ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4368/2011

V.A. - cetățean italian,

B.D.I., zis „D." ;

B.I.Ș., zis „N." ;

D.A.V. ;

O.M.F.;

S.C.M.;

B.F.B.;

L.A.I.;

S.L.L.;

O.C.C.;

S.M. Totodată, s-au respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor: 1) V.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2) B.D.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 3) B.I.Ș. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 4) D.A.V. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - art. 293 alin. (1) C. pen. - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 5) O.M.F. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 6) B.F.B. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 7) S.C.M. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 8) L.A.I. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 9) O.C.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 10) S.M. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 11) S.L.L. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări UE, precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc). Transportul în străinătate s-a afirmat că a fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C. Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru" și sumele care puteau fi obținute erau importante. După toate acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor. Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea. După comiterea furtului, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul. Imediat după ce se comunica inculpaților V.A. și L.F.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora. S-a mai reținut că din grupul infracțional a făcut parte și inculpatul I.C.D., care ulterior împreună cu inculpatul D.A.V. și prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B., L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracțională. În privința inculpatului S.C.M. s-a reținut de către acuzare că ar fi transportat un număr de trei tractoare de la locul sustragerii până în localitatea Debrețen. Pentru a îngreuna descoperirea, la o parte dintre ele, s-a procedat la modificarea seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L. O parte din bunurile pretins furate au fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ș.F. Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută succesiv, ultima menținere fiind cea din 25 octombrie 2011. Prima instanță a reținut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive, prelungirea acesteia și menținerea ei față de inculpații aflați în stare de arest preventiv, subzistă și în prezent. Astfel, probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. De asemenea, prima instanță a reținut că, și în prezent, subzistă pericolul pentru ordinea publică pe care instanța l-a avut în vedere la luarea măsurilor preventive. În susținerile formulate în dezbaterea asupra menținerii arestării preventive a inculpaților au fost invocate de către apărători mai multe argumente, analizate punctual de prima instanță, după cum urmează: 1. Lipsa ori diminuarea pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților, inexistența riscului ca inculpații să mai săvârșească noi infracțiuni, raportat la timpul scurs de la data pretinsei săvârșiri a infracțiunilor și a naturii infracțiunii, care nu este una de violență, ci afectează patrimoniul. Prima instanță a apreciat că măsura preventivă a arestării nu este limitată la infracțiunile care lezează viața, libertatea ori integritatea persoanelor ori la cele săvârșite prin violență. Legea penală ocrotește în egală măsură și valorile patrimoniale, iar atunci când există indiciile lezării lor grave, în mod constant, atât instanțele naționale dar cât și instanțele altor țări europene, în acord cu principiile CEDO, au dispus măsuri preventive intruzive în privința acuzaților. În ce privește gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților, prima instanță a remarcat că acestea sunt deosebit de grave - pretinsele furturi au afectat patrimoniul a peste 20 de părți civile cu valori deosebit de mari, fiecare bun sustras valorând câteva zeci de mii de Euro. De asemenea, pretinsa activitate infracțională se susține a fi avut un caracter organizat, cu un mod definit de operare, valorificare și protecție împotriva descoperirii și s-a desfășurat pe teritoriul mai multor țări - Franța, Olanda, Grecia, Italia. În acest context, solicitarea inculpaților de tratare a cauzei într-o manieră simplistă, ca o infracțiune oarecare împotriva patrimoniului, este vădit nejustificată. Faptul că de la pretinsul moment al săvârșirii infracțiunilor ar fi trecut un interval suficient de timp în care pericolul lăsării în libertate al inculpaților s-a estompat, este de asemenea nesusținut. Scurgerea timpului este într-adevăr un element de apreciere asupra potențialului pericol pe care îl reprezintă plasarea în libertate a inculpaților, însă acest interval nu este fix, ci se apreciază, în primul rând, prin raportare la gravitatea acuzațiilor; or, în cauză, atât prin încadrarea juridică dată faptelor cât și prin pretinsul mod de operare acestea pot fi calificate ca fiind deosebit de grave și, în consecință, denotând o periculozitate sporită a inculpaților. Prima instanță a mai apreciat că riscul ca inculpații, odată lăsați în libertate, ar putea săvârși noi infracțiuni, este rezonabil susținut de faptul că o implicare într-o activitate infracțională de asemenea amploare face dovada unui indiciu de periculozitate, tentația obținerii facile a unor venituri materiale substanțiale putând oricând să conducă la reiterarea comportamentului infracțional. În ce-i privește pe inculpații S.M., O.C.C., S.C.M., prima instanță a reținut că temerea existenței riscului comiterii de noi fapte penale este justificat și de faptul că aceștia au suferit condamnări anterioare. 