ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1076/2011

Asupra recursului de față, Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului M.F., cât și a cererilor de revocare și de înlocuire a acestei măsuri formulate de inculpat prin apărătorii săi aleși, instanța de fond, Curtea de Apel Suceava, prin încheierea din 28 februarie 2011, a dispus următoarele: În baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului M.F., fiul lui G. și D. Respinge, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea formulate de inculpatul M.F., prin apărătorii săi aleși.

În sprijinul unor astfel de soluții s-au invocat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București - D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava nr. 82/P/2010 din 12 noiembrie 2010, s-a dispus: I. trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.F., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, constând în aceea că în calitate de ofițer de poliție judiciară la Biroul Poliției Rurale din cadrul Poliției mun. Fălticeni, având gradul profesional de subinspector, la data de 20 octombrie 2010, pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la comiterea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală (art. 198 C. pen.), a pretins suma de 1.000 euro de la persoana denunțătoare A.A.

Suma de 1.000 euro a fost dată de persoana denunțătoare inculpatului M.F. la data de 21 octombrie 2010, în biroul acestuia, camera din sediul Poliției municipiului Fălticeni. II. punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.F., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, constând în aceea că a contribuit la săvârșirea faptei de luare de mită comisă de inculpatul M.F., prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, în forma complicității, prin confirmarea activităților inculpatului M.F.

prezentate persoanei denunțătoare A.A. și care constituie o înlesnire/ajutor dat în orice mod, în accepțiunea art. 26 C. pen., contribuind astfel la realizarea infracțiunii. Prin această acțiune a înlesnit (ajutat) în sensul art. 26 alin. (1) C. pen. pe inculpatul M.F. la săvârșirea faptei incriminate, mai ușor și mai sigur, respectiv producerea rezultatului - primirea sumei de 1.000 de euro la data de 21 octombrie 2010. Prin ordonanța nr. 82/P/2010 s-a dispus reținerea învinuitului M.F. pentru 24 ore de la 21 octombrie ora 22.45 până la 22 octombrie ora 1500, iar prin încheierea nr. 2/ CC din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 3755 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 884/39/2010), în baza art. 146 alin. (9) C. proc.

pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a învinuitului M.F., pe o perioadă de 9 zile, de la data de 22 octombrie 2010 până la data de 30 octombrie 2010 și emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, respectiv mandatul nr. 5/A din aceeași dată. Prin ordonanța din 27 octombrie 2010 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de învinuitul M.F., iar prin încheierea nr. 3/CC din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 3923 din 04 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 897/39/2010), în baza art. 149 1 alin. (10) și (14) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. s-a dispus, arestarea preventivă a inculpatului M.F., pe o perioadă de 23 zile, de la data de 28 octombrie 2010 până la data de 19 noiembrie 2010 și emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, respectiv mandatul nr. 6/A din aceeași dată. La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.F. au fost avute în vedere dispozițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., apreciindu-se că există indicii temeinice, în accepțiunea art. 68 1 și în concordanță cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, de săvârșire de către inculpat a faptei reținute în sarcina sa, ce este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, cât și date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, context în care s-a avut în vedere, modul și mijloacele de comitere a faptei, concretizate în pretinderea și primirea de către cel în cauză a unei sume de bani, în chiar sediul Poliției Municipiului Fălticeni, de la o persoană cu privire la care efectua cercetări referitor la săvârșirea unei infracțiuni, și nu în ultimul rând calitatea sa, de subinspector de poliție.

S-a precizat că prin atribuțiile de serviciu pe care le avea la acea dată, inculpatul era chemat să apere legalitatea și principiile statului de drept, prin luarea de măsuri ferme în cazul în care ar fi constatat că ele sunt încălcate și că nerespectarea acestor obligații a creat în rândul membrilor colectivității un sentiment de insecuritate socială, care reclamă intervenția energică a organelor abilitate, inclusiv prin plasarea persoanei care a comis fapta ilicită, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, într-un mediu închis. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 963/39/2010 din 15 noiembrie 2010, și în considerarea dispozițiilor art. 313 alin. (4) C. proc.

pen., s-a fixat termen la data de 17 noiembrie 2010, ora 08.30, pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului M.F. în conformitate cu prevederile art. 300 1 C. proc. pen. Prin încheierea camerei de consiliu din 17 noiembrie 2010, Curtea în baza dispozițiilor art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul M.F. este legală și temeinică, iar în temeiul dispozițiilor art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., a menținut stare de arest preventiv a acestuia, cu motivarea în esență că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află acesta s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii subzistă și în prezent.

Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestui inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.F., prin apărătorul său ales B.I., la data de 18 noiembrie 2010, recurs care prin Decizia nr. 4188 din 23 noiembrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 9509/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat. La data de 19 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea de liberare sub control judiciar, formulată de inculpatul M.F., prin avocat C.G., cerere ce a fost respinsă prin încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere împotriva căreia cel în cauză nu a declarat recurs.

Prin încheierea de ședință din 08 decembrie 2010, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins o nouă cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.F., ca neîntemeiată, iar recursul declarat împotriva acestei încheieri de către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 4579 din 16 decembrie 2010 pronunțată in Dosar nr. 10211/1/2010 a I.C.C.J. Prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2010, Curtea a respins și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 136 lit. b) C. proc. pen., formulată de inculpatul M.F., prin avocat C.C.C. La termenul de judecată din 07 ianuarie 2011, instanța a procedat la audierea persoanei denunțătoare A.A.

și a martorului A.H., declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale separat atașate la dosar la filele 115-122, a luat act de cererea de probe olografă formulată personal de inculpatul M.F. și în considerarea dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., Curtea a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului M.F., procedând potrivit art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., în sensul că a menținut starea de arest preventiv a acestuia. Recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii de ședință din 07 ianuarie 2011 a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 109 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosar nr. 253/1/2011.

La termenul de judecată din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava a procedat la audierea martorilor din lucrări, cu excepția martorului P.G.D., care nu a fost prezent și a admis o parte din probele testimoniale cerute de inculpați prin apărătorii lor aleși, după punerea lor în discuție, prorogând pronunțarea asupra probelor științifice solicitate, după sosirea relațiilor de la I.N.E.C. București și a audierii înregistrărilor din mediul ambiental, acordând termen în cauză pentru data de 16 februarie 2011, ora 11.00. La data de 02 februarie 2011a fost înregistrată pe rolul instanței o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de avocat C.C.C., în numele inculpatului M.F.

- însușită de acesta, fixându-se termen de judecată la data de 07 februarie 2011, ora 11.30, când datorită lipsei apărătorului acestuia, s-a acordat termen pentru data de 09 februarie 2011. Prin încheierea de ședință din 09 februarie 2011, rămasă definitivă prin nerecurare, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.F., ca neîntemeiată. La termenul de judecată stabilit, s-a procedat la audierea martorilor propuși de inculpați, prin apărătorii lor aleși și admiși de instanță, s-a constatat că la dosar au fost înainte relațiile solicitate anumitor instituții și s-a acordat termen la data de 28 februarie 2011 pentru finalizarea probei testimoniale și pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive sub incidența căreia se află inculpatul M.F.

Analizând la acel moment legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul M.F., în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află acesta s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii subzistă și în prezent. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - existența unor probe sau indicii temeinice, așa cum le definește legiuitorul în art. 68 C. proc.

pen., că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă este dat vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. În speță, sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportate și prin prisma dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen., în sensul că există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul menționat în maniera în care a acționat s-a cantonat în sfera ilicitului penal, fiind acuzat de comiterea faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, în examinarea acestui aspect avându-se în vedere materialul probator administrat în cauză de organele de urmărire penală, respectiv: proces verbal din data de 21 octombrie 2010, planșe fotografice, declarațiile persoanei denunțătoare A.A., transcrierile convorbirilor telefonice și ambientale, declarațiile celorlalți martori și înscrisuri considerate relevante.

