ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 346/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 346/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații V.A.,

L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I.,

S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M., K.C.P., B.D.C., T.O., I.C.L., T.D.V., M.D.S., B.C.,

T.I., V.G., P.I., L.T.M., T.I., S.L., A.D., O.V., N.I. și C.M.G. trimiși în

judecată prin Rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara

din data de 30 mai 2011, pentru infracțiuni prev. de Legea nr. 39/2003, s-au

luat în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive a inculpaților V.A., B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B.,

L.A.I., S.L.L., O.C.C. și S.M., precum și cererile de revocare sau de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea formulate în cauză.

Curtea, constatând

că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă în continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1)

C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. si că, în

cauza, pentru motivele expuse, nu se justifică luarea unei alte măsuri

preventive, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților:

italian,;

4.

D.A.V.;

5.

O.M.F.;

6.

S.C.M.;

7.

B.F.B.;

8.

L.A.I.;

9.

S.L.L.;

10.

O.C.C.

Cu

privire la inculpatul S.M., raportat la conduita procesuală în sensul

recunoașterii săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, la

acest termen de judecată, precum și la activitatea infracțională prezumat a fi

săvârșită de acesta, constatând că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a acestuia s-au schimbat, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 145

1

C. proc. pen., Curtea a înlocuit măsura

arestării preventive dispusă față de inculpatul S.M, cu măsura obligării de a

nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba.

Pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat

să respecte următoarele dispoziții, conform prevederilor art. 145 alin. (1

1

)

raportat la art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen.:

a)

să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

b)

să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform

programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată;

c)

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus

măsura;

d)

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În

baza art. 145 alin. (1)

2

C. proc. pen. raportat la art. 145 alin.

(2) C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii să nu ia legătura,

și să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care a

săvârșit fapta și martorii încuviințați în cauză.

I.

A dispus punerea în libertate a inculpatului S.M., la rămânerea definitivă a

prezentei încheieri dacă nu este arestat în altă cauză.

II.

A respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulate de inculpații V.A.,

B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L. și O.C.C.

În

termen legal, împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia, privind pe

inculpatul S.M. și inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I.

Procurorul

a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum se află motivat la

dosarul cauzei, susținând că încheierea instanței de fond este

netemeinică și nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive

dispusă față de inculpatul S.M. cu măsura de a nu părăsi localitatea

de domiciliu.

În

acest sens a susținut că poziția procesuală exprimată de inculpat în sensul că

solicită judecarea în baza dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu

putea justifica înlocuirea măsurii apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art.

139 C. proc. pen., arătând că, conduita procesuală de recunoaștere nu a avut

loc în realitate întrucât inculpatul nu a fost audiat și până în prezent nu a

făcut o declarație expresă de recunoaștere a vinovăției, mai mult chiar

solicită schimbarea încadrării juridice.

A

mai arătat că și în ceea ce îl privește pe acest inculpat temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, acesta prezentând

pericol concret pentru ordinea publică raportat la modalitatea concretă de

organizare și comitere a faptei, la prejudiciul important, aproape 1 milion

euro, precum și la starea de recidivă în care se află inculpatul.

În concluzie, a

solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea

ce îl privește pe inculpatul S.M. și, rejudecând, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen. menținerea măsurii arestării

preventive a acestuia.

Inculpații O.C., S.L.,

V.A. și L.A.I., prin apărătorul ales, au precizat că recursurile vizează doar

menținerea măsurii arestării preventive în raport de care s-a

solicitat admiterea, casarea în parte a încheieri atacate și judecarea în

libertate.

În acest sens au

susținut că instanța le-a menținut starea de arest, arătând că

se mențin temeiurile avute în vedere raportat la gravitatea faptelor, la

prejudiciul mare și nerecunoașterea infracțiunilor.

Or, în prezent toți

patru au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

iar menținerea măsurii nu mai este de actualitate și nu se mai impune, cu atât

mai mult cu cât nu s-a apreciat că există riscul de a fugi sau influențarea

probelor de la dosar.

Cu privire la

gravitatea faptelor au susținut că aceasta trebuia apreciată în concret pentru

toți inculpații, nu doar generic pentru cei arestați.

Sub aspectul

rezonanței sociale în raport de practica C.E.D.O. au susținut că

trecerea timpului a diminuat această rezonanță, toate faptele fiind săvârșite

în Franța, deci nu pot avea impact asupra opiniei publice din România, și mai

ales după o perioadă de 1 an de detenție preventivă.

Au

mai fost invocate aspecte de ordin personal, o parte din inculpați, fiind fără

antecedente penale, inculpatul S. recunoscând faptele săvârșite, mai puțin

implicarea în grupul infracțional, aspecte în raport de care apreciază că

scopul măsurii preventive poate fi atins și cu cercetarea în libertate.

Inculpații B.D. și D.A.,

prin apărătorul din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor și judecarea în

libertate prin respingerea propunerii de menținere a măsurii

arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la

luarea acestei măsuri, că nu mai prezintă pericol public, iar după trecerea

unei perioade de 1 an de zile de arest preventiv, rezonanța socială a faptelor

este mult mai scăzută.

