ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1854/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1854/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 mai 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011,

în baza art. 300

1

alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen., s-a

dispus revocarea stării de arest preventiv a inculpaților:

lui N. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/ UP din 9

februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui F. și P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din 9

februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui D. și Z., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4/ UP din 9

februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/ UP din 9

februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și E.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui G. și C.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui P.C. și F.V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și M.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui D. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

11. U.C.A.,

fiul lui A. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 33/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui T. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

14. B.V.S.,

fiul lui V. și V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 41/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

15. B.C.F.,

fiul lui C. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 42/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

16. B.C.G.,

fiul lui V. și M.L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 43/

UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

17. C.I.A.,

fiul lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 46/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui P. și C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 50/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 51/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

G. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 53/ UP din 9 februarie

2011 al Curții de Apel București;

lui P. și L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 54/ UP din

9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

23. H.G.B.,

fiul lui G. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

24. I.V.S.,

fiul lui D. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 56/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

25. S.A.I.,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 57/ UP din 9 februarie

2011 al Curții de Apel București;

26. G.M.D.,

fiul lui I. și D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

27. M.V.T.,

fiul N. și I.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP

din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și R., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/ UP din 10

februarie 2011 al Curții de Apel București;

29. D.M.M.,

fiul lui I. și C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/ UP

din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

30. N.D.L.,

fiul lui I. și al E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 80/

UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

31. I.V.L.,

fiul lui P. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82/ UP

din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui A. și al M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 85/ UP

din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

lui I. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 88/ UP din

10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

34. V.A.I.,

fiul lui G. și al V., necunoscut cu antecedente penale, arestat în baza

mandatului de arestare preventivă nr. 86/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de

Apel București;

35. G.Ș.M.,

fiul lui Ș. și M., arestat în baza (s-a dispus arestare preventivă pentru o

perioadă de 30 de zile de la data încarcerării) mandatului de arestare

preventivă nr. 63F/ UP din 16 februarie 2011 al Curții de Apel București;

36. B.G.C.,

fiul lui G. și al A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/

U din 21 februarie 2011 al I.C.C.J.;

lui T. și M., arestat în baza mandat de arestare preventivă nr. 3/ U din 21

februarie 2011 al I.C.C.J.

lui A. și F., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP din 12

aprilie 2011 al Curții de Apel București.

S-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă

cauză.

În baza art. 145

1

C. proc. pen., s-a dispus luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu

părăsi țara.

În baza art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus

ca inculpații să respecte următoarele obligații:

- să se

prezinte la instanța de judecată ori de câte ori vor fi chemați;

- să se

prezinte la poliția de domiciliu, de câte ori vor fi chemați;

- să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină

și să nu folosească nici o categorie de arme;

- să nu se

apropie de ceilalți inculpați, precum și de martorii din dosar și să nu

comunice cu aceștia direct sau indirect;

- să nu

exercite profesia de polițist sau lucrător vamal pe perioada soluționării

cauzei penale de față.

În baza art. 145

alin. (12) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că nerespectarea

obligațiilor de mai sus, cu rea credință, va duce la luarea măsurii arestării

preventive față de aceștia.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul

întocmit de Ministerul Public - D.N.A., au fost trimiși în judecată, în stare

de arest preventiv, împreună cu alți inculpați cercetați în stare de libertate,

inculpații: B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V.,

U.C.A., A.I., B.l., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F.,

H.H.B., I.V.S., S.A.l., G.M.D., M.V.T., Ț.l., D.M.M., N.D.L., D.S., I.V.L., M.M.,

V.A.I., G.Ș.M., B.G.C., B.T. și C.L.

În esență, s-a

reținut față de aceștia, sub aspectul situației de fapt, că în perioada

octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei

(P.T.F.) Moravița din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

(I.J.P.F.) Timiș a existat un grup infracțional organizat format din polițiști

de la punctul de trecere a frontierei anterior menționat și de la alte

structuri polițienești de pe raza aceluiași județ, lucrători vamali și persoane

implicate în activități de trafic ilegal cu țigări provenite din Serbia.

Membrii acestei

grupări infracționale au acționat coordonat, fiecare dintre ei asumându-și

anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acțiunile

celorlalți, scopul urmărit fiind comiterea unor infracțiuni de corupție și de

contrabandă, pentru a obține beneficii materiale.

