ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 346/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 346/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații V.A.,
L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I.,
S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M., K.C.P., B.D.C., T.O., I.C.L., T.D.V., M.D.S., B.C.,
T.I., V.G., P.I., L.T.M., T.I., S.L., A.D., O.V., N.I. și C.M.G. trimiși în
judecată prin Rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara
din data de 30 mai 2011, pentru infracțiuni prev. de Legea nr. 39/2003, s-au
luat în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării
preventive a inculpaților V.A., B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B.,
L.A.I., S.L.L., O.C.C. și S.M., precum și cererile de revocare sau de înlocuire
a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau
localitatea formulate în cauză.
Curtea, constatând
că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive
subzistă în continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1)
C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. si că, în
cauza, pentru motivele expuse, nu se justifică luarea unei alte măsuri
preventive, în baza art. 300
2
C. proc. pen. raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților:
V.A., cetățean
italian,;
B.D.I., zis D.;
B.I.Ș., zis N.;
4.
D.A.V.;
5.
O.M.F.;
6.
S.C.M.;
7.
B.F.B.;
8.
L.A.I.;
9.
S.L.L.;
10.
O.C.C.
Cu
privire la inculpatul S.M., raportat la conduita procesuală în sensul
recunoașterii săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, la
acest termen de judecată, precum și la activitatea infracțională prezumat a fi
săvârșită de acesta, constatând că temeiurile care au determinat arestarea
preventivă a acestuia s-au schimbat, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
raportat la art. 145
1
C. proc. pen., Curtea a înlocuit măsura
arestării preventive dispusă față de inculpatul S.M, cu măsura obligării de a
nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba.
Pe
durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat
să respecte următoarele dispoziții, conform prevederilor art. 145 alin. (1
1
)
raportat la art. 145
1
alin. (2) C. proc. pen.:
a)
să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
b)
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform
programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată;
c)
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus
măsura;
d)
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În
baza art. 145 alin. (1)
2
C. proc. pen. raportat la art. 145 alin.
(2) C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii să nu ia legătura,
și să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care a
săvârșit fapta și martorii încuviințați în cauză.
I.
A dispus punerea în libertate a inculpatului S.M., la rămânerea definitivă a
prezentei încheieri dacă nu este arestat în altă cauză.
II.
A respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu
măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulate de inculpații V.A.,
B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L. și O.C.C.
În
termen legal, împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție – D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia, privind pe
inculpatul S.M. și inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I.
Procurorul
a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum se află motivat la
dosarul cauzei, susținând că încheierea instanței de fond este
netemeinică și nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive
dispusă față de inculpatul S.M. cu măsura de a nu părăsi localitatea
de domiciliu.
În
acest sens a susținut că poziția procesuală exprimată de inculpat în sensul că
solicită judecarea în baza dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. nu
putea justifica înlocuirea măsurii apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art.
139 C. proc. pen., arătând că, conduita procesuală de recunoaștere nu a avut
loc în realitate întrucât inculpatul nu a fost audiat și până în prezent nu a
făcut o declarație expresă de recunoaștere a vinovăției, mai mult chiar
solicită schimbarea încadrării juridice.
A
mai arătat că și în ceea ce îl privește pe acest inculpat temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, acesta prezentând
pericol concret pentru ordinea publică raportat la modalitatea concretă de
organizare și comitere a faptei, la prejudiciul important, aproape 1 milion
euro, precum și la starea de recidivă în care se află inculpatul.
În concluzie, a
solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea
ce îl privește pe inculpatul S.M. și, rejudecând, în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
C. proc. pen. menținerea măsurii arestării
preventive a acestuia.
Inculpații O.C., S.L.,
V.A. și L.A.I., prin apărătorul ales, au precizat că recursurile vizează doar
menținerea măsurii arestării preventive în raport de care s-a
solicitat admiterea, casarea în parte a încheieri atacate și judecarea în
libertate.
