ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 31 mai 2011 Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în baza art. 300 1 C. proc. pen. - raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților: - V.A. - cetățean italian; - L.F.R. - fiul lui Ș. și F.; - B.D.I., zis D. - fiul lui F. și V.; - B.I.Ș., zis N. - fiul lui I. și M.; - B.I.I., zis l. - fiul lui I. și A.; - D.A.V. - fiul lui G.V. și M.M.; - I.C.D. - fiul lui C. și V.; - O.M.F. - fiul lui M. și D.; - S.C.M. - fiul lui C. și M.; - B.F.B. - fiul lui S. și A.; - L.A.I. - fiul lui I. și E.; - S.L.L. - fiul lui A. și L.C.; - R.Ș.F. - fiul lui N. și N.; - O.C.C.

- fiul lui I.M. și E.; - S.M. - fiul lui S. și M.; - K.C. PEN., fost N. - fiul lui N. și A. (după adopție părinți N. și A.); - B.D.C. - fiul lui V. și M. Pentru a dispune în acest sens, judecătorul curții de apel - ca instanță sesizată cu judecarea cauzei în fond - a reținut următoarele: Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 1) V.A. pentru comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 2) L.F.R. pentru comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), (i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 3) B.I.I. pentru comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/200, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 4) B.D.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 5) B.I.Ș. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen.

rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 6) T.O. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 7) I.C.L. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 8) I.C.D. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 9) D.A.V. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen., art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 10) O.M.F. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 11) B.F.B.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 12) S.C.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 13) L.A.I. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 14) T.D.V. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen.

rap la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 15) M.D.S. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 16) C.M.G. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 17) A.D. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen., art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 25 C. pen. rap.la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 18) O.V. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 19) N.I. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen., art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 20) O.C.C.

pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 21) S.M. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen.cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 22) J.T.M. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 23) B.C. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art.

10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 24) T.I. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 25) V.G. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 26) P.I. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 27) K.C.P., fost N. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.; 28) R.Ș.F. pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art.

10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 29) B.D.C. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 30) S.L.L. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209al. 1 lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.; 31) T.I. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: artJalin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; 32) S.L. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 264 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; Potrivit rechizitoriului, de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări ale UE precum Franța, Italia, Olanda și Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor.

Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc). Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru" și sumele care puteau fi obținute erau importante. După toate acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E.

către România, precizând locul și data încărcării utilajelor. Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea. Odată comis furtul, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul. Imediat după ce echipa de hoți comunica inculpaților V.A.

și L.F.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora. De menționat este faptul că echipa de hoți era direcționată, spre exemplu, pe teritoriul Franței, de către inculpatul L.F.R., acesta cunoscând mai multe locații în care firme care comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care dețin astfel de utilaje agricole. Furturile erau comise de către echipa de hoți pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite primite anterior de la inculpatul V.A. Astfel, după constituirea grupului infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat anterior și alți membri, au fost comise mai multe furturi calificate, din interceptările și înregistrările telefonice efectuate autorizat în cauză rezultând sustragerea mai multor utilaje din Austria și Franța.

Ultimul furt a fost comis din Franța, din zona Dijon, în noaptea de 07 - 08 decembrie 2010. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia la 30 mai 2011, și potrivit art. 300 1 C. proc. pen, după înregistrarea dosarului la instanță în cauzele în care inculpații sunt trimiși în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive. Judecătorul curții de apel, analizând măsura arestului preventiv potrivit art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, întrucât probe/e administrate nu au relevat până la acest moment procesual modificarea sau dispariția indiciilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.

Analiza efectivă a actelor și lucrărilor esențiale au relevat că persistența unor suspiciuni rezonabile, plauzibile, verosimile cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave (constituire sau aderare la un grup infracțional, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, tăinuire, favorizarea infractorului, fals și uz de fals), de un pericol social ridicat, pericol imprimat de numărul persoanelor implicate (în cauză sunt trimise în judecată 32 de persoane), a legăturilor dintre acestea, a prejudiciilor semnificative produse (potrivit constituirilor de părți civile se solicită 1.700.000 euro) reprezintă motive pertinente și suficiente care justifică în această fază a procedurilor continuarea plasării în detenție.

Analizând în continuare condiția pericolului social, cu privire la care toți inculpații au arătat că nu este dovedit în concret, judecătorul curții de apel a apreciat - contrar apărării inculpaților - că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă aceștia nu poate fi disociat de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, de interesul general care se impune a fi ocrotit și de necesitatea reinstaurării ordinii de drept Deși în apărare inculpații au arătat că față de poziția lor procesuală de recunoaștere a săvârșirii faptelor nu se mai justifică privarea de libertate întrucât nu mai pot influența mersul anchetei, judecătorul curții de apel a apreciat că această susținere este inexactă întrucât nu toți inculpații au recunoscut în integralitatea lor toate infracțiunile de care sunt acuzați.