Structura

grupului infracțional organizat, modul de operare utilizat și particularitățile

specifice zonei de frontieră (unde accesul persoanelor și, implicit, al

organelor judiciare este anevoios și dificil de realizat în condiții de

confidențialitate necesare desfășurării unei anchete, datorită restricțiilor de

deplasare) le-au permis funcționarilor și celorlalți membri care s-au integrat

în gruparea criminală să exercite acte materiale cu frecvență aproape zilnică,

activitatea infracțională fiind, în ansamblu, extinsă la nivelul fiecăreia

dintre turele care făceau de serviciu în respectivul punct de trecere a

frontierei.

Astfel, s-a

reținut că în structura grupului infracțional organizat au fost cooptați:

- lucrători

vamali și polițiști de frontieră care erau de serviciu la P.T.F. Moravița, în

aceeași tură;

- lucrători

vamali și polițiști de frontieră care efectuau serviciul, în componența

echipajelor mobile ale vămii și, respectiv, ale Politiei de Frontieră;

- polițiști din

cadrul unor alte structuri ale I.J.P.F. Timiș, cum este cazul Sectorului

Poliției de Frontieră (S.P.F.) Deta, în a cărui competență teritorială se află

căile rutiere care fac legătura între P.T.F. Moravița și Timișoara;

- polițiști din

cadrul posturilor de poliție care funcționează în comunele de pe traseul P.T.F.

Moravița - Timișoara;

- polițiști din

echipajele poliției rutiere, a căror competență funcțională privește traseul la

care s-a făcut referire mai sus;

- anumite

persoane implicate în activități ilegale de trafic cu țigări, fiind vorba

despre contrabandiști în care funcționarii din P.T.F. Moravița aveau încredere

și care au fost cooptați în aceeași grupare criminală; la rândul lor,

traficanții de țigări își împărțeau între ei anumite sarcini, constând în

derularea acțiunilor propriu-zise de contrabandă, supravegherea zonei, prin

dispunerea în puncte strategice de pe traseul de deplasare dinspre Moravița

spre locurile de depozitare sau de comercializare a țigărilor, asigurarea

transmiterii avertismentelor privind apariția unor eventuale controale, atât

către ceilalți traficanți, cât și către funcționarii corupți din P.T.F.

Moravița.

Alegerea

momentului favorabil pentru declanșarea activităților infracționale și

stabilirea duratei de derulare a acestora se făcea numai după ce șeful de tură

al lucrătorilor vamali și șeful de tură sau șeful de grupă al polițiștilor de

frontieră luau legătura cu ceilalți membri ai grupului infracțional (așa cum au

fost evidențiați mai sus) și primeau confirmarea că întreaga zonă este

supravegheată, astfel încât aveau siguranța că s-ar fi transmis de îndată

informațiile privind apariția unor persoane suspecte sau a unor controale

efectuate de instituțiile statului.

În acest sens,

adeseori, șefii de tură ai lucrătorilor vamali și ai polițiștilor de frontieră

se deplasau în localitatea Moravița, unde luau legătura, între alții, cu

agentul C.A.I., șeful postului de poliție din respectiva localitate, cu agentul

Ț.I., care făcea parte din echipajul poliției rutiere ce își desfășura

activitatea pe raza localităților Denta și Moravița, precum și cu polițiștii de

frontieră din cadrul S.P.F. Deta care erau de serviciu, în aceeași tură, unii

dintre aceștia fiind P.F.D. și Ș.M.A. Contribuția acestor polițiști la

înlăturarea riscurilor generate de activitățile ilicite desfășurate în cadrul

grupului infracțional organizat era răsplătită, de fiecare dată, prin primirea

unor sume de bani, care le erau remise, uneori, în mod direct, de către

traficanții de țigări, iar, alteori, le erau date de către șeful de tură al

vameșilor sau șeful de tură al polițiștilor.

După ce era

accesat acest ansamblu de măsuri care era de natură să le asigure, deopotrivă,

protecția și conspirativitatea activităților infracționale, traficanții de

țigări erau înștiințați că întregul sistem de angrenare a componentelor

criminale era operațional și că, prin urmare, pot intra în țară cu țigările

deținute ilegal, depozitate în autoturisme și disimulate în diverse spații din

acestea. Decizia de declanșare a mecanismului infracțional era transmisă apoi

tuturor lucrătorilor vamali și polițiștilor de frontieră din tură.