În acest sens au
susținut că instanța le-a menținut starea de arest, arătând că
se mențin temeiurile avute în vedere raportat la gravitatea faptelor, la
prejudiciul mare și nerecunoașterea infracțiunilor.
Or, în prezent toți
patru au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.,
iar menținerea măsurii nu mai este de actualitate și nu se mai impune, cu atât
mai mult cu cât nu s-a apreciat că există riscul de a fugi sau influențarea
probelor de la dosar.
Cu privire la
gravitatea faptelor au susținut că aceasta trebuia apreciată în concret pentru
toți inculpații, nu doar generic pentru cei arestați.
Sub aspectul
rezonanței sociale în raport de practica C.E.D.O. au susținut că
trecerea timpului a diminuat această rezonanță, toate faptele fiind săvârșite
în Franța, deci nu pot avea impact asupra opiniei publice din România, și mai
ales după o perioadă de 1 an de detenție preventivă.
Au
mai fost invocate aspecte de ordin personal, o parte din inculpați, fiind fără
antecedente penale, inculpatul S. recunoscând faptele săvârșite, mai puțin
implicarea în grupul infracțional, aspecte în raport de care apreciază că
scopul măsurii preventive poate fi atins și cu cercetarea în libertate.
Inculpații B.D. și D.A.,
prin apărătorul din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor și judecarea în
libertate prin respingerea propunerii de menținere a măsurii
arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la
luarea acestei măsuri, că nu mai prezintă pericol public, iar după trecerea
unei perioade de 1 an de zile de arest preventiv, rezonanța socială a faptelor
este mult mai scăzută.
Inculpatul
S.M., prin apărător ales, avocat U.N., a susținut că a avut o poziție procesuală
de recunoaștere încă din timpul anchetei, a cooperat cu organele de cercetare,
s-a dus personal la autorități, este o persoană care conduce o societate
comercială ce face producție, fiind morar și deținând o moară, a
cumpărat pe banii proprii trei tractoare.
În
raport
de cele arătate, a apreciat că în mod corect instanța de fond a
dispus înlocuirea măsurii și pe cale de consecință a solicitat respingerea
recursului parchetului și menținerea încheierii atacate.
Același inculpat,
prin apărător ales, avocat C.A., a solicitat respingerea recursului parchetului
și menținerea încheierii atacate, apreciind că sunt întrunite toate criteriile
pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate.
În acest sens a
susținut că potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul
măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal în
raport de care se constată că nu a împiedicat bunul mers al procesului, ajutând
la aflarea adevărului, prezentându-se 4 luni la audieri, ajutând la repararea
prejudiciului prin punerea la dispoziție a utilajelor.
În raport de aceste
aspecte a susținut că nu există riscul ca, odată pus în libertate să
influențeze probele pe care singur le-a pus la dispoziția organelor de
cercetare, iar rezonanța socială a faptelor nu este mai mare pentru acest
inculpat decât pentru ceilalți cercetați în libertate, menționând în acest sens
că cercetările au demarat împotriva a 62 de inculpați dintre care 32 de inculpați
au fost trimiși în judecată, iar 22 sunt cercetați în libertate.
Recursul declarat de
Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Recursurile declarate
de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I. sunt nefondate.
Analizând încheierea
atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Ministerul Public cu
privire la inculpatul S.M., Înalta Curte constată că prin încheierea din 1
februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării
preventive dispusă față de inculpatul S.M. - cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba, reținând ca temeiurile care au
determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în cauză fiind
întrunite exigențele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la conduita
procesuală de recunoaștere a faptelor, precum și la activitatea infracțională
prezumat a fi săvârșită de acesta.
În raport de actele
dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis in judecata
pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a),
g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut
că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat
de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate,
de utilaje agricole, cu consecințe deosebit de grave în țări ale Uniunii
Europene, precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. O parte din bunurile pretins
furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților K.C.P., S.M.,
B.C.D., R.Ș.F.
Potrivit art. 136 alin.
(1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu
închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru
a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de
acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând
arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) lit.
b), e) și f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,
prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite
condițiile prev. de art. 143 și există date că inculpatul încearcă să
zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea
unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau
sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită
presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu
aceasta și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și
există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea
publică.