Probele și indiciile temeinice amintite pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea C.E.D.O. în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei) În același sens, este și punctul de vedere exprimat în recomandarea nr. R (80) 11 a Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei potrivit căruia, existența unor motive verosimile care să legitimeze bănuiala că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este urmărit este privită ca o condiție generală, independentă de temeiurile detenției provizorii sau cele de care ar putea justifica o condamnare, Curtea statuând că aceste motive verosimile presupun existența unor fapte sau informații de natură a convinge obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.

Curtea a constatat că și sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului M.F., dispozițiile tezei I a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în baza căruia acesta a fost arestat, sunt îndeplinite în cauză. În ceea ce privește dispozițiile tezei a II-a a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ce a servit ca temei al arestării preventive a inculpatului M.F. și care subzistă și în prezent, este de reținut că pericolul la care face referire textul amintit, în lipsa unor criterii legale exprese, el se deduce prin raportare la mai multe aspecte.

Curtea a avut în vedere în analiza celei de-a doua condiții enumerate mai sus, pe de o parte natura și modalitatea concretă de comitere a faptei - concretizate în pretinderea și primirea de către inculpat a unei sume de bani, în chiar sediul Poliției Municipiului Fălticeni, de la o persoană suspectată de comiterea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală (art. 198 C. pen.) pentru a nu se sesiza cu privire la această infracțiune - gravitatea deosebită a acesteia, împrejurările în care inculpatul a acționat, iar pe de altă parte persoana celui în cauză, cu referire expresă la calitatea sa, de subinspector de poliție, precum și rezonanța negativă ce a fost creată în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupusei infracțiuni.

Ori faptul că o persoană învestită cu autoritatea statului în aplicarea și respectarea legii penale încalcă prevederile legale pentru a-și procura în mod nelegal o sumă de bani de la persoana pe care o cercetează, conferă faptei reținute în sarcina inculpatului o gravitate deosebită și un impact puternic negativ în societate, astfel că menținerea măsurii arestării preventive față de acesta apare a fi justificată și legală, corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Gravitatea faptei pentru care este cercetat acest inculpat se reliefează și se reflectă în urmările ce au decurs din comiterea unei astfel de infracțiuni, constând în starea de alertă și reacția opiniei publice față de o atare stare de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte de acest gen și a celor suspectați de comiterea lor organele statului nu acționează eficient și că legea nu este aplicată cu hotărâre. Lipsa unei reacții ferme a autorităților statului față de săvârșirea unor astfel de fapte este de natură a crea confuzie, îngrijorare și neîncredere în cadrul societății și mai ales al comunității în care inculpatul este cunoscut.

Așa fiind, se dă legitimitate scopului pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul M.F., justificând o detenție provizorie a acestuia, cel puțin pe o perioadă de timp, pentru buna înfăptuire a justiției și pentru desfășurarea cu eficiență a cercetării judecătorești, cercetare judecătorească care este în plină desfășurare și în cadrul acesteia urmează a fi audiat martorul din lucrări lipsă la termenul din 31 ianuarie 2011, a se proceda la ascultarea celor 4 CD-uri puse la dispoziție de organele de anchetă și la pronunțarea asupra expertizelor criminalistice solicitate de ambii inculpați, una având ca obiectiv identificarea vocilor din mediul ambiental, discutarea eventualelor probe testimoniale și cu înscrisuri consemnate în înscrisul depus de inculpatul M.F.

imediat după termenul de judecată din 16 februarie 2011, în situația în care acestea prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei și nu conduc la tergiversarea sa. Ca atare, s-a arătat că se impune, până la clarificarea aspectelor criticate de către inculpatul M.F., în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate, privarea de libertate a acestuia și judecarea lui în stare de arest preventiv. Împotriva hotărârii, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul M.F. Inculpatul M.F. solicită a se constata că temeiurile care au determinat arestarea inițială au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului și, în consecință, solicită ca să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acestuia.

