ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2305/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 mai 2011

Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în baza art. 300

1

C. proc. pen. - raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpaților:

- V.A. -

cetățean italian;

- L.F.R. - fiul

lui Ș. și F.;

- B.D.I., zis D.

- fiul lui F. și V.;

- B.I.Ș.,

zis N. - fiul lui I. și M.;

- B.I.I., zis l.

- fiul lui I. și A.;

- D.A.V. - fiul

lui G.V. și M.M.;

- I.C.D. - fiul

lui C. și V.;

- O.M.F. - fiul

lui M. și D.;

- S.C.M. - fiul

lui C. și M.;

- B.F.B. - fiul

lui S. și A.;

- L.A.I. - fiul

lui I. și E.;

- S.L.L. - fiul

lui A. și L.C.;

- R.Ș.F. -

fiul lui N. și N.;

- O.C.C. - fiul

lui I.M. și E.;

- S.M. - fiul

lui S. și M.;

- K.C. PEN.,

fost N. - fiul lui N. și A. (după adopție părinți N. și

A.);

- B.D.C. - fiul

lui V. și M.

Pentru a

dispune în acest sens, judecătorul curții de apel - ca

instanță sesizată cu judecarea cauzei în fond - a reținut

următoarele:

Prin

rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara s-a dispus trimiterea

în judecată a inculpaților:

1) V.A. pentru

comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i)

și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

2) L.F.R.

pentru comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), (i) și alin. (4)

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

3) B.I.I. pentru

comiterea infracțiunilorprev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/200, cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

4) B.D.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i)

și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

5) B.I.Ș. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și

alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

6) T.O. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i)

și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

7) I.C.L. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și

alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

8) I.C.D. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1)

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

9) D.A.V. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 alin. (1) C. pen., art. 70 alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2001, art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen.;

10) O.M.F. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

11) B.F.B. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

12) S.C.M. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

13) L.A.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu

aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

14) T.D.V. pentru

comiterea infracțiunilor prev. de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 26 C. pen. rap la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i)

și alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

15) M.D.S. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.

(4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

16) C.M.G.

pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

art. 26 C. pen. rap la. art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și

alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

17) A.D. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen., art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a),

g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. b) C. pen., art. 25 C. pen. rap.la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C.

pen.;

18) O.V. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu

aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

19) N.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen., art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a),

g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. b) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

20) O.C.C. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. cu

aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

21) S.M. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209

alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 37 lit. a) C.

pen.cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

22) J.T.M. pentru

comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10

alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

23) B.C. pentru

comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10

alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

24) T.I. pentru

comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10

alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

25) V.G. pentru

comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10

alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

26) P.I. pentru

comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10

alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

27) K.C.P., fost

N. pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu

aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 221 alin. (1) C. pen., art.

221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C.

pen.;

28) R.Ș.F.

pentru comiterea infracțiunii prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., cu

aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;

29) B.D.C. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 221 alin. (1) C. pen., art. 221 alin.

(1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

30) S.L.L. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209al. 1 lit. a), g), i) și alin.

(4) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. cu

aplic art. 33 lit. a) C. pen.;

31) T.I. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: artJalin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

32) S.L. pentru

comiterea infracțiunilor prev.de: art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

Potrivit

rechizitoriului, de circa doi ani, a fost constituit un grup infracțional

organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în

scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit

de grave în țări ale UE precum Franța, Italia, Olanda și

Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I.,

B.D.I. și B.I.Ș., aceștia având atribuția de a identifica

utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită

de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin

efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de

alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire

GPRS. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai

grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a

utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor

grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de

fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a

acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii

(încărcător frontal, grape etc).

Cei doi lideri

le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită

să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la

negru" și sumele care puteau fi obținute erau importante.

După toate

acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul

Bursei de Transporturi Internaționale de Mărfuri, firme de transport

care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu

reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi

de utilaje agricole din alte țări U.E. către România, precizând

locul și data încărcării utilajelor.

Odată

antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură

membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea

furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se

întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze

sustragerea.

Odată

comis furtul, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante

și al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o

factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în

care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de

poliție sau reprezentanți ai autorității vamale,

șoferul să poată justifica transportul.

Imediat

după ce echipa de hoți comunica inculpaților V.A. și L.F.R.

marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau

cumpărători interesați de achiziționarea acestora.