În raport de cele
anterior prezentate, Înalta Curte constată că deși în cauză nu s-a pronunțat
încă o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul fiind în primă
instanță la judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de
natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile
art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O.
Totodată, se mai au
în vedere aspecte ce privesc recrudescenta acestui gen de fapte, starea de
pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.
În acest sens, se va
avea în vedere participația infracțională a inculpatului S.M. care este una
amplă, inculpatul achiziționând mai multe utilaje în baza unor acte de
proprietate neconforme realității la prețuri inferioare bunurilor de gen, depozitând
și intermediind vânzarea - cumpărarea de astfel de utilaje în aceleași
condiții, iar pentru a-și ascunde conduita ilicită a apelat la inculpații T.I. (fostul
șef al Serviciului Județean de Informații Alba din cadrul S.R.I.) și S.L. (la
acea dată subcomisar de poliție din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia), care sunt de
asemenea cercetați în cauza de față pentru favorizarea infractorului și
sprijinire de grup infracțional organizat.
Nu în ultimul rând,
Înalta Curte va ține seama de circumstanțele ce caracterizează persoana
inculpatului, respectiv faptul că nu se află la prima confruntare cu legea
penală, acesta fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., urmare
unei condamnări pronunțate de către Tribunalul București pentru comiterea de
infracțiuni de același gen (sentința penala nr. 1230/2005, definitivă prin
decizia penală nr. 12081 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție), poziția sa procesuală exprimată la termenul din 1 februarie 2012,
respectiv aceea că înțelege a solicita judecarea sa în baza procedurii
simplificate prev. de art. 320
1
C. proc. pen. fără a putea
îndreptăți instanța să considere ca a intervenit o schimbare a temeiurilor
juridice care au determinat arestarea sa preventivă.
În aceste condiții,
se constată că, situația juridică a inculpatului S.M. nu a suferit modificări
sub aspectul temeiurilor de fapt și de drept care au justificat la un moment
anterior arestarea sa preventivă, existând argumente care pledează pentru
plasarea sa în continuare în detenție provizorie, care țin de gradul de pericol
social concret al faptelor de care este acuzat, precum și de caracterul
transfrontalier ale activităților infracționale care sunt imputate grupului din
care face parte, de împrejurările în care s-au comis aceste fapte, de numărul
mare al persoanelor acuzate, de complexitatea cauzei.
Totodată, Înalta
Curte are în vedere și considerente care țin pe viitor de buna derulare a
procedurilor în cauză, asupra sa planând acuzații grave ce atrag prevalența
interesului general al societății față de cel particular al inculpatului,
neexistând de asemenea niciun risc concret de depășire al vreunui termen
rezonabil al măsurii privative de libertate.
Analizând încheierea
atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I.,
D.A.V., V.A. și L.A.I., Înalta Curte constată că aceasta este legală și
temeinică.
Astfel, în raport de
actele dosarului, se reține că au fost trimiși în judecată inculpații:
1) V.A. pentru
comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 39/2003;
- art. 26 C. pen. raportat
la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
2) B.D.I. pentru
comiterea infracțiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen.
raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C.
pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
3)
D.A.V. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de:
-
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
-
art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen.;
-
art. 293 alin. (1) C. pen.;
- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001;
- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art.
33 lit. a) C. pen.
4) L.A.I. - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.
(4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
5) O.C.C.
pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.
(4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art.
33 lit. a) C. pen.
6) S.L.L.
- pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:
-
art.
7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
-
art.
26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.
(4) C. pen.;
-
art.
288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Așa cum anterior s-a
arătat, în fapt s-a reținut că de circa doi ani, a fost constituit un grup
infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul
săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări U.E.
precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. Ca membri ai grupării au fost
recrutați inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a
identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de
proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție,
identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea
utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea
tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau
efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei
trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca,
capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și
starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii
(încărcător frontal, grape etc.). Transportul în străinătate s-a afirmat că a
fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C.
