Decizia nr. 346/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 702/57/2011 — recurs

V.A., cetățean italian,;

B.D.I., zis D.;

B.I.Ș., zis N.;

D.A.V.;

O.M.F.;

S.C.M.;

B.F.B.;

L.A.I.;

S.L.L.;

O.C.C. Cu privire la inculpatul S.M., raportat la conduita procesuală în sensul recunoașterii săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, la acest termen de judecată, precum și la activitatea infracțională prezumat a fi săvârșită de acesta, constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145 1 C. proc. pen., Curtea a înlocuit măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul S.M, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat să respecte următoarele dispoziții, conform prevederilor art. 145 alin. (1 1 ) raportat la art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen.: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemată; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 alin. (1) 2 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2) C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii să nu ia legătura, și să nu comunice direct sau indirect, cu persoanele împreună cu care a săvârșit fapta și martorii încuviințați în cauză. I. A dispus punerea în libertate a inculpatului S.M., la rămânerea definitivă a prezentei încheieri dacă nu este arestat în altă cauză. II. A respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulate de inculpații V.A., B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L. și O.C.C. În termen legal, împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia, privind pe inculpatul S.M. și inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I. Procurorul a solicitat admiterea recursului parchetului astfel cum se află motivat la dosarul cauzei, susținând că încheierea instanței de fond este netemeinică și nelegală sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul S.M. cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În acest sens a susținut că poziția procesuală exprimată de inculpat în sensul că solicită judecarea în baza dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu putea justifica înlocuirea măsurii apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 139 C. proc. pen., arătând că, conduita procesuală de recunoaștere nu a avut loc în realitate întrucât inculpatul nu a fost audiat și până în prezent nu a făcut o declarație expresă de recunoaștere a vinovăției, mai mult chiar solicită schimbarea încadrării juridice. A mai arătat că și în ceea ce îl privește pe acest inculpat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, acesta prezentând pericol concret pentru ordinea publică raportat la modalitatea concretă de organizare și comitere a faptei, la prejudiciul important, aproape 1 milion euro, precum și la starea de recidivă în care se află inculpatul. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea ce îl privește pe inculpatul S.M. și, rejudecând, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen. menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. Inculpații O.C., S.L., V.A. și L.A.I., prin apărătorul ales, au precizat că recursurile vizează doar menținerea măsurii arestării preventive în raport de care s-a solicitat admiterea, casarea în parte a încheieri atacate și judecarea în libertate. În acest sens au susținut că instanța le-a menținut starea de arest, arătând că se mențin temeiurile avute în vedere raportat la gravitatea faptelor, la prejudiciul mare și nerecunoașterea infracțiunilor. Or, în prezent toți patru au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar menținerea măsurii nu mai este de actualitate și nu se mai impune, cu atât mai mult cu cât nu s-a apreciat că există riscul de a fugi sau influențarea probelor de la dosar. Cu privire la gravitatea faptelor au susținut că aceasta trebuia apreciată în concret pentru toți inculpații, nu doar generic pentru cei arestați. Sub aspectul rezonanței sociale în raport de practica C.E.D.O. au susținut că trecerea timpului a diminuat această rezonanță, toate faptele fiind săvârșite în Franța, deci nu pot avea impact asupra opiniei publice din România, și mai ales după o perioadă de 1 an de detenție preventivă. Au mai fost invocate aspecte de ordin personal, o parte din inculpați, fiind fără antecedente penale, inculpatul S. recunoscând faptele săvârșite, mai puțin implicarea în grupul infracțional, aspecte în raport de care apreciază că scopul măsurii preventive poate fi atins și cu cercetarea în libertate. Inculpații B.D. și D.A., prin apărătorul din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor și judecarea în libertate prin respingerea propunerii de menținere a măsurii arestării preventive, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, că nu mai prezintă pericol public, iar după trecerea unei perioade de 1 an de zile de arest preventiv, rezonanța socială a faptelor este mult mai scăzută. Inculpatul S.M., prin apărător ales, avocat U.N., a susținut că a avut o poziție procesuală de recunoaștere încă din timpul anchetei, a cooperat cu organele de cercetare, s-a dus personal la autorități, este o persoană care conduce o societate comercială ce face producție, fiind morar și deținând o moară, a cumpărat pe banii proprii trei tractoare. În raport de cele arătate, a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii și pe cale de consecință a solicitat respingerea recursului parchetului și menținerea încheierii atacate. Același inculpat, prin apărător ales, avocat C.A., a solicitat respingerea recursului parchetului și menținerea încheierii atacate, apreciind că sunt întrunite toate criteriile pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate. În acest sens a susținut că potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal în raport de care se constată că nu a împiedicat bunul mers al procesului, ajutând la aflarea adevărului, prezentându-se 4 luni la audieri, ajutând la repararea prejudiciului prin punerea la dispoziție a utilajelor. În raport de aceste aspecte a susținut că nu există riscul ca, odată pus în libertate să influențeze probele pe care singur le-a pus la dispoziția organelor de cercetare, iar rezonanța socială a faptelor nu este mai mare pentru acest inculpat decât pentru ceilalți cercetați în libertate, menționând în acest sens că cercetările au demarat împotriva a 62 de inculpați dintre care 32 de inculpați au fost trimiși în judecată, iar 22 sunt cercetați în libertate. Recursul declarat de Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recursurile declarate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I. sunt nefondate. Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Ministerul Public cu privire la inculpatul S.M., Înalta Curte constată că prin încheierea din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul S.M. - cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Ighiu, jud. Alba, reținând ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat, în cauză fiind întrunite exigențele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la conduita procesuală de recunoaștere a faptelor, precum și la activitatea infracțională prezumat a fi săvârșită de acesta. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis in judecata pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate, de utilaje agricole, cu consecințe deosebit de grave în țări ale Uniunii Europene, precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. O parte din bunurile pretins furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ș.F. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva. Art. 148 alin. (1) lit. b), e) și f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte constată că deși în cauză nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare a inculpatului, în prezent dosarul fiind în primă instanță la judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O. Totodată, se mai au în vedere aspecte ce privesc recrudescenta acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. În acest sens, se va avea în vedere participația infracțională a inculpatului S.M. care este una amplă, inculpatul achiziționând mai multe utilaje în baza unor acte de proprietate neconforme realității la prețuri inferioare bunurilor de gen, depozitând și intermediind vânzarea - cumpărarea de astfel de utilaje în aceleași condiții, iar pentru a-și ascunde conduita ilicită a apelat la inculpații T.I. (fostul șef al Serviciului Județean de Informații Alba din cadrul S.R.I.) și S.L. (la acea dată subcomisar de poliție din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia), care sunt de asemenea cercetați în cauza de față pentru favorizarea infractorului și sprijinire de grup infracțional organizat. Nu în ultimul rând, Înalta Curte va ține seama de circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., urmare unei condamnări pronunțate de către Tribunalul București pentru comiterea de infracțiuni de același gen (sentința penala nr. 1230/2005, definitivă prin decizia penală nr. 12081 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), poziția sa procesuală exprimată la termenul din 1 februarie 2012, respectiv aceea că înțelege a solicita judecarea sa în baza procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc. pen. fără a putea îndreptăți instanța să considere ca a intervenit o schimbare a temeiurilor juridice care au determinat arestarea sa preventivă. În aceste condiții, se constată că, situația juridică a inculpatului S.M. nu a suferit modificări sub aspectul temeiurilor de fapt și de drept care au justificat la un moment anterior arestarea sa preventivă, existând argumente care pledează pentru plasarea sa în continuare în detenție provizorie, care țin de gradul de pericol social concret al faptelor de care este acuzat, precum și de caracterul transfrontalier ale activităților infracționale care sunt imputate grupului din care face parte, de împrejurările în care s-au comis aceste fapte, de numărul mare al persoanelor acuzate, de complexitatea cauzei. Totodată, Înalta Curte are în vedere și considerente care țin pe viitor de buna derulare a procedurilor în cauză, asupra sa planând acuzații grave ce atrag prevalența interesului general al societății față de cel particular al inculpatului, neexistând de asemenea niciun risc concret de depășire al vreunui termen rezonabil al măsurii privative de libertate. Analizând încheierea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Astfel, în raport de actele dosarului, se reține că au fost trimiși în judecată inculpații: 1) V.A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2) B.D.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 3) D.A.V. - pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 293 alin. (1) C. pen.; - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001; - art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 4) L.A.I. - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 5) O.C.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; - art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. 6) S.L.L. - pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de: - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; - art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.; - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Așa cum anterior s-a arătat, în fapt s-a reținut că de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări U.E. precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc.). Transportul în străinătate s-a afirmat că a fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C. Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru ” și sumele care puteau fi obținute erau importante. După toate acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor. Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea. După comiterea furtului, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul. Imediat după ce se comunica inculpaților V.A. și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora. S-a mai reținut că din grupul infracțional a făcut parte și inculpatul I.C.D., care ulterior împreună cu inculpatul D.A.V., și prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B., L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracțională. Pentru a îngreuna descoperirea utilajelor la o parte dintre ele s-a procedat la modificarea seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L. O parte din bunurile pretins furate se susține că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaților K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ș.F. Inculpații V.A., B.D.I., B.I.Ș., au fost arestați preventiv la data de 11 decembrie 2010 prin încheierea penală nr. 59/2010 a Tribunalului Hunedoara iar inculpații D.A., O.M.F., B.F., S.C., L.A.I., au fost arestați preventiv la 24 ianuarie 2011 prin încheierea penală nr. 3/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, inculpații O.C.C., S.M. și S.L.L. au fost arestați la 15 aprilie 2011 prin încheierea nr. 17/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută succesiv, ultima menținere fiind cea din 13 decembrie 2011. Fata de cele arătate, Înalta Curte constată că deși în cauza nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare a inculpaților, în prezent dosarul fiind în primă instanță la judecata în fond, există rațiuni temeinice de fapt și de drept de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din CEDO. În raport de starea de fapt ce se deduce atât din probele administrate în cursul urmăririi penale cât și din declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., Curtea apreciază că temeiurile care au stat Ia baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel după cum și prima instanța a reținut, în cauză pericolul pentru ordinea publică este în continuare actual și este dovedit de natura infracțiunilor (furturi de bunuri cu valori estimate de aproximativ 1.000.000 euro, infracțiuni de grup organizat, fals), din modalitatea concretă de săvârșire a acestora (săvârșirea faptelor în țară dar și în străinătate, modul de organizare al inculpaților cu scopul de a împiedica descoperirea săvârșirii faptelor) și din gradul de pericol social al faptelor (faptele au fost săvârșite de un număr impresionant de inculpați -33,de valoarea prejudiciului produs). Totodată, Înalta Curte are în vedere și aspecte referitoare la persoana inculpaților, precum și la infracțiunile de săvârșirea cărora sunt învinuiți, faptul ca lăsarea in libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică un puternic sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publica, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor. Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucura inculpații până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză. Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia fiind fondat, Înalta Curte urmează a-l admite, iar recursurile declarate de inculpații O.C.C., S.L.L., B.D.I., D.A.V., V.A. și L.A.I. nefiind fondate urmează a fi respinse și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.