Fiecare dintre

aceștia se alătura, cu aportul lor individual, la derularea activităților

infracționale, care presupuneau, pe de o parte, o contribuție generală, atât în

privința vameșilor, cât și a polițiștilor, de a omite îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu și de a se converti, practic, din reprezentanți ai autorității

statului, în camarazi ai contrabandiștilor care făceau parte din același grup

infracțional organizat, iar, pe de altă parte, impuneau asumarea, pentru unii

dintre ei a unor sarcini specifice.

Potrivit

conivenței infracționale, traficantul era întrebat de lucrătorul vamal ce

cantitate de țigări deține ilegal, pentru a determina, în acest mod, suma de

bani pe care trebuia să o primească, cu titlu de mită, regula stabilită fiind

să se remită 50 euro pentru fiecare bax de țigări (conține 50 cartușe de

țigări) sau de un euro pentru fiecare cartuș de țigări. Ulterior, în timp ce

vameșul se prefăcea că face controlul autoturismului (urmărind ca gesturile

sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul

punctului de trecere a frontierei), traficantul remitea suma de bani destinată

pentru coruperea polițiștilor și a vameșilor, de cele mai multe ori acest lucru

având loc în toneta vameșilor amplasată pe sensul de intrare în țară.

Pentru a spori

gradul de control al zonei și pentru evitarea surprinderii în flagrant a

traficanților pe traseul de deplasare, după ieșirea din P.T.F. Moravița,

funcționarii care intrau în compunerea echipajelor mobile ale vămii și,

respectiv, ale Poliției de Frontieră, se transformau practic în antemergători

și verificau să nu existe în zonă filtre de control, aceste demersuri

corelându-se cu acțiunile de supraveghere.

Tot în baza

înțelegerii perfectate în cadrul grupului infracțional organizat, sumele de

bani colectate erau împărțite, în mod egal, de regulă la sfârșitul programului

de lucru (iar, alteori, în mai multe rânduri, la diferite intervale de timp),

de cele mai multe ori, între șeful de tură al vameșilor și șeful de tură sau de

grupă al polițiștilor. Pentru a evita suspiciunile privitoare la împărțirea

corectă a acelor foloase, polițiștii de frontieră și vameșii, țineau distinct

evidența numărului de baxuri de țigări care au fost deținute de traficanți,

pentru a confrunta respectivele date și pentru a avea posibilitatea să rezolve

eventualele inadvertențe și să evite disputele care se generau pe această temă.

În vederea obținerii acestor date, traficanții erau întrebați de către

polițiștii de frontieră (în cele mai multe cazuri, de către cei aflați în

posturile de pe sensul de intrare în țară) câte baxuri de țigări dețin ilegal.

Cum după

verificarea documentelor de călătorie, traficantul ajungea la toneta

lucrătorilor vamali, aceștia îl întrebau, din nou, despre același lucru și, în

funcție de răspunsul dat, vameșii primeau suma de bani cuvenită, cu titlu de

mită, cuantumul acesteia fiind prestabilit (50 euro/ bax sau un euro/ cartuș de

țigări).

Procedând la

verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive, conform art. 300

1

raportat la art. 160 C. proc. pen.,

curtea de apel a constatat că dosarul cuprinde în ceea ce îi privește pe

inculpați, cel puțin indicii temeinice, care ar putea justifica presupunerea

rezonabilă că aceștia ar fi putut săvârși infracțiunile de care au fost

acuzați, unii dintre inculpați recunoscând chiar acuzațiile aduse fiind,

astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

S-a reținut că

temeiul luării măsurii arestării preventive față de inculpați este dispoziția art.

148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunile de care inculpații

sunt acuzați se prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă

existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, ca o cerință cumulativă stabilită de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., nu este îndeplinită la respectivul moment procesual.

A fost avută în

vedere și împrejurarea că față de inculpați cercetarea penală a fost finalizată,

a fost emis rechizitoriu și s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

S-a mai reținut

că arestul preventiv al inculpaților este de 3 luni de zile și întrucât

dosarul, care cuprinde peste 50.000 de file, 69 de inculpați și un probatoriu

complex, urmează a parcurge faza cercetării judecătorești, cercetare care va

presupune o durată considerabilă, pentru eficiența cercetărilor, se impune o

măsură alternativă restrictivă de libertate, conformă cu dispozițiile art. 5

paragraful 3 din C.E.D.O.

