ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3462/2011

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Alba-Iulia și inculpatul M.R. împotriva sentinței penale numărul

248 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba, a dispus, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. la art. 160

b

C. proc. pen.,

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut,

în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului M.R.

subzistă și impun în continuare privarea de libertate pentru a se asigura o

bună desfășurare a procesului penal, iar pedeapsa pentru infracțiunea reținută

în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani.

S-a mai

reținut că, din perspectiva C.E.D.O., existența unei hotărâri de condamnare

dată de un tribunal independent la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare

constituie un temei

justificat pentru

menținerea arestării preventive a inculpatului.

Pericolul

concret pentru ordinea publică este real și evidențiat de gravitatea faptelor

săvârșite și de consecințele

acestora, de

rezonanța negativă din societate cauzată de judecarea

inculpatului în

stare de libertate. Totodată, s-a reținut că din actele

dosarului rezultă că inculpatul are un comportament agresiv și că nu

se

află la prima confruntare cu legea penală.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima

instanță, astfel că se impune

în continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiurile care au stat

la baza luării

și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. b), c), e)

și f) C.

proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile

prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O.,

s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată atunci când se

face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei săvârșite de

inculpat, modalitatea de comitere a acesteia și datele ce caracterizează

persoana inculpatului,

menținerea măsurii

preventive se impune pentru buna desfășurare a

procesului penal.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii

arestării preventive nu s-au schimbat,

neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în

primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, chiar dacă nu

înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii

cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în

continuare privarea de libertate.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat M.R.

împotriva încheierii din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9128/107/2010, să

fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul

inculpat M.R. împotriva

încheierii din 26 septembrie 2011 a

Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 9128/107/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cu titlul de

cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 octombrie 2011.