Decizia nr. 1854/2011 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 609/59/2011 — recurs

B.P.B., fiul lui N. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

T.F., fiul lui F. și P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

A.D., fiul lui D. și Z., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

P.C.I., fiul lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

A.D., fiul lui I. și E.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

M.R., fiul lui G. și C.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

A.F.C., fiul lui P.C. și F.V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

T.C.T., fiul lui I. și M.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

F.R.C., fiul lui I. și V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

C.V., fiul lui D. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

U.C.A., fiul lui A. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 33/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

A.I., fiul lui T. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

B.I., fiul lui I. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

B.V.S., fiul lui V. și V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 41/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

B.C.F., fiul lui C. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 42/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

B.C.G., fiul lui V. și M.L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 43/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

C.I.A., fiul lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

I.M., fiul lui I. și E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 46/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

T.P., fiul lui P. și C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 50/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

C.I., fiul lui I. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 51/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

D.V., fiul lui G. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 53/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

D.F., fiul lui P. și L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 54/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

H.G.B., fiul lui G. și A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

I.V.S., fiul lui D. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 56/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

S.A.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 57/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

G.M.D., fiul lui I. și D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

M.V.T., fiul N. și I.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP din 9 februarie 2011 al Curții de Apel București;

Ț.I., fiul lui I. și R., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

D.M.M., fiul lui I. și C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

N.D.L., fiul lui I. și al E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 80/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

I.V.L., fiul lui P. și I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

M.M., fiul lui A. și al M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 85/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

D.S., fiul lui I. și M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 88/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

V.A.I., fiul lui G. și al V., necunoscut cu antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 86/ UP din 10 februarie 2011 al Curții de Apel București;

G.Ș.M., fiul lui Ș. și M., arestat în baza (s-a dispus arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării) mandatului de arestare preventivă nr. 63F/ UP din 16 februarie 2011 al Curții de Apel București;

B.G.C., fiul lui G. și al A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/ U din 21 februarie 2011 al I.C.C.J.;

B.T., fiul lui T. și M., arestat în baza mandat de arestare preventivă nr. 3/ U din 21 februarie 2011 al I.C.C.J.