2. Inexistența indiciilor că odată lăsați în libertate inculpați ar încerca influențarea derulării procedurilor judiciare ori ar încerca zădărnicirea aflării adevărului. Măsurile preventive au ca scop, din perspectiva art. 136 C. proc. pen. și asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare. În acest context, alături de pericolul concret pentru ordinea publică, prima instanță a apreciat că, în raport de complexitatea cauzei și de conduita procesuală a inculpaților, în acest moment procesual se impune menținerea măsurii preventive a arestării. Într-adevăr, obiectivul asigurării bunei desfășurări a procedurilor judiciare, prin preîntâmpinarea manevrelor dilatorii făcute cu rea-credință, nu trebuie permanent analizat în balanță cu dreptul inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate, însă la acest moment prima instanță a apreciat că prevalează interesul general, public în condițiile în care drepturile fundamentale ale inculpaților nu sunt încălcate. Împrejurarea că o parte din acești inculpați, respectiv V.A., B.I.Ș., R.Ș.F., K.C.P. au arătat că activitățile desfășurate de aceștia nu aveau un caracter ilegal - potrivit susținerilor acestora activitățile lor s-au rezumat la intermedierea sau negocierea cumpărării de utilaje de la coinculpații din prezenta cauză -, indică caracterul contradictoriu al declarațiilor acestora față de cele ale coinculpaților care au uzat de procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. și care au recunoscut faptele descrise în rechizitoriu, precum și probele administrate se relevă astfel caracterul contradictoriu al declarațiilor inculpaților. În consecință, interesul administrării justiției și al aflării adevărului impune plasarea în continuare detenție a inculpaților aflați în această stare pentru a-i împiedica pe inculpați să facă între ei înțelegeri frauduloase în scopul îngreunării cercetării judecătorești sau a eludării adevărului. 3. Depășirea termenului rezonabil al arestării în condițiile în care procedurile judiciare se derulează lent. Prima instanță, în dezacord cu susținerile inculpaților, a reținut că prezenta cauză are un caracter complex dat de numărul mare de inculpați, diversitatea acuzațiilor, numărul mare de părți civile și amploarea prejudiciului. În aceste condiții, este justificat ca și durata procedurilor să fie proporțională cu amploarea cauzei. Cu referire strictă la procedurile desfășurate în fața primei instanțe, s-a arătat că acestea s-au derulat cu respectarea necesității asigurării celerității soluționării pricinii iar durata procedurilor a fost determinată atât de împrejurări obiective - nevoia acordării unor termene lungi pentru realizarea procedurii de citare cu 20 de părți civile cu domiciliul în țări membre ale UE, cât și de împrejurări legate de conduita procesuală a inculpaților arestați care s-au pus, prin rezilierea contractului de asistență juridică, în situația de a nu avea apărare în cauză, ori a unor avocați, de a nu se prezenta la susținerea cauzei și a nu își asigura substituirea în condițiile impuse de lege. De asemenea, derularea pretinsei activități infracționale pe teritoriul mai multor țări europene a condus la identificarea dificilă a tuturor părților civile, eforturile autorităților Române fiind condiționat și de colaborarea cu autoritățile străine. Raportat la acestea, prima instanță a constatat că termenul rezonabil al detenției până în acest moment nu a fost depășit, iar menținerea stării de arest, în condițiile existenței posibilității repunerii ei în discuție, nu riscă să lezeze drepturile inculpaților. 4. Susțineri legate de: gradul redus de implicare al unora dintre inculpați - cu referire la inculpații B. - despre care se arată că a avut o contribuție minoră, conduita unor inculpați - S.L.L. și S.M. - despre care se arată că au colaborat cu organele judiciare, s-au pus la dispoziția acestora și au acționat cu bună-credință, au fost considerate de prima instanță ca, în acest moment, nu pot constitui singurul criteriu de apreciere asupra punerii lor în libertate, mai ales în condițiile în care așa cum s-a arătat, acuzațiile aduse acestora nu pot fi privite în mod distinct așa cum, nejustificat, pretind inculpații. 5. Aprecieri referitoare la conduita socială a inculpaților și la prejudiciile pe care starea de arest le aduce familiilor și activităților licite pe care le desfășurau anterior luării măsurii arestării preventive. Prima instanță a arătat că inconvenientele care în mod firesc decurg starea de arest pentru inculpați și familiile acestora, deși reprezintă criterii de apreciere asupra oportunității menținerii măsurii, nu pot fi luate în considerare ca și criteriu unic. De asemenea, declarațiile de bună-credință și faptul că unii dintre inculpați nu au antecedente penale ori au desfășurat anterior acuzării lor activități licite nu constituie, la acest moment, un argument suficient pentru plasarea lor în stare de libertate. 6. Oportunitatea luării unei alte măsuri preventive față de inculpați neprivative de libertate. Analizând oportunitatea luării unei alte măsuri preventive față de inculpați, prima instanță a reținut că, la acest moment, niciuna dintre celelalte măsuri preventive prev. de art. 143 C. proc. pen. nu satisface exigențele scopului pentru care sunt instituite, astfel că o asemenea cerere subsidiară nu este întemeiată. Totodată, prima instanță a apreciat că, la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, respectiv de audiere a inculpaților și de discutare a probatoriului, luarea unei alte măsuri preventive față de inculpați, neprivativă de libertate, nu este oportună raportat la interesul public de asigurare a unei bune administrări a justiției. În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, prima instanță a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte. În condițiile de față, prima instanță a apreciat că, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează. Față de cele ce preced, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen raportat la art. 160 b (3) C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest a inculpaților V.A., B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M. Totodată, având în vedere cererile distincte de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpați acestea au fost respinse întrucât temeiurile care au condus la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților reprezintă în egală măsură temeiuri pentru respingerea cererii de înlocuire a acestei măsuri cu una neprivativă de libertate. Astfel, din declarațiile inculpaților audiați de instanță până la acest moment procesual se confirmă implicarea inculpaților în activitatea infracțională. Împrejurarea că o parte din acești inculpați, respectiv R.