Inculpatul

S.M., prin apărător ales, avocat U.N., a susținut că a avut o poziție procesuală

de recunoaștere încă din timpul anchetei, a cooperat cu organele de cercetare,

s-a dus personal la autorități, este o persoană care conduce o societate

comercială ce face producție, fiind morar și deținând o moară, a

cumpărat pe banii proprii trei tractoare.

În

raport

de cele arătate, a apreciat că în mod corect instanța de fond a

dispus înlocuirea măsurii și pe cale de consecință a solicitat respingerea

recursului parchetului și menținerea încheierii atacate.

Același inculpat,

prin apărător ales, avocat C.A., a solicitat respingerea recursului parchetului

și menținerea încheierii atacate, apreciind că sunt întrunite toate criteriile

pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate.

În acest sens a

susținut că potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul

măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal în

raport de care se constată că nu a împiedicat bunul mers al procesului, ajutând

la aflarea adevărului, prezentându-se 4 luni la audieri, ajutând la repararea

prejudiciului prin punerea la dispoziție a utilajelor.

În raport de aceste

aspecte a susținut că nu există riscul ca, odată pus în libertate să

influențeze probele pe care singur le-a pus la dispoziția organelor de

cercetare, iar rezonanța socială a faptelor nu este mai mare pentru acest

inculpat decât pentru ceilalți cercetați în libertate, menționând în acest sens

că cercetările au demarat împotriva a 62 de inculpați dintre care 32 de inculpați

au fost trimiși în judecată, iar 22 sunt cercetați în libertate.

Recursul declarat de

Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Recursurile declarate

de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I. sunt nefondate.

Analizând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Ministerul Public cu

privire la inculpatul S.M., Înalta Curte constată că prin încheierea din  1

februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării

preventive dispusă față de inculpatul S.M. - cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba, reținând ca temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în cauză fiind

întrunite exigențele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la conduita

procesuală de recunoaștere a faptelor, precum și la activitatea infracțională

prezumat a fi săvârșită de acesta.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis in judecata

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a),

g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat

de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate,

de utilaje agricole, cu consecințe deosebit de grave în țări ale Uniunii

Europene, precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. O parte din bunurile pretins

furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților K.C.P., S.M.,

B.C.D., R.Ș.F.

Potrivit art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit.

b), e) și f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite

condițiile prev. de art. 143 și există date că inculpatul încearcă să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită

presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu

aceasta și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

În raport de cele

anterior prezentate, Înalta Curte constată că deși în cauză nu s-a pronunțat

încă o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul fiind în primă

instanță la judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de

natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile

art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O.

Totodată, se mai au

în vedere aspecte ce privesc recrudescenta acestui gen de fapte, starea de

pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În acest sens, se va

avea în vedere participația infracțională a inculpatului S.M. care este una

amplă, inculpatul achiziționând mai multe utilaje în baza unor acte de

proprietate neconforme realității la prețuri inferioare bunurilor de gen, depozitând

și intermediind vânzarea - cumpărarea de astfel de utilaje în aceleași

condiții, iar pentru a-și ascunde conduita ilicită a apelat la inculpații T.I. (fostul

șef al Serviciului Județean de Informații Alba din cadrul S.R.I.) și S.L. (la

acea dată subcomisar de poliție din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia), care sunt de

asemenea cercetați în cauza de față pentru favorizarea infractorului și

sprijinire de grup infracțional organizat.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte va ține seama de circumstanțele ce caracterizează persoana

inculpatului, respectiv faptul că nu se află la prima confruntare cu legea

penală, acesta fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., urmare

unei condamnări pronunțate de către Tribunalul București pentru comiterea de

infracțiuni de același gen (sentința penala nr. 1230/2005, definitivă prin

decizia penală nr. 12081 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție), poziția sa procesuală exprimată la termenul din 1 februarie 2012,

respectiv aceea că înțelege a solicita judecarea sa în baza procedurii

simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen. fără a putea

îndreptăți instanța să considere ca a intervenit o schimbare a temeiurilor

juridice care au determinat arestarea sa preventivă.

În aceste condiții,

se constată că, situația juridică a inculpatului S.M. nu a suferit modificări

sub aspectul temeiurilor de fapt și de drept care au justificat la un moment

anterior arestarea sa preventivă, existând argumente care pledează pentru

plasarea sa în continuare în detenție provizorie, care țin de gradul de pericol

social concret al faptelor de care este acuzat, precum și de caracterul

transfrontalier ale activităților infracționale care sunt imputate grupului din

care face parte, de împrejurările în care s-au comis aceste fapte, de numărul

mare al persoanelor acuzate, de complexitatea cauzei.

Totodată, Înalta

Curte are în vedere și considerente care țin pe viitor de buna derulare a

procedurilor în cauză, asupra sa planând acuzații grave ce atrag prevalența

interesului general al societății față de cel particular al inculpatului,

neexistând de asemenea niciun risc concret de depășire al vreunui termen

rezonabil al măsurii privative de libertate.