C.L., fiul lui A. și F., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP din 12 aprilie 2011 al Curții de Apel București. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. În baza art. 145 1 C. proc. pen., s-a dispus luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpații să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori vor fi chemați; - să se prezinte la poliția de domiciliu, de câte ori vor fi chemați; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină și să nu folosească nici o categorie de arme; - să nu se apropie de ceilalți inculpați, precum și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; - să nu exercite profesia de polițist sau lucrător vamal pe perioada soluționării cauzei penale de față. În baza art. 145 alin. (12) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților că nerespectarea obligațiilor de mai sus, cu rea credință, va duce la luarea măsurii arestării preventive față de aceștia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de Ministerul Public - D.N.A., au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, împreună cu alți inculpați cercetați în stare de libertate, inculpații: B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V., U.C.A., A.I., B.l., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F., H.H.B., I.V.S., S.A.l., G.M.D., M.V.T., Ț.l., D.M.M., N.D.L., D.S., I.V.L., M.M., V.A.I., G.Ș.M., B.G.C., B.T. și C.L. În esență, s-a reținut față de aceștia, sub aspectul situației de fapt, că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Moravița din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (I.J.P.F.) Timiș a existat un grup infracțional organizat format din polițiști de la punctul de trecere a frontierei anterior menționat și de la alte structuri polițienești de pe raza aceluiași județ, lucrători vamali și persoane implicate în activități de trafic ilegal cu țigări provenite din Serbia. Membrii acestei grupări infracționale au acționat coordonat, fiecare dintre ei asumându-și anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acțiunile celorlalți, scopul urmărit fiind comiterea unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii materiale. Structura grupului infracțional organizat, modul de operare utilizat și particularitățile specifice zonei de frontieră (unde accesul persoanelor și, implicit, al organelor judiciare este anevoios și dificil de realizat în condiții de confidențialitate necesare desfășurării unei anchete, datorită restricțiilor de deplasare) le-au permis funcționarilor și celorlalți membri care s-au integrat în gruparea criminală să exercite acte materiale cu frecvență aproape zilnică, activitatea infracțională fiind, în ansamblu, extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în respectivul punct de trecere a frontierei. Astfel, s-a reținut că în structura grupului infracțional organizat au fost cooptați: - lucrători vamali și polițiști de frontieră care erau de serviciu la P.T.F. Moravița, în aceeași tură; - lucrători vamali și polițiști de frontieră care efectuau serviciul, în componența echipajelor mobile ale vămii și, respectiv, ale Politiei de Frontieră; - polițiști din cadrul unor alte structuri ale I.J.P.F. Timiș, cum este cazul Sectorului Poliției de Frontieră (S.P.F.) Deta, în a cărui competență teritorială se află căile rutiere care fac legătura între P.T.F. Moravița și Timișoara; - polițiști din cadrul posturilor de poliție care funcționează în comunele de pe traseul P.T.F. Moravița - Timișoara; - polițiști din echipajele poliției rutiere, a căror competență funcțională privește traseul la care s-a făcut referire mai sus; - anumite persoane implicate în activități ilegale de trafic cu țigări, fiind vorba despre contrabandiști în care funcționarii din P.T.F. Moravița aveau încredere și care au fost cooptați în aceeași grupare criminală; la rândul lor, traficanții de țigări își împărțeau între ei anumite sarcini, constând în derularea acțiunilor propriu-zise de contrabandă, supravegherea zonei, prin dispunerea în puncte strategice de pe traseul de deplasare dinspre Moravița spre locurile de depozitare sau de comercializare a țigărilor, asigurarea transmiterii avertismentelor privind apariția unor eventuale controale, atât către ceilalți traficanți, cât și către funcționarii corupți din P.T.F. Moravița. Alegerea momentului favorabil pentru declanșarea activităților infracționale și stabilirea duratei de derulare a acestora se făcea numai după ce șeful de tură al lucrătorilor vamali și șeful de tură sau șeful de grupă al polițiștilor de frontieră luau legătura cu ceilalți membri ai grupului infracțional (așa cum au fost evidențiați mai sus) și primeau confirmarea că întreaga zonă este supravegheată, astfel încât aveau siguranța că s-ar fi transmis de îndată informațiile privind apariția unor persoane suspecte sau a unor controale efectuate de instituțiile statului. În acest sens, adeseori, șefii de tură ai lucrătorilor vamali și ai polițiștilor de frontieră se deplasau în localitatea Moravița, unde luau legătura, între alții, cu agentul C.A.I., șeful postului de poliție din respectiva localitate, cu agentul Ț.I., care făcea parte din echipajul poliției rutiere ce își desfășura activitatea pe raza localităților Denta și Moravița, precum și cu polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Deta care erau de serviciu, în aceeași tură, unii dintre aceștia fiind P.F.D. și Ș.M.A. Contribuția acestor polițiști la înlăturarea riscurilor generate de activitățile ilicite desfășurate în cadrul grupului infracțional organizat era răsplătită, de fiecare dată, prin primirea unor sume de bani, care le erau remise, uneori, în mod direct, de către traficanții de țigări, iar, alteori, le erau date de către șeful de tură al vameșilor sau șeful de tură al polițiștilor. După ce era accesat acest ansamblu de măsuri care era de natură să le asigure, deopotrivă, protecția și conspirativitatea activităților infracționale, traficanții de țigări erau înștiințați că întregul sistem de angrenare a componentelor criminale era operațional și că, prin urmare, pot intra în țară cu țigările deținute ilegal, depozitate în autoturisme și disimulate în diverse spații din acestea. Decizia de declanșare a mecanismului infracțional era transmisă apoi tuturor lucrătorilor vamali și polițiștilor de frontieră din tură. Fiecare dintre aceștia se alătura, cu aportul