Instanța de fond,

raportat la împrejurarea că pericolul pentru ordinea publică are în vedere o

categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, a constatat că, în speță,

la respectivul moment procesual, un astfel de risc nu mai subzistă, fiind avută

în vedere și Recomandarea nr. R (80) 11a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei, prin care se prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât

dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive

serioase de a se crede că există cel puțin unul din următoarele pericole:

pericol de fugă, pericol de obstrucționare a justiției și pericol de a comite o

nouă infracțiune gravă.

S-a constatat,

de asemenea, că ceilalți inculpați din prezentul dosar, față de care s-a dispus

cercetarea în stare de libertate, sunt într-o situație procesuală identică cu

inculpații arestați, fiind nejustificată o diferență de tratament,

apreciindu-se, în consecință, că raportat la dispozițiile art. 136 alin. (1) și

(8) C. proc. pen., luând în considerare gravitatea acuzațiilor, natura

infracțiunilor, calitatea inculpaților, dar pe de altă parte și circumstanțele

personale favorabile fiecărui inculpat și, mai ales, împrejurarea că urmărirea

penală a fost finalizată și că inculpații nu mai pot influența ancheta și nici

nu mai pot comite pe viitor infracțiuni de aceeași natură, măsura arestării

preventive față de aceștia nu se mai impune a fi menținută, ca o garanție că

aceștia se vor prezenta la cercetarea judecătorească.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A, serviciul teritorial Timișoara,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se în acest sens

casarea încheierii și menținerea stării de arest față de inculpați.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de către apărătorii intimaților

inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit art. 300

1

raportat la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în

cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța

este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării

preventive.

La alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că, dacă instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care

să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea

arestării preventive și punerea deîndată în libertate a inculpatului.

În cauză,

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a procedat la efectuarea verificărilor

și a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive nu mai subzistă, astfel că nu se mai impune, în continuare, privarea

de libertate a inculpaților.

În acord cu

prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite la acest moment

procesual condițiile prevăzute de art. 300

1

alin. (2) raportat la art.

160 C. proc. pen., soluția de revocare a măsurii arestului preventiv fiind

temeinică și legală, câtă vreme nu există probe certe că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerință

cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Pericolul pentru

ordinea publică nu se prezumă, ci trebuie dovedit, fiind necesar să se

demonstreze că o întreagă colectivitate se află în primejdie dacă inculpații se

află în libertate, altfel ajungându-se la arbitrar.

Totodată,

pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al

faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, argument desprins din

jurisprudența C.E.D.O. și acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie

să fie de ordinul evidenței și, mai ales, nemijlocit dovedit.

În analiza pericolului

concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpaților trebuie observat dacă există posibilitatea ca aceștia să comită

noi infracțiuni -sens în care se reține că în mod corect instanța de fond a

apreciat că, raportat la persoana inculpaților, care sunt suspendați din

funcția de polițiști sau lucrători vamali, în exercitarea căreia au săvârșit

faptele, pericolul în reluarea activității infracționale nu mai este actual -

sau să se sustragă de la judecată, să împiedice administrarea corectă a

probelor ori să zădărnicească aflarea adevărului, în cauză nefîind identificate

elemente care să susțină o astfel de ipoteză.

Menținerea în

arest preventiv a unei persoane se raportează, printre altele, și la natura și

modalitatea de săvârșire a faptei de care este acuzată, aceasta neputând

constitui, însă, o justificare în sine a menținerii măsurii, până la depășirea

unui termen rezonabil, natura și gravitatea faptelor neputând constitui

criterii care să excludă de plano persoana respectivă de la beneficiul punerii

sale în libertate, având în vedere și împrejurarea că odată cu trecerea

timpului, rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

A considera că

o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv

și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care ar putea fi pronunțată în

cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii, este

în contradicție cu dispozițiile legale.

Jurisprudența C.E.D.O.

a statuat că la menținerea unei persoane în stare de detenție instanța trebuie

să se raporteze atât la gravitatea faptei, cât și la alte circumstanțe, în

special referitoare la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa,

profesia, resursele materiale ori la legăturile sale cu familia.

Mai mult, doar

gravitatea acuzațiilor îndreptate împotriva unei persoane nu este de natură să

justifice detenția acesteia, dacă nu există indicii de fapt după care să se

poată afirma că ar exista riscul, de exemplu de compromitere a probelor sau de

influențare a martorilor și că menținerea unei persoane în stare de arest doar

pe baza gravității faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu

prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție.