Materialul probator administrat până în această fază procesuală creează premisele ca instanța să admită cererea de revocare a măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură mai puțin coercitivă, respectiv cea prevăzută de art. 145 sau art. 145 1 C. proc. pen. Pericolul concret pentru ordinea publică care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și-a pierdut din efectul care îl avea în acel moment, iar colectivitatea din care face parte inculpatul nu mai este afectată de fapta asupra căreia se fac cercetări, astfel că cererea formulată este pertinentă. Precizează că a trecut o perioadă de peste 4 luni de zile, martorii au fost audiați, urmând ca din acest moment să se administreze doar probe tehnice.

Măsura arestării preventive fiind una excepțională, consideră că se pot lua și alte măsuri așa cum a arătat și practica C.E.D.O., numai atunci când se impune cu adevărat, să se ia această măsură. Chiar dacă instanța și-ar fî format o oarecare convingere că inculpatul ar fî vinovat de săvârșirea acestei fapte, consideră că perioada de peste 4 luni de arest preventiv este mai mult decât suficient, inculpatul a perceput periculozitatea faptei de care este acuzat, astfel că scopul de prevenție și educare este atins. Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., referitor la persoana inculpatului, la situația familială a acestuia, la pregătirea pe care o are, care constituie elemente pe care instanța le poate lua în considerare la pronunțarea soluției.

Consideră că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura prevăzută de art. 145 sau art. 145 1 C. proc. pen. Solicită a se observa că inculpatul V.F. a beneficiat și beneficiază în continuare de un tratament juridic diferit, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și pentru o egalitate de tratament, acest lucru trebuie luat în considerare pentru pronunțarea unei soluții favorabile. Consideră că și inculpatul M.F. poate beneficia de același tratament, în măsura în care probatoriul a fost administrat, iar probele științifice ce urmează a fi administrate în continuare nu impun o astfel de măsură, iar inculpatul nu mai are posibilitatea să influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Instanța de recurs retine următoarele: Inculpatul recurent se bucură de prezumția de nevinovăție, fiind de decelat în ce măsură lipsirea lui de libertate apare ca o necesitate reală și de interes public care prevalează, în vederea asigurării și respectării unui climat optim funcționării normale a instituțiilor statului și respectării drepturilor cetățenilor. Ori tocmai din motivele anterior expuse, de derulare a circuitului procesual în cauză, reiese că la acest moment se poate aprecia în sensul solicitat de inculpat, respectiv că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au diluat, astfel că se justifică înlocuirea acestei măsuri. Este de constatat că măsura privativă de libertate sub incidența căreia se află inculpatul M.F.

s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în materie și până în prezent temeiurile care au impus menținerea măsurii privative au fost pe deplin justificate, măsura în discuție nu a fost luată cu încălcarea normelor de drept. Având în atenție cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de recurs constată că temeiul care a stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării preventive a inculpatului s-au schimbat, situație în raport de care nu se impune menținerea măsurii luate inițial, ci înlocuirea cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu una mai puțin coercitivă se dispune atunci când s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia, fie la cererea inculpatului sau din oficiu.

Pentru a se putea dispune astfel, este necesar ca față de momentul luării măsurii privative de libertate să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în vreun fel favorabil inculpatului temeiurile care au impus arestarea sa. Ori, în speță se justifică a se da eficiență juridică dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen. și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin coercitivă, apreciindu-se că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acesteia - făcând referire la durata arestării preventive, de la 21 octombrie 2010, așadar iată de 5 luni, la pregătirea acestuia, la situația familială și la măsura dispusă față de celălalt coinculpat - și că nu se mai justifică o detenție provizorie a celui în cauză în condițiile în care acesta, lăsat în libertate, nu ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar prin obligațiile impuse nu ar avea posibilitatea de a influența desfășurarea în continuare a procesului.