lor individual, la derularea activităților infracționale, care presupuneau, pe de o parte, o contribuție generală, atât în privința vameșilor, cât și a polițiștilor, de a omite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și de a se converti, practic, din reprezentanți ai autorității statului, în camarazi ai contrabandiștilor care făceau parte din același grup infracțional organizat, iar, pe de altă parte, impuneau asumarea, pentru unii dintre ei a unor sarcini specifice. Potrivit conivenței infracționale, traficantul era întrebat de lucrătorul vamal ce cantitate de țigări deține ilegal, pentru a determina, în acest mod, suma de bani pe care trebuia să o primească, cu titlu de mită, regula stabilită fiind să se remită 50 euro pentru fiecare bax de țigări (conține 50 cartușe de țigări) sau de un euro pentru fiecare cartuș de țigări. Ulterior, în timp ce vameșul se prefăcea că face controlul autoturismului (urmărind ca gesturile sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei), traficantul remitea suma de bani destinată pentru coruperea polițiștilor și a vameșilor, de cele mai multe ori acest lucru având loc în toneta vameșilor amplasată pe sensul de intrare în țară. Pentru a spori gradul de control al zonei și pentru evitarea surprinderii în flagrant a traficanților pe traseul de deplasare, după ieșirea din P.T.F. Moravița, funcționarii care intrau în compunerea echipajelor mobile ale vămii și, respectiv, ale Poliției de Frontieră, se transformau practic în antemergători și verificau să nu existe în zonă filtre de control, aceste demersuri corelându-se cu acțiunile de supraveghere. Tot în baza înțelegerii perfectate în cadrul grupului infracțional organizat, sumele de bani colectate erau împărțite, în mod egal, de regulă la sfârșitul programului de lucru (iar, alteori, în mai multe rânduri, la diferite intervale de timp), de cele mai multe ori, între șeful de tură al vameșilor și șeful de tură sau de grupă al polițiștilor. Pentru a evita suspiciunile privitoare la împărțirea corectă a acelor foloase, polițiștii de frontieră și vameșii, țineau distinct evidența numărului de baxuri de țigări care au fost deținute de traficanți, pentru a confrunta respectivele date și pentru a avea posibilitatea să rezolve eventualele inadvertențe și să evite disputele care se generau pe această temă. În vederea obținerii acestor date, traficanții erau întrebați de către polițiștii de frontieră (în cele mai multe cazuri, de către cei aflați în posturile de pe sensul de intrare în țară) câte baxuri de țigări dețin ilegal. Cum după verificarea documentelor de călătorie, traficantul ajungea la toneta lucrătorilor vamali, aceștia îl întrebau, din nou, despre același lucru și, în funcție de răspunsul dat, vameșii primeau suma de bani cuvenită, cu titlu de mită, cuantumul acesteia fiind prestabilit (50 euro/ bax sau un euro/ cartuș de țigări). Procedând la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, conform art. 300 1 raportat la art. 160 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că dosarul cuprinde în ceea ce îi privește pe inculpați, cel puțin indicii temeinice, care ar putea justifica presupunerea rezonabilă că aceștia ar fi putut săvârși infracțiunile de care au fost acuzați, unii dintre inculpați recunoscând chiar acuzațiile aduse fiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. S-a reținut că temeiul luării măsurii arestării preventive față de inculpați este dispoziția art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunile de care inculpații sunt acuzați se prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerință cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu este îndeplinită la respectivul moment procesual. A fost avută în vedere și împrejurarea că față de inculpați cercetarea penală a fost finalizată, a fost emis rechizitoriu și s-a dispus trimiterea acestora în judecată. S-a mai reținut că arestul preventiv al inculpaților este de 3 luni de zile și întrucât dosarul, care cuprinde peste 50.000 de file, 69 de inculpați și un probatoriu complex, urmează a parcurge faza cercetării judecătorești, cercetare care va presupune o durată considerabilă, pentru eficiența cercetărilor, se impune o măsură alternativă restrictivă de libertate, conformă cu dispozițiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O. Instanța de fond, raportat la împrejurarea că pericolul pentru ordinea publică are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, a constatat că, în speță, la respectivul moment procesual, un astfel de risc nu mai subzistă, fiind avută în vedere și Recomandarea nr. R (80) 11a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, prin care se prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există cel puțin unul din următoarele pericole: pericol de fugă, pericol de obstrucționare a justiției și pericol de a comite o nouă infracțiune gravă. S-a constatat, de asemenea, că ceilalți inculpați din prezentul dosar, față de care s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sunt într-o situație procesuală identică cu inculpații arestați, fiind nejustificată o diferență de tratament, apreciindu-se, în consecință, că raportat la dispozițiile art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen., luând în considerare gravitatea acuzațiilor, natura infracțiunilor, calitatea inculpaților, dar pe de altă parte și circumstanțele personale favorabile fiecărui inculpat și, mai ales, împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată și că inculpații nu mai pot influența ancheta și nici nu mai pot comite pe viitor infracțiuni de aceeași natură, măsura arestării preventive față de aceștia nu se mai impune a fi menținută, ca o garanție că aceștia se vor prezenta la cercetarea judecătorească. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A, serviciul teritorial Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se în acest sens casarea încheierii și menținerea stării de arest față de inculpați. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de către apărătorii intimaților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 300 1 raportat la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea deîndată în libertate a inculpatului. În cauză, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, astfel că nu se mai impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 1 alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen., soluția de revocare a măsurii arestului preventiv fiind temeinică și legală, câtă vreme nu există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerință cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Pericolul pentru ordinea publică nu se prezumă, ci trebuie dovedit, fiind necesar să se demonstreze că o întreagă colectivitate se află în primejdie dacă inculpații se află în libertate, altfel ajungându-se la arbitrar. Totodată, pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, argument desprins din jurisprudența C.E.D.O. și acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și, mai ales, nemijlocit dovedit. În analiza pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților trebuie observat dacă există posibilitatea ca aceștia să comită noi infracțiuni -sens în care se reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că, raportat la persoana inculpaților, care sunt suspendați din funcția de polițiști sau lucrători vamali, în exercitarea căreia au săvârșit faptele, pericolul în reluarea activității infracționale nu mai este actual - sau să se sustragă de la judecată, să împiedice administrarea corectă a probelor ori să zădărnicească aflarea adevărului, în cauză nefîind identificate elemente care să susțină o astfel de ipoteză. Menținerea în arest preventiv a unei persoane se raportează, printre altele, și la natura și modalitatea de săvârșire a faptei de care este acuzată, aceasta neputând constitui, însă, o justificare în sine a menținerii măsurii, până la depășirea unui termen rezonabil, natura și gravitatea faptelor neputând constitui criterii care să excludă de plano persoana respectivă de la beneficiul punerii sale în libertate, având în vedere și împrejurarea că odată cu trecerea timpului, rezonanța socială negativă a faptelor se estompează. A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care ar putea fi pronunțată în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii, este în contradicție cu dispozițiile legale. Jurisprudența C.E.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în stare de detenție instanța trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei, cât și la alte circumstanțe, în special referitoare la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, profesia, resursele materiale ori la legăturile sale cu familia. Mai mult, doar gravitatea acuzațiilor îndreptate împotriva unei persoane nu este de natură să justifice detenția acesteia, dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar exista riscul, de exemplu de compromitere a probelor sau de influențare a martorilor și că menținerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravității faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție. Motivarea menținerii sine die a măsurii arestării preventive, prin referire exclusivă la gravitatea faptei sau prin raportare doar la probele ce susțin culpabilitatea inculpaților, nu satisface exigențele C.E.D.O. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că măsura arestării preventive este una de excepție și aceasta trebuie să fie luată și menținută doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speței. Din examinarea normelor interne, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale, rezultă că dreptul la libertate este un drept inalienabil la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică. Astfel, regula în materie o constituie starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în orice mod și de orice intensitate, a substanței dreptului imprimând un caracter relativ acestui drept fundamental. Practica instanței europene a reținut că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția. Înalta Curte reține că la acest moment procesual nu mai există riscul tulburării ordinii publice, în condițiile în care reacția publică la comiterea unor astfel de fapte și așteptările societății relativ la atitudinea organelor abilitate și-au găsit corespondent în modul ferm și prompt de acțiune al autorităților judiciare care în termen scurt au instrumentat urmărirea penală și au trimis inculpații în judecată, astfel încât, deși este vorba despre infracțiuni grave, nu se mai impune în acest moment privarea de libertate a inculpaților. Raportat la circumstanțele cauzei, se constată că motivele care au justificat inițial arestarea preventivă, nu mai sunt valide pentru menținerea acestei măsuri în actualul stadiu al procesului penal, în mod temeinic instanța de fond apreciind că pericolul pentru ordinea publică nu mai este actual. Este neîndoielnic că infracțiunile săvârșite de inculpați, prin gravitate și reacția publicului la săvârșirea lor, pot suscita tulburări sociale de natură să justifice arestarea preventivă pentru o perioadă, însă un astfel de pericol descrește odată cu trecerea timpului, iar pentru justificarea subzistenței motivelor arestării, autoritățile judiciare trebuie să ofere motivații clare. În prezenta cauză, se reține că parchetul nu a demonstrat subzistenta acestor motive, nefiind evidențiate acele indicii concrete care să demonstreze o veritabilă cerință de interes public ce ar prevala asupra regulii respectării libertății individuale ori dovezi care să justifice în ce mod, odată cu trecerea timpului, punerea în libertate a inculpaților ar putea produce un impact negativ asupra societății civile sau ar obstrucționa în vreun fel cercetarea judecătorească, nefiind suficientă simpla referire la gravitatea faptelor sau la modalitatea de săvârșire a acestora. De altfel, gravitatea faptelor și modalitatea în care au fost comise urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, în ipoteza pronunțării unei soluții de condamnare a inculpaților. Totodată, argumentele legate de complexitatea cauzei, invocate de Parchet în sprijinul soluției de menținere a măsurii arestării preventive, nu pot fi primite, câtă vreme ceilalți inculpați din prezentul dosar se află în stare de libertate, iar complexitatea cauzei îi vizează pe toți, neputând fi reținută ca un element de natură să justifice această măsură numai față de unii dintre aceștia, fiind lipsită de fundament o diferență de tratament. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de revocare a măsurii arestării preventive, astfel că, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică încheierea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.