De

menționat este faptul că echipa de hoți era

direcționată, spre exemplu, pe teritoriul Franței, de către

inculpatul L.F.R., acesta cunoscând mai multe locații în care firme care

comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care

dețin astfel de utilaje agricole. Furturile erau comise de către

echipa de hoți pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite

primite anterior de la inculpatul V.A.

Astfel,

după constituirea grupului infracțional organizat, în cadrul

căruia au acționat anterior și alți membri, au fost comise

mai multe furturi calificate, din interceptările și

înregistrările telefonice efectuate autorizat în cauză rezultând

sustragerea mai multor utilaje din Austria și Franța.

Ultimul furt a

fost comis din Franța, din zona Dijon, în noaptea de 07 - 08 decembrie 2010.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia la 30 mai 2011,

și potrivit art. 300

1

C. proc. pen, după înregistrarea

dosarului la instanță în cauzele în care inculpații sunt

trimiși în judecată în stare de arest preventiv, instanța este

datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Judecătorul

curții de apel, analizând măsura arestului preventiv potrivit art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. a constatat că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, întrucât probe/e administrate nu au

relevat până la acest moment procesual modificarea sau dispariția

indiciilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.

Analiza

efectivă a actelor și lucrărilor esențiale au relevat

că persistența unor suspiciuni rezonabile, plauzibile, verosimile cu

privire la săvârșirea de către inculpați a unor

infracțiuni grave (constituire sau aderare la un grup infracțional,

furt calificat cu consecințe deosebit de grave, tăinuire, favorizarea

infractorului, fals și uz de fals), de un pericol social ridicat, pericol

imprimat de numărul persoanelor implicate (în cauză sunt trimise în

judecată 32 de persoane), a legăturilor dintre acestea, a prejudiciilor

semnificative produse (potrivit constituirilor de părți civile se

solicită 1.700.000 euro) reprezintă motive pertinente și

suficiente care justifică în această fază a procedurilor

continuarea plasării în detenție.

Analizând în

continuare condiția pericolului social, cu privire la care toți

inculpații au arătat că nu este dovedit în concret,

judecătorul curții de apel a apreciat - contrar apărării

inculpaților - că pericolul concret pentru ordinea publică pe

care îl prezintă aceștia nu poate fi disociat de natura și

gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, de interesul general care se

impune a fi ocrotit și de necesitatea reinstaurării ordinii de drept

Deși în

apărare inculpații au arătat că față de

poziția lor procesuală de recunoaștere a săvârșirii

faptelor nu se mai justifică privarea de libertate întrucât nu mai pot

influența mersul anchetei, judecătorul curții de apel a apreciat

că această susținere este inexactă întrucât nu toți

inculpații au recunoscut în integralitatea lor toate infracțiunile de

care sunt acuzați. Astfel, este negată infracțiunea de

constituire de grup organizat în vederea săvârșirii de

infracțiuni prev. de Legea nr. 39/2003, care se află în

legătură indisolubilă cu restul infracțiunilor, existând o

legătură de la mijloc la scop, infracțiunea prevăzută

de legea specială constituind mijlocul prin care s-a pregătit

săvârșirea restului infracțiunilor, astfel că este în

interesul unei bune administrări a justiției lămurirea acestor

aspecte. în ce-i privește pe inculpații care totuși recunosc

săvârșirea faptelor, menționând judecătorul curții de

apel că este vorba de B.D.I., B.I., D.A., O.M., I.C., S.L., S.L., S.C., K.C.,

O.C., precum și susținerea acestora că vor solicita aplicarea

procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., s-a

apreciat că recunoașterea faptelor nu este suficientă pentru

înlăturarea pericolului social concret.

Astfel,

așa cum s-a menționat anterior, caracterul organizat al

săvârșirii infracțiunilor impune lămurirea în ansamblu a

activității desfășurate de toți inculpații, iar

în ce privește ipoteza recurgerii la procedura prevăzută de art.

320

1

C. proc. pen. acesta nu poate fi analizată înainte de

admiterea cererii de către instanță, existând și

posibilitatea respingerii acestei cereri dacă nu sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de text.

