ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2457/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2457/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.
pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. Z din 11 iunie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, B.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. Y din 11 iunie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, M.J., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. V din 11 iunie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, P.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. W din 11 iunie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009, V.A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. R din 11 iunie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 3245/121/2009 și R.V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 16 septembrie 2009 emis de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. 4860/121/2009.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților B.S., B.I., M.J., P.D., V.A. și R.V. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpații B.S., B.I., M.J., P.D., V.A.
și R.V., solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
În aprecierea persistenței pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a recurenților inculpați, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă (Letellier c Franței). Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților prin sentința penală nr. 297 din 8 aprilie 2011 a Tribunalul Galați, secția penală, la pedepse privative de libertate cuprinse între 13 și 18 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.
și între 5-9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedepse complementare, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Curții Europene a Drepturilor Omului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții preventive se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin prisma dispozițiilor art. 6 și 5 parag.
3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpați în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză. În raport de cele menționate Înalta Curte constată că durata arestării preventive a inculpaților se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Revocarea măsurii arestării preventive potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen. se dispune atunci când nu mai există nici un temei care să justifice menținerea ei. Faptul că inculpații au fost arestați preventiv, măsura fiind prelungită succesiv în cursul urmăririi penale și apoi menținută în cursul cercetării judecătorești, intervenind și o condamnare în primă instanță justifică ideea că temeiurile care au stat la baza privării de libertate există și se mențin, astfel că nu poate avea loc revocarea măsurii arestării preventive.
Pe cale de consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen. nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, astfel că Înalta Curte constată că măsura arestării preventive este temeinică și legală. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.S., B.I., M.J., P.D., V.A. și R.V. împotriva încheierii din 12 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 703/44/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iulie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.