Aspectele referitoare la circumstanțele personale ale inculpatului, legate de vârsta acestuia, de situația sa familială și financiară, lipsa antecedentelor penale, sunt evident favorabile acestuia și trebuie avute în vedere, chiar dacă o anumită perioadă de timp, înăuntrul căreia inculpatul a fost arestat, nu au avut un rol atât de covârșitor încât să conducă la înlăturarea privării sale de libertate, astfel încât, la acest moment, după 5 luni, se poate vorbi despre o schimbare a temeiurilor inițiale care au determinat arestarea sa preventivă și care să conducă la admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Așadar, în raport de natura și circumstanțele cauzei - o faptă nu extrem de gravă, ce însă a reclamat o atitudine fermă inițială din partea organelor judiciare, constând în aceea că, în calitate de ofițer de poliție judiciară la Biroul Poliției Rurale din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, având gradul profesional de subinspector, la data de 20 octombrie 2010, pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la comiterea unei infracțiuni privitoare la viața sexuală (art. 198 C. pen.), ar fi pretins suma de 1.000 euro de la persoana denunțătoare A.A.

- stadiul procesul actual - expres s-a redat că, la termenul de judecată din 9 februarie 2011 s-a procedat la audierea martorilor propuși de inculpați, prin apărătorii lor aleși și admiși de instanță, s-a constatat că la dosar au fost înainte relațiile solicitate anumitor instituții și s-a acordat termen la data de 28 februarie 2011 pentru finalizarea probei testimoniale -, poziția procesuală a inculpatului, se poate vorbi de o depășire a limitelor unei detenții rezonabile în condițiile în care acesta se află în arest preventiv de aproximativ 5 luni și s-ar menține măsura arestului. Ori, la acest moment, luarea față de inculpatul M.F., a unei măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv art. 145 1 C. proc.

pen., este de natură a asigura desfășurarea în continuare, în bune condiții, a procesului penal. În completare, aspectele referitoare la faptul că anterior comiterii presupusei infracțiuni inculpatul M.F. a avut un bun comportament în familie și societate și că familia sa se confruntă cu o situație financiară delicată, constituie elemente care să justifice cercetarea sa în stare de libertate. Se impune a se ține cont și că, deși astfel de măsuri sunt măsuri individuale ce se iau în considerarea persoanei, se poate împărtăși și argumentul vizând egalitatea de tratament judiciar, prin raportare la inculpatul V.F., aflat la acest moment sub incidența măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă de instanță prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2010 sau prin raportare la alți inculpați din alte cauze penale.

Concluzionând, față de cele reținute, constatăm că arestarea preventivă a inculpatului M.F. a fost luată cu respectarea prevederilor legale având în vedere temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiul în baza căruia acesta a fost arestat a subzistat un interval semnificativ de 5 luni, dar în momentul de față avem de a face cu o diluare a pericolului social pe care l-ar prezenta inculpatul, în funcție de datele concrete redate, care reclamă înlocuirea măsurii. Pe cale de consecință, pentru argumentele expuse, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara, urmează a fi admisă, în urma casării încheierii și rejudecării cauzei.

Pentru a se curma orice discuții pe marginea condițiilor în care acesta, lăsat în libertate, ar mai prezenta un pericol concret pentru ordinea publică (și toate atitudinile sociale conexe unui astfel de fapt), pe lângă obligațiile impuse legal ce se iau ori de câte ori se dispune această măsură, instanța de recurs se va orienta și către obligația de a nu exercita inculpatul profesia în cadrul căreia a săvârșit fapta. Textul legal face trimiteri la profesie, meserie, activitate în exercitarea căreia a săvârșit fapta ori raportat la imputarea concretă adusă, calitatea în care se presupune că a săvârșit-o (ofițer de poliție la Biroul Poliției Rurale din cadrul Poliției mun. Fălticeni), evident că avem de a face cu o profesiune - privită la baza acesteia - fapta fiind comisă în strânsă legătură cu aceasta, implicit acesta fiind și motivul ce reclamă apelarea la respectiva interdicție.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului în măsura în care nu este arestat în altă cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva încheierii din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 963/39/2010. Casează parțial încheierea recurată și, rejudecând în fond: înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (2) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Atrage atenția inculpatului M.F. asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M.F. (fiul lui G. și D.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 28 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, dacă nu este arestat în altă cauză. Menține celelalte dispoziții ale încheierii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2011.