Astfel, este negată infracțiunea de constituire de grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de Legea nr. 39/2003, care se află în legătură indisolubilă cu restul infracțiunilor, existând o legătură de la mijloc la scop, infracțiunea prevăzută de legea specială constituind mijlocul prin care s-a pregătit săvârșirea restului infracțiunilor, astfel că este în interesul unei bune administrări a justiției lămurirea acestor aspecte. în ce-i privește pe inculpații care totuși recunosc săvârșirea faptelor, menționând judecătorul curții de apel că este vorba de B.D.I., B.I., D.A., O.M., I.C., S.L., S.L., S.C., K.C., O.C., precum și susținerea acestora că vor solicita aplicarea procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., s-a apreciat că recunoașterea faptelor nu este suficientă pentru înlăturarea pericolului social concret. Astfel, așa cum s-a menționat anterior, caracterul organizat al săvârșirii infracțiunilor impune lămurirea în ansamblu a activității desfășurate de toți inculpații, iar în ce privește ipoteza recurgerii la procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. acesta nu poate fi analizată înainte de admiterea cererii de către instanță, existând și posibilitatea respingerii acestei cereri dacă nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de text. Judecătorul instanței de fond a mai arătat că perioada scursă de la arestarea inculpaților, deși semnificativă, nu poate fi interpretată în sensul depășirii unui termen rezonabil, tocmai având în vedere complexitatea deosebită a cauzei.

S-a apreciat, aspect relevat și de către jurisprudența CEDO, că - cel puțin în perioada inițială - existența unei bănuieli legitime poate justifica detenția, dar după un timp nu mai este suficientă. Cu privire la chestiunea de a ști dacă perioada de detenție este rezonabilă, aceasta nu poate fi apreciată în abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz, conform circumstanțelor speciale. Judecătorul instanței de fond a apreciat că, în speța de față, existența unui risc general - ce derivă din natura organizată a activității infracționale a inculpaților acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de criminalitate organizată (V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M.) - poate fi acceptată ca o bază pentru detenție în stadiul inițial al procedurii și chiar pentru prelungirile ulterioare (CEDO, cauza C. vs. Polonia).

S-a mai arătat de către judecătorul curții de apel că în jurisprudența Curții Europene este acceptat faptul că în cazurile privind crima organizată, care implică numeroși acuzați, procesul adunării probelor este adesea o sarcină dificilă. Mai mult, în asemenea cazuri privind criminalitatea organizată riscul ca un deținut odată eliberat să încerce să obstrucționeze desfășurarea anchetei (prin influențarea martorilor sau în alte moduri este adesea foarte mare). Toți acești factori pot justifica o perioadă de detenție relativ mai lungă, totuși ei nu acordă autorităților o putere nelimitată să prelungească măsura preventivă, pierzându-și din importanță pe măsură ce ancheta progresează și martorii sunt audiați.

În final, s-a mai arătat că prin gravitatea lor particulară, și reacția publicului la săvârșirea lor, faptele de care sunt acuzați inculpații au provocat o alarmă reală în cadrul conștiinței sociale, de natură a justifica - la acest moment procesual - o detenție provizorie, astfel că nu se justifică luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive. Împotriva încheierii, inculpații menționați în partea introductivă a deciziei au declarat prezentele recursuri, motivele fiind arătate în aceeași parte a hotărârii. Recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit art. 300 1 C. proc. pen. „După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiile art. 159 alin. (3), (4), (5) și (11) se aplică în mod corespunzător.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, aplicându-se dispozițiile art. 160 a alin. (2).". În consecință, potrivit textului menționat, în camera de consiliu, după înregistrarea dosarului pentru judecarea cauzei în primă instanță, revocarea arestării preventive are loc numai dacă „instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat'și, respectiv, menține starea de arest a inculpatului „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate". Or, din perspectiva acestor condiții, instanța de fond - legal și temeinic - a menținut starea de arest a inculpaților, menționând argumentele pentru această dispoziție, argumente pe care înalta Curte le însușește integral și apreciază că nu este necesar a fi reluate.