Judecătorul

instanței de fond a mai arătat că perioada scursă de la

arestarea inculpaților, deși semnificativă, nu poate fi

interpretată în sensul depășirii unui termen rezonabil, tocmai

având în vedere complexitatea deosebită a cauzei. S-a apreciat, aspect

relevat și de către jurisprudența CEDO, că - cel puțin

în perioada inițială - existența unei bănuieli legitime

poate justifica detenția, dar după un timp nu mai este

suficientă. Cu privire la chestiunea de a ști dacă perioada de

detenție este rezonabilă, aceasta nu poate fi apreciată în

abstract, ci trebuie apreciată în fiecare caz, conform

circumstanțelor speciale.

Judecătorul

instanței de fond a apreciat că, în speța de față,

existența unui risc general - ce derivă din natura organizată a

activității infracționale a inculpaților acuzați de

săvârșirea unor infracțiuni de criminalitate organizată (V.A.,

L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I.,

S.L.L., O.C.C., S.M.) - poate fi acceptată ca o bază pentru

detenție în stadiul inițial al procedurii și chiar pentru

prelungirile ulterioare (CEDO, cauza C. vs. Polonia).

S-a mai

arătat de către judecătorul curții de apel că în

jurisprudența Curții Europene este acceptat faptul că în

cazurile privind crima organizată, care implică numeroși

acuzați, procesul adunării probelor este adesea o sarcină

dificilă. Mai mult, în asemenea cazuri privind criminalitatea

organizată riscul ca un deținut odată eliberat să încerce

să obstrucționeze desfășurarea anchetei (prin

influențarea martorilor sau în alte moduri este adesea foarte mare).

Toți acești factori pot justifica o perioadă de detenție

relativ mai lungă, totuși ei nu acordă autorităților o

putere nelimitată să prelungească măsura preventivă,

pierzându-și din importanță pe măsură ce ancheta

progresează și martorii sunt audiați.

În final, s-a

mai arătat că prin gravitatea lor particulară, și

reacția publicului la săvârșirea lor, faptele de care sunt

acuzați inculpații au provocat o alarmă reală în cadrul

conștiinței sociale, de natură a justifica - la acest moment

procesual - o detenție provizorie, astfel că nu se justifică

luarea față de inculpați a unei alte măsuri preventive.

Împotriva încheierii,

inculpații menționați în partea introductivă a deciziei au

declarat prezentele recursuri, motivele fiind arătate în aceeași

parte a hotărârii.

Recursurile

inculpaților vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor

arăta:

Potrivit art. 300

1

C. proc. pen. „După înregistrarea dosarului la instanță, în

cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,

instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea

duratei arestării preventive.

Dacă

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin

încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispozițiile art. 159 alin.

(3), (4), (5) și (11) se aplică în mod corespunzător.

Încheierea poate

fi atacată cu recurs, aplicându-se dispozițiile art. 160

a

alin.

(2).".

În consecință,

potrivit textului menționat, în camera de consiliu, după

înregistrarea dosarului pentru judecarea cauzei în primă

instanță, revocarea arestării preventive are loc numai dacă

„instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat'și, respectiv, menține starea de arest a

inculpatului „când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate".

Or, din

perspectiva acestor condiții, instanța de fond - legal și

temeinic - a menținut starea de arest a inculpaților, menționând

argumentele pentru această dispoziție, argumente pe care înalta Curte

le însușește integral și apreciază că nu este necesar

a fi reluate.

Examinând

criticile inculpaților aduse în recurs hotărârii atacate, Înalta Curte

constată că acestea sunt neîntemeiate, cele mai multe fiind exterioare

condițiilor prevăzute de art. 300

1

C. proc. pen.,

după cum urmează:

1) Pretinsa apreciere

socială a unora dintre inculpați de către persoane din rândul

comunității în care locuiesc.

Așa cum

corect a arătat judecătorul instanței de fond, verificarea îndeplinirii

condiției prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. este un atribut

al organelor judiciare, iar nu al unor persoane din comunitatea în care

locuiesc inculpații, „pericolul concret pentru ordinea publică"

fiind un concept juridic, cu un înțeles și cu un conținut

aparte, statuat de lege, dar și de jurisprudență.

2) Negarea săvârșirii

faptelor și negarea vinovăției de către unii dintre

inculpați nu echivalează nici cu inexistența acestora, și

nici cu nevinovăția inculpaților, numai instanța de judecată

având competența stabilirii judiciare a faptelor și

vinovăției acuzaților în procesul penal.

3) Pretinsa „inechitate

de tratament juridic" între inculpați, sub aspectul stării de

arest.