Motivarea

menținerii sine die a măsurii arestării preventive, prin referire exclusivă la

gravitatea faptei sau prin raportare doar la probele ce susțin culpabilitatea

inculpaților, nu satisface exigențele C.E.D.O.

Pe de altă

parte, trebuie avut în vedere și faptul că măsura arestării preventive este una

de excepție și aceasta trebuie să fie luată și menținută doar în situația în

care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în art. 136 C. proc.

pen. nu este potrivită datelor speței.

Din examinarea

normelor interne, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art.

5 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile

Fundamentale, rezultă că dreptul la libertate este un drept inalienabil la care

nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele,

având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Astfel, regula

în materie o constituie starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în

orice mod și de orice intensitate, a substanței dreptului imprimând un caracter

relativ acestui drept fundamental.

Practica

instanței europene a reținut că privarea de libertate a unei persoane este o

măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri,

mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui

interes personal sau public ce ar impune detenția.

Înalta Curte

reține că la acest moment procesual nu mai există riscul tulburării ordinii

publice, în condițiile în care reacția publică la comiterea unor astfel de

fapte și așteptările societății relativ la atitudinea organelor abilitate și-au

găsit corespondent în modul ferm și prompt de acțiune al autorităților

judiciare care în termen scurt au instrumentat urmărirea penală și au trimis

inculpații în judecată, astfel încât, deși este vorba despre infracțiuni grave,

nu se mai impune în acest moment privarea de libertate a inculpaților.

Raportat la

circumstanțele cauzei, se constată că motivele care au justificat inițial arestarea

preventivă, nu mai sunt valide pentru menținerea acestei măsuri în actualul

stadiu al procesului penal, în mod temeinic instanța de fond apreciind că

pericolul pentru ordinea publică nu mai este actual.

Este

neîndoielnic că infracțiunile săvârșite de inculpați, prin gravitate și reacția

publicului la săvârșirea lor, pot suscita tulburări sociale de natură să

justifice arestarea preventivă pentru o perioadă, însă un astfel de pericol

descrește odată cu trecerea timpului, iar pentru justificarea subzistenței

motivelor arestării, autoritățile judiciare trebuie să ofere motivații clare.

În prezenta

cauză, se reține că parchetul nu a demonstrat subzistenta acestor motive,

nefiind evidențiate acele indicii concrete care să demonstreze o veritabilă

cerință de interes public ce ar prevala asupra regulii respectării libertății

individuale ori dovezi care să justifice în ce mod, odată cu trecerea timpului,

punerea în libertate a inculpaților ar putea produce un impact negativ asupra

societății civile sau ar obstrucționa în vreun fel cercetarea judecătorească,

nefiind suficientă simpla referire la gravitatea faptelor sau la modalitatea de

săvârșire a acestora.

De altfel,

gravitatea faptelor și modalitatea în care au fost comise urmează a fi avute în

vedere la individualizarea pedepselor, în ipoteza pronunțării unei soluții de

condamnare a inculpaților.

Totodată,

argumentele legate de complexitatea cauzei, invocate de Parchet în sprijinul

soluției de menținere a măsurii arestării preventive, nu pot fi primite, câtă vreme

ceilalți inculpați din prezentul dosar se află în stare de libertate, iar

complexitatea cauzei îi vizează pe toți, neputând fi reținută ca un element de

natură să justifice această măsură numai față de unii dintre aceștia, fiind

lipsită de fundament o diferență de tratament.

Aceste

considerente justifică dispoziția instanței de fond, de revocare a măsurii

arestării preventive, astfel că, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică

încheierea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., serviciul teritorial Timișoara împotriva încheierii din 6 mai

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011,

privind pe inculpații B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C.,

C.V., U.C.A., A.I., B.I., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V.,

D.F., H.G.B., I.V.S., S.A.I., G.M.D., M.V.T., Ț.I., D.M.M., N.D.L., I.V.L., M.M.,

D.S., V.A.I., G.Ș.M., B.G.C., B.T. și C.L.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A.I. și D.S., în

sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.P.B., T.F., A.D.,

P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V., U.C.A., B.I., B.V.S., B.C.F.,

B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F., H.G.B., I.V.S., S.A.I., G.M.D., M.V.T.,

Ț.I., D.M.M., N.D.L., I.V.L., M.M., V.A.I., G.Ș.M., B.G.C., B.T. și C.L., până

la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 mai 2011.