținerii de resurse financiare ilicite;

precum și fapta aceluiași

inculpat care în cursul anului 2009, a

săvârșit

acte de îndemn la prostituție, tragere de foloase de pe urma

acestor

activități ilicite.

Aspectele ce țin

de comportamentul anterior al inculpatului,

de familia organizată, 4 copii

minori în întreținere, ce au nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze

cu nimic pericolul pe care

punerea lui în libertate la acest moment procesual l-ar

genera.

Toate aceste elemente, de necontestat,

de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și suficient, temeiuri în

vederea

eliminării, în urma examinării

efectuate cu privire la existența art. 148

lit. f) C. proc. pen., a

pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului

l-ar genera la actualul moment procesual.

La acest moment

procesual, pericolul concret pentru ordinea

publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar

reprezenta, este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii

puternice.

Recursul declarat învederându-se , așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi

obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.R.

împotriva

încheierii penale nr. 12/A din 5 septembrie

2011

a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală cauze cu minori și de

familie,

pronunțată în dosarul nr. 1445/97/2010/a 12.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 septembrie 2011.