Împrejurarea că

în prezenta cauză unii dintre inculpați sunt liberi, iar alții

se află în stare de arest, nu justifică - de drept - concluzia unui

tratament juridic inechitabil între inculpați. De altfel, în concluziile

apărării nu s-a arătat concret -eventual printr-o examinare comparativă

cu situația altui inculpat aflat în stare de libertate - care sunt

indiciile unui tratament diferențiat nejustificat.

Or, în

condițiile unui grup infracțional organizat, sau chiar în

condițiile unei participații penale, poate fi rezonabilă luarea

și menținerea măsurii preventive arestării numai

față de unii dintre inculpați, printre criteriile de

diferențiere fiind cele referitoare la nivelul superior, mediu sau

inferior al poziției ocupate în structura presupus

infracțională, la numărul infracțiunilor sau la

numărul actelor materiale pretins a fi fost săvârșite, la

pericolul social concret mai ridicat sau, dimpotrivă, mai scăzut al

infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite, la o anumită

poziție socială a infractorului (poziție de natură a

facilita activitatea presupus infracțională), la existența unor

resurse care ar putea sugera rezonabil riscul sustragerii de la judecată,

etc.

4) S-a

susținut că arestarea s-a dispus și a fost menținută

pentru infracțiuni care „nu sunt de violență".

În primul rând,

legea nu face distincție, sub aspectul luării și menținerii

stării de arest, între infracțiuni violente și infracțiuni

nonviolente, esențial fiind ca - în cazuj săvârșirii

oricărei infracțiuni - să fie respectate dispozițiile

legale.

În al doilea

rând, nu există o condiționare între arestare și natura

violentă a infracțiunii, după cum fapte nonviolente -

sancționate de lege ca infracțiuni - pot justifica, cel puțin un

anumit interval de timp, o privare a libertății în măsura în

care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea

și menținerea arestării.

5) Au fost

invocate aspecte legate de afacerile în derulare ale unor inculpați, aspecte

legate de situația familială, starea de sănătate a altor

inculpați.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului de recurs rezultă însă

că aceste situații invocate de apărare, pe de o parte, au

rămas la stadiul unor simple afirmații, neexistând dovezi certe, iar

pe de altă parte, reprezintă trimiteri la situații care fac

parte din firescul vieții sociale (familie, copii, frecventarea unor cursuri,

etc).

Nici o

probă din dosarul de recurs nu sugerează deocamdată, în concret,

existența unei situații personale, de familie sau de

sănătate, având un caracter excepțional care să impună

examinarea măsurii preventive prin prisma dispozițiilor art. 136 alin.

(8) C. proc. pen.

6) Nici împrejurarea

că a fost finalizată urmărirea penală și a fost emis rechizitoriu

nu este, privită singular, suficientă pentru a justifica concluzia

că „temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat".

Temeiurile

arestării s-au referit, așa cum rezultă din actele și

lucrările dosarului, la condițiile prevăzute de art. 143 și

art. 148 C. proc. pen.

7) Recunoașterea

faptelor și a vinovăției de către unii dintre

inculpați -coroborată cu invocata lipsă a antecedentelor penale

- în măsura în care constituie o opțiune liberă și

conștientă a acestora, poate justifica aplicarea procedurii

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. la primul termen de

judecată în ședință publică, cu beneficiul reducerii

pedepselor, și chiar a adoptării unei anumite modalități

favorabile de executare a pedepsei.

8) Cu privire

la durata arestării, Înalta Curte își însușește argumentele

expuse judecătorul instanței de fond referitoare al

nedepășirea unei durate rezonabile a măsurii preventive. Complexitatea

deosebită a cauzei penale - privită nu numai prin prisma

numărului de inculpați și a numărului de fapte cercetate - rezidă

și din caracterul transfrontalier al presupusei activității

infracționale, de natură să impună o amplă activitate

de investigare și colaborare a organelor judiciare.

Față

de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. l lit.

b) din C. proc. pen - va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș.,

B.I.I., D.A.V., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M.,

K.C. PEN. și B.D.C. împotriva încheierii din 31 mai 2011 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 702/57/2011.

Obligă

recurenții inculpați V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V.,

O.M.F., B.F.B., L.A.I. și O.C.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați S.C.M., S.L.L., R.Ș.F., S.M., K.C. PEN.

și B.D.C. la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea

apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 iunie 2011.