Ș.F., K.C.P. au arătat că activitățile desfășurate de aceștia nu aveau un caracter ilegal - potrivit susținerilor acestora activitățile lor s-au rezumat fie la intermedierea sau negocierea cumpărării de utilaje de la coinculpații din prezenta cauză, fie la asigurarea transportului -, indică caracterul contradictoriu al declarațiilor acestora față de cele ale coinculpaților care au uzat de procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. și care au recunoscut faptele descrise în rechizitoriu precum și probele administrate. În consecință, interesul administrării justiției și al aflării adevărului impune plasarea în continuare în detenție a inculpaților aflați în această stare, pentru a-i împiedica să facă între ei înțelegeri frauduloase în scopul îngreunării cercetării judecătorești sau a eludării adevărului. B. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpații O.C.C. și V.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, critici care au fost expuse în practicaua deciziei. Examinând recursurile declarate de inculpații O.C.C. și V.A. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel, din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul V.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul O.C.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că inculpatul V.A., împreună cu L.F.R., a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări UE, precum Franța, Italia, Olanda și Grecia, iar inculpatul O.C.C. a sprijinit activitatea acestui grup, asigurând transportul în străinătate a membrilor grupului. Înalta Curte apreciază că în raport de complexitatea cauzei, precum și față de împrejurarea că aceasta este abia la începutul cercetării judecătorești, se impune menținerea stării de arest a inculpaților. Deși trebuie admis că, in abstracto, există o prezumție în favoarea libertății inculpaților, până la stabilirea definitivă a vinovăției acestora, Curtea apreciază, în acord cu instanța de fond, că, în concret, menținerea măsurii arestării preventive se justifică întrucât în cauză există indicii care relevă necesitatea protejării ordinii publice, al cărei conținut îl constituie și buna desfășurare a procesului penal, care prevalează în raport de interesul privat al inculpaților, de a fi judecați în stare de libertate. În plus, trebuie subliniat specificul infracțiunilor ce face obiectul cauzei, amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, precum și impactul asupra întregii colectivități și care justifică menținerea măsurii arestării preventive. Totodată, lăsarea inculpaților în libertate, considerată ca o manifestare nejustificată de clemență din partea instanței, nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la aplicarea și respectarea legilor. Înalta Curte consideră că, în ceea ce îi privește pe inculpați, subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la menținerea măsurii arestării preventive prin încheierea mai sus enunțată, precum pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, Înalta Curte constată că, la acest moment, subzistă pericolul concret pentru ordinea publică, inculpații fiind bănuiți că au săvârșit infracțiuni grave care au adus atingere relațiilor sociale, astfel că se impune o reacție fermă a autorităților pentru a nu crea și mai mult neîncredere în capacitatea organelor judiciare de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică, crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond este legală, măsura menținerii arestării preventive a inculpaților fiind justificată inclusiv prin prisma dispozițiilor art. 5 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații fiind inițial reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c)). Ulterior, măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar ulterior, după sesizarea instanței, s-a verificat și menținut starea de arest a inculpaților. Totodată, în ceea ce privește criticile privind depășirea termenului rezonabil al duratei arestării preventive și estomparea pericolului social pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în stare de libertate. Curtea constată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă; or, raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională, corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că, la acest moment, cererile inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, ca măsură alternativă la arestarea preventivă sunt neîntemeiate, având în vedere că inculpații sunt arestați de circa un an de zile iar, de la ultima menținere a măsurii arestării preventive, respectiv din 25 octombrie 2011 și până în prezent, nu s-au modificat temeiurile care au determinat privarea de libertate a acestora, aceste temeiuri subzistă în continuare și impun menținerea arestării preventive, pentru realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei. Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la complexitatea cauzei - dată de numărul mare al faptelor, al inculpaților și al părților vătămate ce trebuie citate în mai multe țări ale UE -, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu altă măsură neprivativă de libertate, așa cum de altfel a reținut în mod corect și motivat și prima instanță. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpaților și nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații O.C.C. și V.A. împotriva Încheierii din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata la plata cheltuielilor judiciare către stat.