Analizând încheierea

atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I.,

D.A.V., V.A. și L.A.I., Înalta Curte constată că aceasta este legală și

temeinică.

Astfel, în raport de

actele dosarului, se reține că au fost trimiși în judecată inculpații:

1) V.A. pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003;

- art. 26 C. pen. raportat

la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2) B.D.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de:

- art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003

- art. 26 C. pen.

raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C.

pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3)

D.A.V. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de:

-

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

-

art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

art. 293 alin. (1) C. pen.;

- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001;

- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

4) L.A.I. - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.

(4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

5) O.C.C.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.

(4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art.

33 lit. a) C. pen.

6) S.L.L.

- pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:

-

art.

7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

-

art.

26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.

(4) C. pen.;

-

art.

288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Așa cum anterior s-a

arătat, în fapt s-a reținut că de circa doi ani, a fost constituit un grup

infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul

săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări U.E.

precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. Ca membri ai grupării au fost

recrutați inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a

identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de

proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție,

identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea

utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea

tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau

efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei

trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca,

capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și

starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii

(încărcător frontal, grape etc.). Transportul în străinătate s-a afirmat că a

fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C.

Cei

doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să

fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru

”

și sumele care

puteau fi obținute erau importante.

După toate acestea, V.A.

și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi

Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de

transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective

și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări

U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor.

Odată antamat

mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului

care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia

pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se

realizeze sustragerea.

După comiterea furtului,

inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD,

falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de

trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România

de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul

să poată justifica transportul.

Imediat după ce se

comunica inculpaților V.A. și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia

căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora.

S-a mai reținut că

din grupul infracțional a făcut parte și inculpatul I.C.D., care ulterior

împreună cu inculpatul D.A.V., și prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B.,

L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracțională.

Pentru a îngreuna

descoperirea utilajelor la o parte dintre ele s-a procedat la modificarea

seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L.

O parte din bunurile

pretins furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților

K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ș.F.

Inculpații V.A., B.D.I.,

B.I.Ș., au fost arestați preventiv la data de 11 decembrie 2010 prin încheierea

penală nr. 59/2010 a Tribunalului Hunedoara iar inculpații D.A., O.M.F., B.F.,

S.C., L.A.I., au fost arestați preventiv la 24 ianuarie 2011 prin încheierea

penală nr. 3/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, inculpații O.C.C., S.M.

și S.L.L. au fost arestați la 15 aprilie 2011 prin încheierea nr. 17/2011

pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Măsura arestării preventive a inculpaților

a fost menținută succesiv, ultima menținere fiind cea din 13 decembrie 2011.

Fata de cele arătate,

Înalta Curte constată că deși în cauza nu s-a pronunțat încă o hotărâre de

condamnare a inculpaților, în prezent dosarul fiind în primă instanță la

judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de natură să

justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5

paragraful 1 lit. a) din CEDO.

În raport de starea

de fapt ce se deduce atât din probele administrate în cursul urmăririi penale

cât și din declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele în procedura

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., Curtea apreciază că temeiurile

care au stat Ia baza luării măsurii arestării preventive subzistă în

continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel după cum și

prima instanța a reținut, în cauză pericolul pentru ordinea publică este în

continuare actual și este dovedit de natura infracțiunilor (furturi de bunuri

cu valori estimate de aproximativ 1.000.000 euro, infracțiuni de grup

organizat, fals), din modalitatea concretă de săvârșire a acestora (săvârșirea

faptelor în țară dar și în străinătate, modul de organizare al inculpaților cu

scopul de a împiedica descoperirea săvârșirii faptelor) și din gradul de

pericol social al faptelor (faptele au fost săvârșite de un număr impresionant

de inculpați -33,de valoarea prejudiciului produs).

Totodată,

Înalta Curte are în vedere și aspecte referitoare la persoana inculpaților,

precum și la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, faptul ca

lăsarea in libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un puternic

sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față

de cele arătate, Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în

continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate

ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, de natură să aducă atingere

desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor

săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost

produse, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol și de

urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucura inculpații până la pronunțarea și rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să

reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și

faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză.

Ca

atare, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia

fiind fondat, Înalta Curte urmează a-l

admite, iar recursurile declarate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V.,

V.A. și L.A.I. nefiind fondate urmează a fi respinse și a dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial

Alba Iulia împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011.

Casează, în parte, încheierea atacată și

rejudecând:

Înlătură dispoziția de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de

domiciliu în ceea ce-l privește pe inculpatul S.M.

În baza art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării

preventive față de intimatul inculpat S.M.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A., L.A.I. împotriva încheierii

din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 702/57/2011.

Obligă recurenții inculpați B.D.I. și D.A.V.

la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați O.C.C., S.L.L., V.A.

și L.A.I. la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

februarie 2012.