Examinând criticile inculpaților aduse în recurs hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, cele mai multe fiind exterioare condițiilor prevăzute de art. 300 1 C. proc. pen., după cum urmează: 1) Pretinsa apreciere socială a unora dintre inculpați de către persoane din rândul comunității în care locuiesc. Așa cum corect a arătat judecătorul instanței de fond, verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este un atribut al organelor judiciare, iar nu al unor persoane din comunitatea în care locuiesc inculpații, „pericolul concret pentru ordinea publică" fiind un concept juridic, cu un înțeles și cu un conținut aparte, statuat de lege, dar și de jurisprudență.

2) Negarea săvârșirii faptelor și negarea vinovăției de către unii dintre inculpați nu echivalează nici cu inexistența acestora, și nici cu nevinovăția inculpaților, numai instanța de judecată având competența stabilirii judiciare a faptelor și vinovăției acuzaților în procesul penal. 3) Pretinsa „inechitate de tratament juridic" între inculpați, sub aspectul stării de arest. Împrejurarea că în prezenta cauză unii dintre inculpați sunt liberi, iar alții se află în stare de arest, nu justifică - de drept - concluzia unui tratament juridic inechitabil între inculpați. De altfel, în concluziile apărării nu s-a arătat concret -eventual printr-o examinare comparativă cu situația altui inculpat aflat în stare de libertate - care sunt indiciile unui tratament diferențiat nejustificat.

Or, în condițiile unui grup infracțional organizat, sau chiar în condițiile unei participații penale, poate fi rezonabilă luarea și menținerea măsurii preventive arestării numai față de unii dintre inculpați, printre criteriile de diferențiere fiind cele referitoare la nivelul superior, mediu sau inferior al poziției ocupate în structura presupus infracțională, la numărul infracțiunilor sau la numărul actelor materiale pretins a fi fost săvârșite, la pericolul social concret mai ridicat sau, dimpotrivă, mai scăzut al infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite, la o anumită poziție socială a infractorului (poziție de natură a facilita activitatea presupus infracțională), la existența unor resurse care ar putea sugera rezonabil riscul sustragerii de la judecată, etc. 4) S-a susținut că arestarea s-a dispus și a fost menținută pentru infracțiuni care „nu sunt de violență". În primul rând, legea nu face distincție, sub aspectul luării și menținerii stării de arest, între infracțiuni violente și infracțiuni nonviolente, esențial fiind ca - în cazuj săvârșirii oricărei infracțiuni - să fie respectate dispozițiile legale.

În al doilea rând, nu există o condiționare între arestare și natura violentă a infracțiunii, după cum fapte nonviolente - sancționate de lege ca infracțiuni - pot justifica, cel puțin un anumit interval de timp, o privare a libertății în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea și menținerea arestării. 5) Au fost invocate aspecte legate de afacerile în derulare ale unor inculpați, aspecte legate de situația familială, starea de sănătate a altor inculpați.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de recurs rezultă însă că aceste situații invocate de apărare, pe de o parte, au rămas la stadiul unor simple afirmații, neexistând dovezi certe, iar pe de altă parte, reprezintă trimiteri la situații care fac parte din firescul vieții sociale (familie, copii, frecventarea unor cursuri, etc). Nici o probă din dosarul de recurs nu sugerează deocamdată, în concret, existența unei situații personale, de familie sau de sănătate, având un caracter excepțional care să impună examinarea măsurii preventive prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. 6) Nici împrejurarea că a fost finalizată urmărirea penală și a fost emis rechizitoriu nu este, privită singular, suficientă pentru a justifica concluzia că „temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat". Temeiurile arestării s-au referit, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, la condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc.

pen. 7) Recunoașterea faptelor și a vinovăției de către unii dintre inculpați -coroborată cu invocata lipsă a antecedentelor penale - în măsura în care constituie o opțiune liberă și conștientă a acestora, poate justifica aplicarea procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. la primul termen de judecată în ședință publică, cu beneficiul reducerii pedepselor, și chiar a adoptării unei anumite modalități favorabile de executare a pedepsei. 8) Cu privire la durata arestării, Înalta Curte își însușește argumentele expuse judecătorul instanței de fond referitoare al nedepășirea unei durate rezonabile a măsurii preventive. Complexitatea deosebită a cauzei penale - privită nu numai prin prisma numărului de inculpați și a numărului de fapte cercetate - rezidă și din caracterul transfrontalier al presupusei activității infracționale, de natură să impună o amplă activitate de investigare și colaborare a organelor judiciare.

Față de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) din C. proc. pen - va respinge ca nefondate recursurile inculpaților. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M., K.C. PEN. și B.D.C. împotriva încheierii din 31 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011. Obligă recurenții inculpați V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., O.M.F., B.F.B., L.A.I. și O.C.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați S.C.M., S.L.L., R.Ș.F., S.M., K.C.

PEN. și B.D.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 iunie 2011.