Cei
doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să
fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru
”
și sumele care
puteau fi obținute erau importante.
După toate acestea, V.A.
și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi
Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de
transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective
și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări
U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor.
Odată antamat
mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului
care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia
pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se
realizeze sustragerea.
După comiterea furtului,
inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD,
falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de
trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România
de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul
să poată justifica transportul.
Imediat după ce se
comunica inculpaților V.A. și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia
căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora.
S-a mai reținut că
din grupul infracțional a făcut parte și inculpatul I.C.D., care ulterior
împreună cu inculpatul D.A.V., și prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B.,
L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracțională.
Pentru a îngreuna
descoperirea utilajelor la o parte dintre ele s-a procedat la modificarea
seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L.
O parte din bunurile
pretins furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților
K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ș.F.
Inculpații V.A., B.D.I.,
B.I.Ș., au fost arestați preventiv la data de 11 decembrie 2010 prin încheierea
penală nr. 59/2010 a Tribunalului Hunedoara iar inculpații D.A., O.M.F., B.F.,
S.C., L.A.I., au fost arestați preventiv la 24 ianuarie 2011 prin încheierea
penală nr. 3/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, inculpații O.C.C., S.M.
și S.L.L. au fost arestați la 15 aprilie 2011 prin încheierea nr. 17/2011
pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Măsura arestării preventive a inculpaților
a fost menținută succesiv, ultima menținere fiind cea din 13 decembrie 2011.
Fata de cele arătate,
Înalta Curte constată că deși în cauza nu s-a pronunțat încă o hotărâre de
condamnare a inculpaților, în prezent dosarul fiind în primă instanță la
judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de natură să
justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5
paragraful 1 lit. a) din CEDO.
În raport de starea
de fapt ce se deduce atât din probele administrate în cursul urmăririi penale
cât și din declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele în procedura
prevăzută de art. 320
1
C. proc. pen., Curtea apreciază că temeiurile
care au stat Ia baza luării măsurii arestării preventive subzistă în
continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc.
pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel după cum și
prima instanța a reținut, în cauză pericolul pentru ordinea publică este în
continuare actual și este dovedit de natura infracțiunilor (furturi de bunuri
cu valori estimate de aproximativ 1.000.000 euro, infracțiuni de grup
organizat, fals), din modalitatea concretă de săvârșire a acestora (săvârșirea
faptelor în țară dar și în străinătate, modul de organizare al inculpaților cu
scopul de a împiedica descoperirea săvârșirii faptelor) și din gradul de
pericol social al faptelor (faptele au fost săvârșite de un număr impresionant
de inculpați -33,de valoarea prejudiciului produs).
Totodată,
Înalta Curte are în vedere și aspecte referitoare la persoana inculpaților,
precum și la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, faptul ca
lăsarea in libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un puternic
sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm
împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.
Față
de cele arătate, Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în
continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate
ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, de natură să aducă atingere
desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor
săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost
produse, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol și de
urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.
Măsura
arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de
nevinovăție de care se bucura inculpații până la pronunțarea și rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza
presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să
reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest
moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și
faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză.
Ca
atare, recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia
fiind fondat, Înalta Curte urmează a-l
admite, iar recursurile declarate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V.,
V.A. și L.A.I. nefiind fondate urmează a fi respinse și a dispune potrivit
dispozitivului prezentei decizii.
Văzând
și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial
Alba Iulia împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011.
Casează, în parte, încheierea atacată și
rejudecând:
Înlătură dispoziția de înlocuire a măsurii
arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de
domiciliu în ceea ce-l privește pe inculpatul S.M.
În baza art. 300
2
raportat la art.
160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării
preventive față de intimatul inculpat S.M.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A., L.A.I. împotriva încheierii
din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul
nr. 702/57/2011.
Obligă recurenții inculpați B.D.I. și D.A.V.
la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați O.C.C., S.L.L., V.A.
și L.A.I